312 matches
-
modifica o stare de fapt. Un enunț este performativ în momentul în care încearcă să transforme lumea reală prin acțiunea asupra receptorului; este enunțul „în care a spune ceva înseamnă a face ceva; sau în care, prin spunerea sau în spunerea a ceva, noi facem ceva”, prin el locutorul efectuează o acțiune.(Austin, 1975:12). În timp ce enunțurile constatative sunt sensibile la valorile de adevăr, ele putând fi dovedite adevărate sau false, enunțurile performative sunt indiferente la aceste valori. Servind la îndeplinirea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
unul din următoarele acte de limbaj: un act locuționar, care presupune articularea și combinarea de sunete, cuvinte cu sens, semnificative, este „actul de a spune ceva”(Sălăvăstru) care poate avea un conținut propozițional; un act ilocuționar, care se săvârșește în spunerea a ceva (influențând asupra raporturilor dintre interlocutori), este „actul de a spune ce se face” (Sălăvăstru). Astfel, efectuez actul de a promite spunând: „Promit...”, acela de a ordona spunând: „Îți ordon...”, actul de a ruga spunând: „Te rog...” etc; un
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
prin extensie a discursului. Actul locuținar este „actul de naștere” a enunțului, discursului. 4.2. Forța ilocuționară a enunțului Actul ilocuționar este considerat de Austin ca fiind unul din componentele unui act de limbaj. Fiind actul care se săvârșește în spunerea a ceva (influențând asupra raporturilor dintre interlocutori) el este recunoscut și ca “actul de a spune ce se face”. Terminologic, termenul ilocuționar este compus din latinescul in - în, în timpul și locuțio - vorbire, ceea ce justifică caracterizarea lui drept act care se
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
influențând asupra raporturilor dintre interlocutori) el este recunoscut și ca “actul de a spune ce se face”. Terminologic, termenul ilocuționar este compus din latinescul in - în, în timpul și locuțio - vorbire, ceea ce justifică caracterizarea lui drept act care se săvârșește în spunerea a ceva. Astfel, efectuăm actul de a promite spunând: “Promit...”, acela de a ordona spunând: “Îți ordon...”, actul de a ruga spunând: “Te rog...”, etc. Verbalizarea este însăși producerea actului. Deși Austin este cel care aduce în scenă termenul ilocuționar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și altfel decât cognitiv, Ducrot va afirma că “distincția dintre ilocutoriu și perlocutoriu corespunde distincției dintre act și acțiune, dintre ce este intrinsec și ceea ce se adaugă activității lingvistice”. Unde actul lingvistic este “actul dătător de sens”, “actul săvârșit în spunere” iar “acțiunea lingvistică este cea care utilizează limbajul, făcând din el un instrument: ne adresăm celuilalt pentru a-l ajuta, a-l înșela, a-l face să acționeze într-un fel sau altul”. Funcția “primă și imediată” a actului ilocutoriu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
materialul pictural care le expune în forma statică a poveștii. Acest proces de narativizare/narrativisation a imaginii poate să reprezinte, așa cum ar spune Hayden White, o soluție la preocupările legate de felul în care cunoașterea picturii poate fi manifestată prin spunere. Discursul care narativizează imaginea picturală este discursul care se preface că lasă muțenia imaginii să vorbească și: „vorbește în locul ei, în forma poveștii”. În spatele narativizării imaginii stă: „aparenta tentație universală nu numai de a povesti, ci și de a oferi
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
picturii. Prin discursul narativizant privirea ritmanalitică generează un fel de coerență care nu apare în datele picturale, dar care atașează vântului, ploii, furtunilor, peretelui, stâncii sau florilor anume deplinătăți imaginare. Această deplinătate, această plenitudine sau întregire imaginară atașată picturii prin spunere și prin descrierea existențelor picturale posibile din discursul narativizant presupune, într-un fel, intrarea într-o lume imaginală adică în câmpul a ceea ce Henry Corbin numește mundus imaginalis. Altfel spus, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
mundus imaginalis. Altfel spus, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea ei categorială, într-un spațiu mijlocitor în care funcționează Imaginația Activă, lăsată poate nu numai poeților, așa cum spune Corbin, ci și pictorilor și celor care, prin spunere, transformă pictura în narațiune. Personajele, obiectele sau peisajele posibile din spatele picturii, imposibil de cunoscut, sunt reinventate cu fiecare nouă narațiune prin forța mediatoare a unui agent imaginator care are acces la realitățile posibile ale picturii, închise și interzise fără mijlocirea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
