3,238 matches
-
prăbuși indiferent de cât de solidă este în realitate. Observația de mai sus ne conduce direct la dăunătorul al treilea care este partizanatul, politichia literară. Este și cel mai ticălos din toți. Un cronicar tendențios cade lesne în patima unei subiectivități care îi ruinează creditul la care mă refeream adineauri. (Nu vreau să redeschid vechea discuție privitoare la subiectivitatea criticului. Nu există critică, și nici cronică obiectivă, există însă obiectivitate critică. Aceasta e o formă de control a subiectivității inevitabile a
Cronica literară și dăunătorii ei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4329_a_5654]
-
al treilea care este partizanatul, politichia literară. Este și cel mai ticălos din toți. Un cronicar tendențios cade lesne în patima unei subiectivități care îi ruinează creditul la care mă refeream adineauri. (Nu vreau să redeschid vechea discuție privitoare la subiectivitatea criticului. Nu există critică, și nici cronică obiectivă, există însă obiectivitate critică. Aceasta e o formă de control a subiectivității inevitabile a actului de apreciere. Înțeleg prin subiectivitate personalitatea celui care apreciază opera, originalitatea modului în care o face. Diagnosticul
Cronica literară și dăunătorii ei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4329_a_5654]
-
patima unei subiectivități care îi ruinează creditul la care mă refeream adineauri. (Nu vreau să redeschid vechea discuție privitoare la subiectivitatea criticului. Nu există critică, și nici cronică obiectivă, există însă obiectivitate critică. Aceasta e o formă de control a subiectivității inevitabile a actului de apreciere. Înțeleg prin subiectivitate personalitatea celui care apreciază opera, originalitatea modului în care o face. Diagnosticul este însă necesarmente obiectiv, chiar dacă se bazează doar pe jumătate pe criterii obiective, făcând o mare parte intuiției). Politichia strică
Cronica literară și dăunătorii ei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4329_a_5654]
-
care mă refeream adineauri. (Nu vreau să redeschid vechea discuție privitoare la subiectivitatea criticului. Nu există critică, și nici cronică obiectivă, există însă obiectivitate critică. Aceasta e o formă de control a subiectivității inevitabile a actului de apreciere. Înțeleg prin subiectivitate personalitatea celui care apreciază opera, originalitatea modului în care o face. Diagnosticul este însă necesarmente obiectiv, chiar dacă se bazează doar pe jumătate pe criterii obiective, făcând o mare parte intuiției). Politichia strică meseria. S-a spus adesea după 1989 că
Cronica literară și dăunătorii ei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4329_a_5654]
-
cu consecvență, tocmai principiile? De ce, cu alte cuvinte, nu s-a făcut referire la câteva studii înzestrate cu reală alonjă teoretică? Tehnica criticii și a istoriei literare (1938), Istoria ca știință inefabilă și sinteză epică (1947), Notă despre așa-zisa „subiectivitate” (1944), Ce este impresionismul (1945) sau Critică și creație (1958) sunt pur și simplu de neocolit când vorbim despre criticul (subliniez) Călinescu. Și, pe cale de consecință, despre oricare dintre discipolii săi. Îmi permit să avansez, pentru această întrebare două ipoteze
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
care aprind imaginația și sfidează logica elementară, configurând o arhitectură barocă a frazei. Există o memorie a lecturilor și una a experienței personale care fac front comun în această arhitectură a imaginației delirante. Descrierea și interpretarea evenimentelor istorice țin de subiectivitatea autorului și îi justifică pofta de texte, lăcomia referențială. Cât privește speculațiile, ele sunt rodul inteligenței fugitive și vizează o strategie proprie. Ai spune că personajele nu se pot adapta la presiunea istoriei și o subminează, încearcă să-i scape
Gheorghe Schwartz: martor rătăcitor prin Istorie by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Journalistic/4484_a_5809]
-
în vreme ce Beatitudine își găsește finalitatea în deconspirarea unui episod adulterin, ocultat de multitudinea amănuntelor amplasate în poziții-cheie ale textului. În prefața sa la romanul Femeia în fața oglinzii, Ion Bogdan Lefter vorbește despre distincția care a semnalat apariția modernismului, cea dintre subiectivitate și obiectivitate - cea din urmă, spune criticul, reprezintă apanajul secolului al XIX-lea și al balzacianismului, de care scriitorii proustieni aveau să se dezică. Prin urmare, cum se face că tocmai Lovinescu, promotorul modernității, susține renunțarea la subiectivitatea introspectivă pe
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
cea dintre subiectivitate și obiectivitate - cea din urmă, spune criticul, reprezintă apanajul secolului al XIX-lea și al balzacianismului, de care scriitorii proustieni aveau să se dezică. Prin urmare, cum se face că tocmai Lovinescu, promotorul modernității, susține renunțarea la subiectivitatea introspectivă pe care o aborda Hortensia PapadatBengescu în primele sale scrieri? Sau, mai bine spus, care este diferența dintre obiectivitate și subiectivitate și care dintre cele două atitudini narative fac apanajul scriiturii Hortensiei Papadat-Bengescu? Proza modernă europeană uzează mai degrabă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
