259 matches
-
firesc - începe cu limba română (p. 285 sqq.), însă nu mai este firesc faptul că el este nevoit să redacteze întinse note de subsol (care, practic, dublează textul de bază!) prin care să încerce lămurirea destinului vitreg al vorbitorilor dialectelor sud-dunărene sau să clarifice găselnița pseudoștiințifică numită „limba moldovenească”; paginile 286-289 sunt o întinsă notă consacrată acestei false probleme, notă însoțită de două hărți elocvente: a) împărțirea administrativă a provinciilor istorice ale României în perioada interbelică, conform Micului Atlas Lingvistic Român
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
rurale din cauza populațiilor migratoare și au întemeiat așezări noi. Romanizarea a continuat alte câteva secole pe un teritoriu vast în jumătatea de nord a Peninsulei Balcanice, aproximativ la nord de liniile lingvistice propuse de savanții Skok și Jiřeček, în Daciile sud-dunărene și celelalte provincii ale Imperiului Roman de Răsărit. «Armata romană a avut un rol important în romanizare, ținându-se cont nu numai de prezența legiunilor și a unităților auxiliare lor cu veteranii aferenți , ci și de dispersarea acestora în întreg
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
din latină, 8.071 constituie derivate pe teren românesc de la rădăcini aparținând cuvintelor moștenite din latină. O statistică mai recentă v. în articolul Limba română. La sfârșitul perioadei antice, numele Dacia a continuat să fie folosit pentru două provincii romane sud-dunărene (din Serbia și Bulgaria de astăzi), "Dacia ripensis" și "Dacia mediterranea", însă, în documentele oficiale în câteva limbi și pentru teritoriul nord-dunărean, de-a lungul evului mediu și chiar și în epoca modernă. Pentru regiunea dintre Marea Adriatică, Marea Neagră, Marea Marmara
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Vlaho-Bulgar, Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Mărturisitorul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Mărturisitorul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, expusă inițial de Eduard Robert Rösler), ba ca "greci latinizați" fără nici-o legătură cu Românii (teoria istoriografiei elene, care nu ține nici-un cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
Primul imperiu bulgar și împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul adică „ucigașul de bulgari” provoacă deplasări de populații relatate de cronicarul Ioannis Skylitzes, prin care legătura dintre Vlahii nord- și sud-Dunăreni este definitiv întreruptă, o mare parte dintre cei sud-Dunăreni, strămoșii direcți ai Aromânilor, trecând la sud de linia Jireček și refugiindu-se în teritoriile muntoase azi situate în Grecia de nord, în Albania centrală sau la frontiera între Republica Macedonia și Grecia. În secolul al XII-lea, răscoala Asăneștilor
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
i-au ghidat pe cumani prin păsurile munților Balcani. În 1166, împăratul Manuel I Comnen a recrutat o oaste română pentru a lupta împotriva ungurilor. La sfârșitul secolului XII, după o strânsă colaborare militară cu Imperiul Bizantin, vlahii sau românii sud-dunăreni s-au simțit serios amenințați atunci când regele Isaac al II-lea Angelos a crescut obligațile fiscale, pregătindu-și nunta cu fiica regelui Ungariei. Au încercat să înduplece autoritatea bizantină pentru a-și păstra vechile privilegii. În 1185, frații Petru și
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
relativ modernă a versiunii supuse analizei - "balada" de sorginte vrânceană, în formula publicată de Vasile Alecsandri. În opinia lui Ovid Densușianu , aceleași mișcări transhumante ale turmelor de oi dinspre Moldova și Ardeal străbătând Vrancea, pentru a coborî apoi spre câmpiile sud-dunărene pentru iernat, ar fi avut o intensitate deosebită în urmă cu 300-400 de ani, deci în secolele XVI-XVII și ar fi constituit un bun prilej pentru zămislirea Mioriței. După o jumătate de veac de cercetare a motivului mioritic în spațiul
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
271. Retragerea nu a lăsat fosta provincie fără structura politică. S-au păstrat forme de organizare politică că obștiile sătești. Până în 313, creștinismul a pătruns în Dacia și Moesia, răspândit de misionari creștini, contribuind la strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea sud-dunăreană și la continuarea românizării în regiunile nord-dunărene. Prezența creștinismului pe teritoriul Daciei este dovedit de numeroasele descoperiri: opaițe cu semnul crucii, basilici că cele de la Sucidava din secolul VI, Tomis (secolele IV-VI). Au apărut treptat episcopate că Justiniana Prima
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
necesită premisa unor migrații neatestate și explică diferențele lingvistice și toponimia, este similar cu procesele din aceeași epocă în alte arii de răspândire a limbilor romanice, cum sunt spațiul iberic, spațiul galic și spațiul italic. Până în secolele XVIII-XIX, în teritoriile sud-Dunărene, care în antichitate erau provinciile Moesia, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, chiar și în Dardania (Kosovo și Bosnia) a existat o populație daco-românească (și nu aromână) numeroasă, încă nesârbizată și nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte, mai ales cele otomane. Românii
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
în Dardania (Kosovo și Bosnia) a existat o populație daco-românească (și nu aromână) numeroasă, încă nesârbizată și nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte, mai ales cele otomane. Românii din Banatul sârbesc și cei din regiunea Timocului sunt resturi ale românimii sud-dunărene care a vorbit și vorbește graiuri din dialectul daco-român. Au fost și grupuri mai îndepărtate, spre Bosnia și Croația, dar lingvistic practic asimilate în masa vorbitorilor de sârbo-croată. Numai părinții și bunicii născuți la debutul sec. XX mai știau românește
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
blănuri, etc. Vadurile de peste Dunăre erau la ostrovul Lopatna (lângă Brăila), Orașul de Floci, Dârstor, Giurgiu, Șiștova, Nicopole, Țimbru și Calafat-Vidin (punct esențial în comerțul cu Raguza). În toate aceste puncte se aflau schele pe ambele maluri ale fluviului. Comerțul sud-dunărean s-a intensificat după cucerirea Bulgariei de către turci. Este de menționat faptul că Mircea interzice prin dispozițiile sale să fie luate despăgubiri de la compatrioții negustorilor datori, precum era obiceiul în evul mediu. Prin titlul său, Mircea avea conștiința că este
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent și care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decât cele
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
XVI-lea, Moldova și Țara Românească, precum și clericii, juzii și învățații români din Transilvania și din ținuturile vecine (Banat, Zărand, Bihor, Satu-Mare, Oaș, Maramureș) au trecut progresiv de la limba slavonă (bisericească și cărturărească), moștenire a obedienței religioase ortodoxe față de Patriarhatele sud-Dunărene (Peć sau Trnovo), la limba română, până atunci doar populară și neoficială. În secolul al XIX-lea procesul s-a extins la scriere, alfabetul slavon fiind înlocuit treptat prin cel romanic. Imperiul Otoman a început din secolul al XVII-lea
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
și Theodor Capidan ca provenind de la "tsintsi luchi" „cinci lupi”. În secolul al XV-lea, cronicarul Laonikos Chalkokondilas remarcă înrudirea aromânei cu româna. A doua perioadă, cea veche, cuprinde secolul al XVIII-lea. Aromâna devine singurul idiom romanic de est sud-dunărean care are o cultură scrisă. Din acest secol provin primele texte păstrate, cu alfabetul grecesc. Acestea sunt scurte: o inscripție pe o icoană atribuită unui ieromonah, Nectarie Tărpu, tradusă în greacă, albaneză și latină (1731), și o inscripție nedatată de pe
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
oaie”, "agiun(u)" „flămând”, "fumealji/fumealje" „familie, copii”, "largu" „departe”, "vatăm(u)" „ucid”, "mur(u)" „zid”, "cătină" „lanț”, "ermu" „pustiu”, "fleamă" „flacără”, "mes" „lună” (din calendar), "etă" „vârstă, secol” (cf. albaneză "jetë") etc. Împrumuturile vechi provin din limbile altor popoare sud-dunărene Cele mai numeroase sunt neogrecești: "pirazmo" „drac”, "cărăvidhă" „rac”, "yramă" „literă”, "xen" „străin”, "anarga" „încet”, "tora" „acum”. Mai sunt împrumuturi vechi și din: Împrumuturile actuale sunt în general latino-romanice care au intrat și în alte limbi. La Caragiu Marioțeanu 1997
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
pe protoromânii de acolo spre Sud, în munți. În acest fel, venirea slavilor i-a despărțit pe aceștia de străbunii vorbitorilor dialectelor românești nordice (daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria). Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
pedepsire a turcilor la sud de Dunăre. A distrus sistemul cetăților de margine ale Imperiului Otoman și a incendiat punctele de trecere ale armatelor otomane. A cucerit Giurgiul, capul de pod turcesc peste Dunăre, și a continuat să jefuiască regiunile sud-dunărene. Matei Corvin a cerut subsidii de la curțile europene pentru sprijinirea campaniei, iar Vlad a cerut sprijin militar de la Matei. Mehmed II nu putea acceptă un gest de autonomie. Cu o armata de trei ori mai mare decât cea strânsă de
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
al cuvântului. Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: "i sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani", în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "..."dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei"". Vlahi a
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi lor este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, inițiată de Robert Rössler), ba ca "greci latinizați" fără nici-o legătură cu Românii (teoria istoriografiei elene, care nu ține nici-un cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați, cum n-
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Litovoi, Seneslau, Ioan și Farkas (Lupu) în diploma cavalerilor ioaniți. Toate aceste năvăliri au dus la menținerea unei populații stabile destul de reduse în zonă. Populația avea să crească în timp și prin venirea treptată a mai multor grupuri de români sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor și avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine și slave considerau populația un amestec al urmașilor triburilor geto-dace care intraseră în contact frecvent cu civilizația romană, vlahi sud-dunăreni
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
împărat care mai adusese acvilele romane la Dunăre a fost Iustinian I (527-565), a adăugat și el un turn Drobetei. Descoperirile arheologice au evidențiat că, din punct de vedere al circulației monetare, Oltenia are o situație perfect similară diocezei Daciilor sud-dunărene, în special începând cu al doilea deceniu al secolului al VI-lea, fiind deci integrată lumii romane, datorită în cea mai mare măsură, prezenței unei foarte numerose populații de origine latină. Din studiul istoriei legiunilor romane, se poate observa ca
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
la Alexandria, Zimnicea sau Mărunței(Olt). Existența ceramicii lucrată la roată, în așezări de secol V î.Hr. - IV î.Hr., dovedește folosirea directă a roții olarului încă din secolul al V-lea, procedeu tehnic împrumutat din lumea greacă, probabil prin intermediul tracilor sud-dunăreni. Stadiul avansat de dezvoltare al societății geto-dacice locale a condus la stabilirea unor intense legături comerciale cu lumea greco-macedoneană iar, mai târziu, romană, relevate și prin descoperirile numismatice. Drept exemplu vin monedele emise de regele Macedoniei, Filip II (359-336) și
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]