281 matches
-
și interpretează fenomenul „conflictualității” și cel al „frustrației”,, reținem câteva direcții principale: Mai întâi linia „behavioristă”, fizicalistă, limitată la interpretări mecaniciste a relațiilor „stimul-reacție”; Interpretarea „biologistă”, care așază pe un prim plan motivația inconștientă, subestimând rolul „conștiinței” și al condițiilor social-istorice în edificarea „personalității”, în detreminarea fenomenelor psihice; Linia „psihologistă”, carae pune accentul mai mult pe rolul factorilor psihologici individuali (pe realizarea „personalității” din interior, prin predispoziții ereditare și prin acțiunea unor forțe intrapsihice), minimalizând importanța sistemului normelor socio-culturale și morale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ale individului” (Sheldon și Allport). Dar, trebuie arătat că „personalitatea” nu reprezintă, din punct de vedere genetic, o simplă suprapunere de aspecte, sisteme, valori, concepții etc., ci un salt și o restructurare: „Personalitatea este o realitate de natură mai ales social-istorică, o unitatea apărută din unitatea biologică și realizată pe treapta psihică, superioară a dezvoltării, organizată pe un fundament superior, acela al conștiinței de sine și de altul, pe baza relațiilor sociale concrete”. (V. Pavelescu, „Invitație la cunpoașterea de sine”, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pun astfel bazele unui sistem pedagogic echilibrat, care îndeamnă la echilibru. Principiul fundamental formulat de G. G. Antonescu este expresia unei pedagogii individualiste care, prețuind particularitățile fiecărei ființe umane, face abstracție de faptul că aceasta se dezvoltă în anumite condiții social-istorice care îi determină profilul spiritual. Continuînd procesul de constituire a sistemului său, pedagogul român stabilește tezele opuse asupra problemelor de educație intelectuală, le analizează și formulează un concept nou, prin care depășește unilateralitatea a două poziții extreme. Care sînt acestea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fost transformată de existențialism, de J.-P. Sartre în special, în temei al libertății, al unei libertății absolute, din moment ce omul își alege în mod necondiționat propria-i esență. O astfel de concepție presupune însă desprinderea totală a omului de realitățile social-istorice în care trăiește, omul este liber, dar libertatea sa este condiționată istoric, ea este relativă, nu absolută. Cu meritele și slăbiciunile ei, teza lui Sartre stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste asupra educației. Dacă fiecare își alege
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
producător și produs. Pentru Deleuze și Guattari, analiza umanului în raport cu tehnologia capitalismului se prezintă sub forma unei schizoanalize din moment ce schizofrenia guvernează societatea mașinizantă. Teoreticienii încearcă să reliefeze modul în care delirul se manifestă ca o investigare a inconștientului în câmpul social-istoric, producând o recurență a comunicării în sistemul om-mașină, înscrisă într-o „deteritorializare” specific mașinistă a umanului. Problematica mașinilor sociale și tehnice pe care o analizează cei doi filosofi se suprapune peste problematica ontologic-psihologică a mașinilor dezirante (vezi capitolul întâiă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a acumulat peste 8 000 de observații, care cuprind toată varietatea urgențelor”. Este, de asemenea, făcută precizarea că noțiunile de urgență erau utile în formarea profesională a medicului tânăr, în primii săi ani de practică. Aceasta pentru că, în acele condiții social-istorice, medicul era obligat să-și desfășoare activitatea, cel puțin doi ani de zile ca medic de medicină generală într -un dispensar de circumscripție rurală sau urbană. Aici, medicul tânăr era de multe ori pus în situația de a examina singur
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
conturează treptat, cu limpezime și cu logică stringentă, o construcție originală, ambiționând a se situa pe meridianele ideologiei literare. Dacă, însă, răgazurile pentru popasuri tematice, cu speculații precumpănitor estetice, sunt mai rare, argumentul care se impune, cu o profundă condiționare social-istorică, este acela al rosturilor practice, al finalității imediate a scrisului beletristic. Nici o supralicitare, ba încă, atunci când se cuvine, și o binevenită undă de ironie în comentariul echilibrat, clarvăzător al lui V., sprijinit, cu înțeleaptă cumpănire, pe tripticul autor-operă-public. Din jurul acestor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290640_a_291969]
-
orașul, suportând înghesuiala și îmbrâncelile inevitabile, parând întrebări indiscrete și jigniri, vorbind în gând, cu jale, pruncului defunct, ascultând certuri și comentarii sarcastice în doi peri privitoare, prin subînțelesuri, la „El”, la „Cel mai...”, umilul cetățean retrăiește situații caracteristice climatului social-istoric general și își amintește acte personale de revoltă, planuri infantile de suprimare a tiranului. În mintea lui resuscită textul unei scrisori către regina Marii Britanii, în care cerea majestății sale să îi retragă impostorului distincțiile nemeritate, precum și tentativa, minuțios chibzuită, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
