257 matches
-
comunei este satul Cochirleanca, aflat la o distanță de față de orașul Buzău și la față de orașul Râmnicu Sărat, având o suprafață de , din care reprezintă terenuri agricole. Comuna cuprinde 5 sate: Cochirleanca (satul de reședință), Boboc, Roșioru, Gara Bobocu și Târlele. Se învecinează la nord cu comunele Ziduri și Bălăceanu, la vest cu comuna Poșta Câlnău, la sud cu comunele Săgeata și Vadu Pașii (toate din județul Buzău), iar la est cu comuna Galbenu din județul Brăila. Are un relief de
Comuna Cochirleanca, Buzău () [Corola-website/Science/300805_a_302134]
-
deservită de gara Boboc. La Gara Bobocu funcționează Școala de Aplicație pentru Aviație Aurel Vlaicu. În comună sunt trei școli cu clasele I-VIII (două în Cochirleanca și una la Boboc) și trei școli cu clase I-IV (Gara Bobocu, Târlele și Roșioru). Există și 4 grădinițe pentru preșcolari, în toate satele câte una (cu excepția satului Târlele). Vestigii arheologice au fost descoperite la Roșioru și ele aparțin culturii Sântana de Mureș (sec.III-V d.Hr.). Tot la Roșioru s-a
Comuna Cochirleanca, Buzău () [Corola-website/Science/300805_a_302134]
-
comună sunt trei școli cu clasele I-VIII (două în Cochirleanca și una la Boboc) și trei școli cu clase I-IV (Gara Bobocu, Târlele și Roșioru). Există și 4 grădinițe pentru preșcolari, în toate satele câte una (cu excepția satului Târlele). Vestigii arheologice au fost descoperite la Roșioru și ele aparțin culturii Sântana de Mureș (sec.III-V d.Hr.). Tot la Roșioru s-a descoperit și un tezaur de monede otomane. În zona actuală a comunei este atestat în secolul
Comuna Cochirleanca, Buzău () [Corola-website/Science/300805_a_302134]
-
Peste 200 de localnici din satele Găgeanu, Boboc și Roșioru au luptat în armata română în acest război, iar reforma agrară din 1921 a dus la împroprietărirea lor și a altor țărani stabiliți în zonă, care au înființat noul sat Târlele. În perioada interbelică, proprietățile țărănești s-au fărâmițat progresiv, sau au fost puse gaj pentru credite care nu au mai putut fi plătite, astfel că țăranii au redevenit dependenți de marii proprietari de moșii, ale căror pământuri le lucrau. În
Comuna Cochirleanca, Buzău () [Corola-website/Science/300805_a_302134]
-
orașele Buzău (pe valea Buzăului), Brașov (prin pasul Buzău) și București (prin Cislău, Vălenii de Munte și Ploiești). Așezările din zona văii Bâscăi Roziliei au fost înființate începând cu secolul al XVI-lea, o parte din ele fiind la început târle pentru vite ale moșnenilor de pe valea Buzăului (în special din zona Sibiciu), devenite apoi așezări permanente; este cazul unor sate ca Păltiniș și Furtunești sau al unor sate astăzi dispărute (Lunca Pârciului, Roscoi, Argăsălești) devenite astăzi parte a altor sate
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
pluguri trase de 4-6 boi, iar fertilizarea cu gunoi de grajd, deși nu se făcea îndeajuns din cauza dificultății de a-l transporta. Se practica în schimb târlirea (staționarea turmei de oi pe o anumită suprafață de teren, în așa numită târlă. Excrementele oilor devin un îngrășământ natural). Nevoia de terenuri agricole, determinate în bună măsură de sporul demografic, i-a silit pe oameni să despădurească versanții cu expunere sud-estică și declivitate mai puțin accentuate, folosind sapa de laz sau întreruperea activității
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]
-
etnografice care demonstrează caracterul ocupațional pastoral-agrar și agro-pastoral. S-au practicat în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea procedee cunoscute, în general, pentru practica cultivării pământului la români: Creșterea animalelor s-a făcut prin asociații obștești (târle) sau prin creșterea individuală, în gospodării. În 1865, prin aplicarea Legii rurale au fost împroprietăriți clăcașii, care, conform legii, au fost împărțiți în categoriile stabilite: fruntași, mijlocași și pălmași. Conform procedurii, din comisia de împroprietărire făcea parte și delegatul moșierului
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
localitate atestată documentar este satul Filiu la 1830. Celelalte sate sunt menționate: la 1835 - Lișcoteanca, 1857 - Bordei Verde și 1906 - Șcheaua Nouă. Localitățile comunei sunt „sate de adunătură”, constituite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin comasarea „târlelor” înființate în Bărăgan. Prin reforma agrară din 1921 în comună s-au stabilit locuitori din zona montană a județelor Prahova și Buzău, care au fost împroprietăriți cu loturi de teren, în urma exproprierii moșiei „Bordei Verde”, aparținând Eforiei Spitalelor Civile, fapt
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
079 de locuințe. La recensământul din 2011 au fost găsite ca existând 1.023 de locuințe grupate în 930 de gospodării. Majoritatea satelor comunei sunt „sate de adunătură”, constituite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin comasarea „târlelor” înființate în Bărăgan. Ele au evoluat de la grupurile de locuințe individuale, fără un plan anume, cu vatra satului delimitată de proprietăți agricole sau de elemente naturale, la satul de tip „adunat”, cu loturile de casă bine delimitate. Nucleul în jurul căruia
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
Cantacuzino."” Următorul sat care apare în documente este Filiu. Originile satului nu pot fi urmărite decât începând de la 1830, momentul în care, oficial, raiaua Brăilei revine la Țara Românească. Precum majoritatea satelor din zonă, satul s-a dezvoltat dintr-o târlă pe care oierii o foloseau în transhumanța lor. Moșia Filiu intră pe la 1840 în posesia uneia dintre cele mai vechi familii boierești muntene, boierii Budișteanu. Pe la mijlocul secolului al XIX - lea este întemeiat și satul care dă numele comunei, Bordei Verde
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează cel puțin din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
numai din arendarea moșiilor lucrate de țăranii din cele două comune: O etapă imediat următoare în evoluția administrativ-teritorială este sistematizarea localităților din zona actualului sat Constantin Gabrielescu, prin crearea unui nou amplasament, pe platou și strămutarea locuitorilor din cătunele și târlele împrăștiate pe văile înconjurătoare (Crestezul, Mototolești, Vlădeni, Spânul (Cinci Câini), Burta-Encii și Imina). Satul nou creat a primit numele de "Șcheaua Nouă"având un plan regulat, cu străzi drepte și perpendiculare pe drumul comunal ce face legătura cu Bordei Verde
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
în întregime de bombardamentul Armatei Roșii din ultima parte a lunii august 1944. Deja o parte dintre locuitori părăsiseră satul până în acel moment, inundațiile determinându-i și pe cei rămași să-l părăsească și să se stabilească, în special în Târlele Filiu, Ianca și Brăila. În anul 1973 au părăsit vatra satului ultimii locuitori, în marea lor parte bătrâni care nu doriseră să părăsească satul. Vatra satului a fost arată și transformată în teren agricol, în prezent mai putând fi vizibile
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
96,85%). Pentru 2,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Stăncuța făcea parte din plasa Balta a județului Brăila și era formată din satele Stăncuța, Stanca, Podari și Cornu Malului, precum și târlele Băndoiu, Marași, Stoinești și Agaua, cu 1713 locuitori. În comuna Stăncuța funcționau o școală mixtă și o biserică ridicată în 1854. În 1925, comuna era inclusă în plasa Viziru a aceluiași județ și avea în compunere satele Băndoiu, Mărașu, Stanca
Comuna Stăncuța, Brăila () [Corola-website/Science/300989_a_302318]
-
