2,284 matches
-
susține că protocolul adițional nu există sau că ar fi un fals, dar nu a recunoscut că evenimentele din 1940 constituie ocupație. Aceasta nu a fost suficient pentru a-i mulțumi pe baltici și, la 22 august, o comisie a Sovietului Suprem al RSS Lituaniene a anunțat că ocupația din 1940 este o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov și deci este ilegală. A fost prima oară când un organism sovietic oficial a contestat legitimitatea dominației sovietice. În urma politicilor "glasnost" și "perestroika
Lanțul Baltic () [Corola-website/Science/323522_a_324851]
-
față de Moscova la independență totală. În decembrie 1989, Congresul Deputaților Poporului a acceptat, și apoi și Mihail Gorbaciov a contrasemnat raportul comisiei lui Iakovlev prin care condamna protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. În februarie 1990, primele alegeri democratice libere pentru Sovietele Supreme au avut loc în toate cele trei Țări Baltice, iar candidații pro-independență au obtinut majoritățile. La 11 martie 1990, la șase luni de la Lanțul Baltic, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența. Independența tuturor celor
Lanțul Baltic () [Corola-website/Science/323522_a_324851]
-
anul 1980 este admis la studii la Institutul de Mecanică din Leningrad, ale cărui cursuri le-a absolvit în 1986. A lucrat ca inginer la Biroul de Proiectare Khimavtomatika din Voronej (1986-1990) și a fost ales apoi ca deputat în cadrul Sovietului Suprem al RSFSR (Federația Rusă) (1990-1993). În 1993 este numit ca director al Consiliului de conducere al Uniunii Municipiilor din Rusia. În perioada martie - iunie 1994 s-a aflat la conducerea Departamentului însărcinat cu rezolvarea problemelor de organizare ale structurilor
Viktor Balala () [Corola-website/Science/313203_a_314532]
-
președintele Federației Ruse (1995-1997). Acolo s-a specializat în administrație publică și drept, obținând calificarea de jurist. În anul 1997 este numit șef al administrației prezidențiale și guvernamentale al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene. El l-a reprezentat pe președinte în Sovietul Suprem al republicii separatiste. La data de 3 august 2000, prin decret prezidențial, a fost numit în funcția de ministru al justiției al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene. A primit titlul de Consilier juridic clasa a II-a, o diplomă din partea
Viktor Balala () [Corola-website/Science/313203_a_314532]
-
Europene a considerat că este oportun ca numele său să rămână în continuare pe lista persoanelor indezirabile în țările UE . Viktor Balala și-a dat demisia din funcție în octombrie 2005 și a fost înlocuit în post de Anatoli Gurețki. Sovietul Suprem urmă să deschidă o anchetă cu privire la vânzarea Centralei Termoelectrice Moldovenești (CTEM), precum și la alte afaceri (vânzarea Combinatului de Zahăr și Spirt din Rîbnița) în care Balala era acuzat de lipsă de profesionalism și de pagube produse "statului". În calitate de ministru
Viktor Balala () [Corola-website/Science/313203_a_314532]
-
alte afaceri (vânzarea Combinatului de Zahăr și Spirt din Rîbnița) în care Balala era acuzat de lipsă de profesionalism și de pagube produse "statului". În calitate de ministru al justiției, el verifica legalitatea tuturor contractelor legate de vinderea CTEM. După afirmațiile vicepreședintelui Sovietului Suprem al RMN, Evgheni Șevciuk, "„activitatea ministrului justiției a dus la ieșirea de pe teritoriul Transnistriei a 42,5 milioane de dolari și dispariția din contul CTEM a 17 milioane de dolari”" . După demisie, Viktor Balala a devenit consilier al deputatului
Viktor Balala () [Corola-website/Science/313203_a_314532]
-
a convocat nouă sesiuni plenare: opt în 1917 și una în 1918. A existat și o sesiune extinsă a „Mala Rada” Chiar mai înainte de prima proclamație a Radei, numărul membrilor săi a crescut cu încă 130 de reprezentanți delegați de Sovietul al II-lea al militarilor (23 iunie 1917) și cu încă 133 de membri delegați de Sovietul țăranilor din Ucraina (15 iunie 1917). În timpul Congresului național a fost ales un nou prezidiu al Radei. În fruntea acestui organism au fos
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
extinsă a „Mala Rada” Chiar mai înainte de prima proclamație a Radei, numărul membrilor săi a crescut cu încă 130 de reprezentanți delegați de Sovietul al II-lea al militarilor (23 iunie 1917) și cu încă 133 de membri delegați de Sovietul țăranilor din Ucraina (15 iunie 1917). În timpul Congresului național a fost ales un nou prezidiu al Radei. În fruntea acestui organism au fos aleși Mihailo Grușevski ca președinte, și Serghei Efremov și Volodomir Vinnicienko în funcțiile de adjuncți. Mala Rada
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
