4,202 matches
-
la dovezile operei care sînt deschise la rîndu-le interpretărilor la nesfîrșit. Mai impenitente, desigur, decît interpretările aplicate istoriei celei atît de sensibile în implicațiile ei. Înzestrat nu doar cu jovialitatea ci și cu istețimea rurală, Creangă, ne închipuim, continuă a surîde din eteruri. Adrian Dinu Rachieru, Ion Creangă. Spectacolul disimulării, Ed. David Press Print, 2012, 218 p.
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
caldă la orice oră din zi și din noapte. Nici că s-ar fi putut mai bine. Se aranjase, se pusese la adăpost, pe viață ar fi putut spune, Miron chiar îl fericea, deși lui unul nu i-ar fi surîs așa ceva. N-ar fi fost tentat să facă pe gardianul, decît poate la Penitenciarul Frăsineni, pentru un salariu de cinșpedouă zeci de milioane. În nici un caz să mucezească-n școală cu șase milioane pe lună, mă rog, pînă una alta
Diavolul tot mai sigur pe viața lui by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/4228_a_5553]
-
mai are de ce să facă selecții și ierarhii pentru „da” sau pentru „nu”. Afinitățile strîng, de la sine, cercurile și trasează frumos conturul unei povești. Este de ajuns să simți cine este în desenul tău, cine îți este aproape și să surîzi. E minunat să nu dai nas în nas doar cu singurătatea! Despre un astfel de desen aș vrea să vă dau de știre în cîteva vorbe. Cred că nu am fost pregătită pentru seara aceea. Eram ca Simon cel bîntuit
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
Crucea s-a vestejit din prima noapte, dovadă că bănuielile ei erau întemeiate. Numai o minune și îndurarea Maicii Domnului, la rugăciunile ei, îi mai puteau salva băiatul. Ziua, când i se uita în ochi, amețea. Flăcările iadului fierbeau acolo. Surâdea mereu dusă pe gânduri, privind în depărtare, de parcă ar fi întrezărit umbra Necuratului gonind spre ea pe-un cal negru sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cal negru sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și uluită de schimbările petrecute. Surâdea mereu, pierdută.. Ce visa ea sau la ce se gândea! După ce-i trecea, se-ntorcea la viața măruntă, de toate zilele, săltăreață și buiacă, cu puterile sorbite din depărtările acelea, cu căutătura limpede și deschisă, apoi se apuca să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
trei și pe bărbată-su, pe fiecare în parte, ca o întregire a lumii, ca și cum lumea, sălbăticită și-nnebunită de propria sa neputință și furie, coborâse în matca ei liniștită de pace și ordine, și ea, mama întregii lumi, putea surâde împăcată cu ea însăși și cu viitorul care o aștepta. Mâinile ei lucrau, și genunchii se târau pe podele, și fața aspră, slăbită, se încorda de efort, dar nu simțea efortul, numai încordarea și nerăbdarea urcând în ea, apăsându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să vrei dumneata. Tot ce-o să vrei dumneata o să facă, numai să-l găsească și să-l aducă pe Tomiță al nostru. Nu-i așa, noră? Cerboaica o privi o clipă cu buzele strânse, apoi dădu din umeri și încuviință surâzând liniștitor: Așa-i, mamă. Dacă spui mata... Mata știi că eu niciodată nu-ți ies din vorbă... Da, da, o arse cu privirea bătrâna. Mi-a dat Dumnezeu cea mai bună și cea mai frumoasă noră. Vă felicit, doamnă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
el luând-o de mână, s-o tragă mai deoparte. Trebuia să vii la mine să-ți fac rost de-o casă civilizată. Unde stai? Unde-ai dispărut? Ce s-a-ntâmplat cu dumneata atâta timp? Prea multe întrebări deodată, surâse ea. Eu ți-am pus o singură întrebare... Soțul meu. Îți dau cuvântul, șopti el, că-ți voi spune totul. Nu-i însă momentul acuma. (Și tare, să-l audă bătrâna.) S-ar putea să fie pe front sau inspectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
