683 matches
-
ton atât de aspru lui Pearl, interveni Hattie. Eu o iubesc, este sora mea și nu a făcut nimic rău, știu, și dați-mi voie să vă povestesc ce s-a întâmplat: am auzit toată gălăgia aceea și am tras storurile și i-am cerut lui Pearl să-l găsească pe Tom pentru că voiam să-i spun, adică voiam ca el să-mi spună mie... știam că nu era un lucru organizat împotriva noastră și nu voiam să cred că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu fi supărat pe mine... mă întrebam dacă tu și Hattie sunteți... dacă vă cunoașteți... — Nu, răspunse George. Nu o cunosc. Am întâlnit-o atunci la picnicul de la mare și sâmbăta trecută, pentru aproximativ un minut, înainte de a fi ridicat storurile și a fi început voi să cântați. Cele zece minute petrecute de tine cu doamna Sedleigh au fost mult mai lungi și, aș spune, mult mai interesante decât întreaga mea comunicare cu domnișoara Meynell. O.K.? — Doamna Sedleigh îmi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un amenințător cântec de sirenă și Tom hotărî că e preferabilă o înfrângere decât abjecta așteptare. Papucul, înconjurat de copacii care-și picurau lacrimile (ploaia se mai domolise), arăta melancolic și misterios ca o casă singuratică dintr-o poveste japoneză. Storurile erau coborâte, dar se prefira o lumină din camera de zi și o alta dintr-o încăpere de la etaj. Tom își închise umbrela. Nu reușea să își găsească batista (răceala lui persista). Când se apropie de ușă, simți că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușurat. Eram în sfârșit singur cu gândurile mele, cu "partida" mea. Nu mă mai tulbura nimeni, nu mai amenința nimeni să-mi încurce "mutările". Mâncam în fugă și pe urmă mă întindeam din nou în pat. Luasem obiceiul să trag storurile ca să nu mă jeneze nici lumina de-afară. Cel mai greu era când ajungeam la sentință. Până acolo totul mergea ușor, aveam chiar o mare voluptate să mă prind în capcană ori să combat argumentul pe care-l găsisem înainte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mușca tocmai acolo unde arde frigul. Da, vă asigur, le-am încercat pe toate. Inclusiv meseria de pustnic până la urmă. M-am încuiat în casă, n-am vrut să mai văd pe nimeni și câteva săptămâni n-am ridicat nici storurile la ferestre. Încet, încet, camera mea se transforma în grotă, în chilie. Aveam, cum s-ar zice, un deșert personal unde puteam să fiu și Dumnezeu și propriul meu profet. După o vreme, câțiva dintre vechii prieteni s-au impacientat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Noaptea, țânțarii îmi ciuruiau mâinile și obrazul. N-aveam energie să mă apăr și, oricum, ar fi fost inutil. Erau prea mulți. "Din afurisita aia de mlaștină vin", mi-am zis. Trăiam cu simțurile ațipite, ca într-o cameră cu storurile trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că aștepți să te lămurești asupra celor ce ți s-au întîmplat: cine a tras
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că aștepți să te lămurești asupra celor ce ți s-au întîmplat: cine a tras storurile? și de ce? și cine le va ridica într-o zi, dacă le va ridica? În același timp, și la fel de obosit, stai la pândă și te ascunzi; ești vânător și vânat; parcă tu însuți ai pus cândva capcane, le-ai mascat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neașteptată atitudine surise palid a bucurie și se lăsă copleșită de mângâieri. Nu-mi trebuia mai mult. Am ridicat-o pe sus ca pe un trofeu și deschizând ușa dormitorului cu piciorul am depus-o pe pat. Într-o clipă storul fu lăsat, zăvorul tras, îmbrăcămintea zvârlită pe jos. Și cu complicitatea întunericului de, zi am avut pe amanta celuilalt, într-un delir care se lua de mână cu nebunia. Pasivitatea ei inițială se topi ca gheața peste care torni apă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
