KorAP: Find »[drukola/base=templier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...42 >

1,050 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

la ei. Cruciații sunt niște Încurcă-lume, oameni care pleacă fără să știe Încotro se duc și ce caută, În timp ce templierii sunt ca la ei acasă În locurile acelea, știu cum să trateze cu inamicul, cunosc terenul și arta militară. Ordinul Templierilor e ceva serios, chiar dacă se sprijină pe fanfaronada trupelor sale de asalt.” „Dar era numai fanfaronadă?” Întrebă Diotallevi. „De cele mai multe ori, da. Încă o dată, uimește distanța dintre știința lor politică și administrativă și stilul lor de frondă bazat pe curaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
ostentativă de gesturi pe o anume Dolores. Aceasta luă loc lângă noi, zicând: „Vreau s-aud Întâmplarea de la Ascalon, vreau”. „Deci, Într-o zi, regele Franței, Împăratul neamț, Balduin al III-lea al Ierusalimului și cei doi mari maeștri, al Templierilor și al Ospitalierilor, hotărăsc să asedieze Ascalonul. Pornesc cu toții la asediu, regele, curtea, patriarhul, preoții cu crucile și stindardele, arhiepiscopii din Tyr, din Nazaret, din Cezareea, În fine, mare pompă, cu corturile ridicate În fața cetății inamice, și prapurii, și marile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
inamice, și prapurii, și marile paveze, și tobele... Ascalonul era apărat de o sută cincizeci de turnuri, iar locuitorii se pregătiseră din timp de asediu, fiecare casă era ciuruită de barbacane pentru aruncat proiectile, fiind tot atâtea fortărețe Înlăuntrul fortăreței. Templierii, cred eu, care erau atât de grozavi, ar fi trebuit să știe lucrurile astea. Dar nici vorbă, toți se agită, Își construiesc berbeci și turnuri de asalt din lemn, cunoașteți Înjghebările alea pe roți care se Împing lângă zidurile dușmane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
incendieze turnurile, vântul le e nefavorabil, flăcările cuprind zidurile, care În cel puțin un loc se prăbușesc. S-a făcut breșa! În acest moment toți asediatorii năvălesc prin ea ca un singur om și se Întâmplă ciudățenia. Marele maestru al templierilor pune să se bareze calea, În așa fel Încât În cetate să intre numai oamenii lui. Gurile rele spun că procedează așa pentru ca jaful să Îmbogățească numai Templul, binevoitorii sugerează că, temându-se de o capcană, voia să-i trimită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Îmbogățească numai Templul, binevoitorii sugerează că, temându-se de o capcană, voia să-i trimită Înainte, În recunoaștere, pe vajnicii săi oșteni. În orice caz, eu nu i-aș da ăstuia să conducă o școală de război, pentru că patruzeci de templieri străbat orașul cu o sută optzeci la oră, se izbesc de zidul Împrejmuitor din partea opusă, se opresc Într-un nor de praf, se privesc În ochi unii pe alții, se Întreabă ce caută ei acolo, fac stânga-mprejur și trec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
dimpreună cu marele maestru, Închid breșa, atârnă pe ziduri cadavrele și le dau creștinilor cu tifla, râzându-le În nas cu nerușinare.” „Mauru-i crud”, zise Belbo. „Ca niște copii”, zise din nou Diotallevi. „Erau fioroși mai mult de-o grămadă, templierii ăștia ai tăi”, zise Dolores ațâțată. „Mie Îmi amintesc de Tom și Jerry”, zise Belbo. Îmi păru rău. În fond, trăiam de doi ani cu templierii În gând și-i Îndrăgeam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, Îi prezentasem ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Ca niște copii”, zise din nou Diotallevi. „Erau fioroși mai mult de-o grămadă, templierii ăștia ai tăi”, zise Dolores ațâțată. „Mie Îmi amintesc de Tom și Jerry”, zise Belbo. Îmi păru rău. În fond, trăiam de doi ani cu templierii În gând și-i Îndrăgeam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, Îi prezentasem ca pe niște personaje de desene animate. Poate că era vina lui Guillaume din Tyr, istoriograful acela incredul. Nu erau chiar așa, acești cavaleri ai Templului, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
