495 matches
-
au pornit să se risipească din momentul când aceasta a devenit metoh al mănăstirii Halchi. Adică începând cu 20 martie 1630, când Radu Mihnea voievod le-o închină. Vreme de o sută cincizeci și șapte de ani a tot fost suptă... ― Aș remarca, părinte, faptul că marea grijă a lui vodă nu era starea în care a fost găsită mănăstirea lui Aron Vodă - stare pe care el însuși o descrie - ci faptul că “mănăstire de la Halchi” a rămas “lipsită de agiutorul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
asta? Se speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde era Mihaela, unde frăgezimea, neastâmpărul și frenezia ei de viață? Mă duru că o găseam așa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
domni și de alți ctitori, că aicea domniia mea întâlnescu precum... multă scădere, și lipsă s-au făcut sfintelor monastiri... Și veniturile ce avea sfintele monastiri...într aceste cumplite vremi...era supt stăpânirea a streini, și ce au voit ei supt puterea lor aceea au făcut. Și încă și egumenii și călugării au fost jecuitori împreună cu acei stăpâni și au făcut multă stricăciune... Pentru aceea, sfinția sa părintele mitropolitul...să ia seama tuturor egumenilor pre izvoadele cele vechi, până a nu fi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
treaba cailor mării sale pașii...” Unul „pe la satile de penpregiurul Iașului și în târg în Iași și de unde or găsi fân să aibă a încărca păr-la 60 de cară de fân,...pentru caii măriii sale pașii...” Unul „la oamenii de pe supt Codru pentru făcutul șoproanelor...însă 30 grinzi și 100 cară frunzari.” Apoi dă poruncă strașnică unui vornic să repare cu oamenii de sub Codrul Iașilor podurile de la Șanta până la Iași „ să fie toate tocmite când va sosi măria sa pașa ce merge
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
acesteia (1672 n.n)? „Uite cum povestește Ion Neculce cronicarul acea vizită: „Vinit-au în primblare împărăția de la Țuțora în Ieși și s-au scoborât pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitu prin târgul boilor ș-au descălecat în câmpu, supt saivan, de la deal de târgul boilor. (Sărărie n.n)...Și iar după acie au mai vinit împăratul în primblare și s-au suit în deal la mănăstire la Cetățuie, de au vădzut-o și prăvind locul în toate părțile. Și iar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru a pune în mișcare, pe vremuri, roțile a două mori și o piuă sau pentru a fi utilizată toamna la cazanele de făcut rachiu. Ulița principală e paralelă cu "valea". Coboară dinspre munți și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe care nu ți-l amintești mai tîrziu. Acest chip, care, Într-adevăr, chiar și atunci cînd era În viață, purta o culoare gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un depozit dărăpănat, la o clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Neîndoielnic, un astfel de om fusese cel care ședea acum mort pe banca din pasajul metroului. Iar numele acelui om Îl purta o mulțime, ființa lui se repeta Într-un infinit. Pe chipul său cenușiu, pe gura sa moartă și suptă, se zărea fantoma vieții și a vorbelor sale de-abia stinse, de parcă-l auzeam vorbind, Îi ascultam din nou glasul cu inflexiuni cunoscute, știam fiecare moment și fațetă a vieții sale cu atîta precizie, Încît parcă era Încă viu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod și bețiv, atitudinea și aspectul mortului aduceau atît de mult cu Înfățișarea omului căzut În năuceala beției, Încît, În clipa cînd Îi vedeau fața cenușie oribilă, oamenii exclamau, cuprinși parcă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de mult pe față, Încît i se sprijinea pe nas, iar aceasta, Împreună cu zîmbetul vag și supt ce-i stăruia pe buze, accentuau asemănarea grotescă și oribilă cu un om beat. Ceea ce mai rămăsese din el - materia intrată În descompunere care fusese cîndva trupul său - se Împuținase și se strînsese dispărînd aproape cu totul. Nu-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
singuratic. Un chip fără urme de răutate, de vicii, de dușmănie: chipul omului de aproape cincizeci de ani, trăit la oraș - trăsături de personaj de desen animat - slab, ridat, cu nas mare și cute adînci pe față, cu obrajii puțin supți, un chip de efigie metalică, Înțelept și priceput, de un cinism fără șovăire, cu nervii amorțiți, glasul strident - clar și răspicat, un fiu al orașului. Fiul orașului (zîmbind cu amabilitate, cerîndu-și scuze parcă, coborîndu-și glasul și vorbind cu buzele Încordate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Hotel, în aceste zile. Nu mai sînt ziare pe măsuța lustruită din hol și nimeni nu stă pe fotoliile de pluș așteptînd pe cineva. Toată lumea așteaptă, dar nu pe cineva anume. Orașul așteaptă cu vitrinele lui goale și oamenii lui supți. Nu pentru că ar avea o întîlnire, ci pentru că nu prea poate face altceva decît să aștepte și să se gîndească la trecut. Sub fereastra camerei mele, trei etaje mai jos, este canalul. Negru și mort precum o hazna, un heleșteu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
