423 matches
-
1412-1722 publicate în ,Viața românească” la Iași de către Gh. Ghibănescu. Ele ne prezintă primul act scris în care se amintește că Irimia Vodă Movilă „întărește lui Ionașcu Tolocico și Agafiei cumpărătura ce a fost făcută cu o mie de zloți, Tătărești din jumătate din Lișna de la frații Vărticești”. Documentul este scris de Dumitru din Suceava în anul 1598, luna februarie, ziua 28. Denumirea satului: Denumirea satului poate fi de origine slavă. În vechime satul de astăzi purta două nume, spre răsărit
Lișna, Botoșani () [Corola-website/Science/300914_a_302243]
-
la nord de Delta Dunării, în apropierea frontierei Ucrainei cu România, iar pe de altă parte seria de limane maritime pontice, ambele serii fiind situate în Bugeac, în Basarabia, administrativ în Regiunea Odesa a Ucrainei. Majoritatea denumirilor acestor limane sunt tătărești, dar pe hărțile anterioare anilor 1812 sau 1878, apar uneori și denumiri moldovenești, care nu au fost reținute de geografii ruși. au avut o istorie zbuciumată, aparținând succesiv Geților, Sciților, Grecilor antici, Romanilor, Bizantinilor, Bulgarilor (687), Maghiarilor (în jur de
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
Catalpuh), „Chilia” (pentru Chitai), „Sărata” (pentru Sasîk/Conduc), „Caplana” (pentru Alibei), „Alcalia” (pentru Burnaz) sau „Codăești” (pentru Șabolat), menționate pe hărți dinaintea anilor 1812 sau 1878, nu au fost luate în considerare de Imperiul Rus care a adoptat numai denumirile tătărești (deja oficiale în perioada turcească) : acestea au fost la rândul lor preluate de România când le-a avut în stăpânire. În perioada 1856-1859, la prima independență a Republicii Moldova din 1917, precum și în perioada 28 iunie-20 august 1940, limanele basarabene au
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
Grindul Jibrieni de pe teritoriul Ucrainei și Grindul Letea din România. Limanele pot fi : În acest articol limanele sunt descrise din apus spre răsărit. Limanul Cahul (în ; pe hărțile anterioare anului 1878 apare și sub denumirea de „Frumoasa”, Kahul fiind numele tătăresc) este un liman fluviatil situat din punct de vedere administrativ pe teritoriul raionului Reni al regiunii Odesa din Ucraina, aflat în Câmpia Dunării, la răsărit de orașul Reni. Limanul este legat prin canale cu Dunărea și cu Lacul Cartal. Lungimea
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
amenajată o stație de alimentare cu apă, care este folosită pentru a iriga câmpiile agricole aflate în apropiere de localitățile Cahul și Giurgiulești. Limanul Cartal (în ; pe hărțile anterioare anului 1878 apare și sub numele de „Uliu”, Kartal fiind numele tătăresc) este un liman fluviatil situat din punct de vedere administrativ pe teritoriul raionului Reni al regiunii Odesa, aflat în Câmpia Dunării. Lacul este legat prin canale cu Dunărea și cu limanurile Covurlui și Cahul. El are lungimea de 5 km
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
în adâncime are alge și alte plante acvatice. Pe malurile sale cuibăresc păsările. În apele sale viețuiesc pești, în special crapi comuni și crapi amur. Limanul Ialpug (în ; pe hărțile anterioare anului 1812 apare și ca „Răsuna”, Ialpug fiind numele tătăresc) este un liman fluviatil dintre raioanele Bolgrad, Ismail și Reni, aflat în Câmpia Dunării. Cea mai mare localitate aflată pe malul limanului este orașul Bolgrad (aflat la extremitatea nordică). Limanul este legat prin canale cu Dunărea. Lungimea limanului este de
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
peștii. În trecut, limanul Ialpug a fost un rezervor unde erau colectate apele Dunării când acestea depășeau cotele de inundații. Între Ialpug și Cugurlui se află un dig, străpuns de canalul Repedea care străbate tot limanul Cugurlui (sau Covurlui, nume tătăresc întâlnit și în județul Galați) până la Dunăre, stabilind astfel legătura dintre Ialpug și Dunăre. În partea de nord a limanului se varsă râul Ialpug (odinioară „Răsuna”), în cea de nord-est râul Carasu (confluența având loc în apropiere de satul Cișmeaua
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
canale cu Dunărea și cu limanul Ialpug. Suprafața limanului este de 82 km², adâncimea medie de 0.8-1 m și cea maximă de aproximativ 2,5 m. Este cel mai mare lac din Ucraina după suprafață. Denumirea este comănească sau tătărească, forma „Covurlui” întâlnindu-se și în județul Galați. Bazinul limanului are o formă circulară, cu diametrul de aproximativ 20 km. Apele provin în principal din schimburile cu Dunărea și cu Ialpugul. Malurile nordice, estice și vestice ale limanului sunt joase
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
