22,705 matches
-
imagini a României în presa străină. Din 2001 încoace și președinția și guvernul au avut tot timpul din lume pentru a se convinge că despre România s-a scris și de rău și de bine, în orice caz pe un ton mai curînd favorabil. Nu cred că presa străină l-a învățat pe dl Pașcu să-i sfătuiască pe ziariști să aibă mai multă grijă de sănătatea lor și să ticluiască un proiect de lege a dreptului la replică. Presa străină
Strategii securistice by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15142_a_16467]
-
alt continent, mi se pare singura rațională. Așa și canibalismul reprezintă o tradiție și a-l condamna noi, europenii, ar fi un amestec nepermis în tradițiile Africii etc. etc. Sofisticatele socioloage din Franța au găsit, s-ar crede, de bon ton să apere o mutilare de care nu suferă ele, ci alte femei. Fiind pește și maimuță la chinezi..." Un personaj tot mai interesant este secretarul general al guvernului, Șerban Mihăilescu. Acesta a acordat la începutul săptămînii trecute un lung interviu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15143_a_16468]
-
pustiul pînzei sau al suprafeței albe, în general, în față, cu amenințarea permanentă a neantului la fiecare pas, el începe, el transformă actul creației artistice în ritual fecundator și în moment germinativ. Semnul plastic, acel amestec elementar de grafie și ton, maculează fertil puritatea golului, aproximează tresee, își imprimă o anumită dinamică și devine, prin chiar aceste secvențe, un agent al întemeierii, al Creației celei dintîi. Punctul dinamic devine linie, linia își determină propriile-i morfologii, iar acestea, prin forța unei
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
Negulescu. Deși, la o privire fugară, această pictură poate părea consecința exclusivă a unui spirit ludic dus pînă la limită, în fond ea este un exercițiu grav și un experiment cu un amplu orizont metafizic. Din aproape în aproape, prin tonuri stinse, cu o sonoritate grea și profundă sau, dimpotrivă, prin explozii și prin dezlănțuiri expresioniste, Ilie Boca urmărește marile trasee pe care lumea însăși s-a născut și, mai apoi, și-a consolidat existența. De la semne heraldice la forme vagi
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
nici un comentariu care să sugereze faptul particular sau culoarea locală. Prin această probă a suspendării din temporal și de abolire a spațialității convenționale, atît Mitroi cît și Boca devin degustători ai unor esențe cromatice rare, căutători de penumbre și de tonuri jilave, de pămînt. Cu Geta Năpăruș, Ilie Boca se învecinează într-un alt spațiu și anume în acela al vocației epice. Epopeile concentrate pe spații mici la Geta Năpăruș, acel amestec foșgăitor de universuri, de regnuri și de indivizi, devin
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
nu s-au grăbit să amintească un trecut nu tocmai "curat" al celor doi, nici editorii nu au dorit să reamintescă texte compromițătoare interbelice. Dezbaterea a izbucnit cu adevărat abia atunci cînd a apărut în Franța studiul amintit mai sus. Tonul impus de Laignel-Lavastine nu era neapărat cel necesar, cel corect - au fost intelectuali români care s-au apropiat cu mai mult profesionalism de aceste subiecte delicate (Zigu Ornea, Adrian Marino, Marta Petreu și alții). Însă a fost nevoie ca un
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
adevărului, a bunului simț și a chemărilor politice nu toate motivate. Așadar, notăm printre detractori pe Norman Manea (SUA), Zigu Ornea (România), Leon Volovici (Israel), Daniel Dubuisson (Franța), Russel McCutcheon („născut În Canada și răsfățat În USA”), G. L. Ebersole, Toni Stigliano (SUA), „neserioasa Adriana Berger”, parțial, Florin Țurcanu, Marta Petreu, „cu o mare imaginație, dar fără multă logică” (din România), Alexandra Laignel - Lavastine (Franța). Degradarea jocului dublu față de Eliade a atins paroxismul „la serviciul memorial În cinstea lui Eliade”, când
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
Roata de rezervă, Complementaritate), simpluțe, fără adâncime. Celelalte manifestă o evidentă predilecție spre genul parabolă, uneori cu reușite reale (Spiritul de hoardă, o legendă grefată pe "deconstrirea " unei sintagme- catacreză) sau bizara proză Testul, kafkiană și grotescă, relatată cu un ton egal, rece, de "grad zero". E vorba de examenul ginecologic al unui hermafrodit, despre care aflăm abia în final că e astfel, și în momentul în care cititorul află acest lucru, Igor devine femeie, printr-o metamorfoză în chiar momentul
Alte proze scurte by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15190_a_16515]
-