implică ideologicul prin propria ei natură. Opera de artă (cea literară în chipul cel mai evident) va fi chemată să lumineze în real tipicul, iar tipic este nu ceea ce e mai răspândit, ci tot ce exprimă esența forțelor și fenomenalităților social-istorice. „Problema tipicității - se afirmă în Enciclopedia literară sovietică (1935), și unele dintre propozițiile de aici vor apărea, aproape identice, în raportul lui G.M. Malenkov la Congresul al XIX-lea al PCUS - este totdeauna o problemă politică. În concepția marxist-leninistă, ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289155_a_290484]
-
romanul Cel mai iubit dintre pământeni (cu focalizarea comentariului asupra protagonistului acestuia, Victor Petrini), interpretat ca fiind nu doar un „roman despre obsedantul deceniu”, ci o operă cu o tematică ontologică, cognitivă și morală care transcende prin semnificațiile sale momentul social-istoric vizat în primă instanță, un roman existențial, cu dimensiune metafizică, cu trimitere la chestiuni dintre cele mai neliniștitoare pentru condiția umană. Volumele Fănuș Neagu și Eugen Simion - ambele editate în 2001 - sunt consistente micromonografii critice cu destinație didactică, întocmite conform
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română de ortodoxism. La întrebarea "a fi sau a nu fi român" se poate răspunde doar prin ortodoxism. În avangarda reflecției social-istorice românești, interbelicul este perioada care cunoaște deplina osmoză identitară între românism și ortodoxism. Artizanii ei au fost teologi ortodocși de un ascuțit profil intelectual, de calibrul unor Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, care au elaborat în scrierile lor o teologie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
putem realiza cultura cea mai armonioasă, deci cea mai perfectă de pe lume" (p. 93). Extrema naționalistă a interbelicului continuă în literatura didactică unele axiome centrale în dogmatica identitară elaborată în sfârșitul secolului al XIX-lea și desăvârșită în avangarda reflecției social-istorice interbelice legate de spiritualitatea românilor, cum ar fi teza "creștinismului genetic" (care exaltează vechimea creștinismului la români), teza românilor ca botezatori ai barbarilor, teza supraviețuirii românității prin religie în fața persecuției catolice, sau teza românilor ca apărători ai creștinătății în fața islamului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
interpretează semnele izolat; pe parcursul Întregului proces de interpretare el raportează nucleele semnificative de bază (semnificațiile constante ale semnelor) la contextul emițătorului și la contextul general. Contextul general este un ansamblu al coordonatele externe ale situației, care se referă la ambianța social-istorică „... cel care impune momentul personal, care provoacă o schimbare emoțională, o succesiune de percepții etc.” Acest context nu este suficient explicat. Ar trebui incluse aici, probabil, și acele „corelate situaționale” care reprezintă cordonatele spațio temporale În care se desfășoară actul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
în primul rând, rezultatul dispozițiilor genetice individuale, psihologia colectivă care configurează profilul sufletesc al unui grup social, este rezultatul trăsăturilor specifice etno-rasiale, care corespund în plan individual cu structura genetică a grupului respectiv, iar, pe de altă parte, totalitatea factorilor social-istorici, etno-culturali și moral-religioși care normează și determină natura sufletească și formele de gândire, sensibilitate și comportament ale grupului social respectiv. Acestea dau originalitatea, unicitatea și marca specifică grupului populațional de referință, diferențiindu-l în raport cu alte comunități social-umane. Este de la sine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
etc.). Acest aspect pune în evidență faptul că „psihozele colective” sunt modalități particulare de „reacție colectivă” ale grupelor social-umane, în anumite circumstanțe istorice, socio-culturale și moral-spirituale. Din acest motiv, pentru înțelegerea naturii psihozelor colective trebuie avute în vedere atât condițiile social-istorice care le declanșează, cât și caracteristicile psiho-sociale ale grupelor umane care sunt mobilizate de aceste condiții, realizând în plan comportamental psiho-social „formele patoplastice” ale acestor manifestări. Caracteristicile psiho-sociale ale grupelor umane Nu intenționăm să facem o analiză psiho-socială a grupelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evoluției istorice a umanității și care sunt, într-o măsură apreciabilă, rezultatul acestei evoluții. Acestea sunt următoarele: structura psiho-biologică fundamentală, primară, cu caracter pulsional și care există la absolut toate grupele umane, și structura psiho-culturală, secundară, dobândită în cursul evoluției social-istorice și care este reprezentată prin valorile culturale, morale și religioase specifice fiecărui grup uman și care sunt asimilate de acesta, constituind o structură sufletească supraadăugată. Structura psiho-biologică fundamentală are un caracter constituțional. Ea corespunde în mare măsură inconștientului colectiv și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
