1,359 matches
-
a doua zi, poate făceau dragoste frenetic, poate nu mai aveau energia să continue. Atunci mă afundam În fotoliul uriaș. Mă gândeam că recuperează până a doua zi cine știe ce ispite morbide. Îmi făceam un ceai de măceșe, de culoare roșie străvezie, Îndulcit cu o linguriță de miere și-l sorbeam strecurându-mă În propriile gânduri. Erau pajiști, tăciuni aprinși, cascade și estuare, unde de șoc, poieni cu veverițe. Copiii erau minunați. Îi priveam atent din fotoliul cu arcuri uzate și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rutină al ei și se face la Întâmplare de multe ori, fără regrete sau mustrări de conștiință. Instinctele au oroare de normalitate. Tot ce este firesc, devine complicat, și nelămurit, iar fantoma resemnării dă la o parte cu mâinile ei străvezii, viitorul, ca pe o perdea care obstrucționează vederea. Nu există oglinzi, deci nu ai cum să-ți vezi chipul. Și apoi, la ce bun? Ce folos să vezi obraji veștejiți de sărăcie și ochi Înfundați În orbite? Din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
etajul cinci al blocului În care familia locuia, se vedeau casele de mahala mărunte cu pomișori ale căror trunchiuri erau date cu var primăvara, arătând ca niște picioare Încălțate cu cizme de paradă. De la balconul minuscul, familia privea culoarea vinețiu străvezie a serilor de vară, Închipuindu-și că ar putea fi și ei proprietarii unei căsuțe, Înconjurată de o grădină plină cu flori și cu pomi. Antoniu e Întrerupt pentru câteva minute de câinele lui Ben care intră În Încăpere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și roșurile intense care-mi frigeau ochii. Picta Într-un decor de țară, lucruri care aminteau de Balcic, de lumina de-acolo, de albul orbitor al după-amiezilor Încremenite, unde marea ce udă tot timpul stânci calcaroase și ierburi aride. Devenisem străvezie, forța culorilor lui se reflecta În mine, Își făcuse un drum ușor și sigur. Câteodată picta animale exotice, deschisese chiar o expoziție care-l făcuse celebru la Paris. Lucra tor timpul, cu o voință și dăruire pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Domnului! Respira, și asta l-a umplut de bucurie pe Antoniu. Nu vroia să-și Încarce conștiința cu nici o moarte, nici măcar cu a unui nemernic. Și-a făcut cruce mare, a deschis ușa și, În lumina de acvariu a zorilor, străvezie și rece, vegheat de o pisică jigărită, a vomitat mult, curățindu-se. Antoniu locuiește de o lună Într-un cavou părăsit, din cimitirul Sfântul Elefterie. Ține de urât unui avocat bogat și celebru, care s-a sinucis când au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Dorei vor trebui să mai aștepte până mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște dinți, În timp ce roțile din cauciuc zumzăiau cald și liniștitor după ce pavajul se transformă În asfalt. Ajungând În piața În care stau, am dat peste Heino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cea mai mare vină a ei o constituie faptul că e prea bună. Deoarece, cu siguranță că n-o ascultă nimeni - cu siguranță că nimeni nu stă să dea din cap și să-și noteze în agenda telefonică căcatul ăsta străveziu, absurd, părtinitor, prin care poa’ să vadă până și un copil de grădiniță. Știi care-i vina mea cea mai mare, Rose? Nu-mi face deloc plăcere să spun așa ceva despre mine, dar sunt prea bună. Exact astea-s cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cufundă lingura Într-o supă Julienne lipsită de gust. Prefera mâncarea gustoasă, puternic asezonată, dar sățioasă. Afară, În Întuneric, nu se vedea nimic, doar scăpărările ocazionale de lumină ale unei gări mici, flacăra precipitată dintr-un tunel și, neîncetat, imaginea străvezie a propriei fețe, mâna lui plutind ca un pește prin care luciul apei și printre alge. Era puțin iritat de ubicuitatea ei și era pe cale de-a trage storul, când observă lângă propria reflecție imaginea omului ponosit, În balonzaid, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse străinului: — Dacă nu ești spion al poliției, atunci cine ești? Ce făceai aici? — Numele meu - și dolofanul se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe o parte pe cealaltă a liniei ferate ca un țipar de argint. Omul trebui să-și repete numele: — Josef Grünlich. Ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a lui Sophie Dahl. O să-l sun chiar acum, adăugă ea, scoțându-și telefonul mobil și formând numărul. Apartamentul Pucci de la St. Regis Hotel de pe East 55th Street nu este decorul ideal, din punct de vedere cromatic, pentru o tipă străvezie din cauta durerii. Locul ăla este destinat italienilor bogați, fericiți și bronzați care au până În douăzeci și cinci de ani, cum sunt și surorile alea Brandolini care apar peste tot. Pereții salonului de primire, care dădea În Fifth Avenue, erau Împodobiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna sângerând, îl ridic pe Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe Helen în brațe. Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând în brațele mele, Helen închide ochii și-și lasă capul în poala mea. Zâmbește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Incredibilele aventuri ale lui Știm și Ștam Știm și Ștam au apărut într-un borcan de muștar, în prima dimineață după ce am visat serpentine și draci. Dacă trebuia inventat un tărâm din care ei să se arate - niște mogâldețe serioase, străvezii, fără chip și fără vârstă, fără altă însușire deosebită decât aceea că existau -, atunci, borcanul acela pe care mama îl spăla bine odată ce muștarul se termina ca să-l transforme apoi într-un pahar gros, urât și rezistent, borcanul de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
