292 matches
-
și sfârșitul lor. * Cataloagele nu sunt depozite de note, ci cronici scrise cu cifre. * Numai în Algebră literele sunt și cifre. * Ingredientele pun în valoare alimentele, dar nu le înlocuiesc. * Școala este frumoasă mai ales după ce ai terminat-o. * Din surcele nu mai poți reface copacul. * Dacă și-ar pierde visarea, oamenii nu ar mai ști că sunt. * Pomul care nu rodește e un simplu copac. * Omul care nu creează e o simplă viețuitoare. * A învăța de la alții nu e o
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
sentiment ciudat... parcă aștept ceva... parcă se apropie cineva... - Și eu, spuse Erina. E primul atac al Moldovei după Înfrângerea de la Valea Albă. - Spune-mi... - Călărimile coboară la galop... săbiile scoase... trec printre spahii ca și cum n-ar fi decât niște surcele... Ucid tot... taie tot... e o luptă sălbatică! - Trupele lui Mahomed? - Se strecoară prin văi, spre voievod. E un semicerc. Mulți ieniceri. - Firește. Spahii se mișcă mai greu În păduri. Cât de mulți? - Greu de numărat. Mulți. Sunt peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o dată. - Iartă... iartă-mă... nu trebuia... fusăi acolo... . - Unde fusăși, oltene? Ce... văzuși? - Văzui o fantomă, căpitane... un om... de Îl Îmbrățișă Alexandru... și Îi zise fratele meu... omul ăla... care omorâ vreo sută de spahii... Îi tăie ca pe surcele... umbra... - Umbra? - Umbra... spuse Vasile, Încă răsuflând greu. Oană se ridică și privi Întrebător spre Pietro. Pietro plecă ochii. Apoi Își dădu seama că ceea ce se Întâmplă e prea important ca să aștepte sfârșitul bătăliei. Dacă sfârșitul bătăliei avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
electrică sau bormașina, amenințându-l că-i vor tăia trunchiul de la rădăcină, nu Înainte Însă să-i bortelească burta ca să extragă inima din ea, Oliver nici nu va clipi din ochi. Nu aveau decât să-l transforme În leațuri și surcele. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Oliver va arde etapele una după alta, trecând din stadiul intermediar de arbore și pasăre În stadiul de materie amorfă. Iar dacă vreunul mai căpos se va apuca să-i dea foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
accident, astea-s cele mai bune, și-l lași acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Dup-aia te duci, îl scoți, îl stropești cu vin negru, de ăla, brânca ursului, nu poșircă de alimentară, zeamă de pufoaică și surcele... mai ia mata o înghițitură, că face bine... îl iei, te întorci cu fața spre apus, cum ar veni de-aici te uiți la măgăoaia aia de combinat, de trei ori, făcându-ți cruce cu limba-n gură și zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pot mira îndeajuns: de-atâta amar vreme, de când trăim noi laolaltă, ce-am înjghebat? Căsuța asta, care-i ca vai de lume, și-o șură mare și goală, unde ne-am aciuat boișorii. Și pe urmă? DĂNILĂ (leapădă din mână surcelele adunate): Da' fie, Smarandă, că boi ca ai noștri nu găsești să cutreieri șapte sate: porumbi la păr, nalți la trup, țapoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și grași, cum sunt mai buni de înjugat la car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Smarandă, că boi ca ai noștri nu găsești să cutreieri șapte sate: porumbi la păr, nalți la trup, țapoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și grași, cum sunt mai buni de înjugat la car. Aud? (strânge iar surcelele) SMARANDA: Doamne, doamne! Bate tu darabana mult! Ai ceaun și apă, ce-ți mai lipsește pentru mămăligă? Da' plug, grapă, telegă, sanie, car, tânjală, cârceie, apoi coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte lucruri altele care trebuiesc omului gospodar, ai tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
coate cum se cuvine. Așa-i că tot la frate-tău ajungi de câte ori ai trebuință de ce-am spus eu? Vezi bine! Atunci care-i pricina de supărare când pomenesc de dânsul? Vorba ta, aud? DĂNILĂ (lasă iar din mână surcelele): Așa-i, Smarandă, cum spui tu, ce mai la deal ori la vale. Numai că ai uitat un lucru: frate-meu cel procopsit stă și zace-n avutul lui, cu Anisia, nevasta-sa, alături. Vara-i bâzâie musca-n casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