aici se ridica un monument dedicat lui Carlyle. Era un stîlp aproape necioplit de granit, cu vîrful dăltuit înfățișa bustul profetului. Razele lunii se așterneau ca o pojghiță de gheață pe fruntea, barba și umerii lui, lăsînd în întuneric obrajii supți și concavitățile ochilor. Thaw își eliberă mîna și strigă: — Du-te acasă, spionule! Du-te acasă, trădător al democrației!... Mă urmărește pretutindeni, îi explică el lui Marjory și o ajută să treacă peste poarta încuiată. Cînd trecură pe lîngă universitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să schimb total atmosfera, și primul străin pe care-l întîlnesc este prieten cu Dumnezeu. Oh! zise McAlpin însuflețit, punîndu-și paharul jos. Să-ți povestesc despre Dumnezeu? în seara asta sînt neobișnuit de lucid. în spatele lui, un bărbat cu fața suptă discuta cu Drummond despre șansa de a-ți vinde trupul pentru cercetări medicale cînd ești încă în viață. — îți trebuie mult timp? — Bineînțeles că nu. Vezi, Dumnezeu e un cuvînt. Este cuvîntul pentru orice nu are glas atunci cînd cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea se îmbinau deopotrivă pe fața ei mică și suptă. — E ciudat să te văd din nou, misteriosule, zise ea zîmbind palid. El o privi orb. — E Nancy, zise Rima. Nu ți-o amintești pe Nan? El se așeză lîngă pat aproape izbucnind în rîs la o asemenea surpriză. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ai obținut aprobarea lui Morton pentru acest experiment? Kent se întoarse încet spre Smith și atunci Grosvenor, care se așezase la loc, își dădu seama că Smith nu exagerase: șeful secției de chimie avea cearcăne negre sub ochi și obrajii supți. - L-am poftit și pe el, spuse Kent, dar a refuzat să vină. E de părere, însă, că o astfel de experiență nu poate strica nimănui, dacă felina se va supune de bunăvoie. - Ce-ai pus în castronul acela? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
persoană dintre acelea venite cu el pe navă, în ciuda înfățișării sale insignifiante. - Sunt... reprezentantul... ăă... local al BĂNCII A CINCEA. S-ar putea să vă ajutăm să ieșiți din situația aceasta neobișnuită. Era lipicios ca o broască râioasă, cu fața suptă, parcă ieșit dintr-o galerie înaltă. Ochii, ca niște sâmburi negri, priveau lacom, dar fără strălucire. Cayle se întoarse, involuntar, cu gândul înapoi. La "casa iluziilor" venise o femeie, o femeie încărcată de bijuterii și blănuri, cu o față ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
garanta niciodată zece mii de unități. - Tatălui dumneavoastră i se va cere să garanteze doar mia. Restul de zece mii le veți plăti dumneavoastră din câștigurile viitoare. Cayle îl studie concentrându-și privirea: - Și cum mi se vor plăti acești bani? Fața suptă deveni zâmbitoare: - De îndată ce semnați, vi-i dăm. De tatăl dumneavoastră avem noi grijă. Banca dispune de psihologi care se ocupă de semnatarii și cosemnatarii hârtiilor. Asupra unora folosim tehnica dominării, asupra altora... Cayle îl întrerupse: - În ceea ce mă privește, solicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Eu sunt la atelier. Stau aici zi și noapte până când se stabilește că rămân stăpân pe el... Am să trec mai târziu pe-acasă după hrană și îmbrăcăminte, dar vreau ca până atunci să fii plecată. E limpede? Obrajii ei supți, dar frumoși, se îmbujorară. - Nu te mai necăji că nu poți veni acasă, Fara. Fac eu tot ce trebuie. Am să strâng cele necesare în autoavion, inclusiv un pat pliant. O să dormim în cămăruța din spatele atelierului. Zorile se revărsară palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
o scap d-acest ponos Las-acum pă mine Să fac slujba frumos. Când vine acea seară, Când cerul ie deschis, Ș-așterne fata afară Să vază ce i-e scris. Bătrîn-afurisită P-al casei învăliși Ș-a răilor ispită Sta supt coși pitiși. Bălaia frumușică Ea de loc nu dormia Ș-acum ea plină de frică Acest minut pîndia, Să vază la vr-o parte Pre bunul ziditor Să-l roage a-i face parte De dragul soțior. 456 {EminescuOpVI 457} {EminescuOpVI 458
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tinerețe, de un albastru adânc, safire mici scânteietoare tăiate în formă de migdală. " Ce copil nebun! Cum îi scapără privirea! N-aș fi zis că e morfinoman. Și totuși... Ce poftă de viață în umerii ăștia largi, în obrazul ăsta supt, în râsul ăsta cu gura plină, cu dinți puternici... Nu se gândește acum decât la banii lui. O să-și cumpere un yacht, un Cadillac, comandă specială... O să-și mobileze un apartament à l'américaine, o să se coleze cu cea mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
știe, dar ziua respectivă sosise. Criza se produse la zece noaptea. Un mesaj din partea doctorului Telinger îl scoase pe Hedrock din biroul și-l chemă în apartamentele imperiale. După cum constată Hedrock, Telinger era un bărbat între două vîrste, cu fața suptă și acum încruntată de o îngrijorare vecină cu spaima, cînd îl salută pe noul-venit. Hedrock știa că doctorul Telinger nu e vinovat de nimic altceva decît de slăbiciune. Fusese recrutat în serviciul imperial ca înlocuitor al doctorului Snow, care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
seama că în cursul nopții se petrecuseră lucruri grave. Întâi am aflat că murise Tuberculosul. M-am dus să-l văd și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că așa e
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
blocuri distanță de clădirea de cărămidă unde locuia Desert Rose. Biata de ea era atât de bolnavă, Încât nu se putea atinge de mâncare. Bău, În schimb, un ceainic Întreg de ceai verde fierbinte și culoarea Îi reveni În obrajii supți. Începu să-i povestească lui Kitty saga arestării ei. În ziua de Sf. Valentin, după-amiază, Îi spuse Desert Rose, se uita la Ultimul tangou la Paris, mâncând Înghețată cu fructul pasiunii și fursecuri, În mansarda ei din Brooklyn. Era bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]