263 matches
-
al său ca obiect de recunoaștere din partea cititorului. Simbolizarea conferă sens autoficțiunii, Îi oferă adică un plan de proiecție, o transcendență, În lipsa căreia autoficțiunea ar putea rămîne numai la stadiul de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură. Dar e vorba despre o transcendență factice, mediată de ficțiune, livrată ca momeală cititorului comod. Identitatea eului autoficțional, manifestat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
format din două prostituate, vă poate aminti de Quentin Tarantino. Iar limbajul, colorat, mai puțin violent decît o spune titlul, descinde dintr-o tradiție literară franceză unde, alături de maeștri ca Céline sau Louis Calaferte, Îi regăsim pe protagoniștii valului sexual textualist din anii 1970, Monique Wittig sau Tony Duvert. Față de literatura ultimilor, Însă, cea din Baise-moi nu ține atît să transgreseze limitele limbajului sau să depășească nietzschean literatura: narațiunea curge clasic, frazele scurte sînt expresia unei convingeri - și convenții - naturaliste, care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literar XX francez care n-au intrat În coliziune, pentru că teritoriile lor aveau multe puncte de contact. În 1977 apare romanul Fils al lui Serge Doubrovski care definește pentru prima oară În spațiul francez termenul de autoficțiune. Definiția lui este textualistă : « Încredințarea limbajului unei aventuri aventurii limbajului ». Cu toate acestea, În anii 1970 asistăm la o revenire puternică a eu-lui În literatură, anunțată de altfel de Michel Leiris Încă din 1946, cînd apare Aurora (scrisă Însă În plin suprarealism, În 1927
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
direct despre eroismul soldatului confruntat cu absurdul războlului, Les Champs d’honneur rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor ’90 se strecoară pline de candoare - copii, uneori, copii Întârziați (persoanajele lui Rouaud nu sunt altceva), tineri excentrici sau fecioare trufașe, dezrădăcinați ce-și găsesc aici o terra incognita. Ceea ce-i aseamănă este În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cine ne macină memoriile ubicuității/ cum am desfăcut colțurile ultimului secret/ în timpul dialogului de sticlă" etc. (din Dialogul de sticlă). De regulă, poetul construiește alambicat, mixând la voia sfintei inspirații după caz, diurne ori nocturne ermetisme reciclate, detalii personiste, voluptăți textualiste, încercând să corporalizeze în permanență ideea de complicație interioară. Acesteia i se asociază un simbol poetic dintre cele mai ofertante: oglinda, în care Liviu Apetroaie vede, natural, catalizatorul perfect pentru procesul de autoscopie. În puține cazuri (Festin corbesc, Autoportret, Drum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau învățăturile străinului către fiul său pe care l-a vândut, regula după care poți uita, absurd, de pe când lumea avea față de sticlă din despre iluzie și discrepanță..., atitudinea ontologică e aceeași: o melancolie densă, cu reflexe livrești și irizații textualiste, hrănită din pasta unui cotidian al deziluziei, al discrepanței între fața ascunsă, abia pulsândă, și cea evidentă, grotescă, a lumii. Încercând să descifreze relieful autentic al ființei, poetul află că a fi este sinonim cu a înțelege: "cheia înțelesurilor e
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
clopotele de fier, de aur și de pământ" (Primul poem cu o foaie și amurg). Ultimul volum de poeme al lui Nicolae Panaite, Glorie anonimă (Editura Timpul, Iași, 2007) pare a se construi aproape exclusiv ca o anexă la polemicile textualiste de răsunet acum vreo două decenii, valorificând în special posibilitatea lumii de a deveni cuvânt scris, deci text. Deși există și o priză incontestabilă a poetului la real, aceasta este trecută pe un plan secund, în favoarea unei prize totale la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de/ unde iese?/ din înlăuntrul tău iese.../ din înlăuntrul tău iese..." Într-o bibliotecă îndrăgostindu-se fără de moarte). Între demonii schizotimici proveniți din hrubele labirintice ale subconștientului și himerele suav liliale ale mitologiilor culturale de dată recentă se proiectează scenarii textualiste, complicate adesea excesiv. Tiparul cel mai frecvent utilizat este concepția chinuită a poemului, fixată într-un decor similiamniotic fastuos, în care se amestecă elemente de recuzită avangardistă și postmodernă: "deci: steagurile mici rumegă bătrâni și ziare.../ complexele alimentare în vomă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de la Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii, care să le faciliteze accesul În țara Verbului, Eutopia, sau în "țara de stele", Magnezia (descrisă într-un exercițiu cu mai mulți fluturi negri, care deschide Începutul poemului). Acolo unde Amintirile verbului originar sunt încă vii, iar poetul își
