5,198 matches
-
Gherla, apoi revine la Blaj, unde, repus în drepturi, este un apropiat al episcopului blăjean. Nicolae Comșa nu menționează anul morții cărturarului blăjean. Cercetătorii iluminismului românesc transilvan au identificat șase lucrări ale lui Gherontie Cotore, majoritatea rămase în manuscris. Student teolog fiind încă scrie, în 1746, Despre articulușurile ceale de price, editate acum pentru prima dată, după mai bine de un sfert de mileniu. Pentru înțelegerea acestei lucrări este important să reamintim că ea a fost scrisă la doi ani după
Un precursor al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/16352_a_17677]
-
răspunsuri, cartea lui Cotore probează o cultură teologică temeinică, susținînd ideea că Unirea cu Biserica Romei este o revenire la religia străbună sau cum se spune în limbaj religios arhaic la "legea strămoșească". Dacă în textul cărții istoricii literari și teologii au descoperit o adaptare a Catehismului din 1726, al lui De Camellis, apărut tot la Tyrnavia, introducerea și concluziile se caracterizează printr-o mare dragoste de neam și prin dorința sinceră de a contribui prin luminarea lui la propășirea acestuia
Un precursor al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/16352_a_17677]
-
credință ortodoxă, aprobarea Bisericii, vechime 8, ultima condiție referindu-se la încadrarea autorului în limitele celor opt secole creștine, mai precis până la anul 787, dată la care a avut loc cel de-al șaptelea Sinod ecumenic de la Niceea. În general, teologii romano-catolici susțin că, într-adevăr, aceste condiții sunt pertinente pentru ca un autor să poată fi considerat Părinte, însă, acordă același apelativ și unor autori care nu au îndeplinit decât parțial primele trei condiții. Astfel, autori precum Tertulian, Origen, Eusebiu al
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
n-au fost uitați eroii, martirii și călugării, la fel de natural era să nu fie uitați nici marii dascăli, aceia care au ilustrat opera de predare a învățăturii creștine 34. Autorii patristici nu voiau să treacă drept literați sau simpli scriitori teologi. Ei se simțeau reprezentanți ai adevărului divin, purtători ai acestuia în folosul comunităților creștine, având misiunea să-l propovăduiască întregii lumi. Orgoliul retorilor și al savanților nu îi atrage, ba chiar e respins cu hotărâre. Ei se consideră învățători legitimi
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
o rațiune dreaptă, de o libertate nesfârșită de inițiative și de acțiuni și de o suveranitate blândă tinilor din Faptele Apostolilor și Didahie; toți scriitorii patristici înfierează războiul și elogiază pacea ca pe <<mama>> Sfinți il al Ierusalimului, Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Ambr cu care pot schimba fața pământului instaurând aici împărăția cerurilor 48. Literatura patristică elogiază și prețuiește pe o întinsă gamă munca, dreptatea, demnitatea, libertatea, egalitatea și progresul, cărora, prin Origen și Părinții Capadocieni, Ioan Gură de Aur, Ambrozie
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
de Ele Caraboi, Doina C 64 Ibidem, p. 16. 16 sobru Platon, Aristotel, Porfiriu, Cicero 65), ghidându-se după principiul: să iei de la alții cum ia albina nectarul din flori, după cuvintele memorabile ale Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie Teologul. Uneori se recomanda și se practica, spre exemplu în școala catehetică de la Alexandria, principiul conform căruia, înainte de însușirea Sfintei Scripturi și primirea Botezului era necesară împroprierea culturii profane, lucru împlinit de aproape toți Părinții. Problemele culturii patristice erau numeroase și
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
întâlniri neașteptate, deliciile raiului înainte de cădere etc. Frumusețea literară deși uneori criticată ca venind de la idololatri e în general apreciată și cultivată de scriitori ca Sfântul Ciprian, Lactanțiu, Fericiții Ieronim și Augustin, Scrisoarea către Diognet, Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur etc71. Lăsând la o parte aspectele strict negative ale filosofiei, aceasta venea și cu lucruri pozitive: afirmarea existenței unui singur Dumnezeu, apariția lumii și a omului sub egida unui Demiurg, dorința de cunoaștere a adevărului, binelui
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
o teologie cât mai actuală, adică cât mai necesară și mai folositoare epocii lor. În ce privește forma, ei s-au străduit să-și îmbrace pe cât posibil gândirea în categoriile filosofice și științifice ale epocii lor. Cu alte cuvinte, ei au fost teologi ai epocii lor, atât în ce privește fondul problemelor abordate, cât și în ce privește sistemul conceptual și verbal pe care l-au folosit. Prin ceea ce scriu, Părinții trimit nu la rodul gândirii proprii, ci la ceea ce li se descoperă. Aceasta nu înseamnă că
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
dogmatică și în 1937 i se va oferi și rectoratul. Din 1934 conduce ziarul Telegraful român unde publică și o seamă de articole critice vs. "Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie", ceea ce n-a întunecat definitiv relațiile teologului cu poetul. Nu se implică în politică, nu are simpatii față de culorile vreunui partid, ceea ce n-a exclus avertismentul primit din partea "cămășilor verzi". Mergând înainte, anticipator, și revenind pe spirala cronologiei, Lidia Stăniloae așterne amintiri fie trăite și relatate prin
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
173). O admirabilă înțelegere a lucrării spirituale desfășurate de părintele Stăniloae probează autoarea ori de câte ori insistă asupra conceptului de credință trăită, întrevăzută la părinții Cleopa de la Sihăstria, Paisie de la Sihla (p. 323), Justin de la Cernica (204), admirați și iubiți de marele teolog ca expresii ale înduhovnicirii dumnezeiești. Legăturile profesorului cu călugării au fost permanente și atestă prețuirea sa pentru isihasmul ortodoxiei noastre. Ceea ce nu înseamnă că părintele Stăniloae n-a apreciat harul preoților de mir, cum ar fi părintele Vișoiu de la Biserica
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
o organizație protestantă, Simad. Directorul acestui cămin era Paul Evdokimov, cu care am devenit destul de prieten. Și Michel și Paul Evdokimov sunt mari dostoievskieni. Am avut o bună relație cu lumea ortodoxă rusească de la Paris, cu profesorul Zander, foarte interesant teolog, cu Schmemann, cu Meyendorf, care s-a ocupat de Grigore Palamas. Am stat doi ani și ceva la Sèvres. Am fost coleg cu Ion Cușa, Paul Miron. Aici locuiau mulți români, dar erau și polonezi, și unguri, ucraineni, sîrbi, în
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
faptul că ceea ce așteaptă e mai măreț și mai dumnezeiesc, decât tot ce se vede. (...) minunându-se și uimindu-se necontenit de ceea ce cunoaște, niciodată nu-și oprește în cele văzute dorul de cel văzut”76. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, teologul care nu numai a tradus opera In canticum canticorum a Sfântului Grigorie de Nyssa, ci a și teologhisit adânc pe marginea ideilor ei teologice vaste, sporind astfel înțelesul acesteia și uneori adâncind cugetarea gregoriană cu speculațiile sale teologice deosebit de adânci
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
pentru vreun ideal, dar fără să aibă nici eleganța ușor fanată a retragerii din lume, "arta" pe care o critică este un fel de miles gloriosus, de soldat fanfaron: "vremea noastră nu e vremea cronicarilor și a rapsozilor, ci a teologilor lacomi, ipocriții unei vieți și cinicii unui minut de sinceritate, a cabotinilor bătrîni și a tinerilor fără alt ideal decît idealul unei vieți trîndave..." Trimiterea la Epigonii lui Eminescu (trecînd prin mult mai "violenta" Scrisoare aIII-a) e vizibilă: Voi
Scris-cititul cutumiar by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12004_a_13329]
-
aproapelui din prisosul adunat prin renunțarea benevolă la consumarea îndreptățită a bunurilor. Fiindcă despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durată s-a scris detaliat și limpede în multe rânduri și in multe locuri, iar părerile teologilor români cu privire la readaptarea dispozițiilor care reglementează postul au fost pre¬zentate pe larg, vom înfățișa postul din punctul de vedere al Sfântului Casian Romanul și al Sfântului Vasile cel Mare, primul înfățișând postul într-o viziune cu totul nouă și
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382702_a_384031]
-
timp și veșnicie, durere mântuitoare, slavă tainică purtătoare de viață. Prin Cruce, postul se cinstește, înfrânarea strălucește, rugăciunea se săvârșește. - Cum ajută înțelegerea semnificațiilor Sfintei Cruci în ieșirea oamenilor din angoasa cotidiană, din suferință și din toate încercările vieții? - Un teolog contemporan observa că vremurile noastre răsună mai mult de strigătul lui Iov. Majoritatea celor care suferă îl acuză pe Dumnezeu de excesele răului, de absurditatea ororilor din această lume. Dumnezeu "pare că tace atunci când mor inocenții, iar tăcerea lui Dumnezeu
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382702_a_384031]
-
Despre Orobio "Orobio era un rabin atît de învățat, încît nu căzuse niciodată în patima fantazărilor ce li se reproșează atîtor alți rabini; profund, fără a fi obscur, cunoscător la multor scrieri, un om plăcut și foarte cuviincios. Filip Limborch, teolog al arminienilor din Amsterdam, a făcut cunoștință cu el în jurul anului 1685; ei discutară mult timp împreună, fără nici o acreală însă și ca doi prieteni care vor să se lumineze unul pe altul (...). " Ei luară hotărîrea să aștearnă pe hîrtie
Voltaire despre evrei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16036_a_17361]
-
și ca doi prieteni care vor să se lumineze unul pe altul (...). " Ei luară hotărîrea să aștearnă pe hîrtie întrebările și răspunsurile, pe care apoi le-au tipărit amîndoi în anul 1687. A fost, poate, cea dintîi dispută între doi teologi în care nu se aruncară ocări, dimpotrivă amîndoi adversarii purtîndu-se unul față de celălalt cu tot respectul. "Limborch respinge spusele marelui și ilustrului evreu, care, la rîndul său respinge formulele marelui și ilustrului creștin. Orobio nu vorbește niciodată de Isus Cristos
