340 matches
-
este diversă: de la hipogină - (superioară), la perigină și epigină (inferioară), cînd se afundă în receptacul, cu care concrește sau nu. Fructul poate fi poliachenă, polifoliculă, drupă, polidrupă sau baciform (poamă). Datorită variabilității receptaculului, gineceului și fructului, se pot delimita 4 subfamilii. - Subfamilia Spiraeoideae. Florile sunt actinomorfe și au receptaculul plan, iar gineceul este alcătuit din 2-5 carpele libere sau concrescute la bază. Fructul este o foliculă, formată din 1-5 carpele. Frunzele sunt simple sau compuse, dispuse altem. Formula florală este: *K5
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
diversă: de la hipogină - (superioară), la perigină și epigină (inferioară), cînd se afundă în receptacul, cu care concrește sau nu. Fructul poate fi poliachenă, polifoliculă, drupă, polidrupă sau baciform (poamă). Datorită variabilității receptaculului, gineceului și fructului, se pot delimita 4 subfamilii. - Subfamilia Spiraeoideae. Florile sunt actinomorfe și au receptaculul plan, iar gineceul este alcătuit din 2-5 carpele libere sau concrescute la bază. Fructul este o foliculă, formată din 1-5 carpele. Frunzele sunt simple sau compuse, dispuse altem. Formula florală este: *K5 C5
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
iar carpelele sunt libere. Fructele nu sunt umflate și se deschid numai de-a lungul suturii ventrale. S. Ulmifolia, crește în regiunile montane, iar S. x vanhouttei, cu flori albe, grupate în corimbe simple, este mult cultivată în scop ornamentală - Subfamilia Rosoideae. Sunt plante lemnoase sau erbacee, anuale sau perene, cu frunze simple sau compuse, care au stipele persistente. Florile au un receptacul plan, conic sau concav și sunt hipogine sau epigine, de tipul 5 (rar 4). Unele genuri prezintă calicul
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
spontan, dar sunt cultivate pentru fructele lor. Frunzele speciilor din genul Fragaria conțin taninuri, avînd proprietăți astringente și antidiareice. În medicina empirică sunt utilizate în icter, ca diuretice și depurative, ca antispastice etc. Din fructe se prepară gem și dulceață - Subfamilia Maloideae (Pomoideae). Include arbori cu frunze simple, alteme, cu stipele caduce. Florile sunt actinomorfe și au un receptacul concav, gineceul fiind format din 5(2) carpele libere, care la maturitate concresc cu receptaculul și formeazâ fructul fals, baciform numit poamă
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
fructe false deoarece partea cărnoasă provine din receptacol). Atît fructele, cît și frunzele și florile, au multiple utilități terapeutice. Acționează asupra sistemului nervos central, avînd efecte simpaticolitice, vasodilatatoare și hipotensive. Au rezultate benefice și în anghina pectorală. Tot din această subfamilie fac parte genurile: Pyrus (păr), cu staminele roșii; Cydonia (gutui), la care fructul conține sclereide; Crataegus (păducel); Sorbus (scoruș); Chaenomeles (gutui japonez); Mespilus (moșmon) etc. - Subfamilia Prunoideae. Sunt arbori sau arbuști cu frunze simple și flori solitare sau grupate în
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
simpaticolitice, vasodilatatoare și hipotensive. Au rezultate benefice și în anghina pectorală. Tot din această subfamilie fac parte genurile: Pyrus (păr), cu staminele roșii; Cydonia (gutui), la care fructul conține sclereide; Crataegus (păducel); Sorbus (scoruș); Chaenomeles (gutui japonez); Mespilus (moșmon) etc. - Subfamilia Prunoideae. Sunt arbori sau arbuști cu frunze simple și flori solitare sau grupate în inflorescențe. Receptaculul florii este concav, tubulos sau infundibuliform, nu participă la formarea fructului. Androceul este format din 20-30 stamine, iar gineceul este redus la o singură
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
