611 matches
-
semne despre pronia zeului; nici una dintre părțile lor nu este goală, nici insensibilă; totul este plin de divinitate” (398 a: peplesthai panta theiotetos). Cuvintele lui Philinos au iscat multe comentarii care au văzut În ele expresia unui panteism de factură stoică. Faptul că această acuzație a căpătat o atât de mare forță se datorează poate și intervenției foarte prompte a epicureului Boethos. „Nu vă ajunge că-l Închideți pe zeu o dată pe lună Într-un trup muritor, acum Îl vom mai
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Belles Lettres, Paris, 1974. Adelina Piatkowski DESPRE E DE LA DELFITC "DESPRE E DE LA DELFI" (DE E APUD DELPHOS)TC "(DE E APUD DELPHOS)" Notă introductivătc "Notă introductivă" Primul dialog din seria Dialogurilor pythice este dedicat lui Sarapion din Atena, filosof stoic, bun prieten cu Plutarh. Sarapion era și poet, convins că versurile sale, cu caracter etic, reprezintă un Îndreptar moral. Subiectul discuțiilor imaginate de Plutarh În acest dialog se referă la semnificația unei ofrande străvechi, făcute lui Apollo, zeul tutelar al
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Întru câtva cu cea a lui Phaidros din Banchetul lui Platon. Este adesea denumit „oaspetele”. Sub Înfățișarea sobră a lui Theon se ascunde Însuși Plutarh, iar atenianul Sarapion, căruia Îi este dedicat dialogul precedent, este un poet renumit, de formație stoică. Boethos, epicureu convins, dovedește adesea În replicile sale un scepticism tăios. Spre deosebire de primul dialog delfic din această serie, discuțiile nu se mai poartă În cadrul unei ședințe, ci În timpul unei plimbări pe Calea Sacră, Începând cu intrarea În Sanctuar și ajungând
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
întîlnim pentru prima dată termenul de "(Peri) hermeneas" în "De interpretatione", care, sub nume latin, este partea a Ii-a a "Organon"-ului. Pentru Aristotel, hermeneutică nu înseamnă deci că gândul poate fi interpretat prin analiza expresiei. Nici în momentul stoic, hermeneutica nu e prezentă, deși se recurge la interpretarea mitului, considerat a fi o alegorie. Stoicii nu mai acceptă sensul literal, pentru că interpretarea literală a mitului ar duce la impietate față de divinitate. Ei caută dincolo de sensul direct al expresiei alte
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
prometeică una din axele mitologice ale romantismului „religia” femeii „scop al bărbatului”, cum a scris Novalis, „spărturi către celălalt tărîm prin care se afundă sufletele” cum scrie Regnierva fi din totdeauna cealaltă dimensiune esențială a sufletului romantic”. Eminescu cunoștea teoria stoică a „corpului subtil” leptoteron soma după care percepția subtilă cităm după cartea lui I.P. Culianu „Iocari serio” se „Înfăptuiește printr-o ecuație pneumatică. Aceasta plecînd de la inimă, merge către pupile unde intră În contact cu porțiunea de aer situată Între
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
scopul pajului terapeut este tocmai a induce În Cătălină această stare „utilizează plictisul (accedia) durerea, inferioritatea, contratimpul, asonanța”. Să fie oare pajul și inductorul unei poetici portabile? Să fi avut el În minte și structurarea unui univers poetic complementar retoricii stoice? Să fi intenționat el oare și implantarea unui corpus poeticus tinerei fete de Împărat ? Într-o relectură versurile” În vremea aceasta Cătălin/ viclean copil de casă/ ce umple cupele cu vin/ mesenilor la masă... băiat din flori și de pripas
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
secolele VII-VI î.Hr.). 6 Cunoscut filosof și matematician grec din secolele VI-V î.Hr., întemeietorul pitagorismului. 7 Sau Pliniu cel Bătrân, renumit erudit al Imperiului Roman din secolul I d.Hr. 8 Lucius Annaeus Seneca, sau Seneca cel Tânăr, filosof stoic roman din secolul I î.Hr. 9 Quintus Horatius Flaccus, unul dintre cei mai importanți poeți romani din sec. I î.Hr. 10 Sau Hipocrate din Cos, celebru medic din Grecia antică, considerat părintele medicinei (secolele V-IV î.Hr.). 11 Antonius Musa
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
