468 matches
-
grad de participare/ afectivitate mai mic sau mai mare. În unele cazuri, "intențiile semantice și expresive" sunt judecate ca aparținându-i, în altele le denunță drept obiecte verbale specifice, cu o viață a lor, implicând procesul de stilizare. Doar că stilizarea apare, întotdeauna în romanul modern, însoțită de scaz (poveste); procedeul parodic se realizează prin introducerea scaz-ului, în accepțiunea de poveste rostită de altcineva/ cu vorbirea altcuiva, "de dragul vocii străine, o voce determinată sub raport social, care aduce cu ea o
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
glume precum acel "abstrăgător de chintesență" rabelaisian sau nu mai puțin conspirativul Cide Hamete Benengeli cervantesc, pe care Wayne C. Booth îi va numi, în Retorica romanului, "naratori creditabili ca purtători de cuvânt dramatizați ai autorului implicat": "Ca și în stilizare, autorul vorbește prin cuvântul altuia, dar, spre deosebire de stilizare, introduce în acest cuvânt un înțeles cu o orientare diametral opusă orientării străine"38. Cele două planuri relaționate prin dimensiunea parodică a operei se raportează conflictual unul la celălalt, Bahtin opinând că
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nu mai puțin conspirativul Cide Hamete Benengeli cervantesc, pe care Wayne C. Booth îi va numi, în Retorica romanului, "naratori creditabili ca purtători de cuvânt dramatizați ai autorului implicat": "Ca și în stilizare, autorul vorbește prin cuvântul altuia, dar, spre deosebire de stilizare, introduce în acest cuvânt un înțeles cu o orientare diametral opusă orientării străine"38. Cele două planuri relaționate prin dimensiunea parodică a operei se raportează conflictual unul la celălalt, Bahtin opinând că în modernitate polemica nu poate lipsi din parodii
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Tînianov intitulat Dostoievski și Gogol (Despre teoria parodiei) rezonează exemplificând, cum lesne se subînțelege, prin categoria numelor mari din literatura rusă cu ideile lui Tomașevski în aceeași notă a continuității tradiție/ modernitate pe care o asigură, comic și/ sau prin intermediul stilizării, parodia. La scară universală, literatura reprezintă, în concepția acestui teoretician, un depozit de procedee vechi și noi care conviețuiesc numai după ce lupta pentru supremație și, de ce nu, pentru supraviețuire se va fi încheiat. Încadrând parodia la capitolul "preluărilor" mărturisite ("făcute
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dinamicii canonului face, în consecință, ca parodia să se transforme dintr-un proces marginal într-unul nucleic, central, provocând continuu granițele imaginarului și ale limbajului. Problema limbajului asupra căreia se oprește Tînianov, construindu-și, original, teoria în baza binomului parodie stilizare, l-a preocupat fără îndoială și pe Urmuz, așa cum rezultă din textele sale halucinante ca imagine, cu evidente înclinații spre absurd, dar impecabile din punctul strict de vedere al sintaxei, al logicii frastice. Binomul parodie-stilizare, întâlnit și la Tomașevski, vizează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sale halucinante ca imagine, cu evidente înclinații spre absurd, dar impecabile din punctul strict de vedere al sintaxei, al logicii frastice. Binomul parodie-stilizare, întâlnit și la Tomașevski, vizează concret modul în care hipotextul poate fi citit în hipertext: "Ca procedeu, stilizarea se apropie de parodie. Și una, și cealaltă au o viață dublă; dincolo de planul operei se simte cel de-al doilea plan, stilizat sau parodiat"288. Cei doi termeni nu sunt însă sinonimi, diferențele intervenind în modul de receptare al
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care sunt operele de la care a pornit sau măcar să precizeze dacă parodia ridiculizează categoria epicului romanesc în întregime. "Parodia cere însă obligatoriu (s.n.) ca cele două planuri să nu se suprapună, ca între ele să fie o discrepanță. (...) În cazul stilizării nu există această discrepanță, dimpotrivă ambele planuri cel ce stilizează și cel stilizat ce transpare în el se află în concordanță unul cu celălalt", mai scrie parcimonios Tînianov. Cum textul parodic urmuzian presupune asumarea sa de către cititor prin raportarea la
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ideea recognoscibilității textului de origine în opera literară parodică. Tot Tînianov face referire la același factor comic de care uzase și Tomașevski și care, ulterior, își va adjudeca tipuri de discurs diferite, subsumând ironia, ludicul etc. Comicul asigură glisarea dinspre stilizare spre parodie, căci "stilizarea, motivată sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