apoi pentru reunirea muzicanților risipiți. La început, fără absolut nici un fel de muzică. Curând însă instrumentele mute păruse Elenei triste și ea cea dinții deschisese o pagină de acompaniament într-un ceas când era singură cu Marcian. De atunci, înapoia storurilor dese și ușilor ermetice, în umbra îndoliată care făcea apartamentul mai tainic, se auzeau sunete de orgă sau plângeri de arcuș discrete, reculese. Acele ecouri surprinsese plăcut pe Drăgănescu, care nu vroia monotonie și mâhnire în jurul Elenei și ar fi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Se spălă deci pe mâini de toate misiunile. Totuși, tocmai 244 pentru că era decisă să plece, mai întîrzie un minut. Era în curte, în dreptul culoarului odăilor din fund, legat cu sala mică a bucătăriei. . . Parcă deslușea pe cineva prin perdele. Storurile, trase pe inele, lăsau între ele spații mici. I se păru că e baba, dar care, în loc să vie spre ea, se îndrepta spre odăi. . . Poate vroia să-i deschidă prin față! Vru să pornească și ea într-acolo, dar umbra
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a babei cu vreun șoricel sau păianjen. în orice caz, nu părea a se ocupa de ea. Mini avea acolo, în plină zi, o ciudată impresie de mister. jocul acela de umbre era încă mai bizar în plină lumină. Prin storuri, umbra se vedea acum nemișcată. Mini se duse și sună iar, din față, apoi imediat trecu și bătu la ușa din dos. Erau ultimele demersuri făcute în pripă, înainte de plecare. In sfârșit, umbra mișcă spre ușa de serviciu. Tot baba
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lucruri au fost slujite și de întâmplare. Târgul avea garnizoană iar locuința bătrânului Carpinschi era pe strada Regimentului. De două ori pe zi fiecare ofițer trecea prin fața casei, admirând floarea cu ochi negri, focoși și lucitori, al cărei braț trăgea storul la fereastră. Prima aventură Eva o avusese la șaisprezece ani. La optsprezece, avea experiență. A fost sedusă, iubită, înșelată, trecută din mână în mână. Pentru ea s-au tras focuri de armă, chiar se vorbea de o sinucidere. Cu siluetă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
fiu, aud cum se coace auru n spice întreb pe Loreley și pe Beatrice dacă timpul meu nu-i prea târziu. . 15 Ianuarie 2012 De copii fug numai nebunii Primăvară! Sunt albi prunii în livezi se joacă-o zestre, trage storul la ferestre să nu te vadă gura lumii! Aprinde violetul jos și scaldă-te în infinit! Iubirea când e la zenit primul copil e-un Făt-Frumos! Izvor de rare satisfacții un pas cu dreptu-n casa ta și nimeni nu va
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
podea din lemn lăcuit. Lîngă perete se aflau cinci paturi cu cuverturi albastre, iar Lanark, aflat în patul din mijloc, avea în față un perete cu cinci arcade. Dincolo de ele, se vedea un coridor cu o fereastră imensă acoperită cu storuri venețiene albe. Ceasul se afla deasupra arcadei din mijloc, iar circumferința lui era împărțită în douăzeci și patru de ore. La cinci și jumătate, se aprindea lumina și două asistente veneau cu apă caldă și obiecte de bărbierit și aranjau patul. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înălțau la distanțe egale pe fiecare bordură. Ferestrele clădirilor erau ca niște găuri negre pe un chip. De două ori a văzut patrulele de gardieni traversînd capătul unei străzi, oameni tăcuți, cu caschete, dorind să vadă dacă prin ferestrele cu storurile trase nu se zărește vreun crîmpei ilegal de lumină. Străzile întunecate și aidoma păreau că trec una într-alta la nesfîrșit, pînă cînd îl apucă disperarea și se așeză pe bordură cu fața îngropată în mîini și începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bine îngrijită aici, spuse Lanark brusc. Se ridică și se îndreptă spre arcada ce mai apropiată. Povestea lui Nan îi amintise de propria coborîre ucigătoare, făcîndu-l să-și dorească peisaje însorite, cu dealuri și ape. Plin de speranță, ridică marele stor venețian, dar ecranul pe care-l crezuse cîndva o fereastră nu mai era acolo. în mijlocul peretelui, de la podea pînă în tavan era o ușă dublă din lemn închis la culoare, cu panouri din bronz ornamentat. O împinse, dar nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care i le cumpără ca desert. Numai palmierii din Bam făceau astfel de poame care, în amiaza deșertului, păreau ciucuri de ambră, găteli pentru vânt. Era la amiază și în Yazd s-ar fi stat în răcoarea întunecată de după storuri. Mamă-sa și femeile ajunseseră sub arcadele ceainăriei „Ghahve Sonnati“, iar acolo Omar găsi locul cel mai parfumat de pe lume: era un salon pictat, fostă baie a guvernatorului, în care atunci, pahare și cești zornăiau cu un clinchet de fructe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vreo petrecere, mormăi locotenentul. Nici unul nu distinse, lipit de geam, chipul mic al Melaniei Lupu. Înregistrară doar o pată albă, ceva nedeslușit ca un fâlfâit de aripi, ca o adiere, un obraz șters și anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se strecura o ață gălbuie de lumină. Maiorul și Azimioară înconjurară curtea vilei fără să sesizeze ceva deosebit. Lăsară câțiva oameni de pază și se întoarseră la muzeu. ― Totuși tipul are dreptate, mormăi locotenentul. Cristescu clipi absent. ― Care tip