cititorului adaptează formele sufice ale divinității, Ibn’Arabi sau Suhrawardi pot fi asimilați cu Blake și Shelley care nu-l mai au ca precursor pe Milton, ci Coranul. Asta poate însemna, în termenii discuției despre plenitudinea imaginară atașată picturii prin spunere narativă, adică a descrierii existențelor picturale posibile din discursul narativizant, că agentul imaginator al picturii, poate fi, ca și profetul din teoria lumii imaginale a lui Corbin, un fel de: „rostitor [narativ] al invizibilului, un rostitor [narativ] al Celor Invizibile
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
ritmurilor existenței lui, de ritmuri care spun povestea câmpului, nemișcat numai în comparație cu timpul nostru, cu trupul nostru, cu măsura ritmurilor noastre. Se observă că prin aceste discursuri privirea ritmanalitică adaugă elementelor florale anume deplinătăți imaginare. Aceste deplinătăți, atașate picturii prin spunere și prin descrierea existențelor picturale posibile din discursul narativizant, presupun intrarea în câmpul a ceea ce Henry Corbin numește mundus imaginalis. În acest fel, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea ei categorială, într-un spațiu mijlocitor în
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
mundus imaginalis. În acest fel, narațiunea picturală se plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea ei categorială, într-un spațiu mijlocitor în care funcționează imaginația activă, lăsată nu numai poeților, așa cum spune Corbin, ci și celor care transformă pictura prin spunere. Lucrarea continuă construcția realității multiple din structura dialogică lansată de Rudrum și Ryan. Lucrarea adaugă setului complex de relații stabilite deja, în câmpul dialogic edificat de Rudrum și Ryan, alte seturi de relații. Ea atașează, prin aceste secvențe, un supplement
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
putea detașa anumite fragmente (și pentru a le reda pe hîrtie). V. ghilimele, oralitate, scriere, segmentare grafică. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN R RATARE A VORBIRII. Prin ratare a vorbirii se înțelege consecința unui conflict apărut în spunere sub forma unei perturbări (bîlbîială, ezitare, lapsus, întrerupere bruscă, reduplicare etc.). Potrivit unor cercetări, această disfuncție poate fi marca unei operații de pregătire pentru ceea ce este de spus, un moment de programare enunțiativă. Astfel, ratarea poate fi privită ca avînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de bază producerea sensului. O perspectivă generală asupra înțelesului cuvîntului sens ar fi aceea de orientare către ceva, iar, dacă se referă la elementele limbii, o orientare către un referent, adică ce se intenționează a spune, cuprinzînd aici atît obiectul spunerii, cît și unghiul de vedere din care se spune ceva despre el. G. Guillaume a instituit o opoziție între limbă și discurs (acesta fiind analog vorbirii din concepția lui Ferdinand de Saussure), care permite distincția dintre sens și efect de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpului cu limba este că însăși concretizarea limbii în actele de vorbire presupune o succesiune liniară de forme, atît în producere, cît și în receptare. Unii cercetători consideră însă că, de fapt, numai programarea vorbirii în trei etape (de spus, spunere și spus) presupune raportarea la categoria timpului. Actualizarea limbii în discurs constă în înscrierea într-o realitate personală, spațială și temporală a activității frastice, dincolo de activitatea textuală, iar această actualizare produce o imagine a timpului, înscriind temporal și aspectual această
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
șomoiog de iarbă udă, dă ascuțișul pe gresie, din tovarăș spinarea voinicească, mi-i ficior! Ora 10,05, în personalul Deda Gheorghieni, în gara Deda, orice întoarcere cade potențialul distructiv echivalent ei, n-avem nici o șansă, greșiți genetic prin determinare, spunerea la rînd, troița ideogramă bisericii-șase-turle-ștei-în-luncă-Deda-Bistra, km 224 crîng, halta Androneasa înfruntarea cu mine muntele pe apă, prea verzi amîndoi balaurii, verdele letal apă, ea arămie, tulbure în ploi, capul adîncului, umerii șoseaua și calea ferată, mașinile ca să fugă românii spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
