630 matches
-
nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator, vorba de duh, poanta
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
măsură ca și sofiștii sau materialismul abderitan, din filosofia presocratică: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. În loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor, unde trebuie să-i căutăm și să-i găsim pentru a-i scoate la lumină. Ansamblul anecdotelor referitoare la Aristip din Cirene are aceeași semnificație: ele constituie o formidabilă mașină de război antiplatoniciană. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care-l preocupă, din câte se pare, tot timpul? Pentru că Aristip din Cirene nu e citat niciodată în opera completă a filosofului, ca să zicem așa, socratic, decât o singură dată, și atunci cu perfidie... Platon povestește sfârșitul lui Socrate, îi descrie ultimele clipe, subliniază absența filosofului din Cirene, care locuia nu departe, la Egina, și lasă deci să se înțeleagă că ar fi putut fi prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Această caricatură îi amuză pe cei care vor să se dispenseze astfel de o analiză, de o critică și de un real efort de reflecție asupra unui corpus căruia îi refuză până și dreptul de a fi așa ceva. Pe scena socratică se joacă o piesă la fel de serioasă ca în tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... 5 Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
simplul fapt de a fi. Ulise este credincios promisiunilor pe care și le face lui însuși, el dă dovadă de niște virtuți sublime: putere de a îndura, obstinație, curaj, capacitate de a suporta singurătatea, stăpânire de sine, tot atâtea calități socratice... Tot așa, Ulise nu se lasă prins în mrejele iubirii, ale dorinței, ale sexului ori ale femeilor: el refuză avansurile nimfei Calypso, care-i promite eternitatea dacă acceptă să rămână cu ea pe insula Ogygia, apoi construiește în câteva zile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. Între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În lucrarea Etică și Infinit, subliniind că: Fără semnificațiile etice, chiar și conceptele filosofice rămân cadre goale și formale”. De asemenea, considerăm că etica este o disciplină filosofică prin obiectul ei, prin domeniul ei de referință. Chiar de la Începuturi (meditația socratică și dialectica platoniciană asupra categoriilor moraleă reflecția etică s-a oprit asupra a ceea ce este binele, asupra Încercării de a defini esența binelui, Înțeles ca determinație fundamentală a vieții umane. Întreaga meditație etică este preocupată de tema fundamentală a binelui
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
predea, la drept vorbind, nimic - iată primul paradox! - În care profesorii să nu fie pentru discipoli decât doar mijlocitori Între ei și ei Înșiși, reprezintă un model paideic de Înaltă ținută morală, În care paradoxul incită, la fel ca ironia socratică odinioară. „Profesorul este fabricant de oameni”144. Astfel, sunt dobândite nu atât conținuturi, sfaturi sau Învățături cât, mai cu seamă, stări de spirit constitutive de personalitate. Cu bună vreme Înainte, reputatul pedagog ieșean Ștefan BÎrsănescu surprindea, tot În manieră paradoxală
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
așa cum există pentru fiecare persoană un Supra-Eu personal, fiecare grup social-uman, fiecare colectivitate are un Supra-Eu colectiv, care-i normează conduitele, actele, ideile, orientând-o către un ideal comun. Profeții biblici ai Vechiului Testament sunt simbolul Supra-Eului colectiv, pe când „daimonionul” socratic este simbolul Supra-Eului individual. Supra-Eului colectiv Îi este specifică o anumită conștiință morală colectivă, reprezentând sentimentul unității, al apartenenței și al filiației dintr-o sursă unică și exclusivă. Din aceste considerente, explicabile psihanalitic și psiho-moral, toți membrii unei comunități umane
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
eliberează, resimțind-o ca pe o eliberare, dar și ca pe o Împlinire a mea În raport cu celălalt sau ceilalți. Din cele de mai sus se desprinde concluzia că, În ambele situații, și la profeții biblici și În cazul „daimonion”-ului socratic, se pune În discuție conștiința morală. În primul caz, ea este exterioară persoanei umane, fiind expresia voinței autorității supreme de care omul depinde și care hotărăște acțiunile acestuia, cenzurându-le prin vocea profeților. În cel de-al doilea caz, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
proprietatea pe care o are spiritul uman (Supra-Eul morală de a enunța judecăți normative spontane și imediate asupra valorii morale a anumitor acte individuale și determinate. Când această conștiință se aplică la acțiunile viitoare, ea are caracterul unei voci (daimonionul socratică care comandă, apără sau interzice. Când această conștiință se aplică la acțiunile trecute, ea se traduce prin sentimente de bucurie (satisfacțieă sau prin sentimente de durere (regret, remușcare, căințăă. Conștiința morală dovedește că judecata sau evaluarea acțiunilor noastre este fie
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
unui individ, În principal prin influențarea/modelarea Eului personal al acestuia. Prin educație, valorile și normele morale sunt interiorizate de persoană, care se formează conform cu ele. Rezultatul este caracterul. Referitor la acesta, Heraclit spunea: Ethos anthropo daimon, Întărind astfel afirmația socratică prin recunoașterea faptului că „daimonionul” interior al omului, cel care-l mobilizează, este caracterul acestuia. Ca și sentimentele morale, ideile morale se formează și se desăvârșesc pe niște structuri interioare ale persoanei umane. Sunt ceea ce I. Kant numește „idei apriorice
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morale, ci frământări metafizice legate de destinul uman. Existența durerii dovedește că aceasta are o anumită funcție În planul existenței umane. Această funcție este raportată la Supra-Eul colectiv, la instanța de cenzură supremă care, ca și În cazul „daimon”-ului socratic, mă oprește să Întreprind ceva, o acțiune anume. Durerea este semnalul și prețul cenzurii actelor noastre: Per aspera ad astrae!. Din punct de vedere metafizic, durerea este, În mod paradoxal, condiția transcendenței. Suferința este purificatoare. Prin durere, prin suferință, eu
