11,710 matches
-
odată ce aceasta s-a declarat în chip categoric debitoare unui profil de factura căderii asumate. Amuzant e totuși un compromis între "păcat" și "virtute", sub chipul unei "exorcizări" cu preapitorești imagini de diavoli zugrăviți în tușe groase: "o puzderie de singurătăți/ doisprezece diavoli ciulesc urechile/ și zumzăie în grota somnului meu/ ei vin pe brînci împing pămîntul/ zorii din fața nopții/ ei umplu cu întuneric lumina/ zgripțori cu măselele degerate/ mi-astupă copilăria/ cu douăsprezece năvoade/ de ademenit îngerii/ cu douăsprezece descîntece
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
mi-ar trebui un gest de voință. Ar trebui să schimb multe și-n primul rînd, să mă schimb pe mine."; Și mai demult, el era atît de intim încît eu trăiam în fața lui deschis, ca-n cea mai deplină singurătate... Acum mi-am compus însă și pentru el un personaj. Dar un personaj în a cărui strictă intimitate trăiesc aproape tot timpul, care se impune treptat, care mă dă la o parte și a cărui principală ocupație e să mă
Cota de avarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12061_a_13386]
-
clipa morții. în fața operei lui Moore, visarea noastră născocește, reconstituie ambianța unei naturi spectaculoase prin simplitate, prin calm și în același timp tragică prin contactul ei cu piatra sau cu bronzul. Tăcerea se insinuează ca o condiție a dialogului cu singurătatea. La Moore forma încremenită dincolo sau dincoace de perfecția aparentă aparține proceslui biologic al devenirii și e surprinsă înr-o clipă cînd s-a oprit definitiv înainte de început sau dincolo de sfîrșit. în somnul embrionar sau în somnul descompunerii postume materia organică
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
dincolo sau dincoace de perfecția aparentă aparține proceslui biologic al devenirii și e surprinsă înr-o clipă cînd s-a oprit definitiv înainte de început sau dincolo de sfîrșit. în somnul embrionar sau în somnul descompunerii postume materia organică se chinuiește în marea singurătate a tăcerii cosmice. Moore nu comunică prin gesturi de o clipă. Mișcarea e dictată de procesul etern dincolo de condiția de viață obișnuită, singurul proces care obligă foma să se contorsionze, să se chinuiască. De aceea statuile devin obsesii, de aceea
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
care obligă foma să se contorsionze, să se chinuiască. De aceea statuile devin obsesii, de aceea ele n-au nevoie de localizări în timp și în spațiu. " În decorul pustiu al unui bărăgan, personajul el însuși devine o imagine a singurătății și de pe temelia lui de piatră formele-i descărnate, scheletice se proiecteză tăios și clar pe cer, despuiate pînă la os de vînturile veacurilor". Citatul lui Moore se referă la faimosul "personaj în picioare". Pe întinderea pustie de la Shawhead, rațiunea
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
-i creează o înfățișare nouă. Trec prin fața Luptătorului cu scut. Privitorii se opresc în tăcere. E curios cum aici cei mai mulți uită să comenteze. Unii șoptesc. E spectacolul pe care-l urmăresc întotdeauna în fața operelor mari. Plec înconjurat de o plăcută singurătate. Am parcă dorința de a mă furișa să nu întîlnesc imediat oameni, să nu fiu întrebat despre lucruri mărunte. Am trăit aici dincolo de ele... Mă despart de Moore și mă întreb: Voi reveni și mîine?... - Probabil... Corneliu Baba (Contemporanul, vineri
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
ele; ceea ce ne face între altele să reținem cu precădere anumite aspecte în dauna altora (chiar dacă în toate se află cîte o părticică de adevăr), după principiul "cămașa mea mi-e mai aproape decît aceea a vecinului". în romanul meu Singurătatea alergătorului de cursă scurtă, apărut la finele anului trecut, fiecare dintre principalii protagoniști fusese cîndva victima directă sau indirectă a unuia din cele două mari flagele care au zguduit secolul XX. De unde, polemicile adînc marcate de subiectivismele și experiența de
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
fie scriitori. Claudia Golea, Ionuț Chiva sau Ioana Băețica ar fi început proza tocmai din locul din care Sadoveanu o încheie. Tânărul boier Niculiță din Păcat boieresc se plictisește la moșia sa din Bărăgan și-și caută o alinare a singurătății în vânătoarea pe baltă, în locuri miraculoase prin vegetație, pește și păsăret, pe care le cunoaște foarte bine sihăstritul Marin, ghidul său de ocazie. Patima vânatului, din ce în ce mai mare, îl duce pe boier spre iubirea sa clandestină pentru fiica pândarului. Întâlnirea
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura, sub ploaia care șuroia de-abia auzit în juru-mi, în singurătatea aceea mare în fața unei fete deodată - a unei fete care-mi izvorâse înainte ca din pământ, c-o lumină în mână, cu doi ochi sprâncenați așa de frumoși. Ceva cald îmi umplu coșul pieptului, apoi căldura mi se sui în
