440 matches
-
configurează subiectul piesei prin alăturarea a două dimensiuni temporale: prezentul dramatic (timp/durată precizată în didascalii) și trecutul actualizat în discursul personajelor (timp/durată anterioară, „povestită“ de către personaje) - planul discursului dramatic, reliefând conflictele, confruntările de idei dintre personaje - planul convențiilor teatralității - limbajele scenice (nonverbale), specifice artei dramatice (joc scenic al actorilor, vestimentație, decor, recuzită, sunet, lumini etc.) În genul liric, imaginarul poetic se structurează, de cele mai multe ori, pe două planuri: - planuri temporale: al evocării/al prezentului liric, al prezentului/al proiecției
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ca spațiu menit să expună, să reprezinte plastic în ordinea non-evenimentului, în ordinea statică a lumii (vizibilă, dar încremenită). Scena este, mai ales, un loc al protagonistului. Cînd deschide lumea romanului, joacă o dublă ipostază, pe care i-o conferă teatralitatea imanentă și spațiul romanesc. Nu este o simplă așezare a decorului, o butaforie de fundal. Rînd pe rînd, personajele ocupă această scenă, în înțeles teatral, devenind, sub lumina rampei, "vedetele" momentului. A pune în scenă, pentru discursul narativ, presupune și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deopotrivă cu dispoziția lor în spațiu, în afara și în mijlocul reflectoarelor imaginare care separă scena (jucată) de restul spațiului, destinat spectatorului, celui de-al treilea personaj, cum l-a numit Vasile Popovici, fără să se aplece însă și asupra zăcămintelor de teatralitate din epicul camilpetrescian. În fond, inițiativa nefericită a adresării, care adaugă suferință persecuției hazardului (întîlnirea nedorită în public), este a lui Fred, în amintirea căruia se desenează, recompusă cu detalii precise, scena răzbunării de gustul cel mai îndoielnic. El, naratorul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
la clavir marșul lui Chopin (Marșul funebru). Culoarea bacoviană devine obsesivă, materială ca la expresioniști, vopselele sunt halucinante, nevroza este expresia unei alienări. Poetul se înstrăinează de lume, de sine însuși, până la impresia de vid existențial, de care este legată teatralitatea poeziei bacoviene. Unii exegeți au privit poetul ca pe-un bufon, la care simularea, gluma, farsa au note grotești, lumea e un bâlci, alienarea înseamnă transformarea întregului univers într-o lume fără viață. În paradisuri artificiale, poetul aspiră spre absolut
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mărcile semantice ale frustrării, ale bolii și inexistentului ("mi-a dispărut", "mi s-a topit", "mă doare", "sunt bolnav", "nu există", "eclipsă") și prin forma negativă a cuvintelor: neauzul, nevăzul (Ștefania Mincu). S-a vorbit despre factura barocă a poemului, teatralitatea (plângerea), alternanța stărilor, asumarea unor roluri imaginare, convertirea ficționalului în realitate și a realității în ficțiune. Structurată în două părți și având ca temă centrală limitarea cunoașterii umane, Elegia a zecea exprimă suferința poetului, în lipsa unui organ total care să
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
operatori Alexandru Întorsureanu și Gheorghe Fischer, este excepțională. În ce priveste actorii, dacă i-am judeca după standardele impuse de noul realism cinematografic autohton, nici unul dintre ei nu ar trece clasa. Totuși, cum litera și spiritul cărții încurajează șarjarea și teatralitatea, chiar si Sergiu Nicolaescu (dublat, trebuie spus, de Cornel Coman) devine acceptabil. Cât despre Stanica Rațiu, rolul de șarlatan fără nici un Dumnezeu, dar totuși iremediabil simpatic, i se potrivește atât de bine lui Gheorghe Dinică, încât, pentru oricine a văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
lucrurilor, un apăsător sentiment al deșertăciunii universale, al inconsistenței lumii evocate, al neantului suveran. Pe de o parte, o poetică a austerității, a stilizării semnelor și figurilor dominante sau de fundal; pe de altă parte, o poetică a spectacularului, a teatralității, o retorică uneori grandilocventă a aparențelor. Cele mai reușite poeme sunt, natural, cele în care este imposibilă trasarea unei linii de demarcație între cele două mărci ale universului danilovian: Lied nocturn, Melancolie, Ferapont, Orologiul anotimpurilor: Ieșirea din iarnă, Poem despre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întreg, în portocaliu. Direct, încă din titluri precum Alter ego sau Eu, Arlechinul, și mai ales în desfășurarea propriu-zisă a discursului poetic, Livia Iacob exploatează, apoi, filonul tematic al alterității interioare, raportând-o într-o manieră interesantă la nevoia de teatralitate, de mistificare a ființei care își găsește cu greu, într-un timp în care însăși poezia e "o respirație decapitată,/ din mijlocul literelor", un remediu viabil în fața atacurilor repetate ale angoasei, nevrozei sau "înstrăinării perfecte". Până și iubirea, în fapt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
elogiu adus Veneției, fie ea și una a profunzimilor, cât ca un exercițiu al reflecției autodirijate. Sigur că Veneția pare prin excelență spațiul-receptacul al unei priviri dilatate de Alternative incitante (inclusiv de interpretare), dar alegerea urbei în care carnavalescul, măștile, teatralitatea devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale culturalului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fi demonstrate ulterior, putem spune că Pariziana se caracterizează chiar prin căutări de ordin diferit: căutarea socială (afirmarea și guvernarea feminină), căutarea sentimentală (mânia să de a repeta, de a lua de la capăt aventură, de a seduce) și căutarea creativă (teatralitatea și capacitatea de a inventa scenarii) etc. Gilbert Durând propune o definiție operațională a mitului și plasează noțiunea de mit în miezul oricărei perspective antropologice contemporane: "Mitul apare că o povestire (discurs mitic) ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Modelul dramatic este asociat cu întreagă generație de la sfârșitul secolului al XIX-lea [v.Sârbu, 2004, p.114], epoca a unei "mise en scène généralisée" [Hamon, 1989, p.164] cu o predispoziție pentru spectacular. În sursele de specialitate conceptul de teatralitate se definește că prezența în reprezentare a semnelor care indică specificul teatral [v. Pavis, 1987, p.365; Ubersfeld, 1996A, p.83]. Teoreticianul și scenograful rus Nikolai Evreinov pledează pentru o înțelegere extinsă a conceptului de teatralitate că facultate universală a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de specialitate conceptul de teatralitate se definește că prezența în reprezentare a semnelor care indică specificul teatral [v. Pavis, 1987, p.365; Ubersfeld, 1996A, p.83]. Teoreticianul și scenograful rus Nikolai Evreinov pledează pentru o înțelegere extinsă a conceptului de teatralitate că facultate universală a creării iluziilor și a transformării aparentelor, depășind teatrul propriu-zis148. Proiectul teatrului sau se bazează pe ideea că "în arta contează nu conținutul, ci formă, ca primordială este teatralitatea ca atare", comentează Angelina Roșca [p.16]. Teatralitatea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pledează pentru o înțelegere extinsă a conceptului de teatralitate că facultate universală a creării iluziilor și a transformării aparentelor, depășind teatrul propriu-zis148. Proiectul teatrului sau se bazează pe ideea că "în arta contează nu conținutul, ci formă, ca primordială este teatralitatea ca atare", comentează Angelina Roșca [p.16]. Teatralitatea este un ansamblu de elemente specifice care valorifica potențialitatea vizuală, auditiva, expresiva a fenomenelor 149. Dacă conceptul de literaritate este specific exclusiv procedeelor literare, conceptul de teatralitate se raportează la o mare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
teatralitate că facultate universală a creării iluziilor și a transformării aparentelor, depășind teatrul propriu-zis148. Proiectul teatrului sau se bazează pe ideea că "în arta contează nu conținutul, ci formă, ca primordială este teatralitatea ca atare", comentează Angelina Roșca [p.16]. Teatralitatea este un ansamblu de elemente specifice care valorifica potențialitatea vizuală, auditiva, expresiva a fenomenelor 149. Dacă conceptul de literaritate este specific exclusiv procedeelor literare, conceptul de teatralitate se raportează la o mare diversitate de referințe, în afară sferei directe de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ci formă, ca primordială este teatralitatea ca atare", comentează Angelina Roșca [p.16]. Teatralitatea este un ansamblu de elemente specifice care valorifica potențialitatea vizuală, auditiva, expresiva a fenomenelor 149. Dacă conceptul de literaritate este specific exclusiv procedeelor literare, conceptul de teatralitate se raportează la o mare diversitate de referințe, în afară sferei directe de teatru, având un sens metaforic larg care ține de theatrum mundi (teatrul lumii, teatrul operațiilor etc.) și un sens metonimic (scene de menaj, scene de vis etc.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o mare diversitate de referințe, în afară sferei directe de teatru, având un sens metaforic larg care ține de theatrum mundi (teatrul lumii, teatrul operațiilor etc.) și un sens metonimic (scene de menaj, scene de vis etc.). În accepția noastră, teatralitatea este o viziune/procedeu dramatic care se desfășoară la scară totalității unei intrigi și a unui personaj. La nivel de text, este vorba de a repera cum se inserează teatralitatea în interiorul operei scrise și devine un mod de explicare și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
scene de menaj, scene de vis etc.). În accepția noastră, teatralitatea este o viziune/procedeu dramatic care se desfășoară la scară totalității unei intrigi și a unui personaj. La nivel de text, este vorba de a repera cum se inserează teatralitatea în interiorul operei scrise și devine un mod de explicare și o tehnică de investigație. O astfel de interpretare este adecvată pentru analiză Parizienei, deoarece depășește lectură de tip clasic a dimensiunii epice, lăsând nevalorificata originalitatea expresivității sale de natură teatrală
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
perspectiva teatrală de interpretare a personajului. 1) Spectacolul lumii Teatrum mundi este o ficțiune culturală, ce se dezvoltă prin analogie cu "dramaturgia socială" (M. Weber, G.H.Mead, E. Goffman) și sugerează o tehnică de investigație și un mod de explicare. Teatralitatea traduce o matrice etnică franceză și genurială feminină 150. La prima vedere, s-ar părea că seriosul secol al XIX-lea este puțin predispus spre ludic [v.Huizinga, p.284; Mureșanu-Ionescu, Le "stupide" XIXe siècle. Un "cas" pour l'esthétique
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
închise/deschise, ocupații ritualizate/libertine prin delimitarea scenelor mondene/private/intime. 3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese din însușirea capitala care este teatralitatea să inerentă și care permite identificarea ei ca protagonist al dramei urbane. Teatralitatea este rațiunea de a fi a Parizienei. Pariziana este o proiectare a unui mod de a vedea, a gândi și a se manifestă specific teatral. Pariziana romanesca
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese din însușirea capitala care este teatralitatea să inerentă și care permite identificarea ei ca protagonist al dramei urbane. Teatralitatea este rațiunea de a fi a Parizienei. Pariziana este o proiectare a unui mod de a vedea, a gândi și a se manifestă specific teatral. Pariziana romanesca este tipul personajului care oferă o reprezentare multiaxială de tip teatral proiectată pe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mod de a vedea, a gândi și a se manifestă specific teatral. Pariziana romanesca este tipul personajului care oferă o reprezentare multiaxială de tip teatral proiectată pe scena unui român. Spectaculozitatea, vizualizarea și expresivitatea sunt semnele în care se recunoaște teatralitatea, în general [v.Pavis, 1991, p.365] și cea a Parizienei, în special. Strategiile de vizualizare a Parizienei sunt multiple: comportamentul, vestimentația, discursul, spațiile, ocupațiile. Femeia pariziana oferă un spectacol total că intrigă (de tip dramatic), acțiune (organizată că "lovituri
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de vizualizare a Parizienei sunt multiple: comportamentul, vestimentația, discursul, spațiile, ocupațiile. Femeia pariziana oferă un spectacol total că intrigă (de tip dramatic), acțiune (organizată că "lovituri de teatru"), portret (spectaculos), comportament (emfatic), receptare (epatarea spectatorului). Pariziana prezintă indici evidenți de teatralitate și invită la o receptare că o reprezentație bine montată. Creativitatea Parizienei se dezvăluie prin constituirea vieții sale că acțiune de tip dramatic, a unui scenariu propriu și a montării în scenă originale, cu o atmosferă deosebită, climat afectiv, temperatura
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care le creează o funcție de cultură. Omul este un actor atras în teatrul lumii, care duce la afirmarea și la punerea lui în evidență. "Avem în ființă noastră codificat rolul de actor, după cum lumea poartă în ea codul genetic al teatralității și își joacă în mod predeterminat propriul spectacol. (...) Lumea că teatru e o viziune care se nutrește din dualitatea existenței, din jocul dialectic al contrariilor și discrepanta dintre evidență și aparentă ce se traduce în discrepanta dintre semn și sens
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
rôle qu'ils jouent vis-à-vis de leurs semblables" [Maupassant, La Confession, în La parure, p.565]. La Maupassant adevăratul și falsul nu se deosebesc în nici un fel: bijuteriile sunt adevărate, garnitură e falsă, iar aparent totul e invers. Însă finalitatea teatralității nu este doar în a disimula, ci și în a crea un consens euforic, ca în piesele lui Molière. Aparențele arată partea frumoasă a lucrurilor, recreând atmosferă hedonista din perioada cercetată. A părea înlocuiește categoriile clasice ale frumosului/uratului 161
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fondului. Pariziana instituie o poetica și o estetică nouă cea a aparentei. Conform acestui program, ea își construiește viața că opera de artă162. În ipostaza să creatoare, de artist, Pariziana privilegiază partea estetică a căutării propriei identități. Cât privește femeia, teatralitatea ei este inerentă, așa cum afirma academicianul Mihai Cimpoi în contextul unei fenomenologii a spiritului teatral al lumii, vorbind despre "teatralitatea ființei feminine" [Esență ființei, p.245]. Femeile franceze, sub Napoleon al III-lea, au "pasiunea aparentei"163, observă Françoise Giroud
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]