284 matches
-
epidictic (convocând autori ca Joseph de Maistre, Salvador Dali și făcând o ocheadă la E. M. Cioran), defragmen(ta)torul nostru glosa consecvent pe teme structuraliste, folosind referințe la logică și istoria ei pentru a vehicula obsesiile ne(o)marxiste ale textualismului militant (printre care teama de elita textocraților, castratori ai imaginarului social). Iar când, în 1988 (crel, nr. 4), Luca Pițu continuă povestea alterității invocându-i pe Derrida, Joyce, Levinas, Blanchot, Martin Buber, Deleuze, Nietzsche (autori de orientare diversă și cu toții
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
degetul în gură: O-i, oi..." Începând cu Liniștea vânatului (Editura Junimea, Iași, 2005), poetul începe totuși să își rideze masca, într-un mod cât se poate de... postmodern. De la un punct încolo, ingredientele bine știute ale postmodernismului, mai exact textualismul, autoreferențialitatea, rafinamentul tehnic și în special ironia cu toate formele ei posibile, se mixează migălos, într-o textură miscelanee care îl prinde foarte bine. Citind O scurtă ochire din Ultimul vorbitor..., spre exemplu, putem avea senzația că respirăm din nou
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
locul ocupat de retorică în postmodernism provine din înseși caracteristicile postmodernismului, care agrează un discurs mixt, interdisciplinar, ce nu mai respectă granițele clare, trasate anterior. Habermas, de altfel, va critica nivelarea distincției de gen dintre filosofie și literatură într-un textualism care ajunge să expedieze logica în domeniul retoricii. Aceasta din urmă estompează rațiunea argumentativă și criteriile pe care logica le punea până atunci la dispoziție. Filosoful german lecturează în procedeul deconstrucției o anumită formă de "fanatism" ce impune o căutare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim din limitele slujbelor noastre prin estomparea totală a distincției literatură-filosofie și prin promovarea ideii de "text general" nediferențiat, linear"311. În eseul "Nineteenth-Century Idealism and Twentieth-Century Textualism", Rorty nuanțează foarte mult o serie de idei privitoare la discursul științific, filosofic și literar, aducând în același timp critici conceperii actuale a "textului universal". Dacă secolul al XIX-lea deținea o disciplină considerată a fi arhitectonică pentru întreaga cultură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosofia, în contemporaneitate ea și-a pierdut autoritatea, cultura noastră fiind una a suspiciunii generalizate. În plus, "acolo unde idealismul secolului al XIX-lea voia să substituie un anumit tip de știință (filosofia) cu altul (științele naturii) drept centrul culturii, textualismul secolului al XX-lea vrea să plaseze literatura în centru și să trateze știința și filosofia, în cel mai bun caz, ca genuri literare"312. Predominanța filtrului literar de lectură și interpretare a textelor din diverse arii culturale implică numeroase
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pur și simplu, rostesc cu voce tare textul. Îl am în vedere pe Cervantes, Flaubert și, bineînțeles, pe Creangă. În spațiul românesc mai identificați astfel de scriitori? Toți marii povestitori, însă cu precădere Sadoveanu. E totuși un alt tip de textualism acolo. În principiu cei doi narează în același registru, însă la Sadoveanu există mai mult epic. Dar ca și la Creangă, epicul se transformă în poetic. Apropo de poetica romanescă, foarte bine surprinsă de R.M. Alberes în Istoria romanului modern
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
caragialian. Oralitatea, concizia, referențialitatea, mixarea deliberată a registrelor stilistice, procedee precum "tema și variațiunile", colajul de texte, lista etc. vor antrena un traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc 115. Motivată astfel prin diferențele sesizabile la nivelul receptării literare ulterioare, distincția propusă poate fi dezvoltată imaginând o grilă a dihotomiilor care acoperă mai toate aspectele lingvistice. Scrupulozitatea conștiinței artistice, datorată impecabilei însușiri a "gramaticii și a retoricii"116
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Horia Simionescu, Costache Olăreanu, și alții, autoproclamați "avangardiști întârziați"3, au început să fie acreditați drept "precursori ai postmodernismului românesc"4. Ca formă emblematică a acestuia, "ingineria textuală" pune în legătură proza caragialiană cu literatura noii mișcări. Mai exact, protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6 Veritabile mostre de "regii textuale" caragialiene sunt piese precum Telegrame, Urgent!, Antologie, În stilul și cu sintaxa "Monitorului oficial", C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări etc., în care scriitorul își limitează contribuția la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și lungă tot e mai lesne decât fleacurile mici și ușoare, când ai o dată rețeta sigură. (Rețetă practică pentru a face o lucrare literară, în genere).16 Mai mult decât prin dimensiunile prozei sale, Caragiale se apropie profetic de formele "textualismului" exersat în paginile târgoviștenilor, prin tehnica relativizării temei prin variațiuni. Cu vizibilă funcționalitate parodică în celebra piesă al cărei tiltlu denumește ineditul procedeu, dar și în Groaznica sinucidere din strada Fidelității sau chiar în savuroasa stenogramă Congresul cooperativ român (Ședința