mari și mai lung pedunculate, grupate în umbele sau corimbe sirnple. C. avium (cireș sâlbatic) are fructele drupe sferice, dulci-amărui. C. vulgaris Mill. (vișin) are fructe astringente. În medicina populară se folosește și scoarta, ca febrifug și antigutos. Din această subfamilie mai fac parte genurile: Armeniaca (cais), Amygdalus (migdal), Padus (mălin). Este format din plante lemnoase sau erbacee, cu rădăcini ce fac simbioză cu bacterii fixatoare de azot atmosferic. Florile sunt de obicei zigomorfe, pentamere, cu androceu gamostemon sau dialistemon și
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
semințe, variate ca formă și mărime. Conțin în structura lor biochimică numeroși alcaloizi: taninuri, saponine etc., motiv pentru care unele sunt toxice. Luând în considerare tipul de androceu, se poate face o grupare a genurilor din această familie în următoarele subfamilii: - Subfamilia Sophoroideae, cu androceu dialistemon (cele 10 stamine sunt libere). Genul Sophora cuprinde numeroase specii lemnoase sau erbacee, cultivate pentru valoarea lor ornamentală sau meliferă. Au frunze imparipenat-compuse, florile sunt alb-gălbui, iar pe tulpini și pe ramuri nu au spini
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
variate ca formă și mărime. Conțin în structura lor biochimică numeroși alcaloizi: taninuri, saponine etc., motiv pentru care unele sunt toxice. Luând în considerare tipul de androceu, se poate face o grupare a genurilor din această familie în următoarele subfamilii: - Subfamilia Sophoroideae, cu androceu dialistemon (cele 10 stamine sunt libere). Genul Sophora cuprinde numeroase specii lemnoase sau erbacee, cultivate pentru valoarea lor ornamentală sau meliferă. Au frunze imparipenat-compuse, florile sunt alb-gălbui, iar pe tulpini și pe ramuri nu au spini. S.
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
vaselor capilare și intervine în procesele "redox" din organism. Se recomandă în edeme cardiace, în insuficiență hepatică (reglează metabolismul glucidic), în oftalmologie (în retinopatia diabetică). Tot din această grupă face parte și Myraxylon balsamum (arborele de balsam), originar din Peru. - Subfamilia Genistoideae, cu androceu monodelf (cele 10 stamine sunt unite într-un singur mănunchi). Au flori galbene, grupate în raceme, iar păstăile sunt lineare. Părțile aeriene ale plantei conțin principii amare, cu efect depurativ și cu utilizări în medicina populară în
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
ii (subfamilia Crocodylinae), sau crocodilii adevărați, sunt o subfamilie de reptile mari acvative, care trăiesc la tropice în Africa, Asia, America de Nord, America de Sud și Australia. Corpul crocodilului este acoperit cu plăci osoase, iar sistemul de circulație a păstrat unele caractere comune cu păsările
Crocodil () [Corola-website/Science/304220_a_305549]
-
ii (subfamilia Crocodylinae), sau crocodilii adevărați, sunt o subfamilie de reptile mari acvative, care trăiesc la tropice în Africa, Asia, America de Nord, America de Sud și Australia. Corpul crocodilului este acoperit cu plăci osoase, iar sistemul de circulație a păstrat unele caractere comune cu păsările. Animalele de azi trăiesc pe malurile apelor
Crocodil () [Corola-website/Science/304220_a_305549]
-
năpârlirea are loc înaintea începerii migrației. Rațele scufundătoare (Aythyinae) și rațele marine se hrănesc sub apă. Pentru a se scufunda mai ușor, ele sunt mai grele decât celelalte rase de rațe, chiar dacă le este mai dificil să zboare. Rațele din subfamilia Anatinae (rasă care cuprinde și rața de curte) se hrănesc la suprafața deși pot prinde și alte vietăți subacvatice, atâta timp cât pot ajunge cu gâtul la ele, fără să se scufunde complet. Chiar dacă au ciocul mic, unele rațe mai specializate pot
Rață () [Corola-website/Science/312088_a_313417]
-
in insula Sicilia , posibil Cynara cardunculus. Cuvântul a trecut în latină sub forma "cactus" prin scrierile lui Plinius cel Bătrân în Naturalis Historiæ unde a rescris descrierea lui Teofrast despre planta care creștea în Sicilia. Familia se divide în patru subfamilii: Pereskioideae, ( care are frunze bine formate) Opuntioideae (din care aparține Opuntia sau "nopal"), Maihuenioideae și Cactoideae. Există mai mult de 200 de genuri de cactuși ( si aproximativ 2500 specii), cea mai mare parte sunt adaptate climei aride.