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ceilalți oameni fiind asemena lui, orice formă de comunicare, fie formală, fie subiectiv-emoțională, devine falsă sau chiar imposibilă, anulându-se sau sfârșind prin a genera stări de tensiune, suspiciune, conflicte interpersonale. Problematica omului nu mai este frământarea interioară, de factură socratică sau faustică. Este cu totul altceva: o angoasă a disperării. Nici Socrate și nici Faust nu sunt singuri. Ei sunt frământați, dar nu sunt singuri În frământarea lor. Frământarea lor este interogația la care se poate da un răspuns. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
principiile valorilor morale. Socrate spunea că „daimonionul” său interior este cel „care-l oprea de a acționa În anumite situații”. Greșim de fiecare dată atunci când „ne luăm permisiunea” de face ceva, fără a ține seama de „interdicții”. Glasul „daimonionului” interior socratic este „legea morală din mine” kantiană. Este oare permisiunea libertate, iar interdicția o pierdere a acesteia? Nu. Acționând sau făcând ceea ce-mi este permis eu sunt liber, Întrucât sunt În deplin acord cu conștiința mea morală. Încălcând Însă interdicțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
slabă. Rezultă de aici faptul că rolul cel mai important revine supraeului moral, acel „primum movens imobile” al persoanei umane, cel care mă Îndeamnă „a face” sau cel care mă oprește „să nu fac”. Aceasta este lecția morală a daimonionului socratic și a datoriei morale kantiene. Din cele prezentate mai sus rezultă că actul uman (actus humanusă este tot ceea ce face omul din punct de vedere voluntar sau involuntar, conștient sau inconștient, intenționat sau neintenționat. Din punct de vedere moral, orice
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să se limiteze la menținerea egalității; el va trebui încă să dirijeze producția și repartiția produselor"28. Ca guvernămînt politic, filosoful atenian propune o formulă intermediară între monarhie și democrație, apropiată de cea a monarhiilor constituționale moderne. În autentic spirit socratic, Platon este un moralist și aceas-ta îl apără de acuza unora de comunism avant la lettre. Opera sa a constituit "veritabilul punct de plecare al filosofiei economice și sociale în civilizația noastră"29. Xenofon a trăit între anii 430-355 î
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Hayek și de alți gînditori liberali, este în cel mai bun caz un miraj, iar în cel mai rău o rețetă pentru întoarcerea la starea naturală. Nici o societate umană nu poate spera să se apropie măcar de idealurile areopagitice și socratice ale lui Mill sau Popper"43. Comunita-rienii, conservatori, consideră "individul suveran" al ideologici liberale ca un miraj, pentru că înainte de libertate spun ei oamenii au nevoie de un cămin, de instituții, de un mod de viață propriu. La ce bun însă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
De la condiționare la învățarea socială 165 2.2. Învățarea cu ajutorul celuilalt 167 2.3. Învățarea prin cooperare 168 2.4. Metoda învățării cooperative 170 2.5. Baza de date 170 2.6. Tehnicile TGT și STAD 171 2.7. Seminarul socratic 172 2.8. Tehnica plusurilor și minusurilor 174 2.9. Microgrupurile de mentorat 174 2.10. Metoda mozaicului 175 2.11. Predarea reflexivă 176 2.12. Tehnica ziarului 177 2.13. Metoda interacțiunii observate (fishbowl) 177 2.14. Alte tehnici
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
momentul de revelație, de iluminare, de extaz. Toate acestea sunt vitale pentru el. El este intimidat și jenat. Refuză să vorbească despre ele în public. E nevoie de o „moașă” pentru a scoate aceste lucruri la iveală, iar Maslow susține, socratic, că el a reușit. Dacă omul de știință creativ nu va fi luat în râs pentru atare lucruri, atunci și el va admite, roșind, că are experiențe emoționale înalte, de exemplu, produse de momentul în care tocmai a enunțat această
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
medie a îmbunătățirii nivelului de performanță la nivelul echipei; - echipelor li se oferă recunoaștere în funcție de nivelul acestei îmbunătățiri; - scorul de bază obținut individual pentru determinarea îmbunătățirii performanței este recompus după fiecare test administrat. 2.7. Seminarul socratictc " 2.7. Seminarul socratic" Autorii metodei, Mortimer Adler și Dennis Gray (online), subliniază că discuția care are loc aici este centrată mai mult pe înțelegerea colectivă și mai profundă a materialului de studiat decât pe identificarea unui răspuns corect. Astfel, seminarul socratic pornește de la
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
7. Seminarul socratic" Autorii metodei, Mortimer Adler și Dennis Gray (online), subliniază că discuția care are loc aici este centrată mai mult pe înțelegerea colectivă și mai profundă a materialului de studiat decât pe identificarea unui răspuns corect. Astfel, seminarul socratic pornește de la ideea că este mai important ca persoanele care învață să își pună întrebări și să construiască multiple răspunsuri în loc să caute, cu obstinație, „răspunsul corect”; înțelegerea tinde să fie una de profunzime, participanții urmând să ajungă la aceasta prin
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
participanții urmând să ajungă la aceasta prin dialog. Cursanții au posibilitatea de a examina cu toții un fragment de text, după care se pun întrebări care îi ajută pe cursanți să gândească critic, să înțeleagă multiplele dezvoltări ale textului; în seminarul socratic sunt încurajate discuțiile în detrimentul dezbaterilor. Acest lucru este mai bine reliefat dacă cele două variante se pun în contrapondere: astfel, prin contrast, dacă dialogul se bazează pe colaborare, multiple fețe ale problemei fiind analizate, dezbaterea se fundamentează pe opoziție, două
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]