1,489 matches
-
dintr-o familie de mici boieri din Preutești. B. a copilărit în sat și a învățat la Fălticeni și Iași, unde a urmat cursurile Academiei Mihăilene. A ocupat funcții administrative: subprefect, comisar de poliție. Între 1870 și 1874 era profesor suplinitor de limba română și latină la Liceul „Alecu Donici” din Fălticeni. Transferat în Botoșani (preda istoria și geografia), apoi la Iași, a rămas până la sfârșitul vieții profesor (și director) la Școala de meserii și la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”. Despărțirea
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
Vasile Vodă), autorul face ca până și personajele negative să aibă o putere de seducție fascinantă, precum acel Iani Deli, bufon la Curtea lui Vasile Vodă, desprins parcă din Capriciile lui Goya. SCRIERI: Banchetul, București, 1967; Trinitate confidențială, București, 1968; Suplinitor, București, 1971; Șah etern, București, 1971; Războiul lui Vasile Vodă Cannano, București, 1978; Serdarul podinilor, București, 1982; Provincia sufletelor, București, 1985; Judele păstorilor, București, 1986. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Valentin Berbecaru, „Banchetul”, GL, 1967, 27; Magdalena Popescu, Valentin Berbecaru, „Trinitate
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
Vasile Vodă Cannano, București, 1978; Serdarul podinilor, București, 1982; Provincia sufletelor, București, 1985; Judele păstorilor, București, 1986. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Valentin Berbecaru, „Banchetul”, GL, 1967, 27; Magdalena Popescu, Valentin Berbecaru, „Trinitate confidențială”, GL, 1968, 25; Alex. Ștefănescu, Valentin Berbecaru, „Suplinitor”, LCF, 1971, 29; Virgil Ardeleanu, Valentin Berbecaru, „Șah etern”, ST, 1972, 8; Aureliu Goci, Valentin Berbecaru, „Șah etern”, RL, 1972, 16; Barbu Cioculescu, Valentin Berbecaru, „Războiul lui Vasile Vodă Cannano”, RL, 1979, 12; Dicț. scriit. rom., I, 267-268; Cosma, Romanul
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
la Tübingen, și aici o întâlnește pe Gerda Hossenfelder. Don Juanul balcanic o cere imediat în căsătorie, astfel că rasa teutonă va fi transplantată pe sol românesc: mai întâi la Giurgiu și apoi la București, unde freneticul B. este profesor suplinitor de matematică. În timpul orelor predate, profesorul, indignat de „evidenta neștiință matematică” a elevilor, își regăsește uneori seninătatea pierdută citindu-le din poemele lui Poe, Mallarmé, Rimbaud, Rilke. La sfârșit de an, nu le strică acestora să li se predea, două-trei
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
profesorul, indignat de „evidenta neștiință matematică” a elevilor, își regăsește uneori seninătatea pierdută citindu-le din poemele lui Poe, Mallarmé, Rimbaud, Rilke. La sfârșit de an, nu le strică acestora să li se predea, două-trei ore, filosofie matematică. Originalul profesor suplinitor ajunge asistent, conferențiar și apoi profesor universitar. Pentru el, „geometria elementară nu e numai o categorie seacă, didactică, ori paradisul arhaic și naiv al gândirii matematice; dar, dimpotrivă, un model al esențialității și eleganței formulării, un clasicism”. Se consideră un
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
peregrinărilor familiei, C. învață la Craiova, Caracal și Buzău, luându-și bacalaureatul la Liceul „Sf. Sava” din București, în 1918. Urmează, tot aici, studii de filosofie la Facultatea de Litere și Filosofie, pe care a absolvit-o în 1922. Profesor suplinitor de limba franceză și de filosofie în București, la liceele „Sf. Sava”, „Mihai Viteazul”, „Spiru Haret”, „Gh. Lazăr”, „M. Eminescu” și „Matei Basarab”, și în Iași, la Liceul Militar, secretar al Institutului Social Român, își începe cariera universitară în 1929
CLAUDIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286295_a_287624]
-
primare în comuna natală și Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1903-1912). Cu sprijinul lui Vasile Goldiș, își continuă studiile universitare, începute la Cluj, la Budapesta (1912-1916) și Viena (1916-1918), unde obține licența în litere (filologie romanică) și filosofie. Devine profesor suplinitor la Școala Normală Confesională din Caransebeș și la Școala de Arte și Meserii din Brașov (1919- 1921), apoi profesor titular de română și franceză la Școala Superioară de Comerț din Cluj (1921-1931). Puternic atras de viața politică în vremea studenției
CLOPOŢEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286301_a_287630]
-
unei boierii mărunte, care în linie paternă urca până la postelnicul Lupu Stolojanu din vremea domnitorului Gheorghe Bibescu. A. urmează școala primară la Brădiceni, gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și o școală tehnică din București. Va încerca diverse profesii: învățător suplinitor, zugrav de biserici și ceramist, sufleor la teatru și ziarist. După o specializare în medicina socială, devine funcționar în Ministerul Sănătății, apoi director al școlii sanitare din Craiova. Descoperit de Charles Laugier, A. a debutat, în 1927, în „Arhivele Olteniei
AL LUPULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285208_a_286537]