Cactus () [Corola-website/Science/311038_a_312367]
-
lui 2014, la 83 de ani. Din 2006 și până în 2013 s-a ocupat cu editarea revistei de limbă franceză "Fragmenta dipterologica". În 2005, Lehrer a publicat un articol în care propunea reclasificarea genului Bengalia în 11 genuri și 4 subfamilii noi în cadrul unei noi familii, denumită "Bengaliidae". Această nouă familie a fost contestată de Rognes (2006) care a arătat că ea este echivalentă cu tribul deja clasificat "Bengaliini", și că tratarea sa ca familie face Calliphoridaele să rămână . Rognes considera
Andy Z. Lehrer () [Corola-website/Science/311792_a_313121]
-
Rognes (e.g.). La nivelul genului, actualmente, unele din genurile propuse de Lehrer sunt parafiletice și, în plus, se bazează mai ales sau exclusiv pe trăsături ale organelor genitale masculine, astfel încât nu se pot identifica specimene feminine nici măcar la nivel de subfamilie, cu atât mai puțin la nivel de gen (respingerea împărțirilor lui Lehrer este deci atât pe criterii taxonomice, cât și practice). Disputa la nivel de specii se centrează pe faptul că Lehrer nu a inclus și nu a examinat 24
Andy Z. Lehrer () [Corola-website/Science/311792_a_313121]
-
enhidrelor ("Enhydra", termen introdus de naturalistul scoțian John Fleming în anul 1822), însă tendința de a unifica această familie cu vidrele într-o familie unică - lutrele ("Lutrinae") - a durat până la sfârșitul secolului XX. În prezent "Enhydra" este totuși clasificată ca subfamilie a familiei "Lutrinae". O concluzie finală despre apartenența sistematică a vidrei de mare a fost formulată după descoperirile fosilelor "Potamotherium dubia", "Aonyx hessica" și "Enhydra reevei" din miocen și pliocen, recunoscute ca fiind asemănătoare ca formă. Unicitatea vidrelor de mare
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
morse, foci, pisici de mare etc. Dintre mamiferele marine, un singur reprezentant al familiei delfinilor este mai mic decât vidra de mare - delfinul pestriț (sau cu cap rotund) ("Cephalorhynchus commersoni"). În familia mustelidelor, vidra de mare este clasificată în aceeași subfamilie "Lutrinae", deoarece se consideră că aceasta are un strămoș comun cu vidra obișnuită și cu cea fără gheare de est care, la fel ca vidra de mare, este clasată într-un gen aparte al subfamiliei "lutrinae". Acest strămoș, care viețuia
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
mare este clasificată în aceeași subfamilie "Lutrinae", deoarece se consideră că aceasta are un strămoș comun cu vidra obișnuită și cu cea fără gheare de est care, la fel ca vidra de mare, este clasată într-un gen aparte al subfamiliei "lutrinae". Acest strămoș, care viețuia în Eurasia, mult timp a fost considerat drept fosila "Potamotherium valletoni" din epoca miocenului, însă cercetătorii de azi consideră "Potamotherium valletoni" ca fiind doar un element de legătură și deplasează timpul caracteristic strămoșului lutrelor în
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
de până la 3,5 kg pentru a le sparge carapacea. Ele lovesc în moluscă cu viteza de trei lovituri pe secundă până când carapacea cedează. Această particularitate le face unicele animale marine care folosesc instrumente, unicul reprezentant de acest fel al subfamiliei lutrinelor și în general unul dintre puținele animale non-primate care folosesc instrumente. Deși în natură astfel de abilități sunt demonstrate doar de vidra de mare californiană, în captivitate și alte subspecii pot fi ușor învățate să facă același lucru. De
