2,691 matches
-
lângă el. Curajoasa Îi atinse o șuviță de păr, Îl mângâie ușor pe bărbie. „Ce frumos e!”, spuse ca pentru sine. Îngerul zăcea inert, cu o paloare care i se accentua vizibil. Stropii de ploaie se prelingeau pe chipul său stins, măiestrit. Câteva fire de iarbă i se lipiseră de obrajii alungiți. Goanță și Pistruiatul s-au apropiat și ei și au Îngenuncheat lângă noi... Îl priveam de minute În șir. Uimiți, derutați și impresionați totodată. O fi fată sau băiat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de somn; mama vedea jucăriile întinse și credea că el se jucase în tot acest timp. Degeaba le spunea că se pregătește să fie jucărie, mama îl punea în pat, un sărut grăbit pe frunte, plapuma până sub bărbie, lumina stinsă și Levi singur clipind în întuneric. Mai întâi își plimba degetele pe perete până când ele creșteau atât de mari, încât se făceau mâini de monstru în umbra ce acoperea peretele, apoi cobora din pat și își aducea jucăriile să doarmă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pereții goi, întunericul impus de noile culori și de jaluzelele trase. Rămase pe canapea privind mereu în jur, roșul degajat de încăpere, mai cald sau mai rece, îi atenua simțurile și gândurile, îl făcea să pară pierdut într-un vulcan stins sau metamorfozat într-o inimă enormă ce-a încetat de mult să bată. Își întinse brațele și încercă să atingă pereții; nimic mai simplu. Mâinile i se lungiră din încheieturi, iar degetele se prelingeau în continuarea nervurilor de pe pereți. Picioarele
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
săi. Cu ce plăcere face treaba asta! Sunt sigur că e chiar un fel de voluptate. Chiar câinele acesta mare și galben care și-a făcut din cartierul nostru teritoriul lui de acțiune și care, cu capul în jos, ochii stinși, urmează cu o privire nostalgică mâna omului, o știe. El știe că măcelarul găsește o adevărată plăcere în exercitarea meseriei sale. Puțin mai încolo, retras sub o boltă, stă un bătrân bizar; în fața lui se întinde o rogojină imensă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o cu buricul degetului și m-am întors, s-o văd pe doică palidă precum cearșaful, cu părul zbârlit, cu ochii stinși și buimăciți. Ducea în mână un castron cu fiertură de orz, ca data trecută. Mă privea, deconcertată. Mi-am acoperit fața cu mâinile ducâdu-mă să mă ascund după perdeaua din alcov. Am vrut să dorm. Un cerc de foc îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
au făcut scârbavnica aia de manșă, iar din răspunsul meu practic și-au mai scos o levată în plus, bașca. La sfârșitul donei am crezut că mi se tulbură imaginea de nervi. Doru a zis numai atât, cu o voce stinsă: "Erau și-n zonă. Practic, le-ai făcut cadou un șlem". Eram amuțit de durere. A fost începutul sfârșitului ca să citez din clasici. N-am s-o mai lungesc. Ce rost are să răsucesc acum cuțitul în rană, amintindu-mi în
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
după definițiile lui Beyle.” Iubirea! Tresar și azi gândindu-mă cu mare emoție, la clipele acelea petrecute în februarie ‘77. E ca și cum mi sar opri și acum, respirația: “De multe ori Iozefina intra în bibliotecă, saluta cu o voce aproape stinsă (ca și cum ar fi ascuns o supărare de nedestăinuit), se așeza la mescioara cu pricina și-și pregătea, după un ritual bine stabilit, hârtiile fără să întrebe de mine. Cu coada ochiului însă, dădea târcoale intervalelor dintre stativele cu cărți, ca și cum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
peretele dinspre nord, al încăperii unde presupunea că se află ușa secretă care comunica, zicea Valy, cu pivnița de sub bibliotecă. Odată cu tencuiala, se năruiră fresce vechi cu chipuri de sfinți înfiripați din culori extrem de vii și auzi o voce aproape stinsă care cerea apă: Vreau apă! Dați-mi apă! Îmi ard buzele. Dați-mi apă! Fie-vă milă! Cuvintele sunau ca un refren de pe o placă de pick-up zgâriată. Era de fapt aceeași voce pe care o auzea de ceva vreme
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
aceeași voce pe care o auzea de ceva vreme și acasă în timpul somnului, și care devenise de-a dreptul obsedantă. Încercând să deblocheze ușa cu pricina, pe care în sfârșit o depistase, vocea care cerea intermitent apă, devenea tot mai stinsă, parcă invers proporțională cu înaintarea lui spre acea pivniță. Rupând scândurile mâncate de carii, care formau de fapt, cel mult un simulacru de ușă, Gerard se lovi de un morman de pământ amestecat cu moloz greu mirositor. În beznă nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
