28,923 matches
-
bîzîie în cameră o muscă și nici țînțarul nu le mai cîntă un cîntec de leagăn. dar înainte să se dea stingerea un purice trezit din amețeală sare sprinten peste cearșafuri ștefan tîmplarul e primul care-l vede și-l strigă: purice! de parcă ar fi ștefan celălalt, voievodul, strigîndu-l pe aprod. îmi pare bine de cunoștință dacă te lași dus de vise pe insula asta ajungi la marea neagră numai să îți ții bine respirația. dacă te lași dus de vise
Poezii by Anton Jurebie () [Corola-journal/Imaginative/4764_a_6089]
-
moartea, nici viața, și din cer, nici îngerii, nici stăpînirile; din iad, nici o vîlvoare-a vreunei negre vreri, nici naltul, nici adîncu-ntunecat, nici focul tunătoarelor puteri, cele de-acum, cele ce ne-or fi vad, pînă-n decindea-ntregii învieri, nici o făptură, strig, nu va putea, da demon hîd, da luminos arheu, din temelii și pînă-n raze sus, să ne despartă duhul, inima în veci de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Domnul Nost Iisus Hristos! II În întuneric și-n nimic, cînd „Fie
Stîlpul de foc by Nicolae Ionel () [Corola-journal/Imaginative/5017_a_6342]
-
am inventat haosul și libertatea în creierul meu din creierul meu evadez din statistica suferințelor mari într-un regat de singurătate unde pot visa cu ochii deschiși universul mă consumă cu păcate și incertitudini până când o gaură neagră îmi va striga numele și va adăuga în dreptul meu „un OM eliberat” facebook dreams (I) ultimul meu simț e visul cu el voi cerceta Invizibilul și tot ce e secret în inima și în creierul celor ce stau chiar acum treji în rețea
Poezii by Dan Mircea Cipariu () [Corola-journal/Imaginative/5062_a_6387]
-
porții de crenvurști cel cu ochelari a achitat nota de plată a lăsat deasupra ei ca pe-o floare zece franci elvețieni la urmă le-a spus celor trei că trece prin moinești „iar peste cinci zile”, l-am auzit strigând, „ne vedem la zürich”, „la cafeneaua voltaire”, a mai zis cel cu vioara, ascunzându-și arcușul sub o pelerină de doc oh! nu! celor patru le-a zis pentru că mai era unul fuma extrem de mult cred că era din școala
Poezii by Ioan Pintea () [Corola-journal/Imaginative/4874_a_6199]
-
riscul de a face figură de tont exaltat chiar smintit - de îngerul care ne luminează casa și neliniștește inimile lasă-mi Doamne zăbava întru bucurie sugrumat cum sunt de spaima de moarte xxx bucură-te suflete bucură-te îngerul a strigat îngerul a coborât îngerul s-a cuibărit la sânul Ștefanei care se uită la noi fără să ne vadă căci în ochii ei cândva luminoși joacă acum umbrele unei indicibile melancolii o boabă de lacrimă a căzut pe dale xxx
Poezii by Mircea Petean () [Corola-journal/Imaginative/4930_a_6255]
-
din când în când cu mâna lui tremurândă l-am și îmbrăcat cu hainele mele din dulapul meu și l-am dus să se uite la actele mele de identitate care-l arătau tot pe el poliția română falsifică acte striga el în numele meu și până la urmă dacă stau să mă gândesc mai bine tot el a scris în seara următoare și aceste versuri încât nu m-am mai mirat că marele editor m-a refuzat bine i-a făcut Post
substituirea sau pe cine rad eu dimineața și cine mă rade by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/5479_a_6804]
-
pomenească în ambuteiaje și cneazul Mâșkin (Mâșkin ce în traducere înseamnă al șoarecelui; Mâșkin într-o cursă de șoareci - acest ambuteiaj antivoiaj...) Prin urmare fără mișcare Mâșkin e prins în ambuteiaj Vreme (pierdută) în care cei din jur claxonează injurios strigând huiduind: „Idiotul!” Ei și ce dacă Mâșkin e dintr-un alt secol dintr-un alt roman în care încă nu se știa de ambuteiaje ca predestinată mortificare? Ei și ce dacă Mâșkin-cneazul e fără mașină în mijlocul acestui ambuteiaj global infernal
Mâșkin în ambuteiaj by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/5867_a_7192]
-
Doamne, dreptunghiul, - știu eu de ce de dreptunghi mi-e teamă, trebuie să-l las neatins, în cartea de Geometrie. Foarte frumos! - îmi spun acum către sfârșitul acestui poem care voia să laude autenticitatea, da, foarte frumos! - și aud cum mă strig, acum, când mai toate adjectivele și adverbele mele nu mai sunt decât niște începuturi de cicatrici, când se deznoadă conjuncțiile, iar virgulele se înmulțesc ca termitele, acum când verbele se târăsc și mai lasă abia o firavă dâră de sânge
După atâtea ocoluri by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/5981_a_7306]
-
de cicatrici, când se deznoadă conjuncțiile, iar virgulele se înmulțesc ca termitele, acum când verbele se târăsc și mai lasă abia o firavă dâră de sânge pe pagină, când stau între șoapte ca între urlete foarte obosite. Aud cum mă strig, din rărunchi, „Tu, ăla, Ion Pop, Pop V. loan!" Dar acela nici nu tresare, rămâne în banca măgarilor, -nu mi se-ntoarce capul, nu-mi văd nici mâna care să tremure, întinsă.