urechile a tăcere și-a pustiu. Iară la noi, slava Domnului, are cine ne umple viața, c-avem o droaie de copii frumoși și voioși de saltă casa-n slăvi. Are frate-meu așa ceva? Iaca n-are! Ei? (ridică iar surcelele) SMARANDA: E-he, să știi tu, Dănilă, c-ar fi ei și mai voioși dacă le-aș pune dinainte, în strachină, ce știu eu. Adus-ai lemnele? DĂNILĂ (vine, îi întinde surcelele): Iaca ici. SMARANDA: Ce-i asta? Adă, omule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-meu așa ceva? Iaca n-are! Ei? (ridică iar surcelele) SMARANDA: E-he, să știi tu, Dănilă, c-ar fi ei și mai voioși dacă le-aș pune dinainte, în strachină, ce știu eu. Adus-ai lemnele? DĂNILĂ (vine, îi întinde surcelele): Iaca ici. SMARANDA: Ce-i asta? Adă, omule, ceva ca lumea, că n-am să fac focul cu vânt! Eu nu pricep ce se întâmplă în capul acela al tău! (Dănilă trece, ferit, la gard, rupe câteva nuiele.) Iaca, azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vinuri, doar știi. Ca să scape... credea că scapă, vinul e un combustibil mereu necesar. Și în vremuri de urgie, mai ales în vremuri de urgie. Uită-te în jurul nostru, cum se înghesuie toți la cozile pentru vinul ăsta puturos, din surcele și gunoaie. Recepționerului de hotel Vancea nu-i pasă dacă scapă sau nu! Nu-mi pasă de nimic, ține minte. Dar lui îi păsa. Filozof, Sorbona! Când a înțeles ce îl așteaptă în raiul unde se întorsese, s-a pitit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și‐ alergând cu drag pe luncă După tatăl tău la muncă, Tânăr voinicel, prin casă Mamei de‐ajutor! Uite‐l ici și‐ntr‐ altă parte, Ochii‐n cap îi fug; Îl trimiți și‐i și departe S‐ aduci poala cu surcele. ș‐ aduci apa cu cofița, Tatei să‐ i deschizi portița Când se‐ ntoarce, frânt de trudă Seara de la plug! O, de te‐ aș vedea eu mare, Să mă duc și eu La amiazi cu demâncare Unde‐ ți fi, la plug
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ca mineă. Ne-a legat cerșitul, dar și sufletul tău bun. M-am gândit adesea, cât de nefericit ai fost și tu, dacă ai acceptat să Împarți cu mine aerul din cotineața asta Împuțită . Antoniu Îl ascultă În timp ce aprinde câteva surcele pe un grătar de metal, soba lor de toate zilele. Ține deasupra flăcării ibricul În care a turnat apă și câteva flori de tei, pe care le-a scos dintr-un borcan, după ce le-a mirosit cu lăcomie, așa cum miroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
largă, la Plăcințica care semăna atât de bine cu Scarlet Johanson actrița pe care-o văzuse pe un afiș la cinematograf, la ghetou, la povestirile pe care le-ar vrea Însfârșit publicate, și iarăși la frigul din cocioabă și la surcelele pe care le-a strâns ca să facă focul În ligheanul de tablă.... Toate se Învălmășesc În mintea lui, apoi se ordonează ca la un joc de puzzle, dând o imagine pe care Antoniu o definește prin cuvinte patetice. A ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge pe pereți, pare un monstru ce-și hăcuiește victima. Foamea i-a dispărut, nu mai are nici măcar puterea să aprindă surcele În ligheanul de tablă. Cu un ultim efort se descalță, Își scoate scurta și se vâră pe sub mormanul de cârpe reci cu dorința de-a adormi cât mai repede. Întinde mâna dreaptă spre taburetul pe care pâlpâie lumânarea și prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
