333 matches
-
GRUBI (Gest de profundă nemulțumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm? FETIȘCANA (Palidă, ca după o gafă uriașă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO și GRUBI.) FETIȘCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL (Profund satisfăcut de senzațiile pe care le simte cu picioarele în groapă.): Ce s-a-ntâmplat? MAJORDOMUL: Se-ncurcă ăștia... BRUNO (Către FETIȘCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia și cară-te! (FETIȘCANA aruncă peste capetele personajelor conținutul găleții; face câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
VIOLONCELUL și-și întinde degetele umezite spre BĂRBATUL CU ZIARUL.) Poftim. BĂRBATUL CU ZIARUL (Își umezește la rândul lui degetele și încearcă să vadă dacă stropul de materie are miros.): Imposibil. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ba da, domnule, pare să se smiorcăie. BĂRBATUL CU ZIARUL: Simte că i-a sunat sfârșitu’, d-aia plânge. DOAMNA CU VOAL: Săracul... BĂTRÎNUL CU BASTON: Ce facem, îl mai omorâm sau nu? DOAMNA CU VOAL: Să-l lăsăm să fugă, nu vreți? (Trăgându-l de mânecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
s-a sacrificat ea, că eu crescusem de-acuma, și s-a dus ea la verificări și nu s-a mai întors. N-am mai văzut-o, vă dați seama ce tragedie a fost pe capul meu! Își suflă nasul, smiorcăindu-se. Batista o ținea pitită undeva în spatele jachetei. - Deci - continuă bătrâna, după ce-și mai reveni -, mama s-a sacrificat. Cu voia superioarei, bunînțeles, sora Josefa. Ați înțeles acum? Pe mama n-a mai văzut-o nimeni de atunci. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe fața lui. Se uită la nevastă-sa și-i spuse în șoaptă: - Le acopăr eu. Tu culcă-l pe ăsta mic. Elena și Ioana dispărură sub pături. În scurtă vreme, Filip, gata de culcare, într-o pijama albastră, se smiorcăia: - Vreau să dorm în sufragerie, vreau să dorm acolo... Protestele mamei erau întâmpinate cu schimonoseli și promisiuni: nu mă mai doare când stau pe canapea, zău, mamă, pe cuvânt, dacă dorm acolo mă fac bine. - Acolo doarme Ioana. - Atunci o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prea albaștri, ba că lanterna subacvatică n-o să-mi fie de nici un folos și altele asemenea. Nici nu e de mirare că am ridicat vocea de câteva ori, ceea ce a făcut-o să plece înțepată de lângă mine și să se smiorcăie un pic în timp ce se uita pe geam. Știam că nu e decât o schemă, pentru că se întorcea proaspătă și înviorată după cinci minute și iar începea să mă sâcâie. Lacrimile erau mijlocul prin care alunga în mod convenabil tensiunile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scene, se descurcă destul de bine. Totuși, nu era o prestație care s-o scoată în evidență. Tinerii - Lisandru și Demetru - erau mediocrii, dar revelația a fost Hazel Duffy, care o juca pe Helena. De obicei, rolul acesta era unul ingrat, smiorcăit: fata pe care nu o dorește nici unul dintre băieți și care se trezește ca să afle că, datorită magiei, amândoi sunt dintr-odată fascinați de ea și refuză să-i creadă. Dar, pe lângă Hazel Duffy, ceilalți trei îndrăgostiți nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o înghițitură din ceașca mea și am încercat să afișez o atitudine cât mai înțelegătoare. Nu și-ar fi descărcat sufletul decât față de un străin și, din fericire, eram candidatul perfect. —Mulțumesc, zise ea după un timp, după ce se ridică, smiorcăindu-se. Își șterse lacrimile, înghiți aspirina și apoi se apucă nevoie mare să-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lungi și subțiri, pliurile fustei atârnându-i exact acolo unde ar fi trebuit să se afle fundul. Avea părul prins în niște noduri micuțe, crețe și negre, strâns lipite de scalpul de culoarea castanelor toamna. Prietena ei încă se mai smiorcăia când am trecut pe lângă ele. — De ce mi se întâmplă numai mie? suspină ea. — E, nu-i mai băga în seamă. Sunt o adunătură de rasiști, Steff, știi doar. Mereu se iau de fetele albe. Măcar de data asta nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ceafă, ca pe un câine, și l-am săltat înainte să-și poată veni în fire. Probabil că se ridicase sprijinidu-se pe piciorul întreg, pentru că sări ca din pușcă, eliberându-se din strânsoare. Acul nu era de găsit. Violet se smiorcăia ca o banshee 1. Doi polițiști se năpustiră pe ușă, oprindu-se paralizați în fața acestui haos. — Faceți ceva! țipa Violet la ei, arătând cu gesturi disperate către Hugo, întins pe podea. Moare! Moare! Probabil că Hugo se lovise la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a răspuns Hugo disperat. Probabil că nu le-am dat destul timp. Era numai o recepționeră, nici măcar o asistentă. Intrasem în panică, Alice. Hugo a tras aer în piept, luptându-se în van să-și mențină controlul. —Alice, s-a smiorcăit el, nu știu ce să fac. Sunt îngrozit. Alice s-a gândit preț de exact o jumătate de secundă. —Bine. Uite ce faci tu. Cheamă chiar acum o ambulanță. Apoi învelește-l pe Theo ca să-i fie cald. Și dă-mi adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
destul de înmiresmat. Pe piept îi clănțăneau un soi de odăjdii, iar în dreapta strângea o trestie sugerând o cârjă de prelat. Pentru cine îl implora, știa să intoneze rugăciuni. Și-ai ajuns să-ți rozi tu unghiile de oftică. Și te smiorcăi ca ultimul dintre căcăcioși. Doar din pricina unei generații de tineri poeți sâcâitori și necredincioși, Fiorosule? - Cum să vă explic? coborî complice vocea Fiorosul, ca și cum s-ar fi pregătit să le împărtășească proștilor ăstora un secret. Dușmanii aceștia înrăiți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
culori ce parfumau lumina, făcînd-o să se curbeze, precum niște sâni de rășină, în vecinătatea rețelelor de plumb, peste pieptul planturos al imitațiilor de vitralii. După ce-și interpretară pasajul de reculegere și tăcere la patru mâini, surorile se mai smiorcăiră puțin, dădură ochilor și nasurilor lor mângâieri de batiste, scotociră în cufărul aducând cu o ladă de zestre și îi vrăfuiră lui în brațe o casetă. Apoi încă o casetă. Un colier, cu fason medieval. O mapă burdușită cu acte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
al Ministerului de Interne, încetinea 378 DANIEL BĂNULESCU să te bată, de n-o să te mai recunoască nici mămica ta... de o să-și vândă, ca să-ți plătească amenzile, toți nădragii rudele tale... ... Atunci o să te mai jelești și o să te smiorcăi, tot că natura? - Evident, recunoștea Sinistratul c-o grimasă, vrând parcă să dovedească faptul că, oricât de păgubitor i se părea să rostească adevărul, totuși buna educație nu-i dădea pace și-l obliga. Pe la unu, unu și jumătate, picii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei. A doua zi, a venit În biroul meu, vizibil deranjată. „S-a Întâmplat ceva?”, am Întrebat-o. Aproape plângând, mi-a răspuns: „Va trebui să-mi dau demisia. Pur și simplu nu sunt o persoană creativă”, s-a mai smiorcăit ea. S-ar cuveni o nouă accentuare De prea mult timp, angajatorii le-au Îngăduit angajaților să evite problema creativității. Adevărul este că fiecare dintre noi are o doză de creativitate. Unii au mai multă pentru că au exersat-o. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
și criticul de artă Radu Bogdan. O dată a făcut-o la Cotroceni, când a apărut ca din pământ în fața Papei (căruia i-a ținut un speech și i-a înmînat un album), în vreme ce miniștrii, ambasadorii și alte personaje importante se smiorcăiau pe la uși sau așteptau cuminți la coadă să le vină rândul. A doua oară, la deschiderea Târgului de Carte de la București, în mai 2001, când, tot așa, s-a întrupat pe neașteptate în fața Regelui și i-a spus, cu vocea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
IMPRESARUL: Curvo... tu, curvo. PIANISTA: Diferența în sine sacrifică fără să aleagă unități de viață întregi pentru o simplă excitare exterioară. Câți ani mai vrei tu să sacrifici, tu, copilaș cu sânge gras în poponeață, pentru o izvorâre compozitorială? CÂNTĂREAȚA (smiorcăindu-se): Spiritul meu de sacrificiu ar face toate sacrificiile din mine pentru mine. Un sacrificiu este o eliberare ca o tragere la sorți a unui om adevărat. PIANISTA (compozitorului): Dumnezeu a fost încă odată, iubitule, provocat și umplut cu sânge
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