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
mai înainte, publicând-o în opera sa "Flore générale des environs de Paris, selon la méthode naturelle". În sfârșit, în 1949, micologul german Rolf Singer (1906-1994) a împărțit în lucrarea sa bazală privind ordinul "Agaricales", familia "Agaricaceae" în patru încrengături (subfamilii) care se disting în mare parte din cauza culorii sporilor: "Leucocoprinus", "Agaricaceae", "Lepiotaceae" și "Cystodermateae". De asemenea vechile familii "Tulostomataceae", "Battarreaceae", "Lycoperdaceae" și "Mycenastraceae" au fost încadrate, pe baza de studii moleculare filogenetice, în familia "Agaricaceae" până în 1986. Speciile familiei "Agaricaceae
Agaricaceae () [Corola-website/Science/310570_a_311899]
-
cal sau pe cadavrele animalelor mici, ele sunt un mijloc de hrană destul de obișnuit în crescătoriile de pești. Cea mai mare importanță poate fi atribuită calliphoridelor entomofage, precum și acțiunilor terapeutice ale unor larve. Parazitismul larvar al multor specii, îndeosebi din subfamilia "Rhiniinae", oferă perspectiva utilizării lor în combaterea biologică a dăunătorilor, iar observațiile făcute încă din secolul XVI cu privire la capacitatea pe care o au larvele din plăgi de a cicatriza foarte repede rănile ce supurează, au condus la întrebuințarea lor în
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]
-
înglobați în această familie nu are descrierea și ilustrarea genitaliilor mascule, singurele caractere ce pot oferi o imagine veridică a gradului lor de rudenie și, de aceea, divergențele autorilor sunt mari. După Zumpt (1956), pentru regiunea palearctică, Calliphoridele au următoarele subfamilii : "Calliphorinae", "Chrysomyiinae", "Phormiinae", "Rhiniinae", "Cephenomyiinae" și "Rhynchoestrinae". Pentru fauna României, Lehrer (1972) a mai introdus subfamilia "Polleniinae", care prezintă atât caractere somatice deosebite, cât și genitaliile mascule distincte. În alte regiuni geografice au mai fost incluse diferite subfamilii, ca de
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]
-
o imagine veridică a gradului lor de rudenie și, de aceea, divergențele autorilor sunt mari. După Zumpt (1956), pentru regiunea palearctică, Calliphoridele au următoarele subfamilii : "Calliphorinae", "Chrysomyiinae", "Phormiinae", "Rhiniinae", "Cephenomyiinae" și "Rhynchoestrinae". Pentru fauna României, Lehrer (1972) a mai introdus subfamilia "Polleniinae", care prezintă atât caractere somatice deosebite, cât și genitaliile mascule distincte. În alte regiuni geografice au mai fost incluse diferite subfamilii, ca de exemplu "Ameniinae" (pentru zona austraiană) sau "Fainiinae" Lehrer, 2007 (pentru zona afrotropicală) și "Stomorhiniinae" Lehrer, 2007
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]
-
au următoarele subfamilii : "Calliphorinae", "Chrysomyiinae", "Phormiinae", "Rhiniinae", "Cephenomyiinae" și "Rhynchoestrinae". Pentru fauna României, Lehrer (1972) a mai introdus subfamilia "Polleniinae", care prezintă atât caractere somatice deosebite, cât și genitaliile mascule distincte. În alte regiuni geografice au mai fost incluse diferite subfamilii, ca de exemplu "Ameniinae" (pentru zona austraiană) sau "Fainiinae" Lehrer, 2007 (pentru zona afrotropicală) și "Stomorhiniinae" Lehrer, 2007 (pentru zonele palearctică, afrotropicală și orientală). Unele dintre ele au fost ulterior considerate ca unități taxonomice independente ("Ameniidae" și "Bengaliidae"). Unii cercetători
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]