După atâtea ocoluri by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/5981_a_7306]
-
Speriați ca de-o invazie barbară Și nu iubesc și nu întreabă și nu dau Numănui nimic Nici chiar lor, Atâția vii care par morți de mult În ei înșiși, în mine. Din acest oraș De unde încă n-am plecat Strig morții care îmi aparțin Ei răspund întotdeauna: „Prezent” la catalogul celor vii Și îmi rămân captive În surâs Deși am ochi nu îi mai pot privi - îi văd Deși am mâini nu îi mai pot atinge - îi simt. Îi aud
() [Corola-journal/Imaginative/5978_a_7303]
-
oricît am rugat-o pe anca să-l lase puțin singur ea a rămas acolo vorbind cu el (mai tîrziu mi-a spus că nici nu și-a dat seama cînd s-a întîmplat) eram în bucătărie cînd m-a strigat vino bucur a plecat și a izbucnit în plîns pe trepte am căutat ceva de săpat nu te atinge de el nu știi nimic habar n-ai cît de mult l-am iubit seara mi-a arătat locul unde trebuie
Poezii by V. Leac () [Corola-journal/Imaginative/6076_a_7401]
-
spania-olanda mai erau două ore l-am așezat cu capul spre poartă cum îi plăcea lui să stea cu labele îndoite sub el am coborît și i-am pus lesa peria și cîteva granule din măncarea lui preferată criminalule a strigat anca văzîndu-l pe italian cum urcă scările în timp ce trăgeam pămînt anca mi-a povestit cum bucur a fost fotografiat în anii '90 de un artist celebru poza expusă la londra și cumpărată de un milionar anonim tras și bătut bine
Poezii by V. Leac () [Corola-journal/Imaginative/6076_a_7401]
-
Iolanda MALAMEN își înalță căpșorul deasupra ierbii, flămîndă să strige, flămîndă să rupă tăcerea, flămîndă să vadă cu ochii ei frumos mirositori lumea pe care o trag după mine ca un căruțaș cu o stea în frunte. Nu te îndura să mă înduri, îl aud scîncind pe serafimul trezit în
Primăvara asta by Iolanda MALAMEN () [Corola-journal/Imaginative/6237_a_7562]
-
pare bolnavă de închipuiri ridicate, fără pic de rușine, de mintea noastră în lumina cu gust de otravă, pe care zilnic o sorb direct din ecran. Ea pășea maiestuos prin nisipul iluziei mele, atât de aproape, că puteam să îi strig, să se ferească de șarpele de aramă care i se va urca la noapte pe coapse. Despre nașterea timpului 10. Am rugat-o pe Claudia Mandi să-mi deseneze debarcarea de pe Insula Tanna, despre care nu știam absolut nimic, decât
Poezie by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Imaginative/6135_a_7460]
-
în ritmul lui: dui dui du-i du-i du-i! până când ți se-ntoarce, acum la persoana a treia: du-l du-l/ c-o trăit destul 5. poți să te vaccinezi împotriva alămurilor? si a talgerelor?! - când te strigă pe nume aramă sunătoare/chimvalzângănitor. după ce, ani de zile, ai hrănit-o din palmă pasărea cântătoare ce s-a însirat, ca pe sârmele de telegraf un stol de rândunici, de la clape la coarde, ai putea să-ți ghicesti viitorul - de unde
iov and vio by Emilian Galaicu-Păun () [Corola-journal/Imaginative/5984_a_7309]
-
rădăcini se răsucește în mine ca tirbușonul în dop Sub cruste și cheaguri se alege pentru mine din beznă alt chip căruia nu-i știu nici măsura nici răsuflarea - mi se năzare uneori că e al tatălui meu Augustin Augustin! strig: fața ta eclozează din adîncul feței mele ca o înviere în avans Din trecut te nasc ca pe-un prunc bătrîn oprește-te învierea n-a venit încă iar sub pielea mea ești la fel de viu ca vara viermii în hoit
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/6270_a_7595]
-
fochistul negru, siberianul cu lopata crescută din mădularul puterii sale, cenușă de paradis și zodie de țări mici cărate în inimă de nemuritoarele benzi transportoare ale capitalului roșu. Azi cînd veneam spre casă golit de viață am auzit sîngele cum striga la mine - bătrîne, să fie atît de greu să ții omul pe picioare? Sînge înalt de doi metri și tot mai vrea să crească. Cred că vorbesc de unul singur cu un clopoțel de catîr orb în tîmpla dreaptă, norii
Fochistul negru by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6177_a_7502]
-