Voltaire despre evrei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16036_a_17361]
-
cînd termina cu cele zece de la amîndouă mîinile, lăsa brusc mîinile în jos, și, de orice ar fi fost vorba, surîdea oamenilor cu ochii lui albaștri, luminoși, de strălucirea apelor privite de generații și generații, moștenită. Nepotul blond al popii, teolog cu carte la București, pe care îl chema Volodea, nu slujea... N-avea încă dreptul, nefiind hirotonisit - cu Ilvi se făcea o excepție el fiind, de fapt, și după toate arătările, un trimis special al lui Dumnezeu dincolo de orice regulă
Praznicul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16102_a_17427]
-
armament, bine uns, și își duceau degetele la nas, de duhoare. Dacă omul n-ar fi avut miros, ar fi fost ca mai înainte - morunul uriaș, cu forma lui aerodinamică amenințătoare... Cei mai mulți, contemplînd peștele gigantic, spărgeau semințe de bostan. Tînărul teolog, cu Ilvi de mînă, priveau și ei morunul. Doar băiatul părea că mănîncă și el semințe; dar nu erau semințe; Ilvi își rodea înverșunat unghiile, scuipînd în jos cojile. Ceilalți duceau de zor mîna la gură, aruncînd cu pumnul în
Praznicul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16102_a_17427]
-
Păcate de muncă! zău! făcea compătimitor. - Măcar... măcar, mai spunea tolerant, dacă Dumnezeul vostru ar avea în vedere cît s-a muncit aici,... măcar să acorde circumstanțe atenuante respective... - hă-hă-hă! făcea binedispus. Într-un colț, se încinsese o discuție cazuistică între teolog și notarul comunei. Dacă morunul n-a fost mîncat - zicea acesta - dacă n-a trecut prin burțile oamenilor, degeaba, nu se acordă nici o iertare, păcatul nu este iertat de tot. Cel mult dacă Dumenzeu apleacă așa, o ureche, data viitoare
Praznicul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16102_a_17427]
-
cele din alte dicționare - românești sau străine. în dicționarul academic al lui Sextil Pușcariu (tomul apărut în 1940), cazuistica era "acea parte din teologie care-și propune să rezolve cazurile de conștiință; p. ext. dispoziție spre subtilizare", iar cazuistul - un "teolog care caută să rezolve cazurile de conștiință; p ext. cel căruia-i place a pătrunde pînă în cele mai mici amănunte ale fiecărui caz, analizînd și subtilizînd, cu gîndul de a da o dezlegare mai exactă și mai documentată". Se
Cazuistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16099_a_17424]
-
un dicționar recent (De Mauro 2000) ca "parte a teologiei creștine care aplică principiile moralei la cazuri de conștiință specifice, spec. pentru a le clasifica și a extrage din ele norme de comportament"; o nuanță ironică apare doar la casista "teolog expert în analizarea și în rezolvarea cazurilor de conștiință", care denumește, prin extensie, și o "persoană pedantă și meticuloasă"; în spaniolă situația e asemănătoare. în franceză (de unde româna a preluat cele două cuvinte), casuistique apare cu sensul teologic normal și
Cazuistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16099_a_17424]
-
chip dezinteresat de înalta calitate și misiune a creatorilor, în a căror inimă bate ceasul mai presus de vreme". Poetului i-a izbutit, în final, o imagine antologică, ieșită de sub pana "creatorului predestinat". Ce putea fi mai pedepsitor pentru un teolog decât să i se refuze dreptul la protecția figurii sacre? Și aceasta nu a fost decât începutul. După ce și-a încercat condeiul muiat în cerneala persiflării, Blaga a continuat, aproape număr de număr să scrie astfel de tablete, orientate spre
Lucian Blaga pamfletar by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/16100_a_17425]
-
unul care îndrăznise să ia în deriziune o idee din Spațiul mioritic, printr-o nepermisă exagerare. În cel de-al doilea și ultimul an al revistei "Saeculum", simetric, Blaga revine la subiectul prim, poziția revistelor teologice față de scrierile sale. Contestatarul teolog cunoscut este vizat prin ricoșeu, prin cel care îl laudă (Petru Rezuș) pentru "răspunsul magistral" contra Blaga. Însemnările lui Rezuș sunt considerate drept "ciudățenii rizibile", însăilate într-un fel de panegiric "în înțelesul originar al unui discurs de laudă", acum
Lucian Blaga pamfletar by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/16100_a_17425]
-
al pamfletarului nu era atât panegiricul, cât faptul că îi era atribuită, în mod fals și într-un limbaj pedestru, insultător, "mărturisirea oficială a regretului tipăririi acestei nenorocite opere filosofice". Se preface a fi încercat de îndoiala că un profesor teolog ar putea fi atât de inventiv și recurge inspirat la o preteriție încărcată de ironie, după care etichetează scurt și violent: Deoarece nu înclinăm să atribuim profesorului de teologie atâta fantezie, ne întreabă cine-o fi gușatul care a putut
Lucian Blaga pamfletar by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/16100_a_17425]