12,573 matches
-
de exemple ilustrative pentru acest univers de bazar obiectual și intelectual, în care secvențe de realitate se amestecă cu momente onirice, viul întâlnește inanimatul și mecanicul, un cuvânt poate căpăta consistență de personaj, textele își împrumută reciproc înțelesuri și reverberații sonore etc. În cele din urmă, se impune conștiința extremei precarități a tuturor lucrurilor, sentimentul că omul trăiește într-o lume absurdă, cu structuri dereglate sau ușor dereglabile, dezorientat și "pierdut" în labirintul universal, apăsat, în fond, de perspectiva morții. Dar
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
mizau exclusiv pe un arsenal timbral consacrat, spre deosebire de cei contemporani, avizi de obiecte naturale, rechiziționate și recondiționate abuziv, "instrumente" confecționate ori ready-made-uri confiscate, inventându-se, construindu-se, meșterindu-se întru devenirea lor în sine or nu în mijloc de exprimare sonoră. Se respinge astfel mediocritatea masei obiectelor uzuale care, prin trans-substanțializare și re-potențare, se prefac în instrumente cântătoare. Dar se și acceptă preluarea unor surse datate și validate, cum ar fi cele exotice, supuse unor procese de de-contextualizare și aclimatizare. 4
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]
-
improvizatoric, chiar și atunci când se află sub incidența variilor semiografii muzicale. O improvizație care însă nu suspendă judecata estetică și, cu atât mai puțin, epoche-ul fenomenologic. Muzica nu se poate abandona hazardului, mai ales după experiențele de cuantificare și formalizare sonoră a acestuia de către stockastici ori fractaliști. Improvizația iese în lume aidoma unei revărsări a închipuirilor (ca la Nerval), dar și drept o gură a întunericului (ca la Hugo), convocând atotputernicia visului, jocul dezinteresat al gândirii, capabil să surpe conveniențele și
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]
-
pe albe cinci petale, fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus, - și iartă ornicului nesupus cînd încă plînge-n degetele Tale. Specialitatea lui Vinea sînt comparațiile de o mare frumusețe: "O tistețe întîrzie în mine/ cum zăbovește toamna pe cîmp" sau: "Dobrogea sonoră ca lemnul de vioară" sau "priveliștea lenevește-n păuni". Tropismul lui nu se dezminte nici în poezia maturității. Vinea e un poet prin oglinzile lăuntrice ale căruia trec multe din priveliștile poetice dintre războaie. Simpla citare a celor mai frapante
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
folosim un termen introdus de Jean Rousset) reprezintă prioritatea de-constructiviștilor ce își pot revendica, la o adică, ascendența de o acută notorietate instaurată în zona criticii literare de un Bachelard, Raymond, Picon ori Starobinski, dar care, în plan componistic sonor, comportă doar înrudiri și filiații răzlețe (poate un John Cage, pe alocuri, un Eric Satie, în ordine facturală ori un Morton Feldman, în plan mai degrabă psihologic). Unii l-ar putea chiar invoca pe Beethoven, maestrul dezvoltărilor prin eliminare, al
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
scriitorului, gândirea nu dirijează limbajul din exterior; scriitorul este el însuși asemeni unui nou idiom care se construiește". La fel și compozitorul, în investitura sa deplină, autentică trebuie să se surprindă pe sine, să se autoinițieze în propria-i gândire sonoră. în această situație de-construcția devine inoperantă, neputând fi implementată din motive de incompatibilitate. Mai mult, speța respectivă frizează absurdul, tocmai pentru că opusul muzical savant e întemeietor, prin urmare, imprevizibil și de neîngrădit, defectiv de acel vector inaugural dezmembrător. Dezechilibrarea
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
dezmembrător. Dezechilibrarea ordinii macrostructurale (de o pronunțată implacabilitate) ori deșirarea cusăturilor microstructurale (la fel de neiertătoare în varianta ideală) nu numai că nu garantează sensul, dar poate eroda însăși semnificația opusului. Tehnicile de-constructiviste au făcut ochi în clipa în care structura sonoră a devenit însuși obiectul creației componistice, faptul muzical ca atare, încetând a mai fi un instrument euristic, un mijloc de receptare, o simplă metodă de lucru. Hegemonia structurii, a schemei de construcție reclamă, desigur, de-structurarea, fie prin de-formare
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
face astăzi și se desface grație aplicării acelor coduri organiciste sau topologice, ceea ce nu înseamnă însă că structuralismul este în sine condamnabil. Doar că, pentru a nu eșua în desuetudine, trebuie să-și aclimatizeze finalitățile la criteriile ce orânduiesc substanța sonoră. De-structuralismul va emite însă de cele mai multe ori un rest produs de însăși inadecvarea bornelor de pe traseu la un determinism transcendental și teologic. Cu alte cuvinte, asistența divină este singura care permite, până la urmă, compozitorului să se descurce în deșertul
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
de-constructivismului, ofensiva periferiei asupra centrului "Este momentul în care limbajul invadează câmpul problematic universal; momentul în care lupta unui centru și a unei origini, totul devine discurs" (J. Derrida: Scriitură și diferență, Ed. Univers, 1998). Ce altceva decât discurs sonor sunt muzicile seriale și post-seriale, cele stockastice ori fractale? De la Webern la Stockhausen și de la Ligeti la Ferneyhough, marea majoritate a compozitorilor au zguduit, mai mult sau mai puțin radical, fizica și metafizica sonoră, dizlocând istoria muzicii până la a înceta
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
Univers, 1998). Ce altceva decât discurs sonor sunt muzicile seriale și post-seriale, cele stockastice ori fractale? De la Webern la Stockhausen și de la Ligeti la Ferneyhough, marea majoritate a compozitorilor au zguduit, mai mult sau mai puțin radical, fizica și metafizica sonoră, dizlocând istoria muzicii până la a înceta să mai fie cultură de referință. Unii au fost bricoleuri (în accepțiunea lui Lévy-Strauss), utilizând mijloacele aflate deja la îndemână, fără a le mai inventa în vederea efectuării operației de de-construcție. Alții, din contra
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
organic). Vieru nu a aderat decât pasager la serialismul anilor '50-'60, fiind mai degrabă preocupat de orientarea modală a unui Bartók, Messiaen, Șostakovici sau Enescu, preluând, de asemenea, sugestii de la Webern. La sfârșitul anilor '50, tratează intuitiv modurile (scările sonore pe care și le constituie ca punct de plecare al diferitelor piese) prin teoria mulțimilor, iar în anii '60 conștientizează faptul că auzul muzical obișnuit receptează scările de sunete ca pe niște mulțimi, în sensul matematic al cuvântului. Fără a
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
receptează scările de sunete ca pe niște mulțimi, în sensul matematic al cuvântului. Fără a fi însă matematician, Vieru extrage un model matematic ad-hoc: pe baza acestuia își creează și dezvoltă modurile într-o lucrare, le încrustează în marile blocuri sonore cu care experimentează asupra timpului muzical. Vor rezulta inedite forme muzicale - "clepsidre", "site", "ecran", "psalmi" - ce revin în diferite ipostaze în creațiile lui Vieru, fără ca aceste prototipuri să devină o manieră. Dincolo de aceste trasee, un aspect anume m-a interesat
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
lui Vieru. Ar fi multe de spus despre viziunea sa asupra oscilării între continuu și discontinuu, generând noțiunea de "efemeridă" muzicală, despre "palparea" timpului și spațiului muzical prin așa-numitele sunete expulzate din timp și din spațiu, prin înghețarea blocurilor sonore în imobilitate, prin "ciuruirea" lor etc. Piese precum Clepsidra I sau Sita lui Eratostene (1969) lansează astfel de concepte, diferit modelate ulterior în alte lucrări. În directă legătură cu toate acestea, revitalizarea unei vechi forme variațional-contrapunctice, ciaccona, înseamnă pentru compozitor
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
megaproiect al fostului bloc comunist, care ar urma să ridiculizeze Marele Zid Chinezesc. În Santinele muzicale avem, într-o parodie utopică platoniciană, încercarea unui primar de a conduce orașul cu ajutorul unor semafoare muzicale și a unei melodii declanșatoare de armonii sonore absolute, precum și predispoziția unui orb, profet obscur, de a vedea viața ca pe o Republică a Armoniei Muzicale. Gua este și cea mai întinsă povestire din volum, nu neapărat și cea mai reușită. Întâlnim și aici un joc ritualic incert
Povestiri pe 16 mm by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12771_a_14096]
-
debilă, pieptul plat, umerii fragili. Lui Yoel i se părea cîteodată bătrînă, de o vîrstă cu cele două bunici ale ei, dacă nu și mai vîrstnică. Vorbea laconic: "Pe ăsta l-au mai dat și anul trecut", "Fă, te rog, sonorul mai mic, te asurzește". Sau: "Aveți înghețată în frigider". Cînd intriga se întețea, Netta comenta: - Precis, casierul e asasinul. Sau: Pînă la sfîrșit o să se întoarcă tot la ea. Sau: Ce stupiditate! Cum poate ea să știe că el știe
Amos Oz - Să poți cunoaște o femeie by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12765_a_14090]
-
martiraj inutil și fără substanță: nu e religios, ci social, personajul preferând securitatea prejudecăților sale pe care le crede legitimate de religie... Această factură eronată a "martiriului" e subliniată prin contrapunctul ironic al muzicii rock'n'roll ce reprezintă fundalul sonor al secvenței. Lungmetrajului îi e adiacent comentariul regizorului intercalat cu cel al asistentului de regie, Mardik Martin. Scorsese menționează adesea influența pe care grupul de cineaști din La Nouvelle Vague au avut-o asupra lui, fără însă a detalia punctual
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
regizorul se apropie de performanța lui Godard: o petrecere de băieți, la care ei se aleargă unii pe alții, se joacă cu perne și... cu un pistol. Nu se aud sunete diegetice (zgomotul hârjonelii, strigătele băieților), doar muzica de pe coloana sonoră; toată secvența, în care violența se plasează între ludic și cruzime autentică (unul îl târăște de păr pe altul, amenințându-l cu pistolul, în timp ce ceilalți se amuză, neluând incidentul în serios) e filmată cu încetinitorul. Scorsese preia panoramarea circulară a