Flaubert a creat "Noul Roman" în raport cu Balzac; la fel Dostoievski. Așa încît istoria romanului în occident este istoria revoluției permanente care a schimbat în fiecare moment, "romanul". Demonstrația este însoțită de un rîs atoateștiutor) Numai că acum prin Noul Roman (tonul devine dintr-odată serios) se înțelege o perioadă de reînnoire efectuată de scriitorii pe care i-am reunit la Les Editions de Minuit în anii, '50, '60, '70 etc. Dar mulți alți scriitori francezi ar putea aparține acestei mișcări, scriitori
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
generație de autori, chiar la Éditions de Minuit, cu excepția cîtorva ieșiți din comun, sunt autori care se citesc cu plăcere dar care nu deranjează pe nimeni. Echinoz - scrie bine, da, scrie bine... R.B.: Patrick Mondiano... A.R.-G. (Cu un ton blînd, conciliant): Da, Patrick Mondiano, este bun... Sunt cu toții scriitori buni, există mulți dintre aceștia, dar epoca, epoca stă sub semnul unei anumite replieri, a unei anumite modestii... Noul Roman poate fi acuzat de orice, numai de modestie nu (rîde
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
blondă care te roagă să-i dai un număr de fax, să-ți trimită o invitație. Dai cele două numere de fax ale redacției, spui și pe ce nume să le trimită (evident că nu citește ziarul!), precizând pe un ton cald că ele apar zilnic și în caseta redacțională a cotidianului (ai tot interesul să câștigi un cititor în plus!). Apoi urmează alt telefon de confirmare, dacă ai primit faxul cu pricina. Peste câteva zile, un nou telefon grijuliu dorește
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
oricît ar încerca să se ascundă, radiază, se umflă în pene întrucît expune o idee pe care o socotește originală sau îndrăzneață... Din același motiv, Nae Ionescu rămîne egal cu sine și nu e vehement, retoric, vaticinar, nu ridică niciodată tonul - iarăși o asemănare cu Caragiale. Și astfel fiind, nu frizează nici tirada patriotardă, cum i se întîmplă uneori lui Iorga, nici isonul de captatio de care n-au scăpat decît puțini". Aidoma lui Maiorescu și Caragiale, autorul Metafizicii a practicat
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
anticlericală, care era foarte populară în Spania pe vremea aceea. Și acum îmi mai amintesc unul din desene. Doi popi grăsuni stau într-o șaretă, iar Christos, înhămat, asudă și gâfâie de atâta efort. Pentru a avea o idee despre tonul revistei, iată de pildă cum descria aceasta o manifestație la Madrid, în cursul căreia muncitorii îi atacaseră violent pe niște preoți, rănind trecătorii și spărgând vitrinele: " Ieri după-amiază, un grup de muncitori mergeau liniștiți pe strada Montera, când au văzut
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
era o pasăre rară în literatura română. Era un personaj care și-ar fi găsit loc fără atîta zarvă în cultura germană sau franceză. Ar fi putut fi asemeni lui Gide sau Montherlant." * După ce și-a declamat frustrarea pe toate tonurile (era să zic: toanele) în scrisori particulare, publicate generos de CONTEMPORANUL, dl D. Țepeneag revine acum în paginile aceleiași reviste (nr. 16) într-un dialog cu dl Ion Simuț. Dl Țepeneag are o viziune războinică despre viața literară: lupte, tabere
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
spațiu privilegiat al cercetării sale, ci se poartă ca și cum în afara ei nu ar exista nimic, nici măcar sinucidere. I se mai poate reproșa cărții o oarecare redundanță, nu foarte supărătoare însă, atît timp cît discursul e o pendulare între povestire și tonul obișnuit al istoriilor de acest fel. Literatura, înaltă sau complet uitată, e un domeniu de analiză privilegiat pentru autor, din moment ce aceasta pune în scenă, și încă din belșug, sinucideri. Semnificativ e faptul că Minois alege drept graniță simbolică între atitudinea
Răspuns la întrebarea lui Hamlet by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15263_a_16588]
-
dar și pe acela al vechii cârciumi vestite a lui Tache Paranghilopulos unde se petrecuse teribila istorie a unui bandit din vechime pre numele său Ostafie cel negru, teroarea orașului. Totul povestit ca dealtminteri și în celelalte narațiuni, pe un ton aburit de ironie, de umor. Remarcabilă este bucata În mijlocul verii. Aici proza poetică și alegorică, amintind cumva de Vasile Voiculescu cel din ultimile sale proze, are în prim-plan o legendă foarte veche dintr-un sat unde frumoasa fată a
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
lîngă faptul că își construiește forma pe mai mulți vectori și în mai multe planuri, el implică și culoarea în strategiile expresive ale sculpturii și,pînă la un punct, recurge chiar la un camuflaj al materialului sub volubilitatea directă a tonului cromatic. Și pentru că tot am adus în discuție insinuarea unui alt element pe traseul discursiv al lemnului, și anume culoarea, cel care duce procedeul pînă la nivel de colaj sau, mai exact, de centru dur al unei structuri spațiale care
Bata Marianov se întoarce by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13388_a_14713]
-