etnică. Religia de stat a hanatului era islamul. Nobilimea feugală era formată din etnici bulgari, dar curtea hanului și gărzile lui de corp erau tătari de stepă: kipciaci și, mai târziu, nogai. În conformitate cu tradiția ghinghizită, triburile locale turcice erau denumite "tătărești" de nobilime stepelor, iar mai târziu de aristocrația rusă. Unii dintre membrii marii nobilimi descindea din nobilimea Hoardei de Aur, aceștia fiind membrii a patru familii importante: Arghin, Barin, Qipchaq și Shirin. Printre supușii hanului se numărau: ciuvașii, marii, mordovii
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
pentru că le sunt vechi și drepte averi și ocine de moștenire". Ulterior, o parte din moșia Bora va intra în posesia Episcopiei din Buzău, care va se va îngriji să populeze satul, destrămat din cauza trecerii neîntrerupte a trupelor otomane și tătărești în perioada 1595-1600. Dintr-o catagrafie a satelor plășii Ialomița întocmită la 10 aprilie 1837 de epistatul Constantin Doicescu și înaintată Ocârmuirii județului Ialomița, aflăm că în acel an din cele 125 de familii ale Sloboziei 91 erau de țigani
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
Republicii Moldova, situat la frontiera cu România și la 175 km sud de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima oară în secolul al XVI-lea sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul al XIX-lea și, alături de "Kahul" (numele tătăresc) până la începutul secolului al XX-lea. Cu peste 40 de mii de locuitori (2016), este centrul administrativ al raionului cu același nume. Este al 6-lea oraș ca mărime din țară, (după Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și Rîbnița), dar al
Cahul () [Corola-website/Science/297402_a_298731]
-
ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu
Vasile Lupu () [Corola-website/Science/297416_a_298745]
-
21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică. Arbori și arbusti: stejar ("Quercus robur"), frasin ("Fraxinus angustifolia, Fraxinus excelsior"), nuc negru ("Juglans nigra"), salcie albă ("Salix alba") sau plop alb ("Populus alba"), arțar tătăresc ("Acer tataricum"), velniș ("Ulmus laevis"), curpen de pădure ("Clematis vitalba"), viță de vie sălbatică ("Vitis vinifera ssp. sylvestris"); Ierburi și flori: pălămidă ("Cirsium brachycephalum"), cocoșel de câmp ("Adonis aestivalis"), rușcuță de primăvară ("Adonis vernalis"), neghină ("Agrostemma githago"), talpa gâștei ("Chenopodium
Lunca Mureșului Inferior (sit SCI) () [Corola-website/Science/333862_a_335191]
-
atestează satul cu denumirea „Deașeni”, apoi alte documente atestează: Diașeni (1664), Dolugeni (1777) și abia în 1803 Bardar. Referitor la proveniența denumirii există câteva legende. Una din ele spune că în vremuri îndepărtate, când pământurile moldovenești erau ocupate de hoardele tătărești, acest ținut era împânzit de păduri. Adesea oamenii căutând să se apere de cotropitorii străini, își părăseau vatra și luau calea codrului. Odată un gospodar hotărî să nu se mai întoarcă în cătunul pârjolit și pustiit, ci să-și facă
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
dat lui Teodor Cantemir, înaintașul lui Dimitrie Cantemir din veacul al XV-lea, "publicat" în "Descrierea Moldovei" este de la prima vedere un fals, izvorât din pioase sentimente pentru strămoși. (Vezi referința 2 de la secțiunea Note) Conform istoricului Nicolae Stoicescu, originea tătărească a Cantemirilor este o ipoteză fantezistă. Tatăl lui a fost Teodor Cantemir, d. în anul 1627, în lupta cu tătarii. (Sever Zotta, "Neamul Cantemireștilor", ref.4 în secțiunea Note). Cariera militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
pîrcâlabul de Hotin, pe nume Toader, avea privilegii de cumpărătură pentru cîteva părți din acest sat de la Petru Vodă Rareș. Apoi Alexandru Voievod îi întărește pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat cu 24 martie 1587 ca punct de hotar pentru o altă
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
femeile și copiii din partea locului, unite cu lacrimile ieșite din pământ pentru alinarea necazurilor locuitorilor în urma deselor prădăciuni făcute de tătari în satele din nordul Moldovei, printre care și satul Cristinești (Cristinți în vechime) de unde izvorăște râul. In timpul năvălirilor tătărești gospodăria unui sătean pe nume Andrei, a fost distrusă iar el omorît de tătari. Soția și fiul au hotărît să se răzbune omorînd în pădurile din apropiere 7 tătari. Fiind prinsă, tătarii au început s-o chinuie pentru a spune
Râul Bașeu () [Corola-website/Science/306303_a_307632]
-