oarecare, când aș fi putut să fiu un Joinville al lor? Îmi veniră În minte paginile Închinate lor de către autorul Istoriei Sfântului Ludovic, care Împreună cu Ludovic cel Sfânt se dusese În Pământul Sfânt, ca scrib și luptător În același timp. Templierii existau deja de o sută cincizeci de ani, avuseseră loc destule cruciade pentru ca orice ideal să se fi frânt. Dispăruseră ca niște fantasme figurile eroice ale reginei Melisenda și regelui Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinseseră luptele interne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinseseră luptele interne din Libanul Însângerat Încă de pe atunci, căzuse deja o dată Ierusalimul, Barbarossa Înecat În Cilicia, Richard Inimă de Leu Învins și umilit se Întorsese În patrie deghizat chiar În veșminte de templier, creștinătatea și-a pierdut bătălia, maurii au un simț cu totul diferit al confederației ce se Încheagă Între potentați autonomi, dar care sunt uniți În apărarea unei civilizații - ei l-au citit pe Avicenna, nu sunt ignoranți ca europenii, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
petrece căderea ultimă și definitivă a Ierusalimului; războiul, Început cu o sută cincizeci de ani În urmă, e pierdut, creștinii vor trebui să Înceteze să-și mai poarte armele pe o câmpie destinată păcii și miresmei cedrilor din Liban, sărmani Templieri, ce s-a ales din toată această epopee a voastră? Duioșie, melancolie, pălirea unei glorii pe cale de Îmbătrânire, atunci cum să nu-și plece urechea la doctrinele secrete ale misticilor musulmani, la acea Îngrămădire hieratică de comori ascunse? Poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Ludovic, regele sfânt, regele care stă la masă cu marele Aquinat, el Încă mai crede În cruciadă, În ciuda celor două secole de visuri și Încercări eșuate din cauza stupidității Învingătorilor, merită oare să mai Încerce o dată? Merită, zice Ludovic cel Sfânt, templierii sunt de acord, Îl urmează În Înfrângere, pentru că asta e meseria lor, ce justificare ar avea Templul fără cruciadă? Ludovic atacă de pe mare Damietta, țărmul dușman e tot numai o scânteiere de lănci și halebarde și palanchinuri, scuturi și iatagane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
hotărăște Însă să debarce cu orice preț. „Credincioși ai mei, vom fi de neînvins dacă vom fi nedespărțiți În iubirea de aproapele. De vom fi Învinși, vom fi niște martiri. De vom triumfa, slava lui Dumnezeu va spori prin aceasta.” Templierii nu cred, dar au fost educați să fie niște cavaleri ai idealului, și aceasta e imaginea pe care trebuie s-o lase despre ei Înșiși. Îl vor urma pe rege În nebunia lui mistică. În mod incredibil, debarcarea reușește și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-i lua Egiptului un port vital. Dar mai era și geniul rău al expediției, fratele regelui, Robert d’Artois, megaloman, ambițios, Însetat de glorie imediată, ca orice frate mai mic. El dă sfatul să se Îndrepte spre Cairo, inima Egiptului. Templierii, altădată prudenți, acum freamătă de nerăbdare. Regele interzisese luptele izolate, Însă mareșalul Templului nu ține cont de această interdicție. Vede un pluton de mameluci ai sultanului și strigă: „Pe ei, În numele lui Dumnezeu, pentru că nu pot suporta o rușine ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
bizantine de aur. Regele decide atacul, traversarea nu e deloc ușoară, mulți se Îneacă și sunt târâți de ape, În timp ce pe malul opus așteaptă trei sute de sarazini călare. În sfârșit, grosul armatei pune piciorul pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
târâți de ape, În timp ce pe malul opus așteaptă trei sute de sarazini călare. În sfârșit, grosul armatei pune piciorul pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se aruncă și ei la asalt, dar ajung doar cu puțin după Artois, care deja a pătruns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
pe țărm și, după ordinele primite, templierii trec În avangardă, urmați de contele d’Artois. Călăreții musulmani o iau la fugă, iar templierii așteaptă restul armatei creștine. Contele d’Artois Însă se aruncă Împreună cu ai săi pe urmele dușmanilor. Atunci, templierii, pentru a nu fi dezonorați, se aruncă și ei la asalt, dar ajung doar cu puțin după Artois, care deja a pătruns În tabăra dușmană și a făcut ravagii. Musulmanii o rup la fugă către Mansurah. Provocare cum nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
asalt, dar ajung doar cu puțin după Artois, care deja a pătruns În tabăra dușmană și a făcut ravagii. Musulmanii o rup la fugă către Mansurah. Provocare cum nu se poate mai bună pentru Artois, care vrea să-i urmărească. Templierii Încearcă să-l oprească, fratele Gilles, mare comandant al Templului, Îl măgulește, spunându-i că deja a făcut o ispravă minunată, una dintre cele mai mari ce s-au făcut vreodată pe pământul de peste mare. Dar Artois, filfizon Însetat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