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
nu încerc să aflu. Și, pentru că a venit vorba de donquijotism: unul din evenimentele Tîrgului a fost apariția versiunii românești a romanului lui Cervantes în traducerea lui Sorin Mărculescu (Editura Paralela 45). M-au obosit lipsa de aer, baloanele, suprapunerile sonore, muzica de fond stridentă și inadecvată. La Tîrgul de Carte de la Viena pe care l-am vizitat acum doi ani se auzea, în surdină, muzică barocă. De ce trebuie să semene banda sonoră a unui loc cultural cu cea a unui
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12264_a_13589]
-
M-au obosit lipsa de aer, baloanele, suprapunerile sonore, muzica de fond stridentă și inadecvată. La Tîrgul de Carte de la Viena pe care l-am vizitat acum doi ani se auzea, în surdină, muzică barocă. De ce trebuie să semene banda sonoră a unui loc cultural cu cea a unui parc de distracții pentru copii, mi-e greu să înțeleg. Adaug că atunci cînd foamea de carte era concurată de foamea cealaltă, mai banală, aceleași sandviciuri sleite te făceau să meditezi, prin
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12264_a_13589]
-
teme și se adaptează posibilităților instrumentistului. Sigur, o astfel de regulă de compoziție pare banală și de bun simț, dar e respectată din ce în ce mai rar. Probabil că tinerii preferă "inspirația": e mult mai comodă. Poți găsi explicații aiuritoare pentru orice combinație sonoră, poți folosi argumente mai mult sau mai puțin poetico-filosofice pentru partituri superficial și întâmplător alcătuite. Efortul nu mai e la modă, nici documentarea temeinică. Iar cei care le propovăduiesc apar probabil în ochii unora drept academiști, rigizi sau depășiți de
Profiluri dintr-un festival by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12290_a_13615]
-
greșit te informează programul festivalului, un "montagne-rousse experimental prin corpul omenesc", ci o frescă mozaicală a vieții omenești, cuprinzând - necronologic! - elemente fundamentale: naștere, vise, sex, moarte, violență... Acestea sunt ilustrate prin calupuri de imagini de arhivă juxtapuse pe un fundal sonor (compus de Jonny Greenwood de la Radiohead). Desigur, postmodern, experimental, șocant, acoperă o sută de ani de cinematografie etc., dar - aici citez părerea unei co-spectatoare care a pus punctul pe "i" - lipsește aristotelica necesitate: această formă de colaj e ok, dar
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
punctul de vedere al unui Dumnezeu absent, și imagini în slow motion cu preoții în sutane care joacă fotbal sau cu băieții care înoată, imagini care sugerează încărcătura erotică pe care le-o atribuie privirea lui padre Manolo. Nici coloana sonoră nu e lăsată la voia întâmplării: compusă de Alberto Iglesias, amintește de cele făcute de Bernard Herrmann pentru Hitchcock. Pluristratificarea filmului din punctul de vedere al genurilor sedimentate are astfel o pondere la nivel formal. Lungmetrajul are și o calitate
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
acum, două literaturi - care comunică, desigur - și două regimuri de vizibilitate ale literaturii. În mare, avem o literatură care contestă literatura în chiar interiorul cîmpului literar (ca Schoenberg în muzică, de pildă), dar recuperînd realitatea literală (cum Stockhausen recuperează realitatea sonoră), și o literatură contestatară, antisocială, dar, din perspectivă literară, obedientă unui model de reprezentare recunoscut - și, deci, vandabilă, recuperată de societatea de consum (ca Hendrix în muzică). Literatura "pură" ca antiliteratură Numărul 1 apare în 1995, numărul 2 în 1996
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
Înlocuirea lui ș prin j pare să fi devenit în ultima vreme un semn distinctiv al scrierii marcat colocviale și voit deviante din unele mesaje de pe Internet. De fapt, substituirea reflectă o trăsătură fonetică autentică a oralității: înaintea unei consoane sonore, în așa-numita poziție de neutralizare, sunetul ș tinde să se asimileze, devenind j; în poziția respectivă se poate produce și un sunet intermediar, între surda ș și sonora j - și în orice caz nu există posibilități de confuzie: șmecher
Ș/J by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12356_a_13681]
-
substituirea reflectă o trăsătură fonetică autentică a oralității: înaintea unei consoane sonore, în așa-numita poziție de neutralizare, sunetul ș tinde să se asimileze, devenind j; în poziția respectivă se poate produce și un sunet intermediar, între surda ș și sonora j - și în orice caz nu există posibilități de confuzie: șmecher și jmecher sînt pronunții în variație liberă. Desigur, normele ortografiei românești nu admit o asemenea variație: tocmai de aceea, apariția lui j în scris în locul lui ș (ca în
Ș/J by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12356_a_13681]