de la Kiev”). Rada a ordonat retragerea spre Kiev a unităților militare naționaliste și a preluat controlul guvernului și a capitalei pe 13 noiembrie. În săptămâna următoare, Rada s-a autoproclamat istituția supremă a puterii în Ucraine. Pe 25 decembrie 1917, Sovietul pan-ucrainean al Ucrainei Sovietice a proclamat Rada ca fiind în afara legii, iar membri săi au organizat un guvern paralel cu cel al Radei. Enciclopedia Sovietică nu spune nimic despre faptul că Insurecția bolșevică de la Kiev (13 - 16 noiembrie) a
Rada Centrală () [Corola-website/Science/319176_a_320505]
-
2 septembrie 1990 a independenței Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Transnistrene. El a deținut apoi funcții de conducere în republica separatistă transnistreană, fiind unul dintre politicienii din Transnistria cu experiență importantă de activist comunist. Ales în noiembrie 1990 ca deputat în Sovietul Suprem al autoproclamatei Republici Moldovenești Transnistrene, Mărăcuță a fost ales la 30 ianuarie 1991 ca președinte al parlamentului republicii separatiste și reales în ianuarie 1996 și 2000. A candidat la alegerile prezidențiale din Transnistria din 1 decembrie 1991, obținând 31
Grigore Mărăcuță () [Corola-website/Science/307836_a_309165]
-
să renunțe la funcția de președinte al parlamentului separatist. În decembrie 2005, a fost ales ca președinte al Parlamentului politicianul Evgheni Șevciuk, membru în Partidul Reînnoirii („Obnovlenie”). În decembrie 2005, deputatul a fost ales în funcția de reprezentant special al Sovietului Suprem pentru relații interparlamentare. Pentru merite în sprijinirea independenței republicii separatiste Transnistria, i-au fost conferite Ordinul Republicii, Ordinul de Onoare, Ordinul Sf. Serghei de Radonej, medaliile „Pentru dezvoltarea terenurilor necultivate”, „Pentru muncă susținută” și alte câteva distincții. A obținut
Grigore Mărăcuță () [Corola-website/Science/307836_a_309165]
-
i s-a opus Interfront. RSS Letonă, alățuri de celelalte republici baltice, a primit autonomie sporită, iar în 1988, vechiul drapel interbelic al Letoniei a fost din nou arborat în locul drapelului leton sovietic ca drapel oficial în 1990. În 1989, Sovietul Suprem al URSS a adoptat o rezoluție despre "Ocupația Statelor Baltice", prin care declara ocupația „neconformă legii”, și neconformă „dorinței poporului sovietic”. Candidații Frontului Popular din Letonia, mișcare pro-independență, au câștigat o majoritate de două treimi în Sovietul Suprem al
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
În 1989, Sovietul Suprem al URSS a adoptat o rezoluție despre "Ocupația Statelor Baltice", prin care declara ocupația „neconformă legii”, și neconformă „dorinței poporului sovietic”. Candidații Frontului Popular din Letonia, mișcare pro-independență, au câștigat o majoritate de două treimi în Sovietul Suprem al Republicii în alegerile democratice din martie 1990. La 4 mai 1990, Sovietul Suprem al RSS Letone a adoptat Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia, și RSS Letonă a primit numele de Republica Letonia. Puterea centrală din Moscova
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
prin care declara ocupația „neconformă legii”, și neconformă „dorinței poporului sovietic”. Candidații Frontului Popular din Letonia, mișcare pro-independență, au câștigat o majoritate de două treimi în Sovietul Suprem al Republicii în alegerile democratice din martie 1990. La 4 mai 1990, Sovietul Suprem al RSS Letone a adoptat Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia, și RSS Letonă a primit numele de Republica Letonia. Puterea centrală din Moscova continua însă să considere Letonia republică sovietică în 1990 și 1991. În ianuarie 1991
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
partea menșevicilor împotriva lui Lenin. Deși atașamentul față de ideile menșevice a fost de scurtă durată, proastele relații cu Lenin au durat următorii 14 ani. În 1905 el s-a reîntors în Rusia împreună cu Parvus. El a fost ales președinte al Sovietului deputaților muncitorilor din Sankt Peterburg. Implicarea sa în greva generală din octombrie și sprijinul acordat rebeliunii armate au dus la condamnarea sa la exil pe viață. În ianuarie 1907, el a evadat din exil și s-a refugiat la Londra
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
întoarcerea sa, a fost un sprijinitor al poziției bolșevice. Aderând la această formațiune câteva luni mai târziu, Troțki s-a implicat în mod activ în eforturile de răsturnare a guvernului provizoriu condus de Alexandr Kerenski și a devenit membru al Sovietului din Petrograd. După venirea la putere a bolșevicilor, el a devenit Comisar al Poporului pentru Afacerile Externe, având ca sarcină importantă negocierea tratatului de pace cu Germania și aliații ei. Dar retragerea de la negocieri din 10 februarie 1918 a provocat
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
