636 matches
-
frumosul este tot ceea ce produce plăcere prin intermediul văzului și auzului. Se desprind din aceste două definiri două aspecte distincte ce caracterizează frumosul; cel al utilității frumosului prin adecvație către o finalitate necesară și cel al plăcerii procurate prin Încântarea simțurilor. Sofiștii aveau să supraliciteze acest ultim aspect al frumosului și-l vor afunda În „mâlul plăcerilor”, concepție și atitudine care avea să domine antichitatea până la Socrate, cel ce avea să scoată frumosul din zona plăcerilor Înălțându-l spre zona sufletului, asociindu
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
emfatic-oratorică" (în Ligia Tudurachi, op. cit., p. 132). 193 După cum observa Nietzsche, Euripide e dramaturgul care a "psihologizat" tragedia veche. Teatrul său ilustrează etapa "socratică" a tragediei grecești. A introdus nu doar corul alcătuit din femei, ci și spiritul relativizant al sofiștilor, raționalitatea aceea sceptică, individualistă, care dizolvă credința în zei și în mituri. Vezi Friedrich Nietzsche, Nașterea tragediei, traducere și note de Mircea Ivănescu, studiu introductiv de Vasile Muscă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998. 194 În opinia Ligiei Tudurachi, motivul romanului lovinescian
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în lucrările lor, trebuie să înțelegem că moștenirea vechilor greci este și ea multidirecțională. Dar dogma misterelor eleusiene, de credință într-o viață dincolo de moarte, nu este în concordanță cu mitologia olimpiană 326. Trecând peste filosofia ioniană (Heraclit, Xenofon) și sofiștii care au dirijat religia spre zeitățile amintite ne întoarcem la festivaluri. Ele se țineau pe lună plină, în ziua a șaptea a lunii și în general prezentau elemente străine credințelor obișnuite ale elenilor. Ceea ce este interesant este faptul că aceștia
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cu o rîvnă mereu tînără, manuscrisele s-au răspîndit considerabil, au fost depozitate în locuințe particulare, biblioteci, păzite în temple și palate; cu toate acestea, inventarul literar, pierdut, al Antichității ar șoca înțelegerea celui mai stupid contabil. Athenaios, în Banchetul sofiștilor, citează o mie de lucrări, care nu ne vor mai încînta probabil niciodată; Asta nu-i nimic!", supralicitează Strobeu, probîndu-ne cu Antologia sa sumedenie de alte cărți pe care istoria le-a dosit și a uitat cotele. Renașterea a fost
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
mai mult de un mileniu, despart cea mai veche copie păstrată de data alcătuirii textului, iar autorii vechi ne sînt cunoscuți prin copiile copiilor. Ceea ce s-a păstrat nu reprezintă decît o mică proporție din ceea ce a existat: în Banchetul sofiștilor de Athenaios, scriitor alexandrin din secolul al III-lea e.n., se găsesc citate din 1 500 de lucrări pierdute. Stobeu, compilator grec din secolul al V-lea, citează 1 430 de lucrări în Antologia sa: 1 115 provin din opere
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
preocupare analoagă îl preocupă și pe Karl F. Gutzkow, autor al povestirii deja amintite, Nihiliștii (Die Nihilisten), și al romanului Cavalerii spiritului (Die Ritter vom Geiste, 1849-1850), care de altfel privește revoluția cu o anumită simpatie. "Nihiliștii" sunt pentru el sofiști care critică ceea ce este vechi fără a ști să creeze ceea ce este nou, sunt "filozofii nimicului absolut", acei "Liebig ai lumii invizibile", în sensul că, la fel ca în chimie, dizolvă totul. Capitolul 5 Nihilismul fără fundament al lui Max
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de insectă. La înmormântare au asistat doar câțiva prieteni, printre care Bruno Bauer și Ludwig Buhl. Și atunci de ce Stirner a stârnit atâta scandal? Aceasta s-a întâmplat pentru că a dus la extrem exercițiul criticii filozofice, postulând, la fel ca sofiștii, că inteligența nu se dă în lături de la nimic: nu există idee, concept sau teză care să reziste unei interogații cu adevărat radicale. În același timp știa, la fel ca scepticii, că într-o asemenea situație, inima nu se lasă
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
combats de l'âme, 1949) obține premiul Edgar Poe. Dar Albert este din ce în ce mai singur, închis în sine însuși: Singurătatea și nimicul sunt de ajuns ființei mele196. Din această postură însingurată lansează săgeți înveninate împotriva tuturor. Roger Caillois este apostrofat ca "sofist famelic și cugetător scornit, sub-machiavelic de prefectură, crescut în haremul unui editor", "un bărbat care nu are mare lucru de spus, care este lipsit cu totul de flacără și de geniu, și a cărui operă este o succesiune de însemnări
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mitului i-a succedat cartea, iar societății omogene a statului-cetate i-a urmat orașul cosmopolit. *20 Oare omului modern îi lipsește mitul - sau o mitologie, adică un sistem de mituri legate între ele ? Părerea lui Nietzsche este că Socrate și sofiștii, "intelectualii", au distrus viața "culturii" grecești, în mod similar, se susține că Iluminismul a distrus "mitologia" creștină - sau a început distrugerea ei. Dar alți autori consideră că omul modern are mituri superficiale, nepotrivite sau poate chiar "false", cum sunt, de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ele o singură dată, dar și atunci este tratat cu răutate: Platon subliniază absența lui nedemnă în ziua morții lui Socrate... Același lucru în ce privește inexistența filosofilor cinici în corpusul filosofului idealist. Ce să credem despre informația care-i prezintă pe sofiști ca pe niște vânzători de relativitate, când numele lor sunt reduse la cele servind drept titluri dialogurilor lui... Platon? Cum să apreciem, în acest context, gândirea majoră a sofistului Antiphon - inventatorul psihanalizei! -, trecut de regulă sub tăcere? Etc. 3 Scriitura
