1,605 matches
-
în când de câteva hohote, ceva mai puternice ca intensitate, răzlețe. Părea a fi plânsul cuiva care intenționează să-și drămuiască forțele pentru un bocet mai de durată. Alexe se uită la ceas. Fuma scuturând pe parchet scrumul. Se auzi soneria și Nina ieși din bucătărie. Cred că a venit, Nik, ți-am spus eu că vine, anunță ea triumfătoare. Să sperăm că nu-i altcineva. Femeia merse și deschise ușa. Se auzi o voce mormăită, încurcată. Da, da, aici, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru sexul copiilor, nu era decât bărbatul dar îi plăcea să gândească altfel pentru că știa că viața are o parte văzută și o parte nevăzută. Dacă nu trecea multă vreme pe la Alexe, inginerul resimțea o absență, aștepta apelul telefonului, sunetul soneriei, claxonul de afară, dar nici o comunicare venită din exterior nu-i alunga alarma, senzația lui era de cu totul altă natură, era dorință fierbinte, difuză, era viciu. Când revenea la Alexe, inginerul părea decis să suporte orice, cu zâmbetul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce pustiiseră pământul de iarbă cu umbra lor, acolo, sub coroanele lor umbroase își regăsi umorul și dorința de a reintra în normal și în momentul când se ridică de pe bancă era decisă să pornească spre casa Fanei. La apelul soneriei deschise ușa mama Fanei. La început o privi surprinsă, pe urmă, recunoscând-o pe prietena fiicei ei, fața i se umplu toată de ridurile înmănuncheate sub ochi ca razele soarelui, riduri prelungite pe tâmple, pe sub firele părului șaten, pieptănat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
foarte apropiată. Telefoanele și multiplele ei relații erau reînviate, voia să obțină cât mai urgent o locuință convenabilă pentru tânăra pereche. Sidonia își dădu seama că îi va fi destul de ușor să ducă lupta, era suficient să apese pe butonul soneriei, în prag îi apărea Carmina, singură, fără nici un ajutor, o primea cu multă plăcere. Carmina pe atunci chiar credea în sufletul deschis la Sidoniei. Ovidiu care o secunda de obicei era și el tratat ca un oaspete de seamă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea în gând. Și oricum, până la ora aceea? Minciuni, minciuni, minciuni. Era plictisită de toate scuzele lui. Va răsuci butonul yalei și va lăsa zgomotos siguranța. Dacă n-ai bloca ușa asta nu te-aș mai deranja din somn cu soneria îi va spune el cu ton de reproș, Știi că-mi este frică de hoți, va mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare, va străbate holul întunecat către dormitor, o va auzi cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trebui să renunțe, să-și spună, fie ce-o fi numai să facă și ea ceva. Din perioada aceea Carmina își amintea că o uimise la Ovidiu un simț al sesizărilor valorilor sociale, devenit deja reflex, poseda un fel de sonerie aparte ce-l avertiza că persoana din fața lui poartă pe umeri o răspundere anume și dintr-odată devenea smerit, chipul i se însenina de cele mai alese zâmbete, își potrivea cuvintele, vorbele lui trebuiau să facă impresie și deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era el. Intră în raza puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii foiau țânțari și fluturi de noapte, se mișcau mici, zglobii, nepăsători în fața bărbatului ce șovăi înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e chiar Șam! zise ea. Se repezi spre ușa, se opri, se-ntoarse și-i dădu lui Adrian suplimentul duminical al lui Sentinel. — Ia-l și ascunde-l undeva, apucă ea să-i mai spună. — De ce? replică Adrian. Se auzi soneria de la intrare. — Poate că el n-a apucat încă să-l vadă. — Unde? — Oriunde. Soneria se auzi din nou și Eleanor ieși valvârtej în vestibul, scoțându-și din mers mănușile de bumbac și băgându-și-le în buzunarul halatului. Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
