603 matches
-
și postmodernismul); spațiul educațional postmarxist; autocunoașterea feminină și feministă; confruntările modernismului cu postmodernismul; denaturalizarea lumii; gândirea postformală și curriculumul; dezintegrarea culturală postmodernă și curriculumul; confuzia dintre realitate și imaginea realității; condiția patologică a lumii postmoderne; hipererotismul și educația sexuală; realitatea spectaculară și teleeducația; ludismul postmodernist și educația; „spectacularizarea” (spectacularization) războaielor și educația irenologică; rezistența subiectivă și educația. Cele mai importante personalități ale teoriei curriculumului care s-au aplecat asupra impactului acesteia cu postmodernismul, poststructuralismul și deconstructivismul sunt: Peter Taubman (1982, 1990
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este a doua parte dintr-o „trilogie a intervalului”care ar mai trebui să cuprindă, pe lângă Minima moralia, și un volum privind „problematica parcursului spiritual, a «căii»”. Cartea are o structură „în oglindă”, în cadrul căreia se îmbină speculația, specularul și spectacularul. Oricât ar uza de instrumentele ludicului sau ale divagației, prima parte (Introducere în angelologie) rămâne un tratat în toată regula, unde artificiile stilistice nu alterează înlănțuirea ideilor. Astfel, într-o privire deopotrivă erudită și problematizantă, unde farmecul discret al citatului
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
sau rămase în periodice. Constatarea unui ocnaș că „viața e o glumă proastă” ar putea fi luată drept moto al scrisului acestui prozator, de unde și atitudinea lui hâtră, nonșalantă chiar și atunci când relatează întâmplări dureroase, triste, revoltătoare. Axate exclusiv pe spectacular și senzațional, romanele sunt abordabile numai din punct de vedere tematic. În Domnița Viorica (1905), protagonista, tânăra soție a unui boier lipsit de scrupule și nemilos, își asumă responsabilitățile de diriguitoare a moșiei și satului, purtându-se omenește cu toți
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
Regale”, „Convorbiri literare” ș.a. În prima plachetă a lui P., Din ploile orașului meu (1938), pot fi ușor detectate influențe directe din poezia lui G. Bacovia sau a lui Tudor Arghezi. Se întrevede totuși un lirism atras de aspectele stihiale, spectaculare, din natură și din om, ca și preocuparea lui P. pentru latura formală, care duce uneori la prețiozitate stilistică, la manierism gongoric. Dumnezeu la mine-n casă (1940) se menține, în linii mai sobre, între limitele aceluiași tipar, căruia i
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
au întors”, să calce „din tunete-n sunete” etc. Măsura relativă a talentului o dau însă versurile care consemnează, ca într-un jurnal de front, impresii de pe câmpul de luptă. Cu inima ca o „hieratică rană”, P. nu observă latura spectaculară a războiului, faptele de eroism, ci aspectele tragice: „moartea calcă dreaptă peste trupuri/unindu-ne prin foc cu inamicul”. Este sensibil la „frunțile enigmatice de soldați”, la oamenii care nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, la întâlnirea cu „arhanghelul
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
îmbinări de imaginație și observație. Aparența de „dosar de existențe”, fără o axă epică centrală, cu multe secvențe superflue și lipsit de „o filosofie a vieții și a artei”, este atenuată de abilitatea de regizor al „situațiilor tari, al efectelor spectaculare, al loviturilor de teatru”, de precizia descrierii unor psihologii morbide, romancierul ajutat fiind de un „ascuțit simț al observației”, de o „remarcabilă putere de invenție” și de ingeniozitate în conducerea conflictelor, care îi permit să construiască spații singulare, uneori „ciudate
MONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288234_a_289563]
-
au existat întâmplări-cheie. Este adevărat însă că ele sunt mult mai rare decât acceptă istoria tradițională de tip evenimențialist. Multe dintre evenimentele consemnate de istorie nu reprezintă decât puncte necesare ale unui ciclu structural, care exprimă tocmai momentul de schimbare spectaculară. În fapt, ele constituie verigi absolut determinate ale unui lanț cauzal strict, și nu discontinuități, răspântii reale. Nu numai evenimentele politice mari pot împinge evoluția pe o cale distinctă, ci și evenimente care, în primul moment, nu păreau să aibă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
some even until 1989 (H.H. Stahl, Octavian Neamțu, Ștefania Cristescu, Xenia Costa-Foru, Christina Galitzi etc.). Between 1930 and 1935, when Bernea, Brauner, Cristescu and Ionică came to study in Paris, the Sociological School of Bucharest was, however, in full and spectacular expansion. It was focused on interpreting the national and European context and, to an even greater extent, on the methodologically complete and coherent description of the country, in view of establishing the perspectives of evolution and change of its different