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ordinul de percheziție. De la fereastra lui Dincă, maiorul reperă în linie ușor deviată, la o distanță de 20 sau 30 de metri, locuința Melaniei Lupu. Recunoscu perdeaua fină cu medalioane de dantelă apoi pentru câteva clipe, silueta bătrânei umblând la storuri. Jaluzelele coborâră. Cristescu privi un timp dungile subțiri de lumină care se distingeau în noapte ca un portativ și se întoarse spre Dincă. Individul aștepta flegmatic, pe canapea cu mâinile încrucișate la piept. ― Cum de n-ai distrus filmul? întrebă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
simplu. Banii se împart acum la... patru. Doru Matei îl privi gol: ― Deocamdată... Mult mai târziu își dădu seama că ceva care n-avea legătură cu moartea lui Panaitescu, ceva nelămurit, o indispoziție de ordin fizic îl irita. Ridică brusc storurile. O lumină rece de dimineață cu ger și soare năvăli în încăpere scormonind toate ungherele. Grigore Popa își duse mâna la ochi: ― Tinere, dacă simți nevoia să-ți biciuiești nervii... Sculptorul avu un gest de nerăbdare: ― Nu suport becul când
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ar fi oprit Luchi sau altcineva, aș fi căutat să intru prin forță sau prin viclenie. Dar casa părea fără apărare. Părăsită parcă. Iar această lipsă de obstacole n-am reușit s-o înfrunt. Am mai privit o dată curtea goală, storurile ridicate doar pe jumătate, zidurile de fortăreață abandonată, apoi m-am retras, m-am dus acasă și în câteva zile eram însurat. Cu ceva tot m-am ales însă din această gafă. La insistențele Liviei, ne-am mutat într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
CREȘTE ÎN SÂNUL MARILOR NENOROCIRI. La amiază, restaurantele se umplu cât ai clipi din ochi. La uși se formează foarte repede mici grupuri care n-au găsit loc. Cerul începe să-și piardă lumina datorită excesului de căldură. La umbra storurilor mari, candidații la hrană își așteaptă rândul pe marginea străzii care trosnește din cauza soarelui. Dacă restaurantele sunt invadate, se întâmplă doar pentru că astfel se simplifică pentru mulți problema aprovizionării. Dar teama de contagiune rămâne neștirbită. Consumatorii petrec minute lungi ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de când avem ciuma printre noi. Celălalt îi scurtează vorbăria: Cum se poate ajunge la această organizație ? \ A! zise Cottard, nu e ușor, veniți cu mine. Erau orele patru după-amiaza. Sub un cer greu, orașul se cocea încet. Toate magazinele aveau storurile lăsate. Marile artere erau pustii. Cottard și Rambert au luat-o pe niște străzi cu arcade și au mers îndelung fără să vorbească. Această tăcere, această moarte a culorilor și a mișcărilor putea fi atât de bine a verii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o parte, gâfâind, în pragul culoarelor, în căutarea unui loc mai răcoros, de negăsit. Au luat-o pe Bulevardul Palmierilor, au traversat Piața Armelor și au coborât înspre cartierul Marinei. La stânga, o cafenea vopsită în verde se adăpostea sub un stor oblic din pânză galbenă și groasă. Intrând, Cottard și Rambert își ștergeau frunțile. S-au așezat pe scaune pliante de grădină în fața unor mese de tablă verde. Sala era cu desăvârșire pustie. Muște bâzâiau în aer. Într-o colivie galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
veniți iar diseară. Am să trimit băiatul până la el. Ieșind, Rambert întreabă despre ce fel de afaceri era vorba. \ De contrabandă, firește. Se trec mărfuri peste porțile orașului. Se vând la prețuri mari. \ Bun, spune Rambert. Au complici ? \ Exact. Seara, storul era ridicat, papagalul trăncănea în colivia lui, iar mesele de tablă erau înconjurate de oameni în cămăși, fără haină. Unul dintre ei, cu pălăria de paie dată pe ceafă, cu o cămașă albă descheiată peste pieptul de culoarea pământului ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]