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sesizează că fondul rezistent al Levantului atestă contrariul: "Cărtărescu nu e un dezabuzat. Trebuie să existe o gigantică doză de candoare pentru a scrie așa ceva"8. Candoarea aceasta, pe care postmoderniștii români și-o reneagă programatic, arată, în realitate, că textualismul a apărut, la noi, dacă nu ca modă, cel puțin ca neoavangardă pe lângă neomodernismul generației lui Nichita Stănescu. Așa se explică de ce textualiștii s-au închis în grupul lor cu un exclusivism demn de radicalismul avangardelor de la începutul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
1. Suportul postmodernității. Primul dintre paradoxurile postmodernismului românesc este precaritatea infrastructurii postmoderne. Asupra acestei curiozități au atras atenția Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Daniel Corbu, și, mai ales, Adrian Dinu Rachieru. Acesta din urmă argumenta că, în lipsa suportului postmodernității, textualismul și doctrina sa aferentă au riscat să transforme postmodernismul românesc într-o nouă "formă fără fond": "Golit de postmodernitate, postmodernismul românesc riscă să suporte un tratament <<junimist>>, dovedindu-se păgubos, o nouă formă fără fond"195. Daniel Corbu, încercând să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
orice altceva, numai nu postmodernism, dat fiind că, în Occident, postmodernismul a pus capătă tuturor avangardelor. Mai mult, pretinzând că acest "avangardism de refugiu" a însemnat o armă de rezistență și de luptă contra ideologiei totalitare, Daniel Corbu recunoaște că textualismul a fost o ideologie, ceea ce presupune alt argument asupra inexistenței unui postmodernism optzecist, dat fiind că postmodernismul a fost, în același Occident, o postideologie. Insă, probabil, în anii aceia, optzecismul nu și-a putut permite luxul să fie nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a putut permite luxul să fie nici măcar o ideologie, fiindcă o ideologie anticomunistă fățișă n-a îndrăznit nimeni să afișeze, cu excepția unor disidenți rarisimi precum Paul Goma, care tocmai "optzecist" nu s-a recunoscut. Ba, mai mult, el a ridiculizat textualismul ca... textilism, adică un verbiaj conformist, cu generozitate tolerat de regim. Iar dacă, totuși, s-a aventurat într-o postură ideologică, n-a putut-o face decât din interiorul sistemului și în slujba lui, nicidecum spre a-l submina. Tendința
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în sensul efortului de înnoire a limbajelor artistice, ceea ce nu e puțin lucru. Din acest punct de vedere, există o asemănare cu experimentele postmoderne din Occident, unde domnia simulacrelor a fost opera unei societăți fericite, de consumerism și de libertate. Textualismul crea, astfel, impresia că România devenise un tărâm paradisiac, în care până și o chiuvetă putea visa la iubirea cu o stea, ca în Luceafărul eminescian. Puțină ironie, puțină miștocăreală, puțin joc de-a ingineria textuală, atâta cât să se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu are geniul ei artistic, Goma spune, în limbaj nud, adesea crud, că pentru un regim totalitar precum cel din România ceaușistă orice altceva era firesc, numai refugiul în jocurile intertextualității nu. Paul Goma arată, cu cărțile pe masă, că textualismul a avut moleșeala sămănătorismului din la belle époque, cum era etichetată fericita perioadă europeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul celui următor. Propaganda comunistă a vorbit, la noi, de "epoca de aur", dar, bineînțeles, tot ca "formă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
perioadă europeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul celui următor. Propaganda comunistă a vorbit, la noi, de "epoca de aur", dar, bineînțeles, tot ca "formă fără fond". De aceea, recurgând la pomenitul joc de cuvinte și numind textualismul un... textilism, Goma afirmă că postmodernismul anilor optzeci a fost un soi de sămănătorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă. Aceasta a fost, se pare, cea mai importantă mutație estetică, în limbaj lovinescian, în sămănătorismul dâmbovițean