anunță că am musafiri. Că sunt așteptat de cineva în mare taină. Intru în camera gazdei și dau cu ochii de Iozefina tunsă scurt. Îmi pare ca o regină fără diademă pe cap. Salut. Salută și ea cu voce la fel de stinsă. Întreb:-Tu aici? Îmi răspunde la fel de sec:-Eu aici...Vrea să se ridice de pe divan cu același zâmbet de vinovăție, pe care eu atunci îl vedeam cu totul și cu totul fals, crezând că mă îndrept cumva spre ea. Eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
biblioteca orășenească din orașul X, în urmă cu luni bune, urma să dispară imediat după așezarea ei în mormânt, riscă să crească mai mult? Cu atât mai mult cu cât Sima, parcă debusolat, în momentele contactării, murmurase cu un glas stins: Tovarășe Gerard, iată! O văzurăm și pe asta. Lângă el, electricianul Valy, destul de rece și la propriu și la figurat, și alte multe mutre, localnici din X, trambalați in corpore, la locul înmormântării probabil cu un autobuz închiriat. Valy murmură
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de obicei doldora de accidente rutiere, descarcerări și explozii, dispariția ei n-a fost pomenită. A rămas doar un haiku despre moartea alfinei (compus de un avion care trecea Întâmplător deasupra, pe ruta Frankfurt-Tokyo): „A chibritului flacără, scăpărând un stacojiu stins...“ ...și-a mai rămas, câteva săptămâni, amprenta ei carbonizată, ca și cum o țigară gigantică s-ar fi stins acolo, iar acel ochi negru a privit curios cerul printre genele arborilor, Închizându-se pe măsură ce ploaia spăla rămășițele arse, și când iarba a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a lunii, fină ca pulberea fluturilor, se depunea pe umbrelele Încă deschise ale teraselor și pe firele de Înaltă tensiune. Prin multe dintre acestea nu mai circula seva civilizației, astfel Încât astrul nu avea rival În ceea ce privește strălucirea. Al ei era licărul stins care se reflecta În pupilele celor Întinși pe pavaj, ale ei petele luminoase care dormitau pe parbrize. Era o noapte liniștită, ca și cum ambele seminții și-ar fi Încheiat definitiv socotelile războinice. Se mai auzeau când și când o tuse tuberculoasă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pupilele celor Întinși pe pavaj, ale ei petele luminoase care dormitau pe parbrize. Era o noapte liniștită, ca și cum ambele seminții și-ar fi Încheiat definitiv socotelile războinice. Se mai auzeau când și când o tuse tuberculoasă de tinichea, un claxon stins, un oftat din eșapament. Străduța pe care am ieșit era aproape pustie. Limuzina pe care o văzuserăm Înainte, de la etaj, fâșâia din pneuri pe pietriș. Simțindu-ne, s-a oprit și parcă, sub capota ei prelungă, s-a Încordat. — Ai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de suport simbolic: pe de o parte, resuscitarea memoriei prin invocarea marilor figuri ale istoriei, iar, pe de altă parte, reprezentarea alegorică a unor noi aspirații. În fața acestor mari provocări ale timpului, nici retorica hieratică a frescelor și nici lumina stinsă a icoanei nu mai sunt suficiente. Este nevoie de o expresie directă, puternică și purtătoare a unor mesaje fără echivoc. Altfel spus, este nevoie de sculptură, de arta de for. Cei care vor umple golul de pînă acum și vor
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
cât de tare Îi place lui zgârciul. E singura parte din carne care-i place. Nici bomboanele pe care i le dădea mătușă-sa În copilărie nu-i plăceau atât de mult. -Hai, râzi Kawabata, Îl imploră Antoniu cu glas stins. Nu te teme de Uniunea Europeană. N-o să-ți facă nici un rău. Nu te va civiliza cu forța, nu-ți va curăța unghiile dacă tu nu vrei, nu te va urca În avioane cu destinația Paradis și nici nu Îți va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În ochii lui, ce sticlesc de foame se citește o o mare speranță. -Măi dihanie străvezie, uite cum râde luna de noi cu gura până la urechi. Câinele Își ridică și el privirea către cer, din reflex, și latră la lună stins, vlăguit. Antoniu scoate din buzunar o chiflă pe care i-o Întinde câinelui, după care intră În