iar restul apei să rămâne în albia veche. Ca informații locale se știe că denumirea așezarii s-ar fi luat după așezarea populației cu casele la distanțe mari unele de altele pe un teritoriu mai lung, care s-a numit Târlă lungă, și de aici s-a numit Tărlungeni. O altă afirmație primită tot din partea populației ar fi că originea numelui ar proveni din limba latină, "Terra-Longa". Sub aspect administrativ, satul a apaținut din secolul al XV-lea județului Alba de
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
după denumirea satului - Târlungeanu, cu toate că în realitate se numeau Beschia). Astăzi, denumirea satului vechi Crîngeni a dispărut, iar urmașii oierului Gheorghe Târlungeanu au numit satul Târlungeni. În timp ciobănii și-au păstrat și îngrijit locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
denumirea satului - Târlungeanu, cu toate că în realitate se numeau Beschia). Astăzi, denumirea satului vechi Crîngeni a dispărut, iar urmașii oierului Gheorghe Târlungeanu au numit satul Târlungeni. În timp ciobănii și-au păstrat și îngrijit locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile Dumitrești, Andreiașu, Vârteșcoiu, dar și prin sud-vest pe "drumurile pastorale" de pe plaiurile Buzăului. Odată ajunși aici, cei mai mulți își fixau târlele pentru iernat sau se îndreptau spre bălti, spre Brăila, sau pentru a trece în Dobrogea. Tot pe acest drum mergeau prin Nămoloasa spre Moldova. Crescătorii de bovine din Ardeal s-au stabilit la Bolboaca. Familiile Rizea, Cernatu și Stănilă își
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
de „valea cea bună de păscut” oierii nordici s-ar fi decis să pună capăt transhumanței și să se sedentarizeze de-a lungul celor două văi mănoase ale Cristalinului. Apoi, din motive mioritice, cei doi s-ar fi certat scindând târla și moșia în părți ostile separate de pârâu. Fiecare și-ar fi luat neveste din sate apropiate întemeind familii puternice și cu descendențe fabuloase. Ulterior neamurile s-ar fi reconciliat și descendenții de la al patrulea rang s-ar fi căsătorit
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
a format comitetul de conducere și în scurt timp au început primele antrenamente. La 16 mai 1920 s-a disputat primul meci oficial la Arad, cu Gloria. Universitatea a învins cu 3-1, golurile clujenilor fiind marcate de Eugen Crâsnic, Sabin Târla si Sabin Vățianu. În prima parte a activității competiționale, „U” a participat în formula predivizionară a Campionatului Național, calificându-se de patru ori în turneul final: 1923-1924, 1924-1925, 1926-1927, 1929-1930. În 1923, Universitatea efectuează un turneu internațional, clujenii jucând cu
FC Universitatea Cluj () [Corola-website/Science/299670_a_300999]
-
casei. Grajd cu șură din Mănăstirea Humorului reprezintă o anexă de dimensiuni mari. El este împărțit în grajdul propriu-zis, spațiul liber pentru accesul cu căruța și pentru diferite activități gospodărești, respectiv paierul unde se depozita fânul. Sub prelungirea învelitorii este târla oilor. Grajdul este ridicat din cununi de bârne fasonate, iar restul construcției dintr-un schelet de bârne înfundat cu scândură. Celarul (sau bordeiul) este o construcție monocelulară din cununi de bârne încheiate în „coadă de rândunică”, fără ferestre și având
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
este un oraș în județul Brăila, Muntenia, România, format din localitatea componentă (reședința), și din satele Berlești, Gara Ianca, Oprișenești, Perișoru, Plopu și Târlele Filiu. Are o populație de locuitori (2011). Orașul se află în partea central-estică a județului și este traversat de șoseaua națională DN2B, care leagă Brăila de Buzău. La Ianca, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ211, care duce spre
Ianca () [Corola-website/Science/297048_a_298377]
-
cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment. Cârciuma reprezenta
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]