12,878 matches
-
îndatoririle unui sărbătorit, dar se sustrăgea discret din agitația sărbătoarei. Am hălăduit, o vreme, pe înserat, pe străzile retrase și liniștite ale orașului. Se auzea doar vocea lui George Constantin. Inconfundabilă. Puternică, grea, ludică, învăluitoare. De neuitat. Eram un simplu spectator, înghițit de întunericul nopții, la un spectacol fabulos al amintirilor sale... E iunie. Trecut de mijloc. Andrei Șerban și George Banu. La interval de o zi, au împlinit șaizeci de ani. Au început împreună, la o clasă de actorie a
Zile de naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13775_a_15100]
-
prea exterior într-un fel, prea puțnă emoțe și căldură în ochii și în gesturile unei tinere îndrăgostite. Cu o singură excepțe, scena din leagăne. Poate lucrurile se vor mai aranja. Oblomovul lui Tocilescu își privește moartea. Este, în final, spectatorul a ceea ce se întîmplă după disparița lui. În timp ce-și pregătește patul-sicriu și retragerea, decorul, obiectele sînt încărcate în coșuri mari. Scena se golește. Îl plînge Agafia, îl regretă, bocind ușor, bătrînul decrepit Zahar. Oblomov se uită. Se ridică
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
traume, în modicările de percepție. Această reducere a poveștii oferă, pe de o parte, o anumită tensiune spectacolului, pe de altă parte însă, îi diluează proporțiile retoricii, discursului fabulos despre viață și despre moarte. Diminuează, într-un fel, aura cărții. Spectatorul care nu a citit cartea, nu cred că poate intui - din felul în care este făcut spectacolul -dimensiunea scriiturii și a destinului copilei, adolescentei din De ce fierbe copilul în mămăligă. E dreptul regizorului să opteze și să stabilească anumite trasee
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
Sînt gag-uri reluate de prea multe ori, consumate și nu doar sugerate (de pildă, apelul la citatele folclorice. Odată, de două ori, ar fi dat o culoare specială; de atîtea ori prezente, conduc cumva spre derizoriu, spre ieftinătatea situațiilor). Spectatorul nu este lăsat să descopere singur sensuri, intenții, ca cititorul cărții, care este provocat să facă asta pe întregul parcurs al lecturii. Într-un fel, scufundările în spaimele existențiale, nuanțele, contrapunctul nu apar în spectacol. Construcția lui este, de aceea
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
fața nevăzută a lumii. În raport cu spectacolele anterioare ale lui Afrim (văzute de mine) acesta are meritul unei coerențe superioare: trăirea se integrează în narațiunea scenică, sistemul de imagini al spectacolului funcționează congruent cu informația captînd împreună capacitatea de compasiune a spectatorului. Ceea ce este personajul și ceea ce i se pare că ar fi, ceea ce povestește el și ceea ce trăiește, sfîșiat între ceea ce văd alții în el și ceea ce simte el că este există simultan în cele mai bune momente ale scenariului dramatic
Circul și restul lumii by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13851_a_15176]
-
glăsuiește și, de cîțiva ani încoace, cinefilii s-au obișnuit să primească un dar pe măsură: Festivalul Filmului European. Dar, parcă nicicînd darurile nu au fost mai bogate, ca în acest an: 28 de filme din 18 țări, spre delectarea spectatorilor, nu doar, bucureșteni, ci și timișoreni și ieșeni. Un spectacol de gală la Sala Palatului cu "Pianistul". Și, mai ales, Roman Polanski două zile la București ( mulțumim Delegației Comisiei Europene la București, mulțumim Ambasadei Franței, mulțumim Amdasadei Poloniei si, mai
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
fără compromisuri majore, lucrul acesta se întîmplă. Ca orice excepție bună sau rea care dorește să confirme o regulă bună sau rea. Există locuri, și în București, și în țară, în care te simți bine în apropierea unor artiști, unor spectatori cu reacții vii și subtile, în apropierea celor preocupați de teatru și nu doar de imagini bombastice, supergonflate și atît de goale în esență. Ele, aceste construcții bizare în raport cu anvergura timpului pe care îl trăim, au publicul cel mai eterogen
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
precum apa la robinet, chiar dacă echipa, tînără și atît de redusă numeric, a obosit puțin în exploatarea formulelor de publicitare. În fine, acest spațiu are o atmosferă nobilă pentru artă. Și firescul ei. De aceea, mă obligă și pe mine, spectatorul, să mă comport la fel: liber în receptare, în atitudine, în bucurie sau tristețe, liber să decid, cu argumente, dacă m-a prins și m-a convins ce-am văzut sau nu. Libertatea este savuroasă atunci cînd există în mintea
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