proustieni aveau să se dezică. Prin urmare, cum se face că tocmai Lovinescu, promotorul modernității, susține renunțarea la subiectivitatea introspectivă pe care o aborda Hortensia PapadatBengescu în primele sale scrieri? Sau, mai bine spus, care este diferența dintre obiectivitate și subiectivitate și care dintre cele două atitudini narative fac apanajul scriiturii Hortensiei Papadat-Bengescu? Proza modernă europeană uzează mai degrabă de investigația amplă a universului interior și prea puțin de o atitudine auctorială obiectivă, dând uitării epicul pur pe care îl valorizează
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
valorilor care promovează viața. În rest: nu putem cunoaște în esența ei Ființa, astfel că, de la Parmenide la Heidegger, ontologia este o disciplină filozofică a supozițiilor mereu reluate, și cu atât mai mult, metafizica; iar estetica este o filozofie a subiectivității umane. Ca atare, gnoseologia nu descoperă adevăruri absolute, ci fabrică propriile sale adevăruri fenomenologice pe fondul a ceea ce ne apare și afectează. Prin urmare, dacă etica și juridicul sunt științe, creații specific umane, ontologia, estetica, metafizica aparțin domeniului imaginației, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
entitate metafizic?", „materia În ve?nic? alc?tuire", iar elementele ce o compun sunt, nu fenomene, ci „idei, divinit??i" (fenomen e doar omul, pentru c? doar el este supus trecerii ireversibile a timpului). Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului (subiectivitatea interioar?" fiind, În concep? ia hegelian?, „adev?râtul izvor al lirici"), toposurile poetice devin În lirica eminescian? adev?rate obiecte de contemplă?ie estetic?, elemente componente ale unei „entit??i metafizice", ale c?ror multiple semnifică?îi au r?mas
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A.Reprezent?ri terestre ale Paradisului pierdut Moto: „Poezia liric? [...] are drept con?inut subiectivitatea, lumea interioar?, sufletul agitat de sentimente, sufletul care, În loc ?? ac?ioneze, persist? În interioritatea să ?i În consecin??, nu poate avea drept form???i scop decât deșt?inuirea subiectului În tendin?a lui de a se exprima ". (Hegel -Despre art
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
acum de sentimentul tragic al unei existen?e ce ?i-a pierdut Încrederea În „limpezimea ?i senin?tatea" din care alt?dat? credin?a (În propriul destin artistic) z?mislea „icoanele" unui suflet Îmb?ls?maț de „pove? tile-i feerici": „Subiectivitatea interioar? este adev?râtul izvor al liricii", afirma Hegel În „Prelegeri de estetic?", atâta timp cât sentimentele comunic? adev?ruri generalumane, dep??ind experien?a individual? a artistului: „... intui?iile ?i sentimentele, oricât ar apar?ine În propriu poetului ca individ singular
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Del Conte) spre care gândul eminescian se Intoarce pentru a c?uta frumuse?ea acelui „ ideal pierdut În noaptea unei lumi ce nu mai este /Lume ce gândea În basme ?i vorbea În poezii". Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului („subiectivitatea interioar?" fiind, În concep?ia hegelian?, „adev?râtul izvor al liricii"), aceste spa?îi poetice surprinse În diferitele lor ipostaze sunt urzite din „figuri ?i imagini În care divinitatea, perfec?ia, puterea, beatitudinea sunt solidare de o durat? infinit?" (Zoe
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu o structură specifică de statusuri și roluri în care puterea de a influența acțiunile altora crește pe măsura înaintării spre vârful ierarhiei oganizației. Considerată forma ideală de organizare care presupune decizii impersonale, bazate pe reguli scrise și nu pe subiectivitatea funcționarului, birocrația era socotită de Weber eficientă, specifică societății moderne. Desigur, abuzurile ulterioare comise sub umbrela unor organizații de tip birocratic, la adăpostul regulamentelor, au transformat denumirea într-una preponderent peiorativă în prezent. Cu toate acestea, ea continuă să fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
trebuie gândită astfel încât să nu producă răsturnări de criterii și de ierarhii „peste noapte” și lupte pentru putere între generații, pentru că ar fi în detrimentul instituției. Planificarea strategică, criteriile de performanță, monitorizarea și evaluarea trebuie să înlocuiască, însă cât mai rapid, subiectivitatea și solidaritățile diverse (între cei care aparțin aceleiași generații, cei de la aceeași facultate etc.). Evaluarea de către studenți și colegi (peer-review) ar trebui să fie un criteriu esențial, la fel de important ca evaluarea din partea șefilor de departamente, decanilor etc. Țintele clare, măsurabile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
deci oboseala, interesul și altele îl determină pe a sta, și nu raportarea la această formă de marcare a timpului. Asta și explică de ce întârziem atât de frecvent: trăim în mod propriu timpul. A fi punctual înseamnă a renunța la subiectivitatea ta și a te obiectiva. (E drept, nu-mi pot da întâlnire și să spun că "voi veni când am chef"; dar pot să iau în considerare raportările mele la natură și să spun "diseară" ori la miezul zilei.) Altfel