origine în opera literară parodică. Tot Tînianov face referire la același factor comic de care uzase și Tomașevski și care, ulterior, își va adjudeca tipuri de discurs diferite, subsumând ironia, ludicul etc. Comicul asigură glisarea dinspre stilizare spre parodie, căci "stilizarea, motivată sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip de stilizare asemănător. Parodiind motive ale literaturii epopeice, dar și, conform altor criterii, ale realismului, scrierea urmuziană de dimensiunile unei proze scurte se transformă într-un roman, care împinge, e adevărat, comicul spre absurd. Esența parodiei o constituie, la fel ca și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să nu intre într-un dialog activ cu ele. Oricât de tentantă, afirmația nu are în schimb mereu acoperire în practică, unde plagiatul reprezintă adesea un precedent periculos. Din acest motiv, o distincție precum cea făcută de Mihail Bahtin între stilizarea (înțeleasă ca parodie pură, nedublată de ironie) și parodia ironică se impunea pentru a explica și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fie înțeleasă și practicată ca un gen în sine, ale cărui trăsături trebuie delimitate cu precizie și reprezentate cu talent. Dintre acestea, câteva sunt general valabile: prezența unor aluzii intertextuale prin care hipertextul trimite evident la hipotext, plăcerea ludică a stilizării, existența unor similarități notabile între model și textul produs prin parodiere, dublată de semnalarea, prin procedee specifice, a distanței ideologice și artistice între "copie" și "original". A vorbi deschis despre "denudarea" procedeului folosit în parodie nu mai miră astăzi pe
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o idee. Totuși, măsura adevărată a talentului sculptorului Ioan Antonică, credem, este evidentă mai ales prin lucrările de compoziție în ceramică și sculptură, îndeosebi cele realizate în lemn. Concepția plastică este definită prin simțul ritmului și al formei decorative, intuiția stilizărilor expresive îmbinate armonios, umanizând rigiditatea și răceala unor materiale. O evaluare a întregii sale creații, cu timpul, va fi necesară printr-o selecție atentă a lucrărilor într-o retrospectivă amplă. Ar fi un prim pas către estomparea nemeritatei uitări a
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
Nicolae Grigoresu din București sub îndrumarea profesorilor Zoe Băicoianu și Mac Constantinescu, Ion Antonică s-a orientat în creația proprie spre o formulă menită să valorifice expresia artei populare ca element de substrat peste care a adăugat cuceririle experiențelor moderne. Stilizările impuse volumului merg pe linia unei simplități evocatoare, încărcată de substanța genialității meșterului anonim. Atât în lucrările ceramice cât și în sculptură Readuce în prim planul actualității personaje extrase din universul rustic sau apelează la exprimări metaforice. De pildă, în
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
ilustrează prin prefixul neo o prelucrare ulterioară, impură a curentului original. Este aceeași părere pe care o exprimă și Paul Cornea sugerând că "clasicismul subzistă, dar nu în calitate de "curent", ci sub formă de "modalități" sau genuri, așadar, ca tip de stilizare artistică nu ca viziune existențială."204 Pe de altă parte, însă, nici romantismul nu a fost resimțit organic, după cum arăta Șerban Cioculescu: "Experiența interioară a romantismului ne-a rămas străină. Scriitorii nu au trecut printr-o "criză" morală de esență
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și răspunsuri (O suită de interviuri, selecție datată 2001 și intitulată Cine sunt eu? edifică multiplu). În postură de poetă a condiției umane în integralitate, o Ana Blandiana cogitativă se abandonează relativismului universal; lirismul cedează pasul lucidității. Ia naștere o stilizare aforistică, uneori frizând paradoxul: Nici un răspuns nu se naște / Decât când nimeni nu mai are nevoie de el (Contratimp). Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât / Din miile de vieți posibile / Nu ni se poate pretinde / Să știm alege doar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
