24,122 matches
-
bănățean: „Veta-ș fașe iut socoată”; „Io dăloc făcui socoată” (infotim.ro) etc. Chiar în intervențiile anonime, anumite recurente ne permit să identificăm o variantă regională a limbii. Intervențiile unui participant conțin de cîteva ori cuvîntul socoată, însoțite de mai multe trăsături bănățene („fruncea”, „io mi-s”, „țațe felurile”, „aș putea givăni...” - Ciberplai 8.04.2003). În contextele moderne, socoată contrastează (adesea intenționat) cu limbajul jocurilor pe calculator, cu cel jurnalistic său politic: „Dacă nu greșesc cumva la socoată, șunt 81 de
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
roadelor, în baza unui criteriu mai degrabă tematic, de altfel restrictiv, identificând ecoul pillatian, nu foarte important. Marele critic, care se întreba, contrariat, dacă Voronca e un futurist, un dadaist ori un suprarealist, îi înregistra, totuși, pertinent, un număr de trăsături aproximate la media acestor orientări, recunoscându-i puterea de “a ridica la rang poetic oprice percepție” și un “simț al plasticei cuvântului, excelent”. Astăzi, poziția sa în istoria poeziei românești pare mai exact considerată. Generațiile recente l-au descoperit ca
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
și tensionată, profund neliniștită, marcată de dramele și tragediile unui secol plin de contraste. În context românesc, opera sa are meritele și scăderile care au fost, în bună măsură, și ale mișcării noastre de avangardă în ansamblu, reprezentată emblematic în trăsăturile ei de “sinteză modernă”. În literatura franceză, spre care a trecut după 1933, oarecum cumințit, mărturisind rezerve față de experiențele primei tinereți, când “împreuna cuvinte bizare” și imagini insolite, angajamentul său umanitarist și poezia sa ce se voia “comună” n-au
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
Diferențele, uneori destul de mari, sînt în orice caz semnificative, deoarece pentru realitatea socială a limbii e la fel de important ceea ce este și ceea ce se crede că este: percepția populară poate influența nu numai evaluarea, ci și evoluția limbii. Din listele de trăsături fonetice, gramaticale sau lexicale ale unui grai, tradiția literară alege doar unele pentru a le transforma în mărci de identificare. Chiar și puținele alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
literară alege doar unele pentru a le transforma în mărci de identificare. Chiar și puținele alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
alt fără muntenesc. Acestaș dialect să vorbește astezi în Ardeal, în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
horrdoni sa vie haicea”, „a hăluia” (Opere, III, p. 565-568). E de remarcat că Budai-Deleanu e ardelean, iar Heliade și Caragiale sînt munteni: s-ar putea să se manifeste aici un fenomen mai general de percepție și valorizare lingvistică: o trăsătură de diferențiere e atribuită din afară graiului în ansamblu, iar din interior este percepută ca marcă socială. Al. Graur, în studiul său din 1934, Les mots tsiganes en roumain, observa că numeroasele anecdote și snoave cu țigani utilizau, pentru culoare
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
iar din interior este percepută ca marcă socială. Al. Graur, în studiul său din 1934, Les mots tsiganes en roumain, observa că numeroasele anecdote și snoave cu țigani utilizau, pentru culoare locală, „un fel de țigănească convențională”, construită, artificială; între trăsăturile acesteia intrînd și aspirația vocalelor inițiale: hapoi, haoleo etc. Într-adevăr, în antologia Snoava populară românească (ed. Sabina-Cornelia Stroescu), exemplele limbajului marcat comic atribuit țiganilor se găsesc cu ușurință: „Hauleu, mînca-ți-aș! sare țiganul, haruncă-mi și mie ho cîteva știulețe!”; „ham
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
întregii ediții de inedite. Oricare din volume își descoperă puncte grave, judecăți polemice, accente de orgoliu personal și preferințe, experiențe mai mult sau mai puțin decisive, trecute prin judecăți de conștiință, ezitări, avânturi, confruntări de idei și atitudini, în fond, trăsături general umane. Important este accentul cu totul special al scrisului lui Ion Agârbiceanu, nevoia de eternitate a rădăcinilor românești pe meleagurile transilvănene. Un singur exemplu. Străfulgerarea de o clipă, în stare să ridice o scenă frecvent întâlnită la semnificația de
Ineditele Agârbiceanu by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13344_a_14669]
-
un poet in statu nascendi? Un poet spontan, apt a se produce la infinit? După cum poetul nu e decît un homo ludens, un copil întîrziat ale cărui producții reflectă regulile estetice ale jocului în sine. Spicuim din Roger Caillois cîteva trăsături ale jocului ce pot fi proiectate nemijlocit asupra creației poetice: o activitate „liberă”, „imprecisă”, lăsînd „o anumită latitudine în necesitatea de-a inventa”, „neproductivă” în sens pragmatic, „reglementată, instaurînd pentru un timp limitat o legislație nouă”, „fictivă”, asociindu-se cu
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
omul, se transformă în opusul său, devine demon. Din felul în care ne imaginăm îngerii (în special categoria îngerului păzitor) trebuie să dispară prejudecata bunătății atoateiertătoare, precum și ideea că îngerul te ferește de toate relele. Una dintre cele mai șocante trăsături din acest portret al îngerului (mereu în schimbare, scăpînd mereu descrierii) este că, judecat după criteriile noastre imperfecte, îngerul ne-ar putea asigura și răul, nu numai binele: “Nimeni nu se roagă să capete vreo încercare aspră, vreo năpastă, vreun
