264 matches
-
viață politică autonomă în cnezatele și voievodatele lor. Acțiunea lui Litovoi era o tentativă de emancipare din starea de vasalitate față de regatul ungar (cf. DRH D, I, p. 30-34 și 34-35). Fapta sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care a durat până în 1276-1277, când a luat sfârșit prin lupta dintre cele două părți. În plan politic, prin acțiunea sa, el și-a eliberat țara (voievodatul) de vexațiunile impuse, în calitate de vasal, prin stipulațiile Diplomei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unor teritorii supuse coroanei ungare aflate dincoace de Carpați, se pare că, în dreapta Oltului, el a preluat teritoriile aparținând cnezatelor lui Ioan și Farcaș. În același timp, faptul că Litovoi, ca vasal, a acceptat lupta directă cu oastea trimisă de suzeranul său, exprima un crez politic și un plan de concentrare sub o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi nu a însemnat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi nu a însemnat și dispariția voievodatului său, care și-a continuat existența plătind tribut suzeranului (regelui), sub conducerea lui Bărbat, fratele său, ceea ce indică o practică succesorală ereditară în aceeași familie (dinastie). O astfel de familie provenea din acei "maiores terrae" (stăpânii pământului), menționați la 1247 Litovoi și frații săi, amintiți în 1285 din care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați (Ungaria) este tulburătoare. Aici, baronii (marii nobili) l-au ales rege pe Andrei III (1290-1301), nepot al lui Andrei II. Dar sub domnia lui, Ungaria a fost cuprinsă de o adevărată anarhie, încât la moartea lui, în 1301, Papa, suzeranul regatului apostolic, a desemnat ca succesor pe Carol Robert de Anjou, descendent pe linie feminină al Arpadienilor. Aceste evenimente petrecute în Ungaria au avut efect direct asupra românilor de la nord, dar și asupra celor de la sud de Carpați. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tătarii), care locuiau în munții de la nord (Carpați), neamul cel mai mare și mai puternic din toate" au năvălit sub conducerea unor șefi de triburi locale. Or, tocmai atunci (1323-1324) se declanșează un război al românilor sud-carpatici, cu ajutorul regelui ungur, suzeranul acestei regiuni, împotriva tătarilor, pe care i-a alungat. Lupta a fost condusă de Basarab, voievodul transalpin (român)-dintr-un document al regelui Carol Robert din 1324 aflăm că "atunci am venit în Ardeal, pentru apărarea țării împotriva tătarilor". Rezultă că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
peste munți împotriva păgânilor, "cei mai de seamă dușmani ai noștri". Atunci (1324) s-a dat o nouă luptă cu tătarii, iar în urma victoriei creștinilor, regele dăruiește papei doi prinși. Reiese limpede că Basarab, domnul transalpin, ajutat de regele ungur, suzeranul său, angajase o nouă luptă cu păgânii tătari, cf. Panaitescu. Folosindu-se de aceste mișcări, Băsarabă a luat, dincolo de moștenirea sa proprie, pământuri regești de dincoace de munte, a urmat un război despre care nu știm nimic și apoi pacea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga. După el, într-un document al cancelariei ungare din 1324 se afirmă că Martin, șpan al Sălajului, a fost trimis de mai multe ori la Basarab pentru încheierea păcii. Pentru Basarab, esențiale erau relațiile cu Ungaria-regele Carol Robert era suzeranul său-solii dese se schimbau între ei, impuse de lupta comună creștină antimongolă. În același timp, între cele două țări, o problemă serioasă era Severinul; între 1291-1324, nu sunt menționați bani unguri la Severin, dar, în 1321, regele angevin a instalat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Buda era suspicioasă și încerca să-l prezinte pe voievodul român ca pe un aliat de fapt sau potențial al "necredincioșilor", în speță al tătarilor. Însă Basarab nu a ezitat să lupte împotriva tătarilor ("hostes crucis"), alături și cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de scrisoarea papei Ioan XXII trimisă din reședința sa de la Avignon, în februarie 1327: Aflând de credința ta, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic al Romei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele pline de laudă (...) pentru nimicirea neamurilor păgâne" (DRH D, I, p. 39-40). Păgânii erau, în acest context, tătarii și despre învingerea lor de către Basarab a mers vestea până la curtea papală. Învingător în lupta cu tătarii, în relații bune cu suzeranul său, Basarab de la Argeș era cel mai bogat și mai puternic voievod din regiune, înrudit cu țarii bulgari și regii unguri-soția sa, Marghita, era catolică. În urma luptelor victorioase cu tătarii, Basarab a cucerit de la ei teritoriile din preajma Chiliei (la nord
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de gurile Dunării), numite apoi Basarabia. Cf. Cronici turcești (I, p. 36-37), Chilia era o cetate aflată la "granița Valahiei".17 Libertatea țării de sub stăpânirea mongolă, subliniază P. P. Panaitescu, a fost înfăptuită de Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității regalității ungurești asupra Țării Românești: de ce au fost domnii munteni vasali ai regilor unguri și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alături de aceștia și de bulgari împotriva sârbilor la Velbujd (1330). Această schimbare în orientarea lui Basarab era determinată de faptul că el a urmărit în perioada aceasta (după 1330) o politică de apărare față de regele angevin, deși acesta era încă suzeranul său. Relațiile axate pe suzeranitate-vasalitate, între cele două țări, Ungaria și Țara Românească, constante până atunci, s-au tulburat, la 1330, când s-a produs o schimbare politică. Nu știm ce a determinat-o, poate tendința regelui și nobilimii ungare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Basarab era acum asigurarea existenței de-sine-stătătoare a Țării Românești. Și Iorga decelează o tendință nouă în acest an și face referire la rapoprturile anterioare dintre cele două părți. În ceea ce privește raporturile cu Ungaria, Angevinii aduceau aici feudalitatea apuseană, cu legăturile dintre suzerani și vasali. Astfel, a recunoaște un stat, odată cu conducerea acestuia, a depune omagiu, nu este o problemă pentru noua dinastie a Ungariei. Pretențiile regalității ungare puteau proveni, la începutul secolului al XIV-lea, "dintr-un trecut care împlinise deja secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cronica lui Petru de Duisburg și, mai ales, "Cronica pictată de la Viena", redactată sub Ludovic I. Regele angevin nu urmărește, prin această campanie, o cucerire propriu-zisă a teritoriului Țării Românești, ci doar un act de supunere a lui Basarab față de suzeranul său. El evocă un tribut, plătit anterior, de voievozii români Coroanei ungare, în mărci de argint, a cărui plată este refuzată de voievodul transalpin. Regele Carol Robert și-a mobilizat oastea în Banat, la Timișoara sau Mehadia, în apropiere de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Alexandru, în 1343, pentru a trata pacea și înțelegerea între ei. Ajuns moștenitor al tatălui său, Alexandru, purtând numele țarului din Târnovo, cu care era înrudit, se arată dispus față de noul rege al Ungariei să presteze jurământul de credință, ca suzeran al său, încă din 1343. Apoi, în 7 octombrie 1345, într-o scrisoare către regele Ludovic, papa Inocențiu VI îi amintește despre "nobilul bărbat" Alexandru Basarab, un "ocrotitor al credinței catolice". Dar regele Ludovic, ocupat cu campaniile sale în Italia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopului) de la Argeș, care numai prin hotărârea patriarhului și a soborului său putea fi ridicată la rangul de mitropolie, în 1359. În felul acesta, domnul român, în fața ofensivei catolice a regelui Ludovic, pe care nu-l mai privea ca pe suzeranul său, ținea să opună o biserică ortodoxă bine organizată, care deschidea, și față de patriarhia veche și față de cea nouă, a slavilor din sudul Dunării, a căror influență o respinse, neadresându-se lor, o întreagă linie politică. Pentru ca legăturile cu patriarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regelui angevin, iar voievodul Dragoș din Maramureș era doar un instrument al politicii acestuia. Misail Călugărul referindu-se la stăpânirea lui Dragoș scria că aceasta fusese "ca o căpitănie" formularea indică faptul că voievodul conducea ca împuternicit (exponent) al regelui, suzeranul său. Intuiția acestui interpolator al cronicii lui Ureche era corectă, nu se înșelase în privința lui. În același timp, susținerea că formațiunea statală în fruntea căreia fusese instalat Dragoș servea drept "marcă" (militară) de apărare, "avanpost", împotriva tătarilor, nu este irefutabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
poltronie. Domnitorul fanariot era, deși nesincer, umil servitor al sultanului, dar în interior făcea figură de despot investit cu toate atributele pendinte, al căror uzaj era îngrădit numai de teama unor grave tulburări ale supușilor, de natură să lezeze interesele suzeranului cu reacții imprevizibile. Oameni ai secolului, cei mai mulți dintre domnitori pretindeau să întruchipeze ideea absolutismului luminat și, în orice caz, pe cea a victoriei puterii centrale asupra oligarhiei boierești turbulente, și dăunătoare „înaltului devlet”. În instrucțiunile lui Nicolae Mavrocordat către fiul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în Iași, Ecaterina a II-a i-a scris lui Bibikov: „Iașii au fost luați [...]. Noua Kneaghină moldoveancă vă salută”, ceea ce înseamnă că țarina se intitula noua prințesă a Moldovei, de unde s-ar putea deduce că Principatul își schimbase doar suzeranul. Observația noastră pare însă contrazisă (limitându-ne deocamdată la acțiunile rusești) de cele ce au urmat. În aceeași lună (amintită mai sus) a fost răspândită (inclusiv pe la ținuturi) o „carte de jurământ” către țarină, prin care autoritățile rusești cereau „de la