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Dincolo de oglindirea de sine a analistului („A vorbi despre Hamlet devine în cele mai multe cazuri o spovedanie”), Hamlet sau Ispita posibilului este o meditație lipsită de iluzii (despre soartă, despre ființă și neființă), purtând semnul filosoficesc al ironiei. După un periplu spectacular și plin de miez prin epoci diferite, printre personaje ilustre ce s-au perindat pe scena istoriei, O. poate spune cu îndreptățire că știe multe despre prințul de Dania. Aproape totul... Și totuși, între agerime și sminteală, adevăratul Hamlet care
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
temă - „splendoarea și decadența tragediei” -, urmărește, cu un complex spirit de sistem, să deceleze categoriile și formele străvechiului gen în zilele noastre. Concluzia se cristalizează într-un dens pasaj sintetic. Tragedia contemporană „se îndepărtează de excepție, sub orice formă, de spectacular, înlocuiește sublimul prin umor, nu recunoaște transcendentul, refuză eroul ca și intriga, reconsideră spațiul, descalifică timpul, ca să ne introducă într-un univers insignifiant, dar cu atât mai teribil, în care discursul și moartea, singurele evenimente, se întâlnesc potrivit normelor unei
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
și voluptuoasă participare. Cea de-a doua carte a lui M., Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984), prima lucrare de proporții consacrată exclusiv temei titulare, urmărește, nu fără intenție polemică și recuperatoare, o „punere a teatrului blagian într-o lumină specific spectaculară”. „Sistemul dramatic” al lui Blaga este analizat din perspectiva „dominantelor” conflictuale (credință versus religie, tragicul opțiunii, sacrificiul necesar), psihologice („daimonia” ca energie ambivalentă, femininul ca cenzură și valorizare etc.) și scenice (spațiul închis, partiturile individuale, elementele spectaculare, simbolurile). Finalmente, teatrul
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
o lumină specific spectaculară”. „Sistemul dramatic” al lui Blaga este analizat din perspectiva „dominantelor” conflictuale (credință versus religie, tragicul opțiunii, sacrificiul necesar), psihologice („daimonia” ca energie ambivalentă, femininul ca cenzură și valorizare etc.) și scenice (spațiul închis, partiturile individuale, elementele spectaculare, simbolurile). Finalmente, teatrul lui Blaga este așezat sub semnul unui „expresionism îmblânzit”, „temperat” de contactul/afinitatea cu clasicismul lui Goethe. Cartea Întrebările poeziei (1988) e, de fapt, o privire cuprinzătoare asupra poeziei române moderne pe baza valorilor ei canonice, de la
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
lui Figaro), Bernardin de Saint-Pierre (Mulatrul), precum și din Méllesville, Charles Desnoyers, Casimir Délavigne, Frédéric Soulié, D’Énnery, Eugène Labiche ș.a. Exploatând până la saturație comicul de limbaj, mizând pe firesc și spontaneitate, pe M. îl interesează nu realizarea literară, ci argumentele spectaculare ale textelor asupra cărora se oprește. SCRIERI: Un poet romantic, Iași, 1850; Baba Hârca, București, 1851; Masca pe obraz sau Hai să râdem, București, 1862; Apele de la Văcărești, București, [1872]; Chirița la expoziția de la Viena, București, [1874]. Repere bibliografice: Ioan
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
și a artei spectacolului, în trei volume (1966-1982), la origine, fără îndoială, un curs universitar. De aici decurge - probabil cerută de programa de studiu - structurarea relativ bizară, în sensul că cele două niveluri avute în vedere, cel literar și cel spectacular, sunt tratate alternativ, uneori în mari secvențe compacte: în primul volum, cercetarea începe de la manifestările prototeatrale străvechi și se încheie la I. L. Caragiale; volumul al doilea aprofundează secolul al XIX-lea, dar cu o atenție specială pentru regie și actorie
BRADAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285851_a_287180]
-
faptului că, mai ales în percepția copiilor, ceea ce se întâmplă pe ecran nu este „real” și mai ales faptul că numărul mare de victime îi „desensibilizează” pe tineri, ca și pe adulți, în fața gravității violenței. ● Scenarizarea violenței „de dragul violenței” (estetica spectaculară și dramatizată a violenței). ● Maniheismul tratării semio-discursive a actelor în scenele de violență (reducerea confruntărilor dintre personaje și actori la dispute între două „tipuri pure” de actanți: unii% „negativi”, alții% „pozitivi”. Combinarea unei scheme cultural-valorice maniheiste și naturalizante (lupta Binelui
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ample cu pretext istoric - se întrevede un proiect destinat eposului vitejesc, în Banul Mărăcine (I-II, 1967), Inelul lui Dragoș-Vodă (1968), Taina lui Mircea-Voievod (1970), Spătarul Coman de Suceava (1977), Mărețul rege Burebista (1980) -, unde accentul cade îndeobște pe latura spectaculară: suspans, culoare locală, aventuri picarești, șabloane, stereotipii, menite să „complice” și să agrementeze intriga întru captarea publicului favorit. Ucenicind în umbra maeștrilor recunoscuți ai genului (H. Sienkiewicz, Al. Dumas, M. Sadoveanu), B., artizanul, tinde să împace propria aptitudine fabulatorie cu
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