dădu lui Adrian suplimentul duminical al lui Sentinel. — Ia-l și ascunde-l undeva, apucă ea să-i mai spună. — De ce? replică Adrian. Se auzi soneria de la intrare. — Poate că el n-a apucat încă să-l vadă. — Unde? — Oriunde. Soneria se auzi din nou și Eleanor ieși valvârtej în vestibul, scoțându-și din mers mănușile de bumbac și băgându-și-le în buzunarul halatului. Adrian o auzi cum descuie ușa de la intrare și apoi o deschide, simulând surprinderea totală: — Șam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Diesel al taxiului care o aducea pe Fanny Tarrant. Scoase din combină CD-ul cu muzica de Händel, pe care-l ascultase până atunci în surdina, și pregăti casetofonul pentru înregistrare, montând un microfon miniatural, portabil, pe poliță cu cărți. Soneria târai exact în momentul când el își termină pregătirile. Adrian îi deschise ușa unei femei tinere, arătoase, la vreo treizeci de ani, cu părul blond tuns scurt de un stilist la modă. Era îmbrăcată elegant, cu o fustă scurtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
altă viață. Așa că... A fost o soluție, dar una nu tocmai eroica. — Trebuie să recunosc că sunt dezamăgită, mărturisi Fanny. — De ce? — Ei bine, pentru mine a reprezentat cândva un fel de erou. Eleanor o privi stânjenita pe Fanny. Se auzi soneria de la intrare. — Probabil mi-a sosit taxiul, spuse Fanny. Închise reportofonul. Eleanor păru îngrijorată la vederea lui. — M-ați înregistrat, nu-i așa? — Da, răspunse Fanny, deschizându-și geantă diplomat subțire. — Nu mi-ați cerut permisiunea. — Are vreo importanță? — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
pe soțul dumneavoastră, așa că mi l-ați vândut, conchise Fanny, băgând reportofonul în geantă și închizând-o. — Dați-mi casetă. Sau ștergeți partea în care apar eu. Fanny scutură din cap. Îmi pare rău. De afară se auzi din nou soneria. — Trebuie să plec, zise Fanny. Eleanor dădu să-i taie calea când față o lua spre vestibul. Fanny se opri în poziție de drepți, cu geantă lipită de coapsă. — Uite cum stă treaba, spuse Eleanor. Cred c-am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Îi tămâiați până cad pe spate, vă insinuați în căminele lor și-i momiți să-și dea drumul la gură, iar apoi le trădați încrederea, le faceți praf respectul de sine și le nimiciți liniștea sufletească. Asta vă e meseria. Soneria sună din nou. — La revedere, apucă Fanny să mai spună și dispăru. O clipă mai tarziu Eleanor o auzi trântind ușa din față. Se așeza pe un scaun, la masa din sufragerie, si privi în gol - sau, cine știe, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
tot timpul e cerul senin, iar veselia domnește pretutindeni. După ce ne-am spălat pe mâini, am fost poftiți la masă. Meniul era foarte bogat. Eram așa de veselă! Dar când am început să gust din delicioasele mâncăruri, m-a trezit soneria. Era Ioana care venise să mă invite la cinema, să vedem împreună un nou film cu desene animate. Elena Ciobanu, clasa a V-a E O călătorie în țara vânturilor Într-o zi m-am dus împreună cu câțiva prieteni pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
în clasa cea luminoasă și încăpătoare. Cum am devenit prietene? Într-o zi deosebită de primăvară, pe când aerul era răcoros și înmiresmat, iar soarele blând de pe cerul de cristal încălzea pământul jilav, la școală s-a auzit clinchetul cristalin al soneriei. Eu, cum e firea mea mai neliniștită, am vrut să alerg, să fiu prima în curtea școlii și m-am luat la întrecere cu niște colege. Când s-a dat startul, m-am împiedecat de o piatră colțuroasă și am
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Gavril Gheretă! Ridicând ochii spre cer zări lumina ca de far a mansardei. Domnul Șendrean era o persoană cu care se putea sta de vorbă la orice oră. Mai ales În chestiuni delicate. Intră În curte și apăsă pe butonul soneriei, prelung, fără remușcări. Așteptând să i se deschidă, avu timp să se mire că ajunsese la ușă fără complicații. Urcase scara fără să se Împiedice și găsise soneria cu ușurința cu care la el În casă găsea pe Întuneric Întrerupătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Mai ales În chestiuni delicate. Intră În curte și apăsă pe butonul soneriei, prelung, fără remușcări. Așteptând să i se deschidă, avu timp să se mire că ajunsese la ușă fără complicații. Urcase scara fără să se Împiedice și găsise soneria cu ușurința cu care la el În casă găsea pe Întuneric Întrerupătorul electric de la baie. Cine e? se auzi În sfârșit dinăuntru. Sunt eu, Sebastian Gavril Gheretă, poștașul. S-a Întâmplat ceva? O să vă povestesc, domnu’ Șendrean. Da’ nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Putea prin urmare să intre. Curtea era scăldată doar În lumina difuză a unei verande cu geamuri colorate. De undeva din casă venea lătratul răgușit al unui câine de pază. „Banca de organe” era deci supravegheată. Apăsă scurt butonul unei sonerii montate În dreapta ușii și așteptă. Lătratul câinelui deveni amenințător. Pentru puțin timp pentru că o voce bărbătească Îi ordonă „culcat”. Câinele se supuse dar nu de tot pentru că un mârâit sau scâncit tot se mai auzea, ca o părere de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