Încăpere. Paisprezece ,,Yasunari Kawabata, născut la 14 iunie 1899, mort la 16 aprilie 1972. Prozator japonez a cărui operă scrisă Într-un stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dumneavoastră devotat? Cu ce bunătăți ale pământului să vă desfete papilele gustative? Vreți pești la proțap? Supă de nucă de cocos? Mușuroi de furnici, stropit cu sos de usturoi? Tort de frăguțe, cu blat de bezea? Kawabata râde. Un râs stins, chinuit, care-i luminează numai ochii. Barba pe care Antoniu i-a aranjat-o, i-a tuns-o de câteva zile, i-a albit de tot, și pare barba lipită Într-o cabină de machiaj, pe chipul unui Moș Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
femeile cu părul lung - pe care de obicei îl poartă într-un coc de modă veche, iar epitetul „auriu” este cel mai potrivit pentru întreaga ei înfățișare. Arată ca un obiect de preț aurit peste care timpul a așternut patina stinsă și blândă a razelor de lună; sau, făcând o comparație mai relevantă, Antonia ar putea fi asemănată cu jocul razelor de soare reflectate de apă pe o veche pardoseală venețiană, căci există totdeauna ceva fluid și înfiorat, ceva mobil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ar trebui să fie înconjurată de tufe dese de trandafir, precum castelul Frumoasei din Pădurea Adormită. Totuși nu este o casă veche. A fost construită cam pe la 1880, este pe jumătate din lemn și are tencuiala vopsită în roz irlandez stins. Este o locuință destul de izolată, construită pe un deal din apropiere de râul Stour, la marginea satului Cotswold, nu departe de Oxford, și de acolo se vede toată întinderea de dealuri golașe pe care nu viețuiesc decât iepuri. Tisa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe Antonia. Trecuse de ora unsprezece dar lada cu vin promisă îmi oferea un pretext bine venit. Am presupus că nu se culcaseră. Am bătut la ușa salonului și am deschis ușa. Era întuneric, nu se vedea decât focul aproape stins. Apoi am auzit vocea lui Palmer de undeva de sus: — Cine e? — Martin, am răspuns, iar vocea mea suna a gol, parcă vorbeam din fundul unei peșteri. Am adus vinul. Apoi am auzit glasul Antoniei: — Vino până aici la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu mi-am dat seama dacă nu fuseseră încuiate sau dacă stricasem cu gestul meu un zăvor mai slab. Am deschis ușile larg, cu amândouă mâinile. În fața mea se deschidea o încăpere întunecată în care licărea slab un foc aproape stins. Deja nu prea îmi mai dădeam bine seama ce fac. Mă mișcam ca într-un vis. Obiectele parcă se topeau în fața ochilor mei. Am traversat camera și am deschis o ușă a cărei suprafață albă se zărea în întuneric. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sunet găunos. Celebrul sistem de încălzire centrală pe bază de ulei nu părea să aibă un efect prea grozav asupra temperaturii din încăpere. Am dat drumul radiatorului electric montat în perete care, în lumina intensă, nu producea decât o licărire stinsă și tristă. Astmul diabolic pe care-l învinsesem prin băutură și oboseală înainte de a mă culca, nu dispăruse și simțeam cum îmi strivește pieptul ca un pansament înfășurat din ce în ce mai strâns în jurul corpului meu. Din plămânii mei ieșeau din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Odată cu trecerea timpului, crește, și atunci timiditatea e mai adecvată. Asta Înseamnă rușine fără moralitate. Dacă ești timid, nu ai nici un cenzor dindărătul frunții. E ca și când ai umbla dezbrăcat pe Întuneric. O persoană timidă umblă așa cât timp luminile sunt stinse; cel care se simte rușinat, niciodată. Când sosi chelnerul, am comandat Încă un rând de băuturi. Nu știam ce să răspund. I-am spus că hainele lui Agnes Îmi veneau mai bine decât cele ale maică-mii. Dar mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o ușurare să mă dau jos de pe vehicolul instabil. În fața blocului În care locuise Dora nu era parcată nici o mașină de poliție, nici o țigară nu strălucea În Întunericul de sub șinele Stadtbahn-ului. Chiar și așa, ca să fiu sigur, am lăsat luminile stinse. Luând scările două câte două, mă Întrebam oare ce avea să se Întâmple cu apartamentul prietenei mele. Eu personal nu mai aveam unde sta, și poate aș fi putut să... N-am apucat să-mi termin ideile pentru că, ajungând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]