ceva ce nu ține de sfera realității noastre“. Vedem cum în unele situații paradoxul trece imediat în antinomie sau, pur și simplu, lasă locul acesteia. Doar că, uneori, vorbirea antinomică se datorează unor intenții mai simple, chiar facile, precum cele spectaculare. Sau 160 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 158. precum cele de natură scolastică, doctrinară. Scriitorul creștin știe bine, de exemplu, că unii „academici“, cum îi numește, au provocat deja multe certuri cu privire la Fecioara Maria. „«A născut și nu a născut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce este da este da și ceea ce este nu, nu, iar ceea ce este mai mult este de la cel rău“ (XXIII, 3, cu trimitere la Isaia 5, 20). Lucru știut, unele formule antinomice se pot afla sub varii intenții: sofistică și spectaculară, eventual simplu subiectivă, datorată ignoranței sau neatenției. Chiar și atunci când sunt formulate în aceiași termeni, judecățile antinomice diferă mult de la un caz la altul. Diferența o aduce fie materia judecății, fie intenția sub care stă, fie lumea vieții de care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceva ce nu ține de sfera realității noastre“. Vedem cum în unele situații paradoxul trece imediat în antinomie sau, pur și simplu, lasă locul acesteia. Doar că, uneori, vorbirea antinomică se datorează unor intenții mai simple, chiar facile, precum cele spectaculare. Sau 160 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 158. precum cele de natură scolastică, doctrinară. Scriitorul creștin știe bine, de exemplu, că unii „academici“, cum îi numește, au provocat deja multe certuri cu privire la Fecioara Maria. „«A născut și nu a născut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceea ce este da este da și ceea ce este nu, nu, iar ceea ce este mai mult este de la cel rău“ (XXIII, 3, cu trimitere la Isaia 5, 20). Lucru știut, unele formule antinomice se pot afla sub varii intenții: sofistică și spectaculară, eventual simplu subiectivă, datorată ignoranței sau neatenției. Chiar și atunci când sunt formulate în aceiași termeni, judecățile antinomice diferă mult de la un caz la altul. Diferența o aduce fie materia judecății, fie intenția sub care stă, fie lumea vieții de care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pierde totodată ascendentul poziției sale privilegiate, calitatea autonomă de existent. Evidentă este și vizualizarea tuturor fenomenelor observate - momentul culminant îl constituie certificarea viabilității unei creații de ochii "fizici" al spectatorului - privirea dovedindu-se simțul esențial al receptării, critic-realizant față de natura spectaculară a faptului artistic. Un simț indispensabil unei critici, să nu uităm, luminate, videopedice, receptor adecvat al închipuirii creației. Fundamentală dintr-o anumită perspectivă estetică, privirea nu este mai puțin echivalentul unei ontologii a actului creator, nu doar mecanism al acesteia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
suportând fără să crâcnească -, probă a intelectualității și voinței sale. Profilul personajului ar rămâne incomplet dacă nu am vorbi, măcar în treacăt, de senzualitatea sa. Că naratorul vrea să se prezinte ca un personaj cu o acută trăire, rezultă din spectacularul limbajului, prezent în scenele electrizante. Limbajul ușor desuet capătă pertinență stilistică, întrucît exprimă ipostaza oarecum nepotrivită a suspinătorului cvadragenar. Este un exemplu, printre altele, de felul cum autorul are instinct artistic, detașîndu-se subtil de personaj. Senzualitatea se manifestă prin folosirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Silică. Irecuperabil. Îți bag o inferență? Tot ce nu te omoară, te face dependent! Suntem produșii propriilor slăbiciuni, ai propriilor noastre emoții. Și ai propriilor noastre mistificări! Cu certitudine. Îmi permit chiar să adaug că pot exista mistificări ingenui, mistificări spectaculare și mistificări grosolane, recurente! În context, se spune despre fiecare om că olopșește, pe umărul său drept, un înger, iar pe cel stâng, un drac. Par și impar. Doar Sile are, încă de mititel, pe ambii umeri, o pereche de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
îi plăcea Leanei, că se purta ca un adolescent îndrăgostit pentru întîia oară, cast și exaltat, și puțin fantast, ca într-un roman englezesc. Oricine îi vedea împreună, la vreun restaurant, la teatru, chiar la el acasă, la recepțiile acelea spectaculare, oricine îi vedea înțelegea că între ei nu era nimic, și nici nu fusese vreodată. Mai grav: ghicea că niciodată nu va fi nimic între ei. Și faimoasa, mult lăudata stăpânire de sine a doctorului..., ei bine, și îmi cer
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Maria da Maria și, cu un zâmbet, îi oferi buchetul de violete. - În fond, adăugă Marina, v-am propus o altă variantă a spectacolului vostru cu libertatea care se poate cuceri chiar la Buchenwald. E drept, o variantă mai puțin spectaculară. Își opri o clipă ochii asupra Mariei, care rămăsese cu buchetul de violete în mână, neîndrăznind să-l miroasă. - O să mai vin pe la voi, reluă Marina, și o să stăm de vorbă. Acuma trebuie să mă duc, căci sunt așteptată. Am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]