două baloturi impresionante pe care le depuseră În pragul ușii de stejar a casei. Un balot era alb, pânză de decor, iar celălalt verde Închis, un fel de foaie de cort dar mult mai suplă. Șoferul apăsă prelung pe butonul soneriei, grăbit să predea marfa și să-și vadă de drum pentru că mai avea de livrat În aceeași după-amiază un sicriu cu patru coroane și o cruce. Când Petru deschise ușa, cei doi salutară politicoși, Îi Înmânară un plic și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Se bucura de clipa cea repede ce i s-a dat, deși, pentru ea, frumusețea vieții era mutilată tragic. Ce lecție de echilibru! Cristoase, iarăși îmi fuge mintea de la o întîmplare la alta, de la o imagine la alta. O fi...? Soneria telefonului vine la timp. Ce mai faceți? Recunosc glăsciorul lui Șichy. Mai nimic, Miss Deemple. Încerc să lucrez la ultima mea carte. Pentru că sună destul de trist să spun ultima mea carte, o dau pe un ton mai vesel: Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
prea multe necazuri. De unde putere să-l revăd pe Iordan? Nu m-am mai dus după el și-am descoperit cît îmi place să nu plec de-acasă. În vara uscată a lui '83, cu telefonul scos din priză, cu soneria care nu funcționa, mi-am înfășurat sufletul în singurătate ca pe-un cocon și-am așteptat metamorfoza. Am tot așteptat-o, n-a venit curînd. M-am întors la "bucuriile simple", în grădina mea cu păsărele mii și stele făclii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că nu e de necrezut să-ți pierzi cumpătul atunci când un bărbat de pe stradă intră în casa ta și se prăbușește acolo. Un astfel de argument ar face ca toată lumea să fie de partea mea. Eram hotărât. Tocmai atunci răsună soneria telefonului. Mi se păru că niciodată nu auzisem ceva mai terifiant. Era ca și cum această sonerie îmi dovedea vinovăția. Zgomotul acesta familiar, sinonim cu grijile zilnice ori cu pălăvrăgeli plăcute, nu mai avea nimic de-a face cu aceste semnificații: intrai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în casa ta și se prăbușește acolo. Un astfel de argument ar face ca toată lumea să fie de partea mea. Eram hotărât. Tocmai atunci răsună soneria telefonului. Mi se păru că niciodată nu auzisem ceva mai terifiant. Era ca și cum această sonerie îmi dovedea vinovăția. Zgomotul acesta familiar, sinonim cu grijile zilnice ori cu pălăvrăgeli plăcute, nu mai avea nimic de-a face cu aceste semnificații: intrai în panică. Să înceteze sirena asta ca un junghi! În culmea spaimei, mă gândeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mă gândeam că poate e persoana pe care o sunase Olaf, văzuse afișat numărul și voia să identifice apelantul. Motiv în plus ca să nu răspund. Mă felicitam că nu am robot. În sfârșit se opri. Tremurând, mă întinsei pe canapea. Soneria telefonului o luă de la capăt. Apucai aparatul și mi-l lipii de tâmplă ca pentru a mă sinucide. Cu un glas sugrumat, murmurai formula obișnuită. -Domnul Bordave? -Chiar el. -Domnul Brunèche la aparat, pivnicerul dumneavoastră. Ce tot spunea acolo? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
revin în apartament, ca un asasin. Dintre două rele, trebuia să-l aleg pe cel mai mic. Era ultima oară că foloseam telefonul lui Baptiste Bordave. Ultimul om care formase un număr era fostul Olaf Sildur. Apăsai tasta redial. Auzii soneria sunând. Inima îmi bătea mai să-mi spargă vene și artere. Și dacă o să mor și eu? Să mor în același mod ca cel căruia îi uzurpam identitatea? Nu, nu se făcea. Dacă n-ar fi decât din politețe față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]