240 matches
-
urma să revină la Cleveland, dar, datorită accidentului de la Paris, acest zbor nu a mai avut loc. Zborul din 1985 a durat 3 ore și 10 minute de la Cleveland la Londra. Între Cleveland și New York avionul a zburat cu viteză subsonică, mărind astfel timpul de parcurs. Se dorea operarea unui zbor spre Cleveland, dar datorită faptului că aeroportul era aproape de o zonă rezidențială, planul nu a mai fost dus până la capăt. Între 12 și 13 octombrie 1992, pentru comemorarea aniversării a
Concorde () [Corola-website/Science/309705_a_311034]
-
către Mexico City și Acapulco cu ocazia diferitelor curse charter. Între 1984 și 1991, British Airways a operat 3 zboruri Concorde pe săptămână între Londra și Miami, cu escală la Washington. Parcursul dintre Washington și Miami se efectua cu viteză subsonică până în punctul Carolina Beach; urma apoi o accesiune rapidă la 18.000 metri (circa 1.800 m pe minut) grație greutății scăzute a aeronavei: circa 25-30 de pasageri și combustibil doar pentru sectorul Washington - Miami. După 6-8 minute la 2
Concorde () [Corola-website/Science/309705_a_311034]
-
se spunea că era cel mai lung zbor efectuat fără escală da către Concorde. Între 1978 și 1980, Braniff International Airways a închiriat 10 aeronave Concorde, 5 de la Air France și 5 de la British Airways. Acestea erau folosite pentru zboruri subsonice între Dallas și Washington, operate de echipaje ale companiei aeriene Braniff, apoi preluate de echipaje Air France și British Airways pentru zborurile supersonice către Londra și Paris. Aeronavele erau înmatriculate în Statele Unite dar și în țările lor de origine: un
Concorde () [Corola-website/Science/309705_a_311034]
-
nu au adus profit și erau ocupate sub 50%, obligând Braniff să renunțe la statutul de unic operator american de concorde în mai 1980. Experiența la bordul aeronavei Concorde era cu mult diferită de cea resimțită la bordul aeronavelor comerciale subsonice. Air France și British Airways au amenajat cabina pasagerilor într-o singură clasă cu 100 de locuri - patru locuri transversale cu un culoar în centru. Înălțimea maximă a culoarului central atingea 1,8 metri iar scaunele din piele erau neobișnuit
Concorde () [Corola-website/Science/309705_a_311034]
-
De obicei aceste canale sunt realizate prin alăturarea unui șir de palete fixe, spațiul dintre fiecare două palete formând un ajutaj, rezultând astfel un șir de ajutaje. Dacă viteza care trebuie s-o atingă aburul la ieșirea din ajutaj este subsonică, se folosesc ajutaje convergente, a căror secțiune scade continuu de la intrare spre ieșire. Dacă este nevoie de o viteză supersonică, se folosesc ajutaje convergent-divergente (ajutaje de Laval), a căror secțiune scade până la o valoare minimă, în care secțiune se atinge
Turbină cu abur () [Corola-website/Science/310232_a_311561]
-
cu 1224 km/h (sau 340 m/s). "Numărul lui Mach" este o mărime adimensională care arată de cîte ori este mai mare viteza unui mobil decît viteza sunetului în acel mediu. Valorile subunitare ale numărului lui Mach înseamnă viteze subsonice (mai mici decît viteza sunetului), iar valorile supraunitare înseamnă viteze supersonice. O clasificare mai detaliată definește în plus vitezele "transsonice" (între Mach 0,8 și Mach 1,2) și vitezele hipersonice (mai mari de Mach 5). în lichide este mai
Viteza sunetului () [Corola-website/Science/305855_a_307184]
-
la creșterea substanțială a cererii. Pe 21 august 1961, un DC-8 a atins viteza de 1.012 Mach în cadrul unor teste de zbor, devenind astfel primul avion comercial care a atins viteze supersonice (în serviciu normal, DC-8 este un avion subsonic). Aceste modele se caracterizează prin fuzelajul de 45.8 m și anvergura aripilor de 43 m. Modele cu fuselajul lungit, și motorizări mai puternice. Conversii ale modelelor DC-8-60 cu motoare CFM56-2 de 98.5 kN pentru o autonomie mai bună
DC-8 () [Corola-website/Science/313179_a_314508]
-
turație scăzută, dar cu un cuplu mai mare. Elicea propriu-zisă este de obicei o elice cu pas variabil, de tip similar cu cele folosite la motoarele de aviație cu piston. ul este destinat avioanelor ce parcurg distanțe mari cu viteze subsonice, profitând de avantajul tracțiunii cu reacție la viteze mari și de cel al tracțiunii cu elice la decolare și la viteze mici. În forma sa cea mai simplă, un turbopropulsor constă din: galerie de admisie, compresor, cameră de combustie (ardere