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
Un homme prévenu en vaut deux", autorul ne previne: Unii suferă că petrec sărbătorile cu cine nu-și doresc, alții că-și doresc să nu le petreacă. Unii se simt prea singuri, alții n-au parte de un minut de singurătate. Unii sînt supărați că n-au ce vor, alții au ceea ce nu vor și, bineînțeles, mai există și categoria tot mai largă a celor care nu știu nici ce vor, nici ce au, dar oricum, suferă cu conștiinciozitate". l De
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12124_a_13449]
-
în exegezele ionesciene, precum incomunicabilitate, absurd, criza limbajului, la modă în 1950, precum erau în 1940 autenticitatea și experiența. "Pentru mine - declara Ionesco în legătură cu Cântăreața cheală, într-o convorbire cu Claude Bonnefoy - nu era vorba nici de incomunicabilitate, nici de singurătate. Dimpotrivă. Sunt pentru singurătate. Se spune că teatrul meu este o plângere a omului singuratic care nu poate să comunice cu ceilalți. Câtuși de puțin. Se comunică cu ușurință... șCântăreața chealăț era expresia insolitului, a existenței văzute ca un lucru
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
incomunicabilitate, absurd, criza limbajului, la modă în 1950, precum erau în 1940 autenticitatea și experiența. "Pentru mine - declara Ionesco în legătură cu Cântăreața cheală, într-o convorbire cu Claude Bonnefoy - nu era vorba nici de incomunicabilitate, nici de singurătate. Dimpotrivă. Sunt pentru singurătate. Se spune că teatrul meu este o plângere a omului singuratic care nu poate să comunice cu ceilalți. Câtuși de puțin. Se comunică cu ușurință... șCântăreața chealăț era expresia insolitului, a existenței văzute ca un lucru absolut insolit. Există un
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
nedreptate pe lumea asta: la alții câte unul în fiecare iarnă, la noi nici măcar la douăzeci de ierni". Radu Ciobanu e o fire hipersensibilă și din această cauză ușor vulnerabil. Era înfricoșat "de toate absurditățile care ne pândesc", îngrozit de singurătate și trecând uneori prin stări depresive. La aceasta contribuie și boala lui ulceroasă și lungile internări în spitale, de obicei, sordide. Alinarea o găsea în fericirea familială, în fiica și devotata soție, împărtășindu-i ideile ("Minunat să ai cu cine
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
care trebuie să-l taie), blînd și înțelept ca un avva din pustiu în viața de zi cu zi, erudit și artist, om care se simte la fel de bine între slovele mustind de înțelepciune ale anticilor sau în fața monitorului computerului, în singurătatea bibliotecii ori în compania prietenilor (are un adevărat cult al prieteniei), pe o terasă, la o bere, hulit de unii și adorat de alții, Cristian Bădiliță nu poate lăsa pe nimeni indiferent. În ultimii ani, Cristian Bădiliță a scris mai
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
reflecție asupra "crimei" de care protagonistul s-ar simți vinovat; o întrebare ce vine în minte în secvențele următoare, privind trăirea autentică sau nu a vieții, conduce spre o lume de obiecte depozitare de timp, insinuând sentimentul abandonului și al singurătății - o veche umbrelă uitată într-un dulap, un vapor eșuat în inima orașului și dezafectat, tulburând grav ierarhiile dintre real și reverie, - ca să dăm doar câteva puncte de plecare din primele capitole. Al patrulea de pildă, ne spune explicit: "Cu
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
vocație împlinită prin tot ceea ce implică nesupunerea la un program, la o lege, la o moștenire. La el, ba totul dă pe dinafară, ba totul redevine calm, căci Zholdak știe ca nimeni altul să exploateze această alternanță, să opună coralității singurătatea a două trupuri sau materialității evanescența umbrelor insesizabile. Iată un teatru al unei neasemuite libertăți, dar ale cărui limite se pare că începe să le întrezărească el însuși, din moment ce se declară interesat pe viitor de lucrul cu "supramarioneta". Trimitere la
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
de/ nefolositor cuminte, încât și cei ce mă iubeau, parcă își doreau să mă audă plângând. Un copil normal plânge. E ușor de citit și de anexat./ Plânge, colaborează, se dedă jocului. Fericit copilul care plânge! Șiretenia îl apără/ de singurătate" (Șiretenia). De asemenea în contul unei astfel de nefirești distorsionări a candorii primare putem trece și notele unei senzorialități acute, cinice în granulația sa provocator materială, care, în psihologia restaurată a copilului, tentează a corija dematerializarea, excesivă, angelica plutire ce
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
ochii noștri, a unei gigantice sculpturi din lemn. Fragilă, instabilă și stranie, Le Guillerm o abandonează pentru a o expune singură, fără el, defintiv dispărut în culise. între Nora lui Ostermeier și sculptura lui Guillerm un dialog se leagă. Dialogul singurătăților.
