1,607 matches
-
în centrul și sud-estul României unele denumiri geografice legate de pecenegi: satele "Beșimbac" (azi Olteț, din județul. Brașov), "Peceneaga" (jud. Tulcea), "Pecineaga" (jud. Constanța), pădurea "Peceneaga" (jud. Brăila) și muntele "Picineagul" (Jud. Arges). Desigur, este posibil ca unele dintre aceste toponime să fie de fapt cumane. Totuși, preluarea unora dintre ele de către sași arată că ele existau deja în secolul al XII-lea, înainte de stabilirea cumanilor în regiune. Pe de altă parte, toponimele de tip Heidendorf care înseamnă “satul păgânilor” se
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
Arges). Desigur, este posibil ca unele dintre aceste toponime să fie de fapt cumane. Totuși, preluarea unora dintre ele de către sași arată că ele existau deja în secolul al XII-lea, înainte de stabilirea cumanilor în regiune. Pe de altă parte, toponimele de tip Heidendorf care înseamnă “satul păgânilor” se referă la pecenegii care erau încă păgâni în vremea colonizării săsești. Nicolae Drăganu considera că așezarea pecenegilor în Transilvania s-a petrecut mai înainte de instalarea lor în Ungaria de dincolo de Dunare, deși
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
creștini, inclusiv armenii, erau acceptați doar dacă erau “pămînteni”, iar dintre străini, numai cei care făceau comerț cu ridicata. Pe lîngă aceste orașe, armenii din provinciile sudice ale viitoarei Românii mai erau stabiliți în Timișoara, Slatina, Turnu-Severin, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Aref (toponim „suspectat“ de a fi de origine armeană, de la arev = soare) Pitești, Ploiești, Tîrgoviște, Giurgiu, Buzău, Urziceni, Tulcea, Medgidia, Babadag și îndeosebi în Constanța, unde se așezaseră la sfîrșitul sec. XVII, fugind de năvălirea lui Tahmaz Șah în Asia Mică, pentru
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
au strămutat în Bulgaria, iar alții s-au alăturat celor care se refugiaseră în Ungaria. Restul triburilor s-au amestecat cu populația nomadă a Hoardei de Aur, după care ei încetează să mai fie menționați ca atare de cronicari. Anumite toponime turcice la sud de Kiev și în regiunea Circazia, respectiv Tahanča, Koșmak, Taldîkî ar putea avea o legătură cu berindeii. Numele localității Berdîčiv din sudul districtului Žîtomîrska (Jitomir) evocă prezența lor în respectivul spațiu geografic. Berindeii vorbeau un dialect turcic
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
dominației otomane localitatea se numea "Canat Calfa". După 1877 aici vin veterani împropietăriți prin decrete regale, din regat și din Ardeal. Satul se află la cca 4 km vest de Comuna Dorobanțu (DN 222-Topolog-Cerna). Denumirea „Meșteru” din 1963 este traducerea toponimului turcesc. Locuit în exclusivitate de români care se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor domestice și apicultură. Are Școală și Biserică. Este situat pe versanții unui pârâu ce izvorăște din estul satului și care curge sinuos spre Dorobanțu, apoi, „șiret
Meșteru, Tulcea () [Corola-website/Science/301850_a_303179]
-
proveniență. Astfel, "Scottus" sau "Scotus" înseamnă „scoțianul” iar "Eriugena" sau "Erigena", nume construit, se pare, de către el însuși, înseamnă „născut în Irlanda” („Eriu” desemnează Irlanda în limba celtă). Uneori cele două nume sunt comprimate sub forma „Scotigena”. Alăturarea acestor două toponime provine din faptul că în secolul al IX-lea Irlanda era o parte din Scoția, numită „Scotia Major”, deci Scotus Eriugena trebuia să însemne „Scoțianul irlandez” sau „Scoțianul născut în Irlanda”. În jurul anului 851 sosește la Paris, trăind o perioadă
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
constituind un loc de importanță strategică. Oștenii domnului Moldovei ademiniți de natura Codrilor din preajmă și frapați de farmecul peisajului podgorean, au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași. Etimologia toponimului Călărași: Călărași - soldat din cavalerie, cavalerist. Călărașii constituiau unul dintre elementele principale ale vechii armate moldovenești. Ei se recrutau din boieri și din slujitorime, aceasta din urmă făcând parte din clasa răzeșilor, cărora domnitorul le acordase anumite privilegii, pentru ca să slujească
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
termen care provine și numele văii Căpușului, prin care se făcea trecerea dinspre țara transilvăneană a românilor și slavilor, atestată în "Gesta" Notarului Anonim al regelui Bela, către stăpânirea ducelui bihorean Menumorut. În zona Călatei se regăsește, de altfel, și toponimul "Marothlaka" (Morlaca, CJ), care poate fi pus în legătură cu numele lui Menumorut și a bunicului acestuia, Morut. Prin apropierea Mănăstireniului trecea o străveche linie de hotar, păstrată în primele secole ale stăpânirii ungare. Ea a rămas, până in secolul al XVI