Turbopropulsor () [Corola-website/Science/319412_a_320741]
-
o anvergură de 12 m și o masă la decolare de 19 tone. Poate să transporte un echipaj format din doi oameni, constând în pilot și pasager. Secvență de zbor constă în decolare de pe suprafață mării, zbor orizontal la viteze subsonice, urmat de urcare rapidă la o altitudine de 16.000 m în aproximativ două minute. Că o platformă pentru turismul spațial poate să atingă o viteză de Mach 2,6 la 30.000 m. După terminarea combustibilului, IAR-111 va coborî
ARCA Space Corporation () [Corola-website/Science/317009_a_318338]
-
la declanșarea unui proces de reacție pozitivă ce accelerează fuziunea. Aceasta crește dramatic, în parte din cauza instabilității Rayleigh-Taylor și a interacțiunilor cu turbulență. Încă este în discuție problema dacă această reacție se transformă într-o detonare supersonică dintr-o deflagrație subsonică. Indiferent de detaliile exacte ale fuziunii nucleare, este acceptat faptul că o porțiune substanțială din carbonul și oxigenul din pitica albă este transformat în elemente mai grele pe o perioadă de doar câteva secunde, ceea ce duce la creșterea temperaturii interne
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
1953, Göttingen) a fost un un om de știință german, fizician și inginer, specializat în mecanica fluidelor, aerodinamică și hidrodinamică. Printre contribuțiile sale științifice cele mai importante se pot enumera teoria stratului limită și fundamentarea metodelor de calcul pentru mișcările subsonice, cu aplicații în determinarea profilelor optime ale aripilor de avion. Rezultatele activității sale în domeniul mecanicii fluidelor sunt folosite și în prezent în multe aplicații ale aerodinamicii și ingineriei chimice. Prandtl este adesea menționat ca unul dintre „părinții aerodinamicii moderne
Ludwig Prandtl () [Corola-website/Science/328924_a_330253]
-
Ludwig Prandtl a dezvoltat o nouă teorie a forțelor de rezistență la înaintare (1919), care permitea o mai bună aproximare numerică a acestora. De asemenea, a elaborat o metodă de calcul a profilelor de aripi, studiind compresibilitatea aerului la viteze subsonice; cu această ocazie a introdus criteriul de similitudine cunoscut în prezent sub numele „criteriul Prandtl-Glauert”. Prandtl s-a ocupat și de fenomenul de deformare a metalelor ductile; el a determinat sarcina limită la care se produce deformarea plastică și a
Ludwig Prandtl () [Corola-website/Science/328924_a_330253]
-
asemenea diferite tipuri de bombe și scuturi personale, pentru lupta corp la corp apelându- se la arme tradiționale sau la speciale, de tipul lamei de accun folosite de Rim. Aceasta din urmă este o lamă de metal lichid care vibrează subsonic și care devine solidă când este prinsă într-un câmp magnetic. Tot la capitolul arme intră și implanturile neurale de care se folosesc quinții și care, alături de antrenamentul special, le permit să intre într-un mod de luptă accelerat în
Trilogia Abația () [Corola-website/Science/327419_a_328748]
-
să fie același la model ca și în natură ("Re = idem"). Modelarea după criteriul de similitudine Reynolds este utilizată în special la studiul mișcării fluidelor în conducte, turbine și pompe, la sedimentarea particulelor fine, precum și în aerodinamică (în cazul vitezelor subsonice). Un instrument extrem de util pentru studiul fenomenelor legate de curgerea apei sub presiune sau cu suprafață liberă, legat de aplicațiile practice ale hidraulicii, îl constituie modelarea hidraulică, concretizată prin modele fizice și modele matematice. Datorită complexității fenomenelor hidraulice a apărut
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
kg, altitudine maximă atinsă 13 km, carburant oxigen lichid + alcool; dispunea de parașută de recuperare. A avut și o variantă ce era transportată sub un avion Heinkel He 111, destinată testelor aerodinamice în perioada 1939-1942. Aceasta a fost o rachetă subsonică, variantă ce a rămas doar în faza de proiectare. A7 avea și o variantă pilotată cu echipaj uman, destinată recunoașterii, testată în anul 1941; caracteristici: lungime 5,91 m, diametru 0,38 m, greutate la decolare 10 000 kg, carburant
Aggregat () [Corola-website/Science/335802_a_337131]