de la țară. Pentru a contracara o asemenea acțiune, recomandă, naiv și ineficient, o administrație însuflețită de porniri cinstite, un învățător destoinic, un preot cucernic (Cărți pentru popor). Suferința nu trebuie să ducă la revoltă, ci să fie îndurată cu resemnare stoică, în tăcere și cu nădejdea că, existând fără doar și poate o dreptate, o justiție implacabilă (Dreptate, Există o dreptate), binele are să învingă în cele din urmă. Idealismului moral al lui V. i se adaugă o însuflețire patriotică, exprimată în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
a scrie istoria la începutul Renașterii au fost adesea asociate cu schimbarea înțelegerii timpului. Cu toate acestea, explicațiile existente ale noțiunilor renascentiste despre timp au trecut cu vederea speculațiile contemporane despre eternitatea lumii (Quinones, 1971; Wilcox, 1987)1 . Introducerea explicațiilor stoice și epicuriene despre timp, inclusiv crearea și distrugerea lumii, a destabilizat și mai mult gândirea cosmogonica a secolului al XV-lea, relativizând subiectul. Eseul care urmeaza explorează ideea că eternalismul ar putea fi o parte a puzzle-ului care ne-
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
face binele, pentru Faustus, în schimb, omul, chiar după păcatul originar, a păstrat ceva din bunătatea esențială. în această doctrină a scriitorului se regăsesc ecouri (așa cum se întîmplă deseori la acești scriitori cultivați din Gallia) ale unor doctrine de origine stoică potrivit cărora conceptul de bine este înnăscut la oameni. Prima gratia, pe care Dumnezeu a vrut s-o dăruiască omului în momentul creației, n-a dispărut așadar cu totul. în consecință, natura umană este considerată în esență pozitivă, și scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în consecință, pentru că și ei sînt creaturi, îngerii ar fi materiali. Această doctrină fusese deja dezvoltată de Cassian, de la care a preluat-o probabil Faustus, și de către alții înaintea lui, încă din vremea lui Tertulian: era vorba de o doctrină stoică pe care Claudian Mamertus o contestase tocmai în acei ani în tratatul său despre Condiția sufletului (De statu animae), scris în 468. în sfîrșit, trebuie să amintim zece scrisori, dintre care una cu caracter dogmatico-polemic adresată diaconului nestorian Grecus, compusă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lucrurile din afara sa, oricît ar fi de nobile, cum este dorința de glorie, pentru că tocmai gloria este lucrul cel mai caduc și mai meschin. După ce primele două cărți au prezentat aceste subiecte consolatoare de tip tradițional, ce provin din filozofia stoică și din filozofia cinică, în cartea a treia Filosofia începe să-i explice lui Boetius că nu are motive să se plîngă pentru nenorocirile sale, pornind însă acum de la o analiză globală a universului. Trebuie identificat adevăratul bine, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
divine. în faza sa de monê, divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mergea împiedicat, în delir, mână în mână. Cei unsprezece prizonieri șrămașiț, șoptindu-și unul altuia, și-au continuat drumul pe lângă mulțimea care continua să comenteze: „Imprevizibili rușii... incredibil... nu pot să-i înțeleg... nu-i înțeleg pe ruși”. Rusul mergea stoic, strângând o papiroasă lungă între dinții galbeni în timp ce-și căuta chibriturile în buzunar. și-a legat mai puternic mitralierea Thompson de braț, a luat o bucată murdară de hârtie din mâneca largă și uzată a mantalei sale și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
reguli precise, în virtutea unei ideologii și a unui "sistem" de viață bine articulate. Dacă ideologia este, am văzut, liberală, "sistemul de viață" se bazează pe principiul epicureic al evitării suferinței și excesului, în maniera unui horațianism mai auster, de nuanță stoică. Iar "filozofia" aceasta practică, având ca scop ataraxia ("liniștea definitivă și voluntară"), se rezumă la câteva norme simple de conduită: economia forțelor în vederea conservării energiei vitale, refuzul pasiunii și al "emoțiilor violente". Atât. Și, cum zbuciumul din amor s-a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
persoanelor, lucrurilor și evenimentelor explicit menționate într-un text. O variantă a acestei tălmăciri este cea tipologică, exemplu fiind asocierea arcei lui Noe cu biserica creștină 219, considerată ca intenție protoistorică a lui Dumnezeu dintru început. Folosirea categoriilor platonice și stoice au fost utilizate încă din vechime de Clement din Alexandria care a văzut sensul alegoric al textelor biblice, dezvăluind înțelesul, tâlcul profundelor adevăruri filosofice în narațiunile și preceptele Bibliei, urmat apoi de Origen care a distins sensurile literale, morale și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în limba greacă veche și așa hermeneutica a devenit metodă de schimbare a sensurilor după bunul plac și adaptarea la filosofia locului. Mai mult, filosofi precum Philo, depășind orice aspect hermeneutic creștin, aduc sensuri noi în idealism platonic și etică stoică întregului Pentateuh. Comentariile cele mai interesante ale vremii dar cu referire exactă asupra personajelor din acea perioadă sunt comise de comunitatea de la Qumran 226. Această perioadă se regăsește și în Evul Mediu când dezvoltarea textelor Kabbalei și munca unor mari
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o crezi aievea, cu toate că ea nu va fi. Realizarea ei depinde de poet. Sigur că pot fi și iluzii involuntare numai că ele nu sunt o regulă și reprezintă o altă categorie spirituală. Mă simt perfect. Acum sclipește-o gheață stoică în mine. Mă-nveselește funia asta rubinie ce-mi scârție prin vine1216. Închipuire, o legătură imaginară, o încorsetare [...] poate că este o exprimare mai aproape de ce se întâmplă într-o falsă imaginație, într-o iluzie. Dai chip, închipuești, închipuiești întru
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
despre obiceiurile și spiritul națiunilor, 1751), Condorcet (Schița unui tablou istoric al progreselor spiritului uman, 1795) o polaritate de fond determină tensiunea care caracterizează cursul res gestae-lor: polaritatea dintre istorie și utopie, dintre tradiție și revoluție. Dar odată cu apariția mentalității stoice, sau a acelui pozitivism al istoriei care o consideră pe aceasta din urmă nu ca "învățătoare a vieții", ci dimpotrivă ca obiect al observației științifice, tensiunea pe care istoria o transmitea în mod tradițional acțiunii se reabsoarbe. În a doua
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Ce se poate spune despre bunul-plac al lui Aristip? Greu de dat un răspuns univoc asupra definiției teoretice a plăcerii. Textele se schimbă cu timpul: ceea ce afirmă Diogene Laertios la trei secole după Hristos diferă uneori de fragmentele din doxologia stoică - din Cicero îndeosebi - ori din patrologia greacă sau latină: Lactanțiu, Grigore din Nazianz și Augustin însuși practică în mod intenționat caricatura: ei îl recuză pe Aristip în totalitatea lui, ca vinovat de a fi un magistru într-ale plăcerii pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de exemplu; era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate să se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima este benefică pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în elaborarea doctrinei creștine: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și al școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
epicurieni, Cicero, de exemplu, a contribuit la salvarea multor texte, idei sau fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. Încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau în Egipt
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și în cetate se află viața contemplativă a gânditorului preocupat să-și făurească existența ca pe o operă de artă echilibrată, armonioasă, autosuficientă. Alternativa Epicur/Zenon formulează, în spațiul filosofic chiar, alegerea între bucuria de a trăi epicuriană și austeritatea stoică, ataraxia individuală și sensul statului, gândirea greacă și rațiunea latină. Aceeași remarcă și în ceea ce privește cuplul Hermarh/Demostene, care permite punerea în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]