mai vorbim de Ioan Es. Pop, Ioana Drăgan sau Horia Gârbea, veterani ai hârtiei. Ce se observă din prima este diversitatea tematică și stilistică a acestei antologii: texte așa-zis realiste, altele fantastice sau de-a dreptul S.F., unele în ton grav, altele amuzante ș.a.m.d. Din păcate, diversitatea nu suplinește calitatea. Cum se întâmplă de obicei, prozele sunt extrem de inegale, unele excelente, cum sunt cele semnate de Adina Dabija, Florin Lăzărescu, Ioan Es. Pop, Bogdan Suceavă sau Paul Doru
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
serie, absorbându-i într-un haos primordial al energiilor iraționale. În lipsa cogito-ului și a alegerii individuale, neantul dă buzna în existență." În timp ce despre Un tramvai numit dorință de Adrian Drăgan, o povestire buzzatiană 100 % (scrisă însă prost), mult mai gratuită, prin tonul minimalist-ironic, decât crede prefațatoarea, găsim o interpretare abia ea dominată de locul comun: „Prin metafora tramvaiului rebel care se revoltă împotriva traseelor prestructurate, pune, de fapt, problema libertății individuale într-o societate dominată de locuri comune și prejudecăți." Despre Bogdan
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
-l plictisi. Soții Mañara lăudau lichiorurile Deliei; într-o seară au vrut să-i servească un păhărel, dar Delia spuse cu bruschețe că erau lichioruri pentru femei și că vărsase aproape toate sticlele. „Lui Héctor...” începu maică-sa pe un ton plângăcios, și nu mai zise nimic ca să nu-l supere pe Mario. Mai târziu și-au dat seama că pe Mario nu-l deranja faptul că logodnicii erau pomeniți. N-au mai vorbit despre lichioruri până când Delia și-a revenit
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
vervă, chiar și când n-au fond.” Cameleonismul nu este numai al dramaturgului, ci și al ziarului acuzator deopotrivă, căci o dată numit în funcția de director al Teatrului Național din București, detractorii de mai devreme se întrec în articole pe tonuri encomiastice. Dar să nu uităm că ne aflăm încă la porțile Orientului, „ou tout est pris à la légère!” Față de reacțiile caustice ale presei bucureștene, ziarele din provincie, cu precădere cele din Iași, nu scapă nici o ocazie de a consemna
Oglinzi fidele și contrafăcute by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13410_a_14735]
-
străinătate, articole ce descriu cu lux de amănunte procesul de plagiat pentru drama Năpasta intentat de Caion sau chiar în interviuri contrafăcute. Provincia și capitala, pe de o parte, conservatorii și liberalii, pe de altă parte, vor aborda însă un ton unanim la moartea dramaturgului, publicând în masă articole elogioase și portrete sau inițiind chiar la Teatrul Național din București o „Săptămână Caragiale”. Cel mai frumos omagiu adus rămâne publicarea unei antologii de proză caragialiană de către cei de la Conservatorul, cuprinzând titluri
Oglinzi fidele și contrafăcute by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13410_a_14735]
-
justificate. În privința epistolerului și diaristului Sârbu, aprecierile sunt mărturisite direct. Textele care vizează “imaginea realului” îl recomandă pe prozator, în opinia lui Antonio Patraș, galeriei celor mai importanți scriitori din literatura noastră postbelică. În ciuda acestor aprecieri, biograful nu exersează un ton encomiastic gratuit. Alături de meritele pe care numai un “caz patologic” de iconoclasm (aluzie la studiul Sorinei Sorescu) le poate ignora, sunt amintite și aprecierile “grăbite” în defavoarea lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu ori “Dalai-Lamizatul” Noica. Un “om între oameni”, autor cu
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
este vehiculat, cam tezist câteodată, în discuțiile lor de-a lungul întregului roman. Subiectele predilecte o demonstrează: statutul și condiția intelectualului/creatorului, forța compensatorie a universului fucțional, fetișizarea carților prin utopia unui spațiu paradiziac format exclusiv din cărți. De obicei, tonul este dat de Tehur. Acesta exersează paradoxul și ambiguitatea cu o siguranța debordantă: „Când întâlnești la miezul nopții, în plin oraș, un camion încărcat cu cerbi împușcați exact în locul unde în timpul zilei vânduse semințe o bătrână e limpede că trebuie
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
nu constituie un domeniu închis, nu îndeamnă la recluziune, ci conduc spre deschidere, spre înțelegerea complexă a alterității și a modernității. În sfîrșit, trebuie relevată calitatea stilistică, diversă, desigur, dar mereu înaltă. Între sobrietate elegantă, rigoare geometrică și înflorire eseistică, tonul își găsește specificitatea. Pretutindeni, fraze armonioase, proprietate terminologică, expresivitate: cine a frecventat pe Eschil și pe Vergiliu știe să modeleze și să apere însăși limba română. Ar mai fi ceva: toate aceste cercetări nu stau numai sub semnul respectului față de
Noi studii clasice by Gabriela Duda () [Corola-journal/Journalistic/13435_a_14760]