animal sacru, în unele comunități hinduse este animal detestabil, iar în societatea occidentală este un animal domestic, dresat pentru pază sau pentru vînătoare. Ca atare, în fiecare dintre aceste cazuri, cunoașterea atribuită la nivelul limbilor populare este dependentă de viața social-istorică a comunităților, în vreme ce cunoașterea științifică este unică și universală. Din punct de vedere logic, și cunoașterea populară are o organizare internă și o segmentare de tip noțional, însă noțiunile cunoașterii și culturii populare nu au de obicei același conținut (și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al valorilor În detrimentul acțiunii intenționale. Granovetter propune un model al implicării acțiunii În rețele de relații și care presupune o logică a acțiunii contextualizate ce nu este determinată exclusiv nici de norme, nici de interese, ci este raportată la contextul social-istoric al relațiilor În cadrul cărora operează. În ceea ce privește cooperarea socială și economică, modelul lui Granovetter, preluat apoi de Larson (1992) sau Uzzi (1996, 1997), propune o combinare a variabilelor economice și sociologice pentru explicarea emergenței și configurației structurilor sociale ale organizării. În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a unei cantități de informație de la un sistem la altul, fără considerarea naturii și modalității concrete în care se realizează această deplasare”. Dacă limba este un sistem de mijloace lingvistice, istoricește constituite, asta explică multitudinea limbilor naționale, iar ca fenomen social-istoric „extraindividual” ea se formează în cursul dezvoltării unui popor. Dintre toate atributele care-l disting pe om de restul sistemelor mediului biotic, esențială în dezvoltarea personalității umane este activitatea de limbaj, funcția de utilizare a limbii, indispensabil legată de celelalte
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
copilului Motto: Învățarea cuprinde achiziționarea și practicarea de noi metodologii, noi atitudini și noi valori, necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. Mircea Malița Formarea personalității copilului are loc în cadrul unui proces complex de asimilare a experienței social-istorice a omenirii, pe baza dezvoltării structurilor morfo-funcționale ale organismului, în relațiile sale reciproce cu mediul social, în special cu cel școlar. În această perspectivă, orice formă de învățare: perceptivă, cognitivă, afectivă, orice efort îndreptat spre un progres, își găsește locul
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
și culturală. Pierderea culturii tradiționale este un subiect actual și îngrijorător, iar limba și limbajul favorizează sub toate aspectele înlăturarea acestui fenomen, cât și al regresului învățământului. Formarea personalității copilului are loc în cadrul unui proces complex de asimilare a experienței social-istorice a omenirii, într-un climat de luptă împotriva rutinei și conservatorismului, prin participarea lui conștientă în procesul învățării. Dificultăți în desfășurarea procesului de educare și învățare Motto: Învățarea cuprinde achiziționarea și practicarea de noi metodologii, noi atitudini și noi valori
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
persoană și un obiect, ci mai degrabă o relație între două persoane cu referire la un obiect (Hann, 2000: 2). Caracterul social al proprietății derivă și din faptul că dreptul de proprietate diferă de la o societate la alta. În funcție de contextul social-istoric, dreptului de proprietate i s-au adus diverse îngrădiri, acesta nefiind deci aplicat în același mod peste tot (există, de exemplu, mari diferențe între modul în care era definită proprietatea în dreptul roman și în Evul Mediu). În ce privește proprietatea asupra pământului
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
un sfat, un îndemn. Derivate din p. propriu-zise sunt p. exclamative și p. dialogate. Tematica relevă cele mai variate aspecte ale existenței umane, p. fiind, în ansamblu, expresia unei filosofii de viață, în care conținutul etic se îmbină cu cel social-istoric și cu povețele practice. Creat într-un anumit moment istoric, p. are un sens inițial, care exprimă ideea de la care se pleacă. Cu cât această idee este mai generală, cu atât pot apărea semnificații mai numeroase, în contexte particulare, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
între noi și evrei este o deosebire de rasă, care nu ne permite nouă s-avem față de dânșii în împrejurări de onoare decât dispreț. Noblesse oblige"224. Afirmațiile de acest gen, frecvente în corpusul publicistic eminescian, trebuie privite în orizontul social-istoric al celei de-a doua jumătăți a veacului al XIX-lea. România trece în această epocă printr-o serie de evenimente cruciale: Războiul de Independență din 1877; presiunile Rusiei care cerea retrocedarea a trei județe basarabene (Cahul, Bolgrad, Ismail); Conferința
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
românească a secolului al XIX-lea este dat, pe de o parte, de caracterul cultural al limbii, într-o epocă în care normele limbii române nu sunt încă stabilite, iar pe de altă parte, de particularitățile referențialului politic, ale contextului social-istoric care generează conținuturile politice vehiculate. Literatura de specialitate consideră veacul al XIX-lea matricea limbajului politic românesc modern, fără a nega însă existența unor forme incipiente de manifestare ale acestuia în creațiile cronicarilor (cronicile și documentele cancelariilor domnești oferă argumente
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]