perspectivă, cele două componente ale unei structuri intenționale actul și obiectul corespunzător ies în evidență, adică pot fi recunoscute ca atare. Funcția structurii intenționale ceva-ca-ceva constă în "legarea" a două "ca"-uri, unul reprezentativ pentru facticitatea Dasein-ului, celălalt pentru ordinea "spunerii despre", a enunțului. Ceea ce înseamnă că ambele "ca"-uri au devenit deja "ceva", că ele sunt constituite fenomenal prin anumite acte aparținând altor structuri intenționale decât "ceva-ca-ceva". Pentru reconstituirea acestui nivel intențional al existenței Dasein-ului trebuie mers către cei doi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Din punct de vedere judicativ, acest rezultat este cu totul semnificativ. "Ca"-timpul are deja sens ontic, dacă ținem seama de faptul că "ceva" este constituit fie ca "lucru", fie ca înțelegere-prealabilă la nivelul privirii-prealabile ("stare de lucruri"), fie ca spunere despre aceasta; de asemenea, are un sens ontologic, de vreme ce ține de intenționalitatea factică a Dasein-ului. În plus, dacă admitem că toată această mișcare de constituire a enunțului (și a înțelegerii și explicitării) înseamnă cum susține, de altfel, Heidegger și trecere
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine în sens conceptual, poate juca acest rol; de fapt, el este veritabilul a priori. Sensul unei "cochetării" cu înțelesurile religioase ale Fiului poate fi luat în seamă, dar numai atât cât gândirea nu s-a lăsat reconstituită conceptual prin spunerea (arătarea și descărcarea) de sine a Fi-ului. Cochetăria aceasta este posibilă doar în orizontul judicativului constitutiv, acolo unde Fi-ul nu poate intra în imagine și, astfel, nu poate deveni "obiect" de judecată. Constitutivitatea "conceptuală" a Fi-ului devine
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Iarăși și iarăși, cu pace Domnului să ne rugăm...”. Acest iarăși și iarăși ar putea fi înțeles ca un îndemn la repetare, la reiterarea cererii către Dumnezeu. Altfel spus, pentru a ni se îndeplini cererile, este bine să insistăm în spunerea lor. Un motiv, de altfel, pentru participantul de astăzi la serviciul liturgic să fie încercat de ispita plictiselii. Ispită nu mai puțin insistentă și în fața multor texte de filosofie scrise în Bizanț. A ? Întrebarea care trebuie pusă însă este care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Tabloul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, Cui i-e teamă de Virginia Wolf a lui Edward Albee ș.a. 230 cea a bunului samaritean din Biblie 231 latinescul fabula este o spunere, în perioada medievală fiind o conspirație a narațiunii; fabulele lui Esop scot în evidență defectele umane și morala este un sfat în realitatea vieții, Samuel Taylor Coleridge numește lupii și vulpile, metafora oricui în lumea oamenilor și satira pare a
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cristal translucid, traversat de oglinzi repezi ca niște ape adânci. Limbajul poetic din După melci are o prospețime și o candoare înșelătoare. Unii l-au subsumat jocurilor de cuvinte infantile. În realitate, Barbu reface aici magia originară a limbajului când spunerea era revelare și creație simultană. Cuvântul e incantabil, continuu, stimulând gestul creativ. în fond, Dupa melci e și o verificare tragică a puterii Logosului ca o privire înapoi după Eurydice”<ref id=”31”>ibidem, p. 116</ref> în aceasta creație
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
felul său de a face interviuri li s-a părut dubios și contemporanilor. în ,,Ritmul vremii’’, am dat peste următoarea notiță redacțională, care divulgă obișnuința lui de a i aduce pe interlocutori la tipul propriu de discurs, de a amesteca spunerile lor cu ale sale: ,, Interviul (cuvînt incomplet asimilat atunci, scris încă interview -n. m.), întrucît întreține relațiile dintre scriitor și masa publicului cititor, e necesar. E forma literară mai agreabilă pentru a pune în circulție numele literatului intervievat și pentru
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
este legat de subiectivitatea impresiei. În articolul din Scribner's rolul subiectivității este reflectat în "alegerea aleatorie". Așa cum remarca fizicianul Werner Heisenberg, "ceea ce noi observăm nu este natura însăși ci natura expusă metodelor noastre de cercetare". Ceea ce noi alegem este "spunerea relațiilor noastre individuale" cu lumea, și Heisenberg, care a articulat Principiul Improbabilității în fizică a înțeles bine de ce subiectivitatea noastră dovedește numai o limitată deschidere spre experiența fenomenală. Și, într-adevăr, cronicarii lumii fenomenologice au putut observa de mult că
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]