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ființa insolită. Ochii săi aveau o strălucire vie, arzătoare, ca și cum ar fi aruncat fulgere. Buzele sale fine păreau niște lame de oțel. Este de la sine înțeles că explicarea descrierii dată elevilor este mai eficientă dacă se face într-o optică textualistă, adică pe texte complete care formează sensul și semnificația descrierilor studiate. Fără această precauție metodologică, profesorul riscă să aducă lecția într-un impas pedagogic așa cum scrie J.-L. Dumortier (p. 149). ...majoritatea exercițiilor școlare, atît cele tradiționale, cît și cele
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
fi înțeleasă mai bine dacă este abordată din punct de vedere semiotic" (Umberto Eco, 1982:43). 2. STRUCTURALISM ȘI SEMIOTICĂ 2.1. Structuralismul. Teorie sau metodă? "Spirit al timpului", "modă", revoltă împotriva sclerozei intelectuale și instituționale (mai '68 al intelectualilor textualiști, etnologi, antropologi etc.), aventura structuralistă a reunit sub o denumire nivelatoare o eterogenitate de tendințe și demersuri (de la teoria literară sau "Noua critică" practicată de Serge Doubrovsky, Roland Barthes, Jean-Pierre Richard, Charles Mauron la poetica reprezentată de Claude Bremond, Gérard
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de componenta sintactică) . TEXT Autorizînd ruptura radicală cu "reprezentarea realului", "intenționalitatea auctorială" etc., textul devine în a doua jumătate a secolului al XX-lea substitutul "operei literare" redusă la "urmă" (expresie) a unei scriituri. Semioticienii în general (Lotman, Barthes) și textualiștii în particular (Kristeva, Solles, Baudry) accentează "literalitate" și "jocul" textului și intertextului . TIP Categorie abstractă ce subîntinde multitinea actualizărilor discursive (de pildă conjuncția coordonatoare "și" actualizată de n ori într-o pagină de text). Opoziția tip/ocurență apare la Peirce
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
o revoltă față de reflexele condiționate de percepțiile raționalității, ci respingerea oricărei norme, a normei însăși, în toate planurile, desigur reușitele fiind în plan estetic, începând cu Nietzsche. Postmodernismul literar a debutat ca frondă față de tradiție, față de clasic, sfârșind în nihilismul textualist, în jocul gratuit de semnificații fragmentare, de tip puzzle, sensul fiind reconstruibil aleatoriu de fiecare cititor interesat (Marino, 1969). Postmodernismul în sens mai larg are reflexe în mișcări sociale rebele de tip hippy, în unele secte religioase ce cultivă izolarea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
artistică poate apela și ea funcția metalingvistică, orientată însă nu numai spre coduri lingvistice, ci și spre coduri culturale/estetice. Astfel, artele poetice fa cilitează decodarea semnificațiilor, oferind „chei de lectură“. Metaliteratura activează această func ție prin autoreferențialitate, prin discursul textualist al postmoderniștilor, prin proce deul intertextualității, al parodierii etc., care impun coduri de lectură și de interpretare spe cifice, în relație cu „pretextul“ și cu „arhitextul“ (Julia Kristeva). FUNCȚIA FATICĂ denotă capacitatea actanților comunicării de a iniția și a menține
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ipostază auctorială, fiindcă le este atribuit și rolul de creator al tex tului. Personajul narator auctorial este, de altfel, omniprezent în proza modernistă și postmodernistă, de la romanul epistolar și romanuljurnal la romanul indirect, la metaroman și la toată proza scurtă „textualistă“. Personajul narator poate fi însă și decentrat, devenind: personajnarator martor - are funcție narativă și funcție de regie, îndeplinind un rol secundar în acțiunea pe care o relatează (de exemplu, Ienache Coropcarul în Hanu Ancuței). personajnarator mesager - îndeplinește numai funcția narativă și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
biografie și își reinventează continuu identitatea se opune în mod clar eroului modernist, „omul esențial“, anistoric. CUPRINS: Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din romanul postbelic studiat Mircea Nedelciu, lider incontestabil al „generației textualiste“ (E. Simion) și unul dintre cei mai reprezentativi prozatori ai postmodernismului românesc, creează asemenea personaje care își sunt măsură și punct de reper. Publicat în 1984, Zmeura de câmpie este romanul unor destine distopice, „deturnate“ de la cursul firesc al creșterii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
