941 matches
-
viață sordidă, dar m-am obișnuit cu ea”, îi replică, pe un ton mușcător, Lindei Loring, ușor dezamăgită de sărăcia în care trăia bărbatul pe care deja începuse să-l iubească. Dar, cum ar zice un poet-filozof, există sordid și sordid. Pentru Marlowe, mizerabilă nu e sărăcia, ci starea de nepăsare, aroganță, abrutizare și violență la care conduce automat posesia marilor sume de bani. Este o viziune, firește, limitativ-resentimentară - dar e singura la care un personaj cu datele sale caracteriale poate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nemuri sub numele Esmeralda. El readucea acțiunea sub propriile priviri, dintr-un Los Angeles isteric și incontrolabil, mizând pe forța artistică a reflectării inspirate de proximitatea plină de sugestii a orașului. De data aceasta, nu mai e vorba de componentele sordide, abjecte ale realismului, ci de un tronson idilic până la naivitate: Locul are o climă pe cinste. Trebuie să treci printr-o iarnă englezească pentru a o aprecia. Arareori cald și arareori rece, orașul e construit pe o limbă de pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
același liant acționează și în romanul Siberia dus-întors, 73 de ruble (1991), unde țesătura epică este circumscrisă mereu amintirii, experienței trăite. Astfel, se înfățișează cititorului o Siberie parcă ireală, suspendată în timp și spațiu, oferind un spectacol terifiant, în decorul sordid al barăcilor și grajdurilor din „lagherele” de concentrare, cu oameni chinuiți și resemnați care, pierzându-și numele, deveniseră numere. În aceeași sferă de interes intră realizarea unor interviuri incitante cu personalități de peste Prut, despre starea limbii, a literaturii și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
geometrie exemplară a relațiilor omenești, scris în respectul tuturor canoanelor, înfrângând dificultăți, superiorul dispreț al unora, surâsul satisfăcut al altora. Ce înduri în viață nu poți îndura în teatru. Pe scenă, chiar și urâtul trebuie să fie agreabil, odiosul atrăgător, sordidul pitoresc. Altfel, fuge lumea din sală, cea mai aspră pedeapsă pentru un dramaturg.” Din poezia lui B. se rețin îndeosebi unele fabule ce actualizează teme mai vechi, căci, în fond, scriitorul este un moralist care observă cu acuitate și are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
și merge în spatele lui precum o fantomă, o umbră, un dublu, ca ceva care vi se lipește de piele (ca o spadă)602, parte obscură pe care am vrea să o refulăm. El îi destăinuiește prima tentație: cea a hanului sordid, murdar, cu un aer duhnitor, unde aluneci pe gunoaie, un loc rușinos.603 Tentația murdăriei, a regresiunii, chiar a animalității - să trăiești ca un porc - este fără încetare legată la Kafka, de această dorință de ospitalitate cu un erotism vinovat
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ascunzându-și privirile, visând la altceva și "abia" dacă observă mângâierile copiilor. Claude David, care reamintește că, scriind acest fragment, Kafka este la câteva luni de probabila sa căsătorie, se întreabă dacă nu cumva căsătoria nu se identifică cu hanul sordid (este cel mai probabil, după el) sau cu ferma. Este sigur, în orice caz, căsătoria readuce problema ospitalității, faptul de a fi primit, acceptat într-o comunitate, de a-ți găsi locul acolo și această idee reactualizează problema mai arhaică
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de voi [...] Bucurați-vă de asta cum veți putea!" Este limba evreilor din Est cu desaga lor murdară, oameni certăreți, necredincioși, persecutați, hoți dar care formează o comunitate 614. O evidentă nostalgie e manifestată pentru acest gen de personaje triviale, sordide, incapabile de a trăi cumsecade și care sunt opusul evreului din Vest din care Kafka face parte. Primul posedă ceea ce ceilalți, cei civilizați au pierdut, o forțo de existență care înglobează toate instinctele și a căror murdărie aproape animalică atestă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
fondul himeric, fantast al celui care abandonându-se halucinației, invocând harfa, clavecinul, viola și cornul, se confruntă cu teluricul. Sedus de orizonturi sans rivages, Mihai Ursachi practică programatic aventura (intelectuală, etică, metafizică); iscoditorul se proiectează repetat în oglinzi deformante opunând sordidului, profanului și rutinei o detașare specifică, travestită în surâs. Două poeme cu același titlu, Missa solemnis, și un al treilea, Missa brevis, instaurează spectacole nu neapărat liturgice, însă frizând colosalul, ermetizând și sugerând neliniște. Întâia "Missă", text în proză (un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu este necesar ca, dacă un lucru produce încântare, cel care l-a făcut să merite să fie imitat"* (Pericles, II, 1). Romanii vor prelua acest dispreț social. Cicero distinge între bonae artes cele ale cuvântului și sordidiores cele mai sordide, ale noastre. Iar Seneca precizează clar, într-o scrisoare către Lucilius, că nu-i pune în rândul artelor liberale "pe pictori, pe sculptori, pe cei ce lucrează marmura și pe alți slujitori ai luxului [luxuriae ministros]"* (Ad Lucilium, 88, 18
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pălească în fața acestei mari iubiri", scria Flaubert, puțin după ce Ingres, "preot slujind frumosul,/Care formei pure i-a păstrat tiparul"*, mărturisise că ale sale "gusturi elevate fac parte dintr-o religie". Cultul acesta era atunci protestul marilor solitari împotriva mulțimii sordide, o acuzare a rentierilor cu lornion și a obsesiilor lor utilitare. Frumusețea va salva lumea": eram mai obișnuiți să citim fraza sub pana lui Dostoievski decât a apropiaților grupului "G7", dar nu se va plânge nimeni de o revenire de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
poezie sunt considerate renunțarea la gravitatea modernistă, refuzul înfiorării patetice sau a tonului înalt, de vaticinație pe teme ontice, respingerea exprimării măiestrite și promovarea tonului familiar, colocvial, ironic și autoironic; biografismul truculent și colorat, dublat de magnificarea hâtră a derizoriului, sordidului sau a insignifiantului prin recuperare manierist-cărturărească, de fapt ironică, mitologizarea burlescă a cotidianului prin recurs la procedeele culturii populare; caracterul narativ al poemelor, recursul la listă sau la panoptic, la acumulări descriptive. Totul dublat de o aplecare spre ceea ce s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un altul canin; e pusă în scenă o încăierare cu un șchiop
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
-l cunoaște pe Eminescu din exterior, de a-și redimensiona, astfel, destinul spiritual printr-o transformare profundă. Domnia sa are dreptate să se mire că românii, atât de bogați la ei acasă, prin Eminescu, își mânjesc comoara cu noroiul cel mai sordid, "urinând", adică, "pe temple". Marea revelație a autoarei a fost că geniul eminescian are consistența ontologică a unui spirit de dimensiunile lui Heidegger. Iar descoperirea a fost posibilă deoarece lecturile critice ale Svetlanei Paleologu-Matta s-au prelungit din postmodernitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
somnul e purtat prin cimitirul strepezit de gheare”, cerul colcăie „în aburii unui cazan de sânge”. Poezia arată ca o continuă expectorație verbală, descriind zonele imunde din universul înconjurător și validând metaforic o poetică a coșmarului. C. exhibă oribilul și sordidul cu o adevărată voluptate, angajând astfel un denunț extravagant al decrepitudinii vitale, al existenței contemporane maculate, ale cărei mecanisme sociale le contestă cu profund dezgust. SCRIERI: Manual de târâre, pref. Ana Blandiana, Oradea, 1992; Țara nimănui, Oradea, 1993; Fosforescența putregaiului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286203_a_287532]
-
și enigmele existențiale. Întocmiră pe dată breviarul evenimentelor personale notabile din ultimii ani, dar frumusețea momentului, grandoarea istorică a locurilor, jocul impresionist al razelor de soare printre frunzele platanilor, aerul sclivisit al trecătorilor, toate concurară la rezerva impusă adevărurilor mai sordide, ce-și cerșeau și ele o cale de venire în cuvânt. Sufletul își amenajează vitrinele în funcție de sezoanele așteptării, mereu deficitare în reîntoarceri, iar venerabilul luminariu al Europei nu se sfia să-și impună exigențele incorigibil de monarhic; duhurile-i ilustre
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
în condiția de pătimitor al unui destin vitreg, așteptând intervenția instituțiilor. Devin dependente de ajutor mai mult din frică de dispariția în insignifianță decât din neputință de altă natură. − Cred. Povestea asta cu dreptul la compasiune inspiră un șantaj emoțional sordid - aici, în Franța, mai mult ca în Olanda. Culegem roadele ideologiei anti-eroice cultivate după război. Mila e un abis căruia cei ce se lasă să cadă mai inert în el îi definesc accelerația gravitațională, creând în urma lor un primejdios efect
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
datoriei. Există un delir al analizei, o cădere în ispita manipulării unui aparat conceptual impresionant atunci când îl posezi, sau mai bine zis atunci când te posedă, fără a băga de seamă că el îți ecranează de fapt o realitate mai degrabă sordidă. Proiectând o lumină prea puternică asupra obiectului tău de studiu, riști să fii orbit de reflecția ei în el, și să pierzi astfel din vedere mai ternul, dar și mai veridicul, peisaj ce ți l-ar fi revelat o iluminare