s-o conducă. Limpezimea și calmul bătrânei o descumpăniră. Cum poți să-i cauți pricină unei ființe care plutește în seninătate și nu vrea ceartă? Cum să scoți ghioaga și să dai într-o ființă plăpândă și dezarmată care-ți surâde ca un înger și de-a cărei lovitură totuși știi că vei cădea nimicit? Cine seamănă vânt, culege furtună. Bătrâna semăna lumină și pace și, totuși, sub lumina și pacea aceea se simțea ca un vierme dezgolit în țărână. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
din partea mamei, într-un cătun uitat de lume. Într-o noapte, m-am trezit, îmi era sete. Căutând găleata cu apă, l-am zărit pe bunicul stând afară, pe băncuța din fața casei. - Bunicule, de ce nu dormi? M-a privit blând, surâzându-mi. - Într-o bună zi va veni somnul cel lung, draga mea. Nu voi mai avea cum să privesc minunăția asta de cer înstelat. Și atunci... stau și-l privesc acum. Somnul? Veni-va și acela... Așa și eu. Mi-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
așa cum cel care intră în infern nu are voie să privească înapoi. Așadar, starea orizontală se dezvăluie a fi o surpare, o cădere în sine, o pierdere în absolutul interior. Doamne, să cunosc și eu astă indolentă dispariție, dormind să surâd viclean, smintit amicilor turtiți sub potopul de plânsete. (Vacanță) Jocul care s-a vrut exterior, mască boemă, își impune regulile într-un mod dictatorial. Poetul, amețit de somn, nu mai are nici o autoritate. III Paiața salvează iluzia Poezia ca paradigmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
altele, cu scrâșnet: Ferestrele se dăruiau soarelui, care lua totul, beat de senzualitate. (...) Fereastra era liniștită, exactă. Fereastra era, totodată, și duminicală, o sărbătoare cu oblonul vopsit alb: un geam ca un târgoveț binecrescut, care nu vede, nu aude și surâde stereotip. (Hop-la!) Fereastra este geometrie explozivă: Carlos ajunse la fereastra dincolo de care huzurea furtuna. Se agăță ca o iederă de pervazul ei, o deschise și o încălecă, năruindu-se în brațele Dezmățatei ca de pe bara fixă a unui trapez. (Nab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
eu, dacă e cu putință, să mi scrieți și mie câteva cuvinte. Aa, vrei să-ți faci testamentul? Te simți slab? Te dai cumva danie? Aa, nu mă simt slăbit. Ce danie? Nu cumva mă vedeți deja mort? Ți-ar surâde agoniseala mea de o viață? Băi, Ghiță, eu tot nu înțeleg ce vrei? Păi, să-mi faceți cronică despre compunerea asta. Las zdreanța asta de caiet să mai zace colea jos, poate se mai coace, că eu am un maldăr
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cărei reazem Ea ar fi împlinită. În toată pledoaria despre bărbat se concluzionează că bărbatul ideal nu există, la fel cum nu există mâna sigură și blândă de care să te sprijini ușor cu două degete, să treci grațios și surâzând peste prăpăstii ca un acrobat pe sârmă, găsind cumpăna supremelor măsuri ale fericirii. Viața ca acrobație este pentru Manuela o generatoare de pasiuni, dar nu și de energii. ZILE DE PLOAIE Ca un lait motiv, ploaia este ecoul trăirilor Manuelei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de el se apropie încet Ilinca și-i dădu un ghiont prietenesc în coaste. Ce stai, mă, așa, ca o coadă de tîrnăcop?... De ce nu te uiți deloc la mine?... Ce ai? N-am nimic... stăteam și eu, așa... răspunse surîzînd Vlad, oferindu-i galant mărul primit de la Nuțu. Ia-l, că-i dulce... Pentru tine l-am păstrat... Mulțumesc... răspunse nu prea încîntată Ilinca. Luă mărul și-l puse puțin mai apoi în plasa ce i-o ducea Virgil. Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
rămân în apartament, ea se duce în Intrarea Vâlcului. — Păi și ce-o să faci acolo? O să gătească, o să traducă, o să citească tot ce n-a citit la tinerețe, o să dea meditații la franceză... — De ce nu te-apuci de scris? A surâs blând. Copilăros, undeva între „poate“ și „nu se poate“. Ca și cum s-ar fi temut să nu mă supere cu nerăspunsul ei. A plecat. Toate lucrurile ei au încăput în două valize mici, pe care nu m-a lăsat să i