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
să spun "diseară" ori la miezul zilei.) Altfel spus, punctualitatea nemțească este obiectivare, renunțare de sine în favoarea a ceea ce ne vine de la "noi". Legătura dintre obiectivare, obiectiv și societate este foarte strânsă; ceea ce demonstrează că societate e cumva ruptă de subiectivitate. Pilula, ca adjuvant al sănătății personale, reflectă viziunea mecanicistă pe care o avem asupra totului, deci și a propriului organism. Forma și funcțiile ei trimit la alte dispozitive prin intermediul cărora reparăm (spre exemplu piulița, șurubul etc.); cumva ne-o imaginăm
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
de cercetare și metode Acest subiect este vital în analiza culturii organizaționale și în proiectarea strategiei de branding, pentru că, spuneam la început, brandingul începe cu cercetarea și analiza. Impasul metodologic în cercetarea culturii organizaționale este consonant cu impasul generat de subiectivitatea de care este suspectată natura cunoștințelor noastre despre realitatea socială. Altfel spus, există o seamă de erori în analiza științifică, mai mult sau mai puțin sesizate și asumate de comunitatea metodologilor. Prima eroare asupra căreia ne vom opri este cea
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
obiectivă: prin forța lucrurilor ea reflectă preferințele sau viziunea antologatorului asupra "obiectului" antologat. Existența unui board, tream, "consiliu de înțelepți" (sau specialiști) etc. nu constituie nici pe departe garanția unei mai mari obiectivități. Dimpotrivă: rezultatul va fi o sumă de subiectivități divergente, aproape imposibil de sintetizat coerent. Vorba unei vechi butade: "Ce e o cămilă?" "Un cal cofecționat de o echipă". Secțiunea rezervată României în antologia Haemus reflectă propria mea viziune asupra poeziei românești, sau, mai bine zis, asupra acelei imagini
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
traseului spiritual nespus de accidentat. Dezacordul e mai sugestiv decît armonia deplină, sieși suficientă. Una din fețele unei astfel de incompatibilități demonice este îndoiala. Insuportabilă pentru conștiința suprasolicitată de contradicții ce poate atinge pragul alienării, ea semnifică în esență o subiectivitate coruptibilă, adîncită pînă la a deveni culpabilitate obiectivă: "Propria-i netrebnicie resimțită ca o vină" (Poemul răspîntiei). Ori în chip analitic: "Iată răspîntia atît de temută, întruchipată amenințarea ce te-a însoțit în somn;/ Clipa cînd cortul gurii celor mai
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
Tradiție ceea ce luăm, de fapt, cu noi din trecut; și acest trecut devine important pentru el prin coeficientul său de exemplaritate și actualizare. În pofida efortului de obiectivare (cu atât mai prețios cu cât domeniul de cercetare este unul al tuturor subiectivităților), autorul are o asumată perspectivă de dreapta. Aceasta impune o anumită imagine legată de sensul bun al Istoriei, blocat și reorientat funest prin totalitarismul comunist. De-o parte regăsim așezarea, întocmirea, tradițiile și cutumele autohtone, etosul familiei, al muncii, al
Îndreptar pătimaș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8839_a_10164]
-
unei divinități". Bineînțeles, d-sa avea tot dreptul de a-și califica starea de spirit în toată ciudățenia ei. Lucrurile se complică însă și mai mult cînd Mircea Zaciu incriminează scrierea lui Goma, care, în optica d-sale, ar devansa "subiectivitatea general-acceptată a autorului de jurnale", cîrmind spre "permisivitate": "Este o mare diferență între a fi subiectiv și a fi permisiv, adică de a-ți permite să arunci epitete și lucruri infamante la adresa unor apropiați ai tăi sau la adresa unor personaje
Seductia dialogulu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8887_a_10212]
-
ființa sa, dispus să "încaseze" existențial impactul acestuia și investindu-l cu valoarea unei experiențe intime, personale? Un spectator care, în plus, mărturisește în scris, despre toate acestea, avînd harul reflecției autentice și pana unui mare stilist, deoarece mărturia, cu subiectivitatea asumată pe care o presupune ea, nu urmează niciodată la el capricioase meandre conjuncturale și nici nu se confundă cu răbufniri umorale sau cu voluptatea verdictului irevocabil. Cu alte cuvinte, mărturia se găsește legitimată de o știință și de o
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
singularizează printre critici. Și mi-am dat seama că situarea sa "interstițială" îi îngăduie să îmbine libertatea creatoare a scriitorului, care se mișcă nestingherit în universul fantasmelor sale, subjugat de subiectul care îl acaparează la un moment dat - deci egocentrismul subiectivității absolute - cu rigoarea obstinată și concentrarea maniacală a cercetătorului care verifică și experimentează în laboratorul său, cu obiectivitatea metodelor științifice, mai multe ipoteze de lucru. Așa se face că, într-o primă fază, se încheagă tema - născută în urma unei intuiții
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]