-
Psihologie al Universității din Cluj. Este trimis la studii de specializare, la universitățile din Leipzig, Berlin și Hamburg (1929), Paris (1935) și Londra (1935). A fost bursier al Fundației Rockefeller la Harvard, Yale, Columbia, Chicago și Duke, SUA (1932-1934). Profesor suplinitor de psihologie și director al Institutului de Psihologie (1938-1942), a îndeplinit și funcția de director al Laboratorului Psihotehnic al Ministerului Muncii din Cluj - Sibiu (1941- 1943). A avut o activitate susținută ca membru al Asociației Româno - Americane pentru revenirea Transilvaniei
MARGINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288016_a_289345]
-
americani o primise chiar de la Petru Groza. Va fi eliberat în 1964. În 1969 este reîncadrat cercetător științific la Filiala din Cluj a Institutului de Științe Pedagogice și Sociale al Academiei Române și însărcinat cu direcția secției. Din 1971 devine profesor suplinitor, cu sarcini de cercetare științifică, la Catedra de psihologie a Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, funcționând și ca profesor invitat la Universitățile din Bonn (1971) și Hamburg (1972). Anii 1979 și 1980 îi petrece, ca invitat al
MARGINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288016_a_289345]
-
din București, luându-și licența în 1919, cu teza Dante și spiritul latin. Bursier al Școlii Române din Roma (1923-1924), și-a susținut doctoratul la Universitatea din Florența. Întors în țară, avea să fie, pe rând, liber docent (1925), conferențiar suplinitor (1926), profesor titular (1928) la Catedra de limba și literatura italiană a Universității din București și, concomitent, profesor suplinitor la Academia de Înalte Studii Comerciale. În 1931 e ales deputat de Soroca din partea Partidului Național Democrat, condus N. Iorga. A
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
1923-1924), și-a susținut doctoratul la Universitatea din Florența. Întors în țară, avea să fie, pe rând, liber docent (1925), conferențiar suplinitor (1926), profesor titular (1928) la Catedra de limba și literatura italiană a Universității din București și, concomitent, profesor suplinitor la Academia de Înalte Studii Comerciale. În 1931 e ales deputat de Soroca din partea Partidului Național Democrat, condus N. Iorga. A fost subdirector al Direcției Presei și Propagandei din Președinția Consiliului de Miniștri, apoi secretar general al Ministerului Educației Naționale
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
și, din 1906, Liceul „Traian”. Susține examenul de bacalaureat în 1914, dar va absolvi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București abia în 1922, pentru că între timp, asemenea generației sale, a făcut războiul. Obține un post de profesor suplinitor la liceul unde fusese elev. Grijile materiale, din cauza cărora în vremea studenției a trebuit să ocupe un post de funcționar la Primăria Capitalei și apoi la Institutul Geologic, îl silesc să refuze bursa în Italia oferită de Ramiro Ortiz, profesorul
IONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287579_a_288908]
-
în exercițiul critic. În octombrie 1890 intră la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași și, simultan, ca bursier, la Școala Normală Superioară, pe atunci un adevărat focar al mișcării socialiste. Terminându-și studiile în 1893, ajunge profesor suplinitor la Târgoviște, dar i se refuză sistematic numirea definitivă. Se stinge de ftizie la nici douăzeci și trei de ani. Scrierile literare, cu o prefață de Sofia Nădejde și o postfață de Cezar Vraja (G. Ibrăileanu), îi sunt editate curând
IONESCU-RION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287594_a_288923]
-
luându-și bacalaureatul în 1925. Face studii de filosofie la Universitatea din Cernăuți (1929-1933) și de specializare la Scoala Română din Romă (1934-1936). Funcționează mai întâi că învățător în comuna Mândrești din județul Vrancea (1924- 1925), iar apoi ca profesor suplinitor la Cernăuți (1933-1934, 1936-1937), pentru a deveni, în 1940, asistent la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Din 1942 este trimis lector de limbă și literatura română la Universitatea din Palermo, unde rămâne ca profesor până la sfârșitul
IROAIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
funcționează ca profesor de liceu la Galați, Pomârla și Iași. În 1919 își susține doctoratul în filologie modernă, sub conducerea lui A. Philippide. Continuă cu studii de specializare la universitățile din Bonn (1921-1922), Berlin (1923) și Paris (1925). Devine profesor suplinitor (1926-1927), apoi titular (1927-1934) la Catedra de filologie romanică, ulterior funcționând la Catedra de limba română (1934-1946) de la Universitatea din Iași. Între 1928 și 1930 a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din Iași. A fost decan al Facultății
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
X.1982, București), prozator. Este fiul Elenei (n. Pavel) și al lui Ioan Popescu, agronom. Face liceul la Fălticeni și la Arad, absolvindu-l în 1939. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1943), devine profesor suplinitor de filosofie la Liceul „Sf. Gheorghe” din capitală, fiind concomitent redactor la „Curentul” (1939-1944), apoi la „Flacăra” (1948-1950), „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară” și la Televiziunea Română (1969-1970). A colaborat la majoritatea publicațiilor literare românești de după 1944. A debutat cu poezie
JIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
Târgoviște, pe care îl va absolvi în 1953. În anul IV întrerupe cursurile la Facultatea de Filologie (secția slavistică) a Universității București, pentru a le încheia la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1970). Este profesor suplinitor și apoi profesor în comunele băcăuane Viișoara și Oituz, predă, din 1973, la Liceul Industrial de Chimie din Onești, oraș în care se va stabili. Organizează aici un cenaclu școlar, Zburătorul, și îngrijește trei culegeri ale elevilor (1976, 1983, 1996
IZBASESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
nou” de la Galați (1906), renegarea marxismului devine clară. În fine, la Iași apărea la 1 martie 1906 primul număr al revistei „Viața românească”, al cărei fondator era împreună cu C. Stere și Paul Bujor. Din noiembrie 1908 I. predă ca profesor suplinitor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, confirmat însă în post abia la începutul lui 1909. Pentru că nu avea titlul de doctor, este înlocuit în 1911-1912 de E. Lovinescu, doctor în litere la Paris, care era susținut
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
582; A. Golea, M. Vignal, Dicționar de mari muzicieni, București, 2000, p. 336. • Născut în 1865 în Ciripcău (Soroca). A absolvit liceul la Chișinău (1884) și Facultatea de Drept a Universității din Iași (1895). În 1901 a fost numit profesor suplinitor la Catedra de Drept Administrativ și Constituțional a Universității ieșene, iar în 1903 profesor titular. Între anii 1913 și 1916 a fost rector al aceleiași universități. A deținut și numeroase funcții politice (Iurie Colesnic, Sfatul Țării. Enciclopedie, Chișinău, 1998, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
este profesor de latină la Liceul „Sf. Sava” și profesor repetitor la Seminarul Pedagogic Universitar din București, apoi, din 1907, conferențiar de limbi orientale la Facultatea de Litere și Filosofie, unde din 1908 predă filologia bizantină. În 1913 devine profesor suplinitor la Catedra de studii bizantine a Universității din București. Începând din 1893 colaborează cu studii de literatură română, de lingvistică și pedagogie la „Convorbiri literare”, „Revista nouă”, „Aurora”, „Revista de filosofie și pedagogie”, „Revista generală a învățământului” ș.a. Între 1900
LITZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287837_a_289166]
-
DUMITRESCU, George Dorul (14.II.1901, Ceptura, j. Prahova - ?), prozator. Este fiul Mariei (n. Dumitrescu) și al lui Gheorghe Dumitrescu. La București urmează, din 1916, liceul și, din 1925, Facultatea de Litere și Filosofie. După ce, câțiva ani, a fost profesor suplinitor la Liceul Militar „Regele Ferdinand” din Chișinău, obține o catedră la o școală de meserii din București. În 1935, a predat la liceul din Sfântu Gheorghe. A îndeplinit un timp și funcția de referent în Ministerul Propagandei. Până să fie
DUMITRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]
-
2.II.1992, Bistrița, j. Mehedinți), folclorist. Este fiul Alexandrei (n. Gămănescu) și al lui Nicolae Dumitrescu. Urmează un an la Liceul „Traian” din Turnu Severin, apoi va absolvi Seminarul „Sf. Nicolae” de la Bistrița, județul Vâlcea (1916). Devine inițial învățător suplinitor la Bistrița, județul Mehedinți, învățător la Cârjei, pentru ca în final să se stabilească în comuna natală, unde va fi preot (hirotonit în 1922). Prin dârzenie, tenacitate, și-a înzestrat localitatea, într-un avânt înrudit cu spiritul acțiunilor lui Spiru Haret
DUMITRESCU-BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286911_a_288240]
-
Aurel (21.XII.1955, Sabasa, j. Neamț - 16.IX.1990, București), poet. Este fiul Mariei (n. Ana) și al lui Petre Dumitrașcu, silvicultor. A urmat cursurile gimnaziale și liceale la Borca. După absolvirea liceului (1974), lucrează ca merceolog și profesor suplinitor. Între 1983 și 1987, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Este profesor în Borca și muzeograf la Complexul Muzeal Județean Neamț, iar după decembrie 1989, consilier la Inspectoratul Județean pentru Cultură Neamț. Debutează cu
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
Convorbiri literare”, în 1892; tot aici, îi apare un prim studiu - Criticele domnului Titu Maiorescu. Concomitent cu cea dintâi carte, Critica „științifică” și Eminescu, publicată în 1895, devenea conferențiar de estetică și literatură comparată la universitatea în care se formase (suplinitor, 1895-1906, profesor titular, 1906-1938). Susținut de Titu Maiorescu, fostul său profesor, este cooptat în redacția „Convorbirilor literare” (1895-1906). Cum din 1906 în comitetul redacțional intra N. Iorga, iar conducerea revistei era încredințată în 1907 geografului și etnologului Simion Mehedinți - ambii
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]