de para. În Țara Românească apare documentată în secolul XV, fiind folosită în comerțul cu amănuntul. În secolul XVI turcii au început să bată și aspri din aramă, care echivalau cu un ban. În Moldova au mai circulat "aspri genovezi", "tătărești", dar și un aspru local, bătut de Ioan Vodă cel Viteaz în 1573.” La 1093, împăratul bizantin Alexios I Comnen a emis o monedă de electrum, care, datorită culorii sale albe, a fost denumită „aspron”. Împărații din dinastia Comnen, de la
Aspru () [Corola-website/Science/330071_a_331400]
-
european prin "Directiva CE" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (anexa I-a) privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; astfel: Arbori și arbusti: stejar ("Quercus robur"), gorun ("Quercus petraea"), carpen ("Carpinus betulus"), arțar tătăresc ("Acer tataricum"), migdal pitic (din speciile Prunus tenella și "Amygdalus nana"), vișinel (Prunus fruticosa), scumpie ("Cotinus coggygria"); Ierburi și flori: stânjenel sălbatic de stepă ("Iris aphylla ssp. hungarica"), capul-șarpelui ("Echium russicum"), garofiță ("Dianthus capitatus"), căpșuniță ("Cephalanthera damasonium"), papucul doamnei ("Cypripedium
Pădurea Ciornohal (sit SCI) () [Corola-website/Science/334450_a_335779]
-
moldovenească a lui Tomșa învinge, cu ajutorul hoardei tătarilor din Bugeac conduse de hanul Cantemir bei. În timpul luptei, căpitanii de oști Tudor Șoimaru și Simeon Bârnovă îl salvează viața hanului și cei trei devin frați de sânge potrivit unei vechi tradiții tătărești. Șoimaru provenea dintr-o veche familie de răzeși din satul Șoimărești de pe malul Răutului, pribegise prin străinătate o lungă perioadă și nu-și mai văzuse locurile natale de aproape 20 de ani. El hotărăște să se ducă într-acolo pentru
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
după 26 mai 1420 - înainte de 23 octombrie 1422, sfârșitul lui 1426 (înainte de 24 ianuarie 1427) - înainte de 6 aprilie 1427), fiu nelegitim al lui Mircea cel Bătrân, este probabil ultimul voievod al Țării Românești care mai deține controlul asupra Banatului, teritoriilor tătărești (sudul Basarabiei) și al zonei de ieșire la Marea Neagră, așa cum reiese din titulatura oficială dintr-un act din 1 iunie 1421 ("[...]Io Radu mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste
Radu Praznaglava () [Corola-website/Science/298641_a_299970]
-
Târgușor este o comună în județul Constanța, Dobrogea, România, formată din satele Mireasa și Târgușor (reședința). Numele comunei este dat de numele celui mai mare dintre localitățile componente și provine din limba tătară. În trecut a fost un sat tătăresc numit Pazarlî sau Pazarlîk însemnând "Târgul" sau "Satul cu târg". Martin Gruneweg din Danzig, azi Gdansk, care între 1582 si 1586 a călătorit de șase ori în Imperiul Otoman cu caravanele negustorilor armeni din Liov menționează că în satul tătăresc
Comuna Târgușor, Constanța () [Corola-website/Science/310379_a_311708]
-
tătăresc numit Pazarlî sau Pazarlîk însemnând "Târgul" sau "Satul cu târg". Martin Gruneweg din Danzig, azi Gdansk, care între 1582 si 1586 a călătorit de șase ori în Imperiul Otoman cu caravanele negustorilor armeni din Liov menționează că în satul tătăresc Bazarlîkoy din întinsa câmpie a văzut întâia oară cum se ara cu o cămilă albă ca zăpada. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Târgușor se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de
Comuna Târgușor, Constanța () [Corola-website/Science/310379_a_311708]
-
conservării habitatelor de tip - "Vegetație forestiera panonica cu Quercus pubescens" și "Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum". În arealul ariei protejate alături de stejar pufos ("Quercus pubescens") vegetează mai multe specii de arbori și arbuști cu exemplare de: arțar tătăresc ("Acer tataricum"), porumbar ("Prunus spinosa"), corn ("Cornus mas"), alun ("Corylus avellana"), păducel ("Crataegus monogyna"), măceș ("Roșa canina"), dârmoz ("Viburnum lantana") sau migdal pitic ("Amygdalus nana"). În sit este semnalată prezența unei a trei specii de coleoptere protejate prin lege și
Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău () [Corola-website/Science/330237_a_331566]
-
de origini variate pentru copiii lor. Nu știu pe ce autoritate se baza Raszonyi, urmat de Neagu Djuvara, când scria ca „în niciun caz cnezii și voievozii slavo-români și creștini nu și-ar fi botezat copiii cu asemenea nume” turcești, tătărești etc. (De unde o fi știind el acest detaliu de care nu vorbește niciun document?). Este foarte adevărat că nu le dădeau aceste nume la botez, ci la naștere, deci înainte de a fi botezați când primeau un nume creștin. Acest obicei
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]