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
avocați și stârnise din letargia cotidiană un roi de ziariști zumzăitori. În căutarea centrului de greutate al afacerii, se vehiculaseră intens cuvinte răsunătoare, peste puterea de-nțelegere a lui Rică, însă pe gustul publicului amator de descoperirea măreției tragice în sordidul scandal prizat, sau măcar de-o burtă de râs pe cinste. Neputându-se dezbăra de foamea-i penibilă de senzațional, îi aplauda pe cei ce i-o întrețineau, făcând să reiasă de unde, de neunde, îndoielnica ei demnitate - relevanța cazului pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
că, înainte de a deveni un simplu divertisment scenic, iluzionismul trebuie să fi avut robuste rădăcini pragmatice și, probabil, mobiluri destul de vulgare. Dacă arta înaltă își disimulează artificiul în naturalețe, e de crezut că, la paroxism, și naturalețea nevoii celei mai sordide ar avea motive să se învăluie în draconice exigențe de stil spre a dobândi împlinire. În săptămânile ce urmară, trupul reginei încercă, noapte de noapte, să-l obișnuiască pe cât posibil cu răul de înălțime pe desăvârșitul tehnician strecurat cu brio
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
este rănit grav. După refacere, luptă pe frontul de Vest în ultimele luni de război, cu gradul de maior. După încheierea ostilităților, revine la catedra de la London School of Economics în 1919 cînd este ales primar în Stepney, un cartier sordid din estul Londrei. În anul 1922 a fost ales deputat laburist în Camera Comunelor, reprezentînd circumscripția Limehouse din Stepney. Tot în același an devine secretarul parlamentar particular al liderului Opoziției laburiste MacDonald. În 1924, în primul guvern MacDonald, este subsecretar
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
relele lumii filmate prin ochii lui și ai mamei sale, personaj-model. Hârtie igienică (1999) este un volum provocator, trimițând la universul ionescian și, în același timp, conturând o paradigmă proprie. Prin trivial poetul caută purificarea, prin „fișele” sale „clinice” înregistrează sordidul și abjecțiile lumii, rămânând însă un inocent. „Vagabondul” ucide obscenul făcând dintr-un banal centru de panificație un fel de axis mundi. El este pe rând „haiduc”, sinucigaș privind „frânghia de la cer”, cerșetor așteptând în gări trenuri care nu vin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287487_a_288816]
-
abordat romanul. La marginea orașului, autobiografic într-o măsură, năzuind să înfățișeze anevoioasa ascensiune a unui tânăr venit la București pentru a se realiza în lumea presei, sfârșește prin a fi o colecție de experiențe erotice, banale când nu sunt sordide. Ceva mai multă substanță epică există în celălalt roman, Ne caută pământul. Dar povestea a două surori cu firi opuse, cea mare - realistă, acceptându-și senină destinul, cea mică - romanțioasă și aventuroasă, este grevată de un tendenționism caduc și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288296_a_289625]
-
confruntării, acest fapt este evitat, așa cum sunt evitate remarcile. Pentru Japonia, Franța reprezintă luxul, opera bufă și vacanțele; dar pentru benchmarking se preferă Germania, chiar dacă, din punctul de vedere al japonezilor, aici se mănâncă prost și totul e un pic sordid. Tot ce e nou devine rapid o modă ce se cere urmată, fără opziția vreunei priviri critice. Succesiunea generațiilor de produse este incredibilă În această țară. La limită, problema nu o reprezintă atât implementarea pe piață a ceva nou, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
de cartier, cu ciment murdar pe jos, cu miros de bere stătută, cu ospătărițe șleampete și soioase, cu proletari zgo8 motoși, cu fum de țigară să-l tai cu cuțitul, cu înjurături peste mese. Acolo se retrăgea, la o masă sordidă, cu un păhărel de votcă ordinară alături, pe care, la răstimpuri, îl golea mecanic, cu mișcări de manechin, în timp ce citea Croce, Emilio Cecchi sau Eliot. Era plin de ciudățenii. Dacă te vedea luând un medicament, te ruga să-i dai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a propriului verb, căutând mereu să-și definească condiția de creator prin cuvânt al unui univers de idei. Vrea să reprezinte metaforic nu neapărat realitatea lumii, cât sentimentul trăirii acesteia. Într-un proces de abstractizare poetică, oscilând între eleganță și sordid, între candoare și abjecție, între puritate și scabros, lansează continuu programe-manifest ca într-o vastă ars poetica. Pentru V., cuvântul, versul, poemul, cartea sunt semnele și „însemnele” unei umanități ce se complace în a-și depozita aici toată murdăria și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]