Un Avignon renăscut by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12649_a_13974]
-
umflă pieptul de importanța ce vede cu plăcere că i se dă. Și totuși, bănuiala că dialogul acesta a stat tot timpul sub semnul unui mare risc de procedură. A fost, oare, un dialog prin corespondență? Cu întrebări preparate în singurătate și cu răspunsuri însăilate ca de la capătul lumii în condiții incerte? Cum să te mai miri că nimic nu intră parcă în rezonanță firească cu nimic? Metaforă de consolare Grea misie și-a ales atât de fragila și buna poetă
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12690_a_14015]
-
odată, înseamnă că te întorci de unde-ai plecat, din nou fără șansă. Eu sunt un caz fericit. Cu câteva semințe în palmă și în buzunar, gândesc în fiecare primăvară, ca pământul însuși, că nu aș avea a mă plânge de singurătate ori de suflet neocrotit. Pe balconul meu am o lume de plante împletindu-se în sute și sute de fire, fiecare cu personalitate, cu o nesecată putere și bucurie de a ajunge la soare. Grădina mea suspendată nu mi-o
Însemnări din balconul botanic by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12761_a_14086]
-
pentru stilul scenografului Helmuth Stürmer - un amestec foarte palpabil de comic și dramatic, o combinație rafinată de tipuri de umor, de gag, o construcție dezvoltată melodic, polifonic, cu arii și opusuri ce revin mereu, ca un comentariu în sine al singurătății care ne populează, uneori, existența. O singurătate devastată de semnele trecutului, format din obiecte, din muzici, din amintiri, din gesturi. Dincolo de aglomerația sufocantă de obiecte, de numărul lor, de repetarea lor " zece scaune, patru mese, nu știu cîte pachete cu
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
foarte palpabil de comic și dramatic, o combinație rafinată de tipuri de umor, de gag, o construcție dezvoltată melodic, polifonic, cu arii și opusuri ce revin mereu, ca un comentariu în sine al singurătății care ne populează, uneori, existența. O singurătate devastată de semnele trecutului, format din obiecte, din muzici, din amintiri, din gesturi. Dincolo de aglomerația sufocantă de obiecte, de numărul lor, de repetarea lor " zece scaune, patru mese, nu știu cîte pachete cu cărți, două viori, scări, vase pentru apă
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
zece scaune, patru mese, nu știu cîte pachete cu cărți, două viori, scări, vase pentru apă, căluți din lemn " de repetarea gesturilor, drumurilor de pe scenă, ritualurilor, intrărilor, ieșirilor, multiplicarea la infinit a obiectelor și amintirilor, există o mare și enormă singurătate instalată confortabil în suflet, în adîncimile eu-lui. Agresiunea exteriorului asupra interiorului, din text, se poate descifra în spectacolul lui Tompa Gabor ca o traumă pe care trecutul- puzzle, refăcut din mii de elemente, din automatisme de tot felul o exercită
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
viața sa publică (pensionarea ca medic, înlăturarea lui brutală de la Radio, ocupația sovietică a țării și prefigurarea altui regim politic) - ceea ce-l determină să adopte exilul interior, iar mai apoi să opteze pentru isihasm, mai mult ca proiect spiritual de singurătate, concentrare în sine și pace lăuntrică decât ca realitate a izolării totale a călugărului în pustie. Soluția este frenezia creației literare, participarea la conferințele și rugăciunile grupului restrâns "Rugul Aprins", care se întrunea la Mănăstirea Antim (p. 225-234), la Alexandru
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
buni, cari se înduioșaseră de suferințele mele, clătinau din cap acum, păreau îngrijorați și de-abia găseau două-trei vorbe să-mi spună, și chiar acelea în fugă, ca și cum s-ar teme să nu-mi destăinuiască ceva" (Opere 3, p. 149-150). Singurătatea și frica îl cuceresc din nou, într-un mod devastator, pe care nuvelistul Rebreanu știe să-l descrie foarte bine. Sentimentele nu au, din păcate, fiorul unic, inegalabil, din Ițic Ștrul, dezertor, dar nici nu sunt din aceeași categorie. Expresionismul
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12812_a_14137]