și detașare, îți dă și ironie, și autoironie, relaxarea de a înțelege un lucru împlinit sau de a înțelege o experiență mai puțin împlinită. Ai șansa, ca artist, să îți asumi toate fațetele unui act artistic. Și, în frumoasă reciprocitate, spectatorul are acces la opțiune. E minunat pentru cei care coboară undeva într-un subsol de pe Calea Victoriei, artiști și spectatori, ca să ia pulsul secolului lor. Mie mi se întîmplă des acest lucru, aici sau în altă parte, acolo unde pot să
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
o experiență mai puțin împlinită. Ai șansa, ca artist, să îți asumi toate fațetele unui act artistic. Și, în frumoasă reciprocitate, spectatorul are acces la opțiune. E minunat pentru cei care coboară undeva într-un subsol de pe Calea Victoriei, artiști și spectatori, ca să ia pulsul secolului lor. Mie mi se întîmplă des acest lucru, aici sau în altă parte, acolo unde pot să văd o dată sau de mai multe ori un spectacol. Exercițiul critic are nevoie, și el, de răgaz pentru receptare
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
subconștientului, o încercare, pînă la urmă, de descifrare a intervalului vieții parcurs brutal. O încercare de terapie prin povestire, prin verbalizare a celor săvîrșite, o exorcizare pentru ca Isbjörg să aibă puterea să trăiască. Se poate asta? Răspunsul îi aparține fiecărui spectator. Am căutat împreună cu actorii un text care să spună o poveste interesantă și pentru noi, și pentru cei care trăiesc, ca și noi, într-o realitate bulversantă, invadată de situații-limită, care se succed violent pe stradă, în blocul de alături
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
Eugenia Vodă Cu siguranȚĂ, orice spectator care "a umblat la literatură" la viața lui va înțelege și va gusta în mod special Hoțul de orhidee, în regia celui care a reușit să intre "în pielea lui John Malkovich", Spike Jonze. Filmul nominalizat la Oscarul pentru cel
Gemeni hollywoodieni by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14019_a_15344]
-
o rară frumusețe. N-o să-i mai auzim clinchetul de clopoțel de argint agățat parcă de gâtul unui ied, râsul molipsitor, râsul tineresc al blondei făpturi a Vasilicăi Tastaman. Această mare actriță era întruchiparea frumuseții conștiente de sine. Venea către spectator dăruindu-se rolului, nu numai prin frumusețe, expresivitate, inteligență, dar și prin vocea unică, de neînlocuit, cu tonalități de o cuceritoare tinerețe și frăgezime, asemenea izvoarelor de munte. Acel minunat fluid feminin, inexplicabil și unic, exprimând ingenuitate și molipsind de
VOCEA by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/14045_a_15370]
-
Marina Constantinescu - o istorie în mișcare - Am ajuns anul acesta la Avignon seara. Apusul înroșise cerul, iar semnele furtunii aduceau o oarecare tensiune odată cu norii care populau, amenințător, înaltul. Noaptea coboară ușor-ușor, lumea se pregătește de teatru, ușor-ușor, actori, spectatori, amatori sau profesioniști cuceresc și sînt cuceriți, își amestecă viețile, umorile, obsesiile, șoaptele sau strigătele. Sînt multe nopți de vară și multe vise care cutreieră somnul și nesomnul celor pentru care teatrul înseamnă ceva pe lumea asta. Încă. Emoția regăsirii
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
întruna pe buzele, în mințile și sufletele tuturor: TEATRU. Festivalul acesta început de Jean Vilar - care n-a intuit, nici el, ce fel de fenomen a provocat să se nască - este o prezență în amintirea a milioane și milioane de spectatori din toată lumea. "Un om, Jean Vilar, un oraș, Avignon, o pasiune, teatrul". Un om mai degrabă taciturn, puțin expansiv a creat unul dintre cele mai dinamice fenomene, susținut continuu de municipalitate, de avignonezi. Și nu numai. O viermuială permanentă, neobosită
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
de dans, cu picioarele goale, a înaintat, timid, Nadj. A anunțat că vor juca pînă la capăt, în ciuda ploii. A fost un moment de tăcere absolută, de stupoare, urmat de urale și ropote de aplauze. A plouat torențial. Dansatori și spectatori față-n față, într-o relație superbă de iubire. O relație perfect reciprocă, ca în dragoste. Nimeni nu s-a desprins din această legătură. Am stat două ore în ploaie, mută de admirație. Am simțit, și mi-a încălzit orgoliul
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
Nu e cine știe ce, dar e semn optimist că o seamă de obiceiuri naționale se păstrează și se reiau lovind cu crampoanele în ideea de globalizare, respectiv, să se știe: ,noi suntem cum am fost și mai mult decât atât", adică spectatori români. Cel puțin atunci când e vorba despre manifestări huliganice... Noi, adică familiile noastre, ca buni și fideli telespectatori ce suntem, stăm în fața micului ecran și privim cu încredere, admirație și mândrie imaginile în timp ce prietenul Haralampy îngaimă între două sughițuri cu
"Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10401_a_11726]
-
tandru, și rebel, și ironic, și pătimaș, și dăruit, și curat, și ludic, și vertical ca un copil. Ne tăvăleam pe jos de rîs. Deși îl știa cel mai bine, și îi cunoștea reperoriul, ca să zic așa, cel mai formidabil spectator era Chiriac. Rîdea în hohote și rămînea mereu în urmă cu lucrul la mape, atrăgîndu-și întruna observații. Virgil Flonda a fost ca o Șeherezadă în noaptea aceea. Poveștile lui ne-au ținut treji. O noapte cît toată lumea asta. Și, cînd
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
un miros de tămâie sau de alte miresme prețioase. Văzând, în sfârșit, nelegiuiții că trupul lui nu poate fi nimicit prin foc, au poruncit să se apropie de el un confector (lăncier, servitorul care ucidea în circ fiarele periculoase pentru spectatori), spre a-l străpunge cu pumnalul. Și, făcând aceasta, a ieșit din împunsătură sânge mult, încât a stins focul, iar toată mulțimea se mira că este așa de mare deosebire între necredincioși și cei aleși (creștini)”. (Actele martirice, Martiriul Sfântului
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
am luat revanșa în anii postbelici, când am devenit bucureștean și mergeam frecvent la stadion, pentru a urmări pe viu partidele din divizia A. Când n-am mai putut merge la stadion, am profitat de apariția televiziunii și am devenit spectator din fotoliu, cum sunt și acum. Scriu aceste rânduri la câteva ore după încheierea Campionatului Mondial din Germania și am pe retină multe imagini ale unor faze de mare frumusețe, care arată că marii jucători, ca Totti, Vieira, Klose, Figo
Ofsaid by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/10423_a_11748]
-
drept pivot pe Nora (Emmanuelle Devos), deținătoarea unei galerii de artă și mamă singură pe punctul de a se căsători cu un om de afaceri. Plus aluzia la Ibsen, nu întîmplătoare. Spun "pivot", pentru că este singura care se adresează direct spectatorului. În paralel, apare și Ismael (Mathieu Amalric, a luat César-ul pentru Cea mai bună interpretare masculină), a cărui odisee printr-un spital psihiatric constituie contraponderea comică a filmului și despre care afli - după ceva timp - că este fostul soț al
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
căruia nu te trezești punîndu-ți întrebări sau buimac pur și simplu, doar cu sentimentul că a fost plăcut cît a durat. Merită remarcat însă dozajul atent al vocabularului stilistic al cineastului, contribuie cel puțin cu jumătate la a trezi în spectator sentimentul ante-menționat. Acum, în extrema cealaltă, un film care îți refuză orice satisfacție estetică epidermică, oderindu-ți un duș rece de sordid, cel puțin la nivel vizual: Whisky. Povestea se învîrte în jurul deținătorului unei fabrici de ciorapi, Jacobo (Andrés Pazos) și
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
fantastică și usturătoare manifestare a inteligenței, a talentului, a ironiei, și a unui cinism de o eleganță care șochează. Cred că s-a muncit enorm, dar nebunia lui Harm "interpretat" de Tocilescu a contaminat pe toată lumea, actori, compozitor, scenograf, cor, spectatori. Și revelația mare, din punctul meu de vedere, este performanța actorilor, a felului în care și-au lucrat vocile ca să cînte live două ore și ceva. În școala de teatru nu s-a făcut și nu se face, la acest
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
fost sau n-a fost?"de Corneliu Porumboiu, dar n-am auzit pe cineva să se plîngă. Apoi aflu, dintr-un comunicat de presă, că a cincea ediție a TIFF-ului a adunat o cifră record de 41.000 de spectatori. Wow, asta chiar răspunde întrebării mele mai vechi "unde ne sînt cinefilii?". În al doilea rînd, tot o premieră: chimia unei săli de cinema și coerența reacțiilor ei. Nu pot să mă plîng că sunau cinșpe telefoane, că ăia din
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
îl aplică la sînge, se văd și niscaiva puncte slabe ale comediei, mai exact fragmentarea obligatorie, inerentă unei trame care merge pe două cărări narative. Legătura dintre episoade e fragilă, și sutura nu o poate susține. Motiv pentru care unii spectatori au reacționat nu ca la un tot corent, ci ca la o succesiune de scheciuri, pe care tocmai conexiunea casantă le făcea redundante. Cu toate acestea (și avertismentele anterioare), sala a rîs la unison la Cluj, și am aflat că
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]