matricială), imaginea-artefact (imaginea materială). Această interacțiune a imaginilor valorifică un imaginar polimorf, dar care acționează unitar: imaginar științific, magic și estetic 43. Petru Ursache 44 a identificat, la nivelul mentalității tradiționale, un tipar al imaginarului colectiv, reprezentat de fantastic, cromatism, stilizare, geometrizare, abstractizare și ermetism. Lucian Boia demonstrează că istoria imaginarului este "o istorie a arhetipurilor", "structurală", arhetipul fiind "o constantă sau o tendință esențială a spiritului uman (...), o schemă de organizare, o matriță, în care materia se schimbă, dar contururile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lungă, fugind de noi, când iar/ Pândește ceasul galben al toamnei, timpul treaz,/ Când seara prea mâhnită pe cataligi coboară." Ca și Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
retrospecția analitică/ narativizarea (punerea în intrigă și anihilarea teatralului exterior), dialogul cu funcție dramatică (specific filmului mai mult sau mai puțin teatral, nu teatrului filmat), personajele /protagoniștii cu evoluție analitică (întrupați de actori capabili să alterneze instantaneu concretețea naturalistă cu stilizarea expresionistă). Numai un regizor total, polivalent, poate pune în confluență cele două limbaje, cu o variabilitate estetică atât de mare încât orice stereotipii rețetare sunt excluse; dar, dincolo de toată această bucătărie internă, rămâne puterea lui Alexa Visarion de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
domnișoare care-și cheamă iubitul din lumea cealaltă, rostind un descântec: "Buhuhu la luna șuie,/ Pe gutuie să mi-l suie,/ Ori de-o fi pe rodie:/ Buhuhu la Zodie" (Domișoara Hus); 7. Experiența inițiatică în tainele naturii, relevată prin stilizarea unor motive folclorice (După melci); 8. Erosul universal din perspectiva incompatibilității dintre regnuri (Riga Crypto și lapona Enigel); ființa "umbrei păduratice" s-a îndrăgostit de solara Enigel. Nebunia regelui Crypto se sublimează prin focul iubirii. În forme ermetice, această sublimare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lemn", striviți de greutatea aripilor, iar "porumbelul Sfântului Duh" stinge cu pliscul luminile sacralității ultime. "Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume, altădată sacralizată, se demitizează, pierde relația, direcția cu cosmicul. Drumul spre "pomul vieții" nu mai e calea spre cunoaștere, ci adevărul refuzat: "Pretutindeni pe pajiști și pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora dar și suveica". I. Creangă are o mare putere de a reprezenta vizual oamenii (N. Iorga). Realismul picturii e robust, atitudinile, gesturile, tipurile sunt individualizate și recompun universul țărănesc, stilizarea joacă un rol important. Referindu-se la universalitatea timpului prezentat, naratorul mărturisește: "Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice". Autocaracterizarea, cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dezvăluie tipul eroului de excepție, al titanului și al geniului absolut. Luceafărul își are izvoarele într-un basm cules de Richard Kunisch din Oltenia, basm care a trecut prin cinci variante în gândirea eminesciană, până s-a ajuns la o stilizare și amplificare a simbolurilor. Din basm, M. Eminescu a păstrat cadrul și din cultura europeană a preluat câteva aspecte legate de filosofia geniului: motivul frumuseții unice, alegoria relațiilor dintre un nepământean și o pământeancă, căutarea idealului; Luceafărul îl înlocuiește pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
anume fel, condiția umană: urcă spre Luceafăr și coboară spre Cătălin, într-un joc permanent de umbre și lumini. Pentru a sugera ideea de absolut, poetul a schițat un portret în linie clasică, în expresii simple, concise, limpezi, tinzând spre stilizare: "O prea frumoasă fată". Amintirea mării și a cerului reprezintă polaritatea spațială. Cea de-a doua întrupare a Luceafărului trimite la foc semnificând spațiul nemărginit al dorului, al neliniștii și suferinței. El este cuprins de patimă și se orientează spre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
deghiza chiar și față de noi înșine, sinceritatea literară refugiindu-se în mediul său de predilecție, reprezentat de jurnalul intim, autobiografic, memoriile și chiar corespondența privată. Rămâne, însă, următoarea întrebare: nu este neobișnuit faptul că tocmai într-o epocă de maximă stilizare, convenționalism și disimulare s-au scris unele dintre cele mai autentice Memorii din întreaga literatură universală? Confesiunile lui J. J. Rousseau ar putea fi un exemplu evident mai ales că acesta se autodeclară "adept al sincerității absolute"92, în așa
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]