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi revendicată de postmoderniști, dar la fel de bine și de romantism, și de suprarealism, și de expresionism, și de modernism. Volumul pare o foarte derutantă amestecătură de scriituri, de la versul clasic și de la poemul în proză până la versul liber, împănat cu textualism, nelipsind aforismul sau eseul. Prozaismul se îmbină cu lirismul inefabil, cu delirul verbal mânios sau ironic, cu observația banală abundând în "sofisme", străluminate, în câteva valuri, de observații profunde și de înaltă filosofare. Simți, însă, că amalgamul acesta e doar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu este fără legătură cu preferința acordată de scriitori pentru descrierea unor opere de artă care să filtreze semnificația textului. Scriitura livrescă, rafinată și plină de aluzii intertextuale este, de altfel, o trăsătură caracteristică a scriitorilor discutați în această lucrare. Textualismul, adaptarea poeticii Noului roman francez sau a Postmodernismului la contextul românesc au condus la apariția un stil rafinat și elegant, în care referirea la alte arte este în perfectă consonanță cu modalitățile narative ale scriitorilor. Așa se explică probabil faptul
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
o postură antipozitivistă, care contestă cu tărie ideea că ar putea să existe date brute (naked data). Un număr mare de antropologi sunt de acord asupra faptului că semnificația este construită social, istoric și retoric. În schimb, ceea ce se numește textualism faptul de a asimila sensul pe care oamenii îl dau unui discurs, unui text, pe care ar fi suficient să-l citești a fost puternic criticat. O epistemologie relativistă foarte la modă, care nu mai face din adevărul științific un
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
Trandafir, Un roman istoric, T, 1988, 3; Romul Munteanu, Romanul unei societăți aberante, „Baricada”, 1991, 10; C. Constantin, „Castelul de papură”, ST, 1991, 8; Mircea Popa, Crepusculul unei lumi, TR, 1991, 44; Constantin Dram, Între alegorie și structură. Clasicism și textualism, CL, 1998, 4; Emil Manu, O carte care prezintă un muzeu imaginar?, VR, 1998, 7-8; Constantin Trandafir, O parabolă a spațiului concentraționar, F, 1998, 9; Constantin Trandafir, Criza romanului?, F, 1998, 10. M. In.
VREMULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290656_a_291985]
-
fim fericiți ne vom duce la/ cinematograf vom discuta despre artă/[...]/ iar la vară/ o, la vară/ vom vizita Bulgaria în autocar” (O dimineață în parc). De aceea, adevărata mutație în scrisul lui V. o reprezintă ralierea cam tardivă la textualism, anunțată de ciclul Descrierea poemului din Orașul cu un singur locuitor și legiferată în Înțeleptul la ora de ceai (1984), prin texte precum Poemul care se citește pe sine. Cu toate acestea, chiar și în cartea din 1984 maniera dominantă
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
1992, 8; Adrian Suciu, Poetul, ochiul orb și lupii, ECH, 1992, 3; Al. Cistelecan, Poemul adaptat, LCF, 1992, 17; Vasile Ciobanu, În miezul incandescent al realului, ATN, 1993, 4; Virgil Podoabă, Exerciții de dezvățare, VTRA, 1993, 6; Liviu Ioan Stoiciu, Textualismul trebuie reformat, „Cotidianul”, 1994, 242; Nicolae Oprea, Un poet din Nord-Vest, „Calende”, 1994, 8-10; Mircea Muthu, Poemul despre cuvinte, TR, 1994, 50; Virgil Mihaiu, Suflu poetic septentrional, ST, 1994, 12; Aurel Pantea, Un dionisiac la masa textualiștilor, APF, 1995, 1-2
VULTURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
ale gândirii omenirii. Afectivitatea simulată duce la sentimentalism, precum, de pildă, în Levantul cărtărescian. Cezar Ivănescu crede, ca altădată Chateaubriand (care vorbea de géniesmères), că matricializarea canonului literar nu se datorează teoreticienilor, ci geniilor. Ca și Paul Goma, pentru care textualismul nu-i altceva decât textilism, Cezar Ivănescu manifestă o ostilitate evidentă împotriva postmodernismului pe care, în repetate rânduri, îl numește prostmodernism. Poetul de care se ocupă Theodor Codreanu are toate semnele unui antimodern care nu cade niciodată în tradiționalism. Antoine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
evidentă împotriva postmodernismului pe care, în repetate rânduri, îl numește prostmodernism. Poetul de care se ocupă Theodor Codreanu are toate semnele unui antimodern care nu cade niciodată în tradiționalism. Antoine Compagnon definise antimodernismul prin sintagma de modernism critic. Întemeietor al textualismului e considerat Roland Barthes care, după 17 ani doar, adică în 1977, se declară antimodern. Spre deosebire de teoreticianul francez, Cezar Ivănescu a adoptat de la bun început antimodernismul lui Eminescu și, mai mult decât atât, a reușit să-i atragă de partea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]