drumul să zboare deasupra patului, acolo unde bătrânul cerșetor pare că-și trăiește sfârșitul. Apucă apoi ibricul de ciotul metalic care-a mai rămas din coadă și toarnă apă În el, după care cu mișcări de gospodar exersat, aprinde câteva surcele În ligheanul de tablă și așează micul recipient pe limbile de foc care au Început să Înflorească. Când apa clocotește, stinge micile flăcări, suflând cu putere În ele. Plicul de ceai plutește În apa fierbinte ca o bărcuță de jucărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pentru o țigară, cinci lei, o felie de pâine, o sticlă de bere, un leu, ș.a.m.d., s-a ajuns la crimă... În ghetou, cu excepția pruncilor, toată lumea bea vârtos, tot ce Îi pică În mână: bere ieftină, vin de surcele, votcă ce Întunecă mințile și distruge ficatul, rom, spirt medicinal, lichide suspecte, otrăvuri colorate...Băutorii se Împart pe sexe și pe categorii de infracționalitate, și lucrul ăsta l-a simțit și Antoniu de câteva ori. ,,Marginea societății,, , cum i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că existam. Și au ajuns la concluzia că trebuia să văd cu ochii mei, că eu, mai simplu spus, trebuia să-mi vâr propria mână în rana deschisă, altfel nu voi crede niciodată. Tocul meu tocmai terminase de desenat ultima surcea din povara pe care Isaac o purta în spinare și era gata să facă prima linie a palmierilor din fundal când cineva a bătut la ușă. Era funcționarul de la banca de acasă, bancherul meu, cel care mult mai târziu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Ekträsk, Åsträsk, Kalvträsk, Granträsk, Risliden. Numele sunt aproape incredibil de frumoase, am încercat eu să spun. Dar el nu mi-a răspuns. A numit doar satul următor: Träskliden. Abia la Mellanå, unde Arnold Landin stătea la marginea drumului și tăia surcele cu toporul, am înțeles că ne îndreptam spre Bostället. Arnold Landin părea mult mai bătrân decât ultima dată. Ei bine, am zis, nu pot spune că nu mi-a fost uneori dor de casă. De bună seamă, stau pe propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
așa își dă seama cât de mult vrea s-o vadă. Lasă mașina la hotel și merg pe jos până la pub; după câteva clipe, își iau halbele în primire și se strâng în jurul unei mese rotunde de stejar, făcute din surcele, care se află în colț. ― Nu-i chiar așa de rău, hotărăște Ben, căruia începe să-i placă aici. ― E bine, spune Simon. Își dă seama că n-are nici o șansă să dea peste vreo vedetă, ca să nu mai zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fetelor cu care fac meditații. În fine. Recunosc și niște furtișaguri nevinovate. Intru des în Parcul Pionierilor și-l cutreier după-masa târziu, când se golește de lume. Cu ochi de șoim sau chiar de vultur dibui și cea mai mică surcea, rămurelele sau crengile uscate căzute pe jos, pe sub frunze și prin boschete. La început, trec drumul și car acasă două-trei vreascuri, ca o rândunică hărnicuță. Apoi acționez mai tehnic. Adun preț de două-trei zile toată crengăraia în spatele unui tufiș din stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
vâlvoi, printre claxoane, cu farurile-n ochi. N-am putere să-mi fac curaj și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o salt în spate și, gârbovită, abia trag căruciorul până la numărul 28. În fața porții, nu știu cum, parc-o văd fulgerător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi, instinctiv, înapoi. Gardul din surcele al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se continua clar, stând pe loc. — Stăpâne, îl chemă Tatewaki. Nu primi nici un răspuns. Bambușii tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Poate chiar în vara asta. Dar știți cum e, vârsta a început să-și spună cuvântul. M-am întors obosit, asta e. Mi-au ajuns trei ani de prizonierat în Rusia! Și acolo am tăiat lemne și le-am cărat surcelele. Și le-am dus rumegușul la gunoi. Dar nu s-a ales mare lucru. Mai degrabă toată Rusia ar trebui aruncată la gunoi... Dar poate că dumneavoastră sunteți de altă părere, doamnă Prodan. Soțul dumneavoastră a fost comunist. Doamna Prodan
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mișcare neglijentă a mâinii. Apoi apucă ceasul bogat ornamentat (folosit de Fielding pentru măsurarea timpului de evoluție a stripteuzelor) și dădu cu el de pământ. Se aplecă și își întinse o mână pe birou, gata să măture cu ea toate surcelele alea așa de performante. Își ridică repede privirea și-i văzurăm fața plină de o bucurie anticipativă. Fielding se ridică hotărât în picioare. — Ușurel, Nub, spuse el. — Asta a fost o scenă de furie, corect? spuse el cu o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]