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
filosofului idealist. Ce să credem despre informația care-i prezintă pe sofiști ca pe niște vânzători de relativitate, când numele lor sunt reduse la cele servind drept titluri dialogurilor lui... Platon? Cum să apreciem, în acest context, gândirea majoră a sofistului Antiphon - inventatorul psihanalizei! -, trecut de regulă sub tăcere? Etc. 3 Scriitura învingătorilor. Am putea continua lista exemplelor - toate merg în același sens: scriitura istoriei filosofiei grecești este platoniciană. Mai mult chiar: istoriografia dominantă în Occidentul liberal este platoniciană. Așa cum, în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a frumuseții? Despre termenul bucurie putem deja afirma că este echivalent cu cel de plăcere. Bailly ne învață că charis și hedone se suprapun în cele mai multe cazuri și că au aceeași semnificație. Așa este la Sofocle, la Platon - Gorgias și Sofistul -, dar și la Plutarh. În accepția senzuală și sexuală, Homer (în Iliada), Xenofon și Platon confirmă această teză. Greu, în acest caz, să descurcăm ițele unei trame în care hedonismul și eudemonismul se confundă... Pe de altă parte, frumusețea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la Democrit, mulțumirea și apoi plăcutul, individuale și subiective, definesc utilul. Prin urmare, nemulțumirea și neplăcutul caracterizează inutilul. Proiectul care vizează bucuria și fericirea presupune, în cazul înțeleptului avizat în ceea ce privește metoda hedonistă, că el este măsura acțiunii și a moralei - sofiștii își vor aminti de asta. Plăcerea nu se confundă cu binele ca atare, ea se mulțumește să-i fie doar semnul, amprenta și dovada. Metoda hedonistă a lui Democrit cunoaște trei momente specifice: primul implică o teorie a cunoașterii care
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
generează o adevărată practică a plăcerii înțelese ca jubilare de a fi liber, independent, autonom, eliberat de orice teamă, frică sau angoasă. Primul moment: teoria democritiană a cunoașterii identifică adevărul cu reprezentarea unui obiect. Poziție cât se poate de antiplatoniciană - sofiștii, printre care și Protagoras, sclavul cumpărat de Democrit, o vor recicla: adevărul nu întreține niciun fel de raport cu ideile în sine, cu lumea inteligibilă sau cu vreo lume nevăzută, el este imanent, material, concret și revocă orice transcendență. Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de plăcere”" 1 Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gândire personală efectuând colaje din fragmente împrumutate din diferite doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
AL DOILEATC "MOMENTUL AL DOILEA" Întrebuințări terapeutice ale cuvântului: sofistica antiphonianătc "Întrebuințări terapeutice ale cuvântului \: sofistica antiphoniană" Vtc "V" ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”tc "ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cuvântului: sofistica antiphonianătc "Întrebuințări terapeutice ale cuvântului \: sofistica antiphoniană" Vtc "V" ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”tc "ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
tc "ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Liceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sau a fi socratizat (ceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littré adăuga chiar și o sophisterie, azi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littré adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. În toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității grecești. De altfel, adesea ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele. Nu: niște dușmani, într-adevăr, acesta-i termenul potrivit... Totuși, ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei gândiri, fără de care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon - ea explică multe lucruri, dar mai ales disprețul față de sofiștii care cer să li se plătescă lecțiile. Într-adevăr, aproape toți provin din clasa de mijloc și niciunul nu dispune, asemenea lui Platon, de venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele și cunoștințele. Platon detestă medierea salariului, ca toate persoanele destul de înstărite pentru a-și permite să disprețuiască trivialitatea banului. Itineranți, proveniți din medii modeste, sofiștii dispuneau doar de acest mijloc pentru a-și asigura subzistența. Lui Platon nu-i plac săracii obligați să muncească; și nu-i apreciază nici pe filosofii care acceptă căutarea contactului cu publicul pentru a-i da acestuia mijloacele de a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu publicul pentru a-i da acestuia mijloacele de a se forma verbal și intelectual, pe fond și în formă, permițându-i să aibă în vedere o eventuală accedere la funcții importante în cadrul democrației grecești. Ceea ce mai detestă Platon la sofiști este faptul că ei democratizează cultura și cunoștințele, că intervin în locuri publice, că nu-și aleg auditoriul și nu-l izolează într-un loc rupt de lume - într-o Academie, de exemplu - și că acceptă o interacțiune cu el
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și răspunsurilor: să te amesteci cu plebea, cu te miri cine, cu oamenii de jos, cu cei lipsiți de orice rang, să lucrezi sub cerul liber! - iată tot atâtea păcate de moarte pentru filosoful cu sânge albastru. Versiunea platoniciană cu privire la sofiști a triumfat și multă vreme acestor filosofi li s-a contestat până și dreptul la titlul generic - ca în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți, un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]