Comuna Mănăstireni, Cluj () [Corola-website/Science/300338_a_301667]
-
Transilvaniei și Ungariei. Zona Călatei, situată la răsărit de izvorul Crișului Repede, aparținea, în Evul Mediu, comitatului Bihor. Întreaga zonă este abundentă în vestigii încă foarte puțin cunoscute: dealul Cetățel a fost considerat ca fiind propice pentru ridicarea unei fortificații, toponime de tipul „Cetate”, „Dealul Cetății”, „Măgura Cetății”, „Cetatea de pămănt” sau „Cetatea Lupilor” sunt atestate la Huedin. La Mănășturu Românesc, pe platoul „Glimea”, I.Marțian a semnalat urme ale unei așezări omenești datând din Evul Mediu timpuriu. Aceste urme nu
Comuna Mănăstireni, Cluj () [Corola-website/Science/300338_a_301667]
-
Seliștea, situat între Dealul Horăitul Înalt și Dealul Târgului, în apropierea Drumului Sucevei. Cu acordul tacit al autorităților, ei și-au întemeiat o așezare lângă pârâul de sub Dealul Horăit pe care au numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Așezarea se află în apropiere de Biserică Uspenia. Pe hărțile militare austriece așezarea apărea sub numele de „Russnakendorf” („Satul rusnacilor”, în limba germană), iar popular i se spunea „Russnaken” sau „Ruși”. Încă de la începutul secolului al XIX-lea, există
Biserica Schimbarea la Față din Siret () [Corola-website/Science/317366_a_318695]
-
au traversat pădurea și i-au atacat pe apărătorii ei în luptă corp-la-corp. Armata moldoveană a fost încinsă (cu pierderi grele de ambele părți), iar cronicile spun că întregul câmp de luptă era acoperit de oasele morților, de unde probabil și toponimul ("Valea Albă" în română, în turcă). Ștefan cel Mare s-a retras în partea nord-vestică a Moldovei sau chiar în Polonia și a început să strângă o nouă armată. Otomanii nu au reușit însă să cucerească niciuna din cetățile fortificate
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
a acordat așezării dreptul de a ține târguri. Cu timpul localitatea a dobândit importanță comercială, fiind al doilea târg ca mărime din Țara Bârsei. Apar breslele dintre care cele mai importante sunt cele ale lemnarilor, țesătorilor și sticlarilor (de aici toponimul Valea Glăjeriei). În 1600, după lupta de la Mirăslău, trupele lui Mihai Viteazul au jefuit localitatea, fără să reușească cucerirea Cetății Râșnov. Pastorul Paul și fiul său au fost uciși de mercenari. Mihai Viteazul a acordat privilegii bisericii ortodoxe Sf. Nicolae
Râșnov () [Corola-website/Science/297030_a_298359]
-
a fost singur. Se preconizează că în anul 2012 , datorită începerii reparațiilor capitale la podul de peste Jiu de la Bucovăț șoseaua de legătură între Cetate, Plenița și Craiova să fie deviată prin Palilula în loc de Bucovăț și să fie continuată până la Podari. Toponime originale din jurul Palilulei : Grejdana (pădure întunecoasă și umbroasă, preferata craiovenilor pentru petrecerile de Paște și pentru picnicuri în sfârșitul de săptămână), Vârtoasa (deal cu teren arabil) , Giangalia ( pădure și fântână), Grosu (deal cu teren arabil), Pandurești (locație în pădurea Oborului
Palilula, Dolj () [Corola-website/Science/300410_a_301739]
-
presărat cu mici zone de terase provenite din tasarea stratului de loess. Fruntea terasei de 3-5 m, este pusă bine în evidență în zona de est, având unele zone care au fost afectate de prăbușiri de teren, în acest sens toponimul de "Viroaga" fiind concludent. În restul localității se află o zonă mai joasă, reprezentată de "Valea Mozolea" care se deversează în Dunăre. Această vale este uscată o mare perioadă a anului. Localitatea Giuvărăști se încadrează în climatul temperat cu slabe
Giuvărăști, Olt () [Corola-website/Science/301979_a_303308]
-
s-au așezat în secolul al XIX-lea câteva familii de emigranți ruteni. Cu acordul tacit al autorităților, ei și-au întemeiat o așezare lângă pârâul de sub Dealul Horăit pe care au numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Așezarea se află în apropiere de Biserică Uspenia. Pe hărțile militare austriece așezarea apărea sub numele de „Russnakendorf” („Satul rusnacilor”, în limba germană), iar popular i se spunea „Russnaken” sau „Ruși”. Mică comunitate de greco-catolici ruteni folosea pentru slujbele
Biserica de lemn din Mănăstioara (Siret) () [Corola-website/Science/317170_a_318499]
-
Poieni-Solca (în germană Pojeni) este o comună în județul Suceava, Bucovina, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Satul este o creație a secolului al XVIII-lea. Așa cum afirmă tradiția și toponimul o sugerează pe terioriul actual al satului a existat o zonă de pădure. Tradiția locală afirmă că satul s-a ridicat cu lemnul "„tăiat pe loc”". Dovezi în acest sens sunt alături de configurația frecventă a terenurilor cu sol tipic de