mare comandant al Templului, Îl măgulește, spunându-i că deja a făcut o ispravă minunată, una dintre cele mai mari ce s-au făcut vreodată pe pământul de peste mare. Dar Artois, filfizon Însetat de glorie, Îi acuză de trădare pe templieri, ba chiar adaugă că, dacă templierii și ispitalierii ar fi vrut, pământul acela ar fi fost de mult cucerit, iar el nu făcuse decât să dovedească ceea ce ar putea face cineva dacă ar avea sânge În vine. Asta era prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
spunându-i că deja a făcut o ispravă minunată, una dintre cele mai mari ce s-au făcut vreodată pe pământul de peste mare. Dar Artois, filfizon Însetat de glorie, Îi acuză de trădare pe templieri, ba chiar adaugă că, dacă templierii și ispitalierii ar fi vrut, pământul acela ar fi fost de mult cucerit, iar el nu făcuse decât să dovedească ceea ce ar putea face cineva dacă ar avea sânge În vine. Asta era prea mult pentru onoarea Templului. Templul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
dacă ar avea sânge În vine. Asta era prea mult pentru onoarea Templului. Templul nu e al doilea după nimeni, toți se năpustesc spre oraș, intră În el, Îi urmăresc pe dușmani până la zidurile din partea opusă, iar În acel moment Templierii Își dau seama că au repetat greșeala de la Ascalon. Creștinii - inclusiv templierii - au zăbovit să prade palatul sultanului, necredincioșii Își refac rândurile, cad În spatele acelei cete, deja răzlețe, de vulturi. Încă o dată, templierii s-au lăsat orbiți de lăcomie? Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Templului. Templul nu e al doilea după nimeni, toți se năpustesc spre oraș, intră În el, Îi urmăresc pe dușmani până la zidurile din partea opusă, iar În acel moment Templierii Își dau seama că au repetat greșeala de la Ascalon. Creștinii - inclusiv templierii - au zăbovit să prade palatul sultanului, necredincioșii Își refac rândurile, cad În spatele acelei cete, deja răzlețe, de vulturi. Încă o dată, templierii s-au lăsat orbiți de lăcomie? Însă alții relatează că, Înainte de a-l urma pe Artois În cetate, fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
zidurile din partea opusă, iar În acel moment Templierii Își dau seama că au repetat greșeala de la Ascalon. Creștinii - inclusiv templierii - au zăbovit să prade palatul sultanului, necredincioșii Își refac rândurile, cad În spatele acelei cete, deja răzlețe, de vulturi. Încă o dată, templierii s-au lăsat orbiți de lăcomie? Însă alții relatează că, Înainte de a-l urma pe Artois În cetate, fratele Gilles Îi spusese cu un stoicism lucid: „Domnule, eu și frații mei nu ne temem și vă vom urma. Dar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
vă vom urma. Dar să știți că ne Îndoim, și Încă foarte, că eu sau domnia ta ne vom putea Întoarce”. În orice caz, Artois, prin voia lui Dumnezeu, e ucis, și Împreună cu el alți cavaleri viteji, precum și două sute optzeci de templieri. E mai rău decât o Înfrângere, e o rușine. Și totuși, nu e Înregistrată ca atare nici măcar de Joinville: se mai Întâmplă, așa-i războiul. Sub pana domnului de Joinville, multe dintre aceste bătălii, sau harțuri, ce-or fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
de-al lui care-și dă sufletul, dar totul e ca și cum ar fi turnat În culori, printre valtrapuri roșii, harnașamente aurite, fulgerări de coifuri și de spade sub soarele galben al deșertului și În fața mării turcoaz, și cine știe dacă Templierii nu-și trăiau astfel măcelurile lor de zi cu zi. Privirea lui Joinville se plimbă de sus În jos și de jos În sus, după cum el cade de pe cal sau Încalecă din nou, și scoate În relief scene izolate, planul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
de aur pentru a-și salva viața. Însă cruciadele aveau loc cu o teologală rea-credință. La Sfântul Ioan din Acra, Ludovic este primit În triumf și iese să-l Întâmpine tot orașul În procesiune, cu clerul și doamnele și copiii. Templierii știu mai multe și Încearcă să intre În contact cu Damascul. Ludovic află, nu suportă să se treacă peste el, se dezice Încă o dată de marele maestru În fața ambasadorilor musulmani, iar marele maestru Își ia Înapoi cuvântul dat dușmanilor, Îngenunchează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]