dacă ar fi întreg s-ar numi o clepsidră și nu a ajuns până la tine la capătul rândului decât ca un ciob găsit din întâmplare în timp ce ăilalți te căutau după numele scris pe oase la judecata de apoi unde ești strigat ca la catalog după seria din certificat ca și cum judecata de apoi e un joc cu numere eroii revoluției Atunci când vine Crăciunul oamenii râd eliberați și așează cadouri cuminți pe asfaltul înmuiat de zăpadă de la intercontinental unde crucile mici se trezesc
Poezie by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/6559_a_7884]
-
apoi fug, dispar și tu mori liniștit zile în șir și nimeni nu află și mergi mai liniștit, s-ar zice că nu-ți pasă, câteva case ard, o fată trece prin fața ta arzând, nu-ți pasă că te-a strigat, doar mergi pe strada care coboară, duci o vreme o roabă de copii și nimeni nu află și ei își deschid ochii, strigă o, iată, un cadavru, se ascund într-un un pâlc de mesteceni. fiecare copac leagănă pe altcineva
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
-ți pasă, câteva case ard, o fată trece prin fața ta arzând, nu-ți pasă că te-a strigat, doar mergi pe strada care coboară, duci o vreme o roabă de copii și nimeni nu află și ei își deschid ochii, strigă o, iată, un cadavru, se ascund într-un un pâlc de mesteceni. fiecare copac leagănă pe altcineva. cu toții ard. câinele arde și el, căzând în urma ta, și întreaga lume arde, doar tu continui să mergi și ninsele crizanteme nicăieri nu
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
împăcând dorul cu mintea - În loc de-alt trup, doar munți și mări să-i dai! Mihai Beniuc, de-o vreme uite-l, nu e... Și-un anonim, despre haiducul Pintea, Poet, spunând, mânând păduri, nu cai, Proptit în hățuri și strigându-mi: - S-uie! 1 Citatele, dintr-un sonet de Merill Moore, în traducerea Margaretei Sterian (Antologie a poesiei americane moderne, București, 1947)
Poezii by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/6711_a_8036]
-
scaietelui Războiul tău nu-l cîștigi niciodată de una singură scut în dreptul inimii nu faci numai tu sîngele dintr-o sticlă oricît de vechi poți să-l bei pentru mine? Aveam șapte ani cînd te-am văzut prima oară primăvara striga la mine cu limba scaietelui mama strîngea praful din valea oltețului cercuri sînt iubitele mele din zăvoi rouă pentru orbul de zi te-am iubit despărțit de timp am ars barca unde pescuiam liniștea atunci ți-am crestat pielea o
Fericirea by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6800_a_8125]
-
vocabularul, uita pînă seara tot ce învăța peste zi. Pe dacii care-l ajutau în lucrări îi botezase latinizînd numele lor mai mult presupuse. Așa, de pildă, pe omul său de alergătură, locțiitor și translator, devotat, dar cam slugarnic, îl striga Hunarus, dar numai zeii pot ști cum îl va fi chemat în realitate. Pe ceilalți daci din serviciu, paharnici, băieși, maseuri, îi chema aleator cînd Decebal, cînd Scorillo, nume cert dacice, la care băieții se deprinseseră să răspundă. În ziua
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
chip și chel înaintea judecății. Era, după cum își dădu seama judecătorul, soțul reclamantei. Vacarmul vocilor acuzatoare era asurzitor și cuvintele, pline de litera "z" ca un zumzăit de albine, treceau neînțelese pe lîngă urechile lui Tiberius enervîndu-l. - Zer! Dîrz! Mînz! strigă la nimereală romanul, epuizîndu-și astfel vocabularul dacic. Părțile în litigiu se mai potoliră. Doar un bătrîn continua să mormăie un cuvînt care conținea alăturarea de sunete, absurdă pentru Agillus, "z-d-ă". - Varză! spuse aspru cuceritorul, amintindu-și încă un substantiv. Ceilalți
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
băgată de fostul ei soț în jocul blestemat, Tiberius Agillus o găzdui la curtea lui pe harnica femeie care se făcea mereu mai utilă și despre care aflase că purta numele imposibil de Dochia. Neputînd pronunța asemenea sunete, prefectul o striga Iulia și ea se obișnuise. Învățase și ceva latină, iar Agillus era mulțumit. De aceea fu surprins, într-o zi, s-o vadă foarte îngrijorată și s-o audă adresîndu-i-se în limba ei. Nu pricepea nimic. Dar Dochia-Iulia continua, aproape
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]