păstra ferecat în cel mai întunecos colț al amintirilor mele? Ce va crede el - să lăsăm acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun reper real, fără să poată spune dacă sunt vii sau dacă sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu totul (un fel de respirație vie, tăcută și amenințătoare), până ce lucrurile din jur încetează să mai fie lucruri, își pierd siguranța, tihna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe pământ pentru a doua oară a lui Cristos, la ora aia, el era demult Cristi și probabil se plictisea de moarte în apartamentul lui cu carpete, nu aveau de gând nici măcar să aducă ploaia, ci doar își deschiseseră aripile străvezii și micuțe și începuseră să zboare într-un roi bramburit în jurul capetelor noastre și, mai apoi, al grădinii. Era poate pentru prima oară când nici măcar Radu nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta și pulsa încet de pe coaja copacului, în ritmul globulelor invizibile de tăcere asurzitoare. S-ar fi zis că eram înghițit de un chit străveziu prin care, dacă eram atent, puteam să întrezăresc lumini aprinse, umbre de oameni alunecând ușor prin apartamente sau chiar câte un petec întunecat de cer și că nu-mi rămăsese nimic altceva de făcut, dacă țineam cu tot dinadinsul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aruncat înăuntru, am închis ușa grijuliu în urma lor și m-am așezat la volan. Am aruncat o privire de control în oglinda retrovizoare și am înghețat. Uitasem de ei. Involuntar, jur. Uitasem că de oglindă erau atârnați niște chiloți albi, străvezii, de damă. Îi agățasem acolo ca o replică ironică la brăduții parfumați întâlniți în atâtea alte mașini. Mi se păruse comic cândva, iar apoi mă obișnuisem cu ei, făceau parte din mașină, la un loc cu canapelele de piele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică, dragă...”, și să reîncep reconstrucția dormitorului, căutând șuruburile, piulițele, garniturile, niturile, plăcuțele care maschează găurile și mânerele scăpate prin cotloane. Bineînțeles, nu găsesc nicăieri șurubelnița cu cap pătrat. Pocnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la ei la Rediu, Ciorogârla și Prisăcani, Ion, Vasile și Gheorghe? - Sau Ion și Ion și Ion... - Hai că mergea și Dumitru... - Ce să-i faci, zice tot Vlad, i-a ciupit și pe ei filoxera aia mică-mică, cu aripi străvezii istoric-naționaliste. Când s-o fi văzut taică-meu încălțat cu ghete cu talpa-ntreagă și l-or mai și învățat ăia să scrie în armată, da’ numa’ cu litere de tipar, le-arăta cu bățul, când fac așa, îi punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cele sufletești - îmi fac intrarea. Ce este, oare, viața omului? Este ea altceva decât spuma pe care-o împrăștie vântul și-o spală apa? Este ea altceva decât mireasmă înșelătoare a florilor și a ierburilor? Nu seamănă oare cu visele străvezii din mintea noastră? Nu este ea mai ușor trecătoare decât nourii aduși de vânt? Ceea ce pare într-un fel este, de fapt, altfel? Este ea precum ploaia de vară, precum frunza cea verde pe care-o usucă toamna și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cutie la fel de neagră, pereții erau strălucitori de albi și scara contrasta puternic pe acest fond, ducînd desigur sus, unde, într-una din camerele cu vederea către dealurile înzăpezite, dormita, probabil, domnișoara Sofie. Ce altceva putea face o ființă atît de străvezie pe o vreme atît de întunecata? Nu ninsese de multișor, dar deasupra tuturor stăruiau nori plini de zăpadă. S-a așezat mai comod, picior peste picior, eh, bocancii erau mînjiți, acum era prea tîrziu, îi scosese chiar la vedere, "niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de mișcare a aerului din odaie, era o fereastră bine închisă, dar extrem de curată, de străvezie. Cu siguranță se afla ceva acolo, nu fusese doar o părere. Altfel domnișoara K.F. nu și-ar fi dat seama de tulburarea lui. Sigur că observase, dar nu știa ce anume! De parcă l-ar fi înțeles deplin, K.F. continuă singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
toți rotunjori și bărnaci, cu părul creț, încît te puteai gîndi că zvonurile care umblau pe seama beizadelei Basarabă nu erau doar vorbe goale, aduceau cu gesturi sigure, autoritare, cafele și pahare cu coniac. Tablele de argint vechi, cești de porțelan străveziu, pahare burduhănoase de cristal, tapetul de mătase, sofalele și taburetele acoperite cu brocart, lumina galeșă a lumînărilor, mirosul de ceară, aromitor și insinuant, totul te fura și te mințea lăsîndu-te să trăiești o clipă de miracol oriental într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nenorocirea războiului, contraofensiva germano-austriacă, înaintarea bulgaro-germană în Dobrogea, sfîșiase în bucăți subțirea, invizibila mătase a rețelei de informații. Iar el, prin minune! ar fi spus cei mai mulți, a reușit să înnoade firele, să întărească urzeala; să adauge, uneori să dubleze pînza străvezie. Dar nu prin minune, ci cu minte, cu îndrăzneală, uneori cu bani și de cele mai multe ori alegînd oamenii potriviți și arătîndu-le încredere. Iar în acea vreme a deprins, de fapt a descoperit singur, metoda prin care un agent era pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]