la ora 6 (Lucian Pintilie, 1966), Canarul și viscolul (Manole Marcus, 1970), Ediție specială (Mircea Daneliuc, 1978), Să mori rănit din dragoste de viață (Mircea Veroiu, 1984), Pas în doi (Dan Pița, 1985). Este un fenomen asemănător „inovațiilor” formale ale textualiștilor în literatura română, foarte răspândite în anii ’80. Culturnicii, cenzorii politici erau foarte atenți la acțiune, la replici, unde aveau „competența” să sesizeze devierile de la grila Partidului, în schimb modul sofisticat de a filma era mai greu de taxat. Poveste
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
o judicioasă construcție de la cauză la efect. Nu trebuie să ne jenăm sau ne speriem de cuvinte, ne îndrumă înțeleptul regizor prin gura interpreților săi, trebuie să avem răbdare cu ele pentru că, în realitate, sunt, așa cum ne-au învățat structuraliștii, textualiștii sau maeștrii deconstructivismului, golite de sens, sunt altceva decât par. Când veți rosti, la finalul sufocantei și epuizantei experiențe de două ore de privit nimic, (c---t!), e bine să vă reamintiți că, în spiritul lui Foucault și Derrida, nu articulați
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de la Trismegist Încoace), semnificațiile sale esoterice - atâtea câte sunt - se vor confunda cu cele ale universului conținut Între faldurile aparent opace ale biografiei. Ar fi, Însă, o enormă greșeală să echivalăm intimul cu diversele esoterisme care bântuie În zona interpretărilor textualiste. La fel de contraproductivă este, Însă, poziția contrară. Pierre Reboul consideră, de pildă, că intimul este un mesaj, fără Îndoială, dar unul fără conținut - după cum intimismul a fost și va fi un conținut fără mesaj. Nimeni nu poate exprima inexprimabilul. Ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
glorie din a se proclama «producători» de text. Nu contează ce scrii, ce finalitate dai acestui act. Contează să scrii bine”, iar aceasta înseamnă „a decădea în tehnică și virtuozitate” (tema revine, în alt roman, ironizându-se, de pildă, „scălâmbăielile textualiste”). În locul lumii insulare și lipsite de transcendență a postmodernilor, S. propune o lume coerentă și plină, așadar o perspectivă unificatoare, iar accentul pe care alții îl pun pe suprafața textuală se mută la el pe substanța textului. Și cadrul cultural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
De multe ori, există chiar o tramă epică, uneori în stilul discursiv, colocvial-livresc al biograficului anodin al lui Mircea Ivănescu, alteori, într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv. Se regăsesc în poezia lui D. multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualistă, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea unor cuvinte sau expresii în engleză ori franceză, alternând cu limbajul colocvial și cu oralitatea. Diferența specifică rezidă în subordonarea lor față de o semnificație și față de o emoție: „Tu nu știi că metoda filosofică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
tradiții", anii ce vor urma vor da seama, probabil, și de acest lucru. Rămâne de văzut, de asemenea, ce terminologie va fi general acceptată la noi dintre cele propuse: fracturism (Eugen Simion), transmodernism (Cristian Livescu), modernitate recentă (Horia-Roman Patapievici), transmodernism textualist (Ion Bogdan Lefter), anarhetip (Corin Braga). Și, bineînțeles, adecvându-ne caracteristicilor spațiului românesc, în contextul în care admitem, sub oricare dintre formulări, existența postmodernismului în varianta românească, stăruie totuși paradoxul: va rezista un postmodernism fără modernitate, dar și fără postmodernitate? Capitolul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
într-o viziune mai amplă asupra discursivității, de care majoritatea postmodernilor s-au ocupat. Vasta cercetare a unor teme precum scriitura, discursul, metafora ne îndreptățește să afirmăm că postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a retoricii textualiste 237. De altfel, întreg discursul postmodern este preocupat atât de forța și ineditul ideilor puse în discuție (retorica metafizică), cât și de modalitatea în care textele se construiesc, se leagă (intertextualitate) și comunică între ele (retorica textualistă). Credem, așadar, că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un alt punct al analizei s-a concentrat pe discutarea conceptelor de scriitură și discurs, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ironizat de generațiile viitoare" (Richard Rorty, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, p. 145). 235 Ibidem, pp. 26-27. 236 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 41. 237 Pentru discutarea retoricii în contemporaneitate pe palierele argumentativ, metafizic, poetic și textualist, a se vedea Constantin Sălăvăstru, Raționalitate și discurs, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 283-341. 238 O parte din această analiză a conceptului de scriitură a apărut în articolul "Scriitura", în Sorin Pârvu (coord.), Dicționar de postmodernism, Editura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]