237 matches
-
cuprinzând fosta Marcă de Carintia și Marca de Verona. În ceea ce privește Ducatul de Bavaria, aceasta a revenit Ottonianului Otto I de Suabia, în vreme ce Leopold de Babenberg a fost învestit cu Marca de Austria. Totuși, în 978 Henric "cel Tânăr" a fost surghiunit, probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric "cel Certăreț" și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
conflict cu regele Otto I "cel Mare", care s-a opus privilegiilor acordate lui Arnulf de către antecesorul său, regele Henric I "Păsărarul". În două campanii din anul 938, primpvara și toamna, Otto l-a înfrânt pe Eberhard și l-a surghiunit. În loc l-a impus pe unchiul lui Eberhard, Berthold, pe atunci duce de Carintia. Locul de surghiun al lui Eberhard și data morții sale sunt necunoscute. Se poate să fi decedat în jur de 940 și să fi fugit în
Eberhard de Bavaria () [Corola-website/Science/325282_a_326611]
-
a extinde influență familiei sale în Renania. După arestarea și executarea tatălui său pentru înaltă trădare în 911, el a plecat în Italia, împreună cu soția sa, Regelinda, fiica a contelui Eberhard I de Zürich: nu se știe dacă a fost surghiunit de către contele Erchanger, care a succedat tatălui spu, sau s-a autoexilat pentru a ajunge la rudele sale de dincolo de Alpi. În jur de 913, Burchard a revenit din exil și a reluat controlul asupra proprietății tatălui său. În 915
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
în abația din Corbie, unde a și murit (în jurul anului 786), pe când fiul său, Adalgis și-a petrecut tot restul vieții în încercări zadarnice de a recupera regatul tatălui său. Unele surse afirmă că regele și familia sa au fost surghiuniți într-o mănăstire din regiunea Liège-ului, în Belgia de astăzi. Carol cel Mare a preluat titlul de "rex Langobardorum", fiind pentru prima dată când un rege germanic a adoptat titlul unui alt regat pe care l-a cucerit. Desiderius a
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
În cele din urmă, în octombrie 1635 el a fost judecat de Curtea Generală și condamnat de răzvrătire și erezie. Curtea a declarat că el a răspândit „opinii diverse, noi și periculoase“. Apoi a fost ordonat ca el să fie surghiunit. Executarea ordinului a fost amânat pentru că Williams a fost bolnav și iarna se apropia, și i-a fost permis să rămână temporal cu condiția ca el să înceteze agitația sa. El nu a încetat, astfel încât în ianuarie 1636 șeriful a
Roger Williams () [Corola-website/Science/326083_a_327412]
-
Gimnaziul Vasilian și la Academia Mihăileană din Iași, pe care a absolvit-o 1838, apoi la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București între 1838-1839. Preot și predicator la Mitropolie, catehet la școlile publice de la „Sf. Trei lerarhi” și protosinghel (1839-1840), surghiunit de domnitorul Mihail Sturdza la Neamț (1841), profesor la școala națională din Fălticeni (1842-1843), profesor de științe religioase și limbă elină la școala națională din Mănăstirea Neamț (1843-1846), director la școala națională de la Sf. Trei lerarhi din Iași (1846-1848), profesor
Neofit Scriban () [Corola-website/Science/322845_a_324174]
-
apare "Akifbey", în 1875 "Gulnihal" și "Gelaleddin Harzemșah", iar "Karabela" apare în anul 1910. Operele sale prin modul în care sunt construite, prin evoluția intrigii și prin conturarea caracterelor transmit puternica influență pe care drama romantică o are asupra lor. Surghiunit la Famagusta a scris primul roman "Mustrarea de conștiință" ("Intibah") care are în centrul său o aventură amoroasă. Personajul principal este un tânăr fără experiențe de viață, expunând dezaprobarea autorului față de educația mult prea rigidă și severitatea părinților de la acea
Namik Kemal () [Corola-website/Science/330913_a_332242]
-
Unității și Progresului. Intră la închisoare în anul 1898 sub acuzația de „a fi citit editurile interzise și de a fi membru al organizațiilor de opoziție‟. După 12 luni de închisoare, este trimis la Dıyarbakır. După ce iese din închisoare, este surghiunit în anul 1900, în Diyabakır. Îi moare unchiul din Diyarbakır, care își lăsase în testament ca Ziya să se căsătorească cu fiica sa, Vecihe. Își duce la bun sfârșit cele scrise în testament și din căsătoria cu Vecihe i se
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
înfrângerea [[Imperiul Otoman|Imperiului Otoman]] în [[Primul Război Mondial]]. În luna octombrie a anului [[1919]], este judecat de către "Divan-i Harp" (Tribunalul militar) sub acuzația de „deranjarea ordinii publice și opresiuni la adresa armenilor‟. Scapă de condamnarea la moarte, dar este surghiunit la [[Malta]]. Gökalp, care duce aici o viață dificilă, este nevoit să se oprească din lucru, dar le oferă prietenilor cursuri de sociologie și filozofie. Va aduna toate scrisorile primite și trimise familiei în această perioadă, pe care le va
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
scrisorile primite și trimise familiei în această perioadă, pe care le va include mai apoi într-o carte, intitulată "Limni ve Malta Mektupları" („Scrisorile din Lemnos și Malta‟). Aceasta va rămâne singura operă care prezintă condițiile de viață ale celor surghiuniți în Malta. Odată cu eliberarea prizonierilor turci din Malta, în schimbul englezilor luați prizonieri în lupta de la [[Kars]], Ziya Gökalp se întoarce în țară după doi ani de surghiun și se stabilește la Diyarbakır, după ce petrecuse o lună în [[Ankara]], alături de familie
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
tribului Barzani condusă de fratele său Ahmed, contra monarhiei hașemite irakiene, învingând în valea Waja doua batalioane irakiene, întărite de trei companii de cavalerie și de poliție și de o baterie de artilerie. După reprimarea răscoalei Ahmed ți au fost surghiuniți în Turcia. Apoi beneficiind de o amnestie s-a întors în patrie. Numai că, în ciuda promisiunilor, autoritățile l-au exilat de îndată, împreună cu toată familia, în sudul Irakului iar după aceea la Suleimaniye.În acea vreme a supraviețuit și primei
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
permisiunea să jefuiască și ei orașul. Se zvonea ca de fapt, el l-ar fi protejat în taină pe Abd ar-Rahman. Totuși, acesta din urmă, împreună cu alți conducători locali (ca de exemplu Muslih al-'Azza din Beit Jibrin) a fost surghiunit, dar prin 1848 s-a putut întoarce în zona Hebronului. În anii 1850 minoritatea evreiască din Hebron număra 45-50 familii de evrei sefarzi, din care 40 născute în oraș, precum si o comunitate de evrei așkenazi de circa 50 familii, venite
Hebron () [Corola-website/Science/335702_a_337031]