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de efortul de a auzi pulsația de viață din trupul plantelor și de a muta sunetul în liniile care se nasc sub apăsarea cărbunelui pe hârtie. Nu, nimic din dulceața Cosettei. Ochii ei verzi-gălbui șerpuiesc asupra lui o clipă și surâd reptilian până când buzele se desfac cărnos și vocalele ei se lovesc de consoane șuierate, dar precise, ca și cum l-ar fi așteptat acolo de când lumea, ca și cum ar fi știut că va veni, că va rămâne pironit nu de farmecul ei, ci
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
face ușoară paradă de integrarea lui lingvistică lipsită de asperități, mascând o origine exotică, se rostogolește în șoapte pline și cărnoase peste fumul de țigară care inundă încăperea și se oprește, voluptuos, în cupa lui cu șampanie. Alexandre bea și surâde, la rândul lui, ușor în admirația propriei imaginații, care detectează metafora și-l face să soarbă din nou lichidul în continuă efervescență prețioasă, amestecat cu vocea ei, cu pașii elastici, cu zgomotul tocurilor care, după alte zeci și zeci de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a dreptul cumpătul. Venise timpul să schimbe tactica. Trebuia să le forțeze să-l asculte. Habar n-avea cum putea să facă asta el singur contra mulțimii, dar trebuia găsită o soluție. Și într-una din zile, norocul i-a surîs. Poposise în apropierea unui izvor. Sorbise și el, de cu seară, cîteva înghițituri zdravene din apa rece și incredibil de dulce. Hotărîse să rămînă în apropiere. Orice animal trebuie să ajungă, în cele din urmă, la adăpat. Renunța la căutarea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mai mult pentru sine. Doi Oameni pot trăi aici, la marginea pădurii noastre, fără să ne deranjeze prea mult, adăugă. Apoi, cu voce tare, anunță: Îi vom lăsa în pace! Lupino înclină privirea, copleșit de respect. Pentru prima dată, Lupoaica surîse. Dar sînt curios ce vei alege tu să faci, urmă Arus, adresîndu-i-se. Lupii captivi de-afară refuză să ni se alăture. Îmi va lua ceva timp să le pot înțelege opțiunea. Dar asta e voința lor, și eu mă-nclin
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
într-un accident de muncă. Aflase de talentul omului nostru (toți ne mândream cu el!), drept care l-a și rugat pentru niște titluri tari, că scrisese câteva romane și nu le putea înainta editurilor așa, fără cap. Ideea i-a surâs. Dacă se află de el și la Uniunea Scriitorilor, ar putea fi „cooptat”. Fie și pentru a organiza un club cultural-sportiv, urmând ca printre picături să le furnizeze titluri, după nevoie. Furnizor fără pretenții: corect, prompt și discret. Ar fi
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
condeiul tău?! Scriitor m-aș face, Bacalbașa al zilelor noastre!” ( Primul citea și recitea o singură carte: Moș Teacă...) Radu Mercea roșea de plăcere, la gândul că va fi „promovat” curând. Și nu a așteptat prea mult. Șefia ziarului îi surâdea, până ce într-o zi i-a râs în hohote. La vreo săptămână după ce a trecut pe la „Partid”, ca să-și ridice banii pentru colaborarea la cuvântările Primului, a primit un telefon: lunea viitoare să fie în redacție, să nu-și planifice
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
fiecare masă de Crăciun, Revelion și Paști, cu mare aplomb, revoltă și mândrie, chestiune care devenise mai degrabă un soi de luptă deghizată împotriva sistemului, a sărăciei, a nevoilor, a neamului și, până la urmă, a vieții, o viață care nu surâsese prea tare familiei Panait, în general, și lui Lache, în particular, și care se târa mofluză în pantofi greoi, duri și frustrant de mici, de-i venea lui Lache uneori să o ia tot oblu, pe câmpii, până unde o
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
în perne, să se îmbete cum se cuvine, să prindă firul logic al întâmplărilor, ci mai degrabă îl afunda în croșetarea de situații în care totul, destinul mai ales ar putea așa, pur și simplu, fără nici o pregătire, să-i surâdă, ca unui erou, unui om împlinit, ca o călăuză care nu ține cont pe cine trece pârleazul, fie el și Lache, și care nu-l va lăsa să se piardă până la urmă, căci, în fond, trase Lache un gât de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]