aceste Întrebări oribile. Tânjesc după dezertarea nobilă din libertate, sunt slabă, obosită, revoltată Împotriva solidei, constructivei credințe umanitariste care presupune un intelect și o voință sănătoase și active. N-am unde să plec - n-am o casă, unde să mă smiorcăi și să țip, nebună grotescă, În fustele mamei -, n-am bărbați și aș vrea mai mult decât oricând să le aud sfaturile aspre, finale, paterne - și nici bisericii, care e liberală, liberă - nu, mă Întorc epuizată la dictatura totalitară În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu este alături de Europa și de europeni ci poate undeva mai la sud, spre Burkina Faso.D-aia plâng eu acum, fiindcă totul este trist, trist și adevărat! Hei, care-mi oferă un umăr ca să mă sprijin cât timp mă smiorcăi? Mică istorie electorală Grea viață să fii președinte jucător! Mai ales la România! Sărmanul Trăian Băsănău, marinarul fără corăbii, susținut și susținând un partid care a ajuns de cât bine a făcut țării, vorba românului, pe cracă, dacă nu și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
atârnată de grumaz; corturile peticite dar ridicate cu pricepere; măiestria meșterilor ciocănari ce băteau ritmic în nicovalele lor mici, de unde scoteau sumedenie de inele din metale și aliaje colorate, cunoscute numai de ei; copiii trențăroși, mucoși și gălăgioși ce se smiorcăiau într-o limbă stridentă, cam încâlcită și neînțeleasă; precum și ursul cu blană neagră, bătrân, greoi, ascultător, mereu flămând și cam leneș. După părerea lui Bidaru, acesta era punctul lor forte. Cu ajutorul bătrânului urs, a lui MoșMartin, care-și făcea programul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau șansă. Regula nr. 6: Dacă o dai în bară, nu e vina părinților tăi, așa că nu te mai smiorcăi în legătură cu greșelile tale, ci învață din ele. Regula nr. 7: Înainte de a te fi născut, părinții tăi nu erau atât de plicticoși ca acum. Au ajuns așa din cauză că trebuie să-ți plătească cheltuielile, să-ți spele hainele și să te
Mentoratul în geografie: Ghid metodologic pentru practică pedagogică - studenţi, absolvenţi şi profesori-mentori by Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/1702_a_3117]
-
de caracterizare a personajului prezentă în text, justificând răspunsul printro secvență semnificativă. 7. Prezintă rolul indicațiilor scenice din textul dat. 8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului dramatic. 9. Comentează, în 60-100 de cuvinte, următoarea secvență: GODOT (Smiorcăindu-se) No să pot trăi fără teatru... No so pot duce prea mult... În fiecare seară eram în sală, eram printre oameni, trăiam... Sufeream ca un câine, dar trăiam... Trăiam peste tot, în fiecare cuvânt... Cum deau putut face așa ceva
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de caracterizare a personajului prezentă în text, justificând răspunsul printro secvență semnificativă. 7. Prezintă rolul indicațiilor scenice din textul dat. 8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului dramatic. 9. Comentează, în 60-100 de cuvinte, următoarea secvență: GODOT (Smiorcăindu-se) No să pot trăi fără teatru... No so pot duce prea mult... În fiecare seară eram în sală, eram printre oameni, trăiam... Sufeream ca un câine, dar trăiam... Trăiam peste tot, în fiecare cuvânt... Cum deau putut face așa ceva
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
suficiente puncte de experiență în arta persuasiunii și avea de tras. Ar fi încercat să plîngă, procedeul favorit care funcționa perfect cu ai lui. Dar nu și de față cu colegii, că ar fi rîs de el, doar fetițele se smiorcăie. Încercase odată și toți și-au bătut joc de el. Din toată treaba asta s-a ales doar cu experiența neîncrederii, pe care o uita adeseori cînd cineva se apropia de el, de aia trecuse în jurnalul de acțiune, care
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
în trap spre casă. În sala mare de jos îl așteptau jupânesele Stanca și Marica îmbrăcate în haine cernite. De ce ai zăbovit atât? S-au adunat toți frații mei acolo și eu stau să te aștept pe domnia ta, îi reproșă smiorcăind jupâneasa Stanca. — Mamă, bine ai făcut să mă aștepți. Te duce chiar acum o caretă acolo, dar vreau să faci în așa fel încât cuvântul domniei tale să aibă greutate. Înmormântarea măriei sale trebuie să o facă mânăstirea Cotroceni, că pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
noi pe afară. Bătea soarele dinspre apus și cum stam așa în pridvor și priveam Înspăimântătorul Județ, numai ce vine un frate pirpiriu cu câteva fire roșietice drept barbă și cu ochii albaștri, albaștri ca peruzeaua. Ancuța, mititică, pe lângă noi smiorcăia și se agăța când de mine când de Constantin: „Neică, dar aci ce-i?” și ridica mânuțele spre chipurile din smoala gheenei. Cum noi abia buchiseam pentru noi, fratele cel tinerel începe să-i lămurească el zugrăveala. „Aci sunt cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]