Comuna Poieni-Solca, Suceava () [Corola-website/Science/301987_a_303316]
-
satului a existat o zonă de pădure. Tradiția locală afirmă că satul s-a ridicat cu lemnul "„tăiat pe loc”". Dovezi în acest sens sunt alături de configurația frecventă a terenurilor cu sol tipic de pădure în continuă degradare și unele toponime precum fânațele: Poiana cea Mare, Poiana Bahnei sau Poiana Șesului etc. În privința existenței masive a pădurii pledează și plasarea în câmpul primei peceți din 1812 a unui brad sau molid. Între anii 1773-1775, este întocmită harta Būschel, izvor cartografic care
Comuna Poieni-Solca, Suceava () [Corola-website/Science/301987_a_303316]
-
Maramureș (orașul Târgu Lăpuș cu împrejurime), Neamț (comunele Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu-Ardelean), Sălaj (partea la est și nord de munții Meseș), Suceava (la west de râurile Dorna și Bistrița Aurie) și Vâlcea (o parte mică la nord de râul Lotru). Toponimul "Transilvania", derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat din anul 1075 („terra ultra silvam”), drept nume compus din "ultra" („peste”, „dincolo”) și "silva " („pădure”) și înseamnă "teritoriul de dincolo de pădure". La începutul secolului al XII-lea teritoriul era menționat
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Thracia și Scythia (Dobrogea de astăzi împreună cu teritoriul Cadrilaterului). Se argumentează că în aceste regiuni s-au păstrat mai bine toponimia, hidronimia și oronimia atât din substrat, cât și cea romanică, precum și unele străromânești. Dintre acestea din urmă, spre exemplu, toponime și oronime (masivi și culmi) Durmitor, Pârlitor, "Visător"/Visitor, Palator ("spălător"); "Surdulița, Piskulje (piscul)), Negrișor" și altele, menționate de istoricul Silviu Dragomir într-un studiu aflați în zona Muntenegru. Sau Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu („Cetate lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Palator ("spălător"); "Surdulița, Piskulje (piscul)), Negrișor" și altele, menționate de istoricul Silviu Dragomir într-un studiu aflați în zona Muntenegru. Sau Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu („Cetate lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes („Munții gemeni”), care se numără printre cele mai vechi toponime neoromanice (străromânești) atestate în Peninsula Balcanică. Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
lui Ptolemeu: Dacă este așa, locațiile lor ar putea implică faptul că carpii au migrat treptat spre vest, în perioada 400 î.Hr. -. 140 AD, o vedere susținută de Kahrstedt.Aceste nume comune,elemente carp "apare frecvent în dacice și tracice toponime și nume de persoane.Dar nu există un consens că aceste grupuri sunt, de fapt, Carpi. Bichir sugerează că acestea au fost triburile traco-dacice îndepărtată legate de carpii. Potrivit lui Ptolemeu Geographia (cca publicat 140), carpii au ocupat o regiune între
Carpi () [Corola-website/Science/297407_a_298736]
-
împreună cu o șesime din părțile pe care tot ei le stăpânesc în Fărcădinul de Sus. Un "Sclavoi filius Vanchia de Farkadini" (poate același Vancea pomenit și în 1402, "Sclavoi" este identificat cu Litovoi) este jude al Țări Hațegului la 1411. Toponimul ar putea proveni dintrun nume de persoana (Farcaș-Vâlc-Lup) dar cum pentru partea inferioară a râului Galbenă se folosea și denumirea de "Valea Făcădinului", există probabilitatea că satul să-și fi luat sau să-și fi schimbat numele după cel al
Fărcădin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300547_a_301876]
-
documentară datează din perioada 1332-1337 când, localitatea apare pe una din listele de zecimală papală în care se consemnează activitatea preotului Nicolaus de Monisa (indicând în localitate, existența «și» a unei comunități catolice), experții de talia profesorului Medeleț apreciează că toponimul Bașani sau Basani amintește de vechi așezări pecenege din Banat precum Besenova. 2.3. Cronica, abreviată, a localității Moșnița Veche În anul 1333 - Localitatea este menționată pentru prima dată în listele de zeciială papală sub denumirea de MONIȘA, apoi, timp
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Safta, căsătorită cu Șerban Brezoianu sertar. În 1780, Safta Brezoianu lasă moșia celor patru fii ai săi să o împartă frățește. În acest timp se numea doar Dragăești. Locuitorii din această veche așezare au fost olari din vechime, dovadă și toponimul Valea Olarului. În amintirea acestei vechi preocupări, o parte din satul Dragăești se numește și acum Olari, iar un deal se numește Piscul Olarului. După cum arată Barbu Slătineanu, la Dragăești se păstrează vechea tradiție dacica în ceramică, sătul fiind "cel
Drăgăești-Pământeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301169_a_302498]