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru cel ce-și propune o definire juridică precisă a termenilor. Ambele delegații au cerut răspicat abolirea totală a suzeranității otomane. Au folosit cuvintele de supușenie, supunere, credință către țarină, jurământ, care nu contravin însă formulelor uzitate între vasal și suzeran și, deci, nu li se poate atașa semnificația supușeniei (cetățeniei) de stat în sens modern. Moldovenii au invocat „acoperămîntul vostru [al țarinei - n.n.L.B.] cel puternic, adică protecția. În Muntenia exista însă o grupă de mari boieri, care înclina formal și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
tratatului. Protecția Rusiei asupra religiei ortodoxe - considerau Afacerile Străine ale Franței - ducea „la abandonul dreptului celui mai esențial al suveranității sultanului asupra supușilor săi”. Invocând chiar concepția Parisului, se pune întrebarea dacă un vasal, cazul Principatelor, nu putea avea doi suzerani, căci sultanul nu le era suveran, ci suzeran, în „buni” termeni juridici feudali, răspunsul este pozitiv, deși privită sub prisma consecințelor politice concrete, observația Parisului nu era lipsită de temei. Ecaterina a II-a a calificat pacea drept glorioasă pentru
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Străine ale Franței - ducea „la abandonul dreptului celui mai esențial al suveranității sultanului asupra supușilor săi”. Invocând chiar concepția Parisului, se pune întrebarea dacă un vasal, cazul Principatelor, nu putea avea doi suzerani, căci sultanul nu le era suveran, ci suzeran, în „buni” termeni juridici feudali, răspunsul este pozitiv, deși privită sub prisma consecințelor politice concrete, observația Parisului nu era lipsită de temei. Ecaterina a II-a a calificat pacea drept glorioasă pentru Rusia. Or, tocmai pentru că era glorioasă a întârziat
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a căror alegere este nevoie să fie sancționată și care, în ce privește pe Rusia, nu au existență politică decât în virtutea tratatelor, neavând ele însele nimic comun cu ansamblul tranzacțiilor pe baza cărora este fundat dreptul public european”. Așadar, de această dată suzeranul devine suveran, Principatele niște provincii otomane etc. Întreaga circulară este o mistificare ce urmărea să justifice ocuparea armată contrarevoluționară a Moldovei și Țării Românești, ceea ce s-a și întâmplat în iunie (fără consimțământul Porții) și, respectiv, septembrie. Faptul deschidea calea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a regelui Ungariei, valahii trebuie să-i ofere în dar un cal. În 1359, Bogdan, vasalul regelui Ungariei, se răzvrătește, îl înlătură pe Dragoș și preia tronul Moldovei. În aceeași perioadă, Țara Românească este cuprinsă de revolta voievodului Basarab împotriva suzeranului maghiar. Bătălia între Basarab și regele Ungariei, Carol Robert, are loc în Banatul Severinului. Voievozii Moldovei și Țării Românești se impun drept conducători de dinastii în timp ce Transilvania, care făcea parte din regatul ungar, are în frunte un voievod. Această dublă
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Un jilț este pregătit pentru prinț, alături de sofaua pe care stă marele împărat. Între timp, prințul Carol, uzînd de prerogativele de prinț de sînge, împinge la o parte jilțul, fapt care produce un moment de zăpăceală, și se așază alături de suzeranul său". Separatiștii moldoveni vor constitui un handicap de lungă durată. Ei incită țărănimea și lansează zvonuri, după care prințul Cuza va reveni în fruntea unei armate pentru a-i pedepsi pe cei care ar vota în favoarea lui Hohenzollern. Încă din
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
1848 încoace? Mai întâi de toate domnilor,să ne facem întrebre: ce am fost înainte de declararea răzbelului? Fost-am noi dependenți de turci? Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta, noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva. Erau niște legături sui-generis, niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legături care
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]