În această perioadă susține teza de doctor habilitat în medicină cu tema „Profilaxia și tratamentul afecțiunilor purulente pul¬monare”. Actualmente este director al clinicii nr. 3 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”. A fost deputat al Sovietului Suprem al R.S.S.M. (1977-1981). A desfășurat o amplă activitate de cercetare în domeniul diagnosti¬cului și tratamentului infecțiilor chirurgicale, precum și al chirurgiei re¬constructive, concretizată în peste 350 de lucrări științifice, inclusiv 10 monografii colective, între care: Autor a 4
Constantin Țîbîrnă () [Corola-website/Science/311095_a_312424]
-
Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din anul 1996 a candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a și a XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, președinte al Fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor
Vladimir Voronin () [Corola-website/Science/296860_a_298189]
-
al vaselor sanguine cerebrale. În mod paradoxal, Stalin a dat ordin ca nora sa, Iulia Merțer să fie judecată și condamnată ca "membră a familiei unui trădător". Iulia a fost închisă doi ani într-o închisoare din Samara. În 1977, Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice la decorat post-mortem pe locotenentul-major Iakov Iosifovici Djugașvili cu "Ordinul Marelui Război, clasa I". Ordinul a fost primit de Galina Djugașvili, fiica lui Iakov. În cadrul muzeului Academiei de artilerie unde a studiat Iakov, se află o
Iakov Djugașvili () [Corola-website/Science/298890_a_300219]
-
(în limba rusă: "Герой Советского Союза ") a fost cel mai înalt titlu onorific și cea mai înaltă distincție a Uniunii Sovietice. Ordinul include Ordinul Lenin și Medalia Steaua de Aur cu certificat de eroism din partea Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice. Unei persoane i se puteau atribui mai multe Ordine de Eroul al Uniunii Sovietice, în vreme ce Ordinul Lenin se ocorda numai o dată (au existat câteva excepții). Ordinul a fost înființat pe 16 aprilie 1934. Numărul total de
Erou al Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/307571_a_308900]
-
mondial, Alexandr Ivanovici Pokrîșkin și Ivan Nikitovici Kojedub au primit de trei ori Ordinul de Erou al Uniunii Sovietice. Primirea celui de-al treile ordin îndreptățea pe cei onorați să li se ridice un piedestal columnar în Moscova, lângă Palatul Sovietelor, construcție care nu a fost niciodată ridicată. Singurele persoane care au primit ordinul de patru ori a fost mareșalul Gheorghi Jukov și liderul de partid Leonid Brejnev. Trebuie amintit că statutul original conceput de Stalin însuși pentru Ordinul de Erou
Erou al Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/307571_a_308900]
-
aniversări a nașterii pe 1 decembrie 1956. S-au făcut speculații conform cărora, cel de-al patrulea Ordin a fost primit de Jukov pentru rolul pe care l-a jucat mareșalul în arestarea lui Lavrenti Beria în 1953. În 1988, Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a abolit practica acordării de mai mult de o dată acestui Ordin unei persoane. În afară de persoane, titlul a fost acordat la 12 orașe (așa-numitele Orașe Erou) ca și fortăreței Brest (Fortăreață Erou) pentu vitejia apărătorilor lor
Erou al Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/307571_a_308900]
-
Pe 29 decembrie 1922 a fost convocată o conferință a delegațiilor din RSFS Rusă, RSFS Transcaucaziană, RSS Ucraineană și RSS Belarusă, care a aprobat Declarația și Tratatul pentru crearea URSS. Aceste două documente au fost aprobate de Primul Congres al Sovietelor și semnate a doua zi de șefii delegațiilor: Mihail Kalinin, Mihail Țhakaya, Mihail Frunze, Grigori Petrovski ș Aleksandr Cerviakov. Documentul original a inclus coperta, Declarația, Tratatul (care conținea o prefață și 26 de punte) și semnăturile delegaților. Pe Copertă era
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
în mod automat către URSS. De exemplu, postul de președinte al Comitetului Executiv Central (ȚIK) unional a fost preluat de Mihail Kalinin, care a rămas în același timp și președinte al ȚIK al Rusiei. În același fel, Lenin președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (SNK) al Rusiei, a devenit și președinte al SNK unional. Alexei Ivanovici Rîkov a asigurat interimatul pentru ambele poziții, dată fiind boala lui Lenin. Poziția de secretar general al lui Stalin a rămas neschimbată, nu și poziția partidului
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
corespundeau în mare granițelor etnice, iar în cadrul Uzbekistanului a fost cuprinsă pentru o vreme și RSSA Tadjikă, care a fost transformată în RSS Tadjikă și a devenit republică sovietică cu drepturi depline pe 16 octombrie 1929. În ianuarie 1924, Congresul Sovietelor Uniunii Sovietice, convocat în conformitate cu Tratatul unional, a ratificat prima prima Constituție sovietică. Constituția prelua și dezvolta în cea mai mare parte articolele Tratatului unional. Dacă tratatul avea 26 de articole, Constituția a fost dezvoltată până la 72 de articole, grupate în
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]