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
asemenea neajunsuri pot veni prin intermediul îngerului, consacrat, îndeobște, ca un produs de cofetărie. Îngerul ca pedagog drastic, dispus, la nevoie, să inducă dezastrul, nu intră în iconografia noastră mentală, deși e unul dintre cele mai caracteristice portrete ale sale”. Această trăsătură este bunătatea neîndurătoare, pe care oamenii o confundă cu necruțarea pură sau chiar cu răutatea. Uneori îngerul își poate întrerupe protecția, oricum extrem de greu sesizabilă, pentru a da omului întreaga libertate a opțiunii și întreaga bucurie a reușitei. Îngerul e
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
the Essence of Things (2000), Bernard Edelman, L'adieu aux arts. 1926: L'affaire Brâncuși (2001), Pierre Cabanne, Constantin Brâncuși (2002), Wayne Kenneth, Modigliani & gli artiști di Montparnasse. Brâncuși, De Chirico, Léger, Picasso (2002), Radu Varia, Brâncuși (2003) etc. Două trăsături fundamentale par a se desprinde din exegeza brâncușiana de la începutul veacului XXI: pe de o parte, o adevărată revelație față de redescoperirea unei personalități artistice depline cum a fost cea a lui Brâncuși (sunt de semnalat, de pildă, preocupările pentru "aforismele
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
tot limbii culte, moderne. În limba populară este așadar frecventă mai ales categoria derivatelor în -(ăr)ie (mândrie, prostie, beție, măcelărie); celelalte apar tot mai mult ca preluări din registrul cult. Excepția formulată ca o subregulă nu este atît o trăsătură intrinsecă a sistemului lingvistic, cît o regularizare impusă în procesul relativ recent (din ultimele două secole) de normare a limbii române, în care pare să fi acționat în bună măsură criteriul estetic-eufonic. În 1863, B.P. Hasdeu publica, în Lumina, Iași
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
ea au trăit în epoci diferite. Astfel privite lucrurile, Relatare despre Harap Alb devine un soi de carte a cărților în care este condensată întreaga memorie culturală a lumii, din antichitate pînă în zilele noastre. Fiecare personaj al cărții are trăsături, gesturi sau replici care fac cu ochiul spre alte personaje din istorie sau literatură. Nu este însă vorba, cum s-ar putea înțelege, despre un roman cu cheie, ci despre un joc narativ fără nici o altă semnificație dincolo de un mai
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
foc, doboară o armată (cînepa halucinogenă), are parte de un final care seamănă ca două picături de apă cu cel al lui Othello. Autorul nu are nici un fel de complexe în a exhiba - atunci cînd nu citează direct - replici și trăsături de caracter imediat recognoscibile chiar și la nivelul unui om cu o cultură generală medie. Cu toate acestea, oarecum paradoxal, el nu parodiază și nu pastișează (cu excepția, eventual a poveștii propriu-zise a lui Ion Creangă) textele din care își ia
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
cum a denumit sociologul Dimitrie Gusti spațiul natural al existenței colectivităților, a impus dobândirea unui sentiment identitar ce transcendea diferențele etnice, înclinațiile tribale. Spațiul european a impus și s-a impus celor ce l-au umplut, ducând la apariția primelor trăsături definitorii pentru homo-europaeus, tendința spre cuprinderea liberă și rațională a lumii, spiritul iscoditor și criticismul, tentația creativității, a acțiunii inovatoare, de adaptare a mediului la nevoile celui ce-l locuiește. Pentru european, pentru spiritul lui, individul, omul, a devenit "măsura
Ce înseamnă Europa? by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/12081_a_13406]
-
surprinde universul polis-ului grec, prima forma de organizare participativă din Istorie, al cărui rezultat a fost, dincolo de dinamismul economic fără precedent, o construcție spirituală ce va marca definitiv originalitatea Europei. "Primii filozofi greci au statuat o dată pentru totdeauna două trăsături definitorii ale Europei (...), și anume principiul libertății și ideea de sistem" (p. 38). O asemenea dezvoltare particulară nu putea să nu ducă la coliziunea cu alte "lumi", pe care Europa le cercetează și, prin dinamismul său constructiv, le provoacă. Spațiul
Ce înseamnă Europa? by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/12081_a_13406]
-
sesiuni de comunicări, dar și într-un sens superior, de participare la o comunitate de idei care traversează discipline și nu necesită contacte fizice. Cînd totuși acestea se produc, se pune problema înțelegerii într-o limbă comună". În fond această trăsătură a "comunității disciplinare" ține de condiția omului de "ființă culturală", capabilă de-a se autoreproduce. Or, cultura e un factor de continuitate, un lanț al asocierilor necesare în perspectivă diacronică, în afara căruia, oricît am forța inovația, nu se poate naște
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
3935, 2004, 12). O altă utilizare - ludică și de codificare - a literei se poate identifica în mesajele de pe forumuri, chat-uri, sms-uri. În aceste forme de comunicare se manifestă efecte ale condițiilor de transmitere (nevoia de abreviere, rapiditatea), dar și trăsături mai generale ale limbajelor tinerilor: intenția de originalitate, favorizarea conotațiilor moderne și internaționale, încifrarea mesajului, marcarea apartenenței la o comunitate de "inițiați". Se manifestă astfel o tendință (existentă și în alte limbi romanice) de a scrie cuvinte vechi românești cu
Domnul K by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12110_a_13435]
-
jurnalul său că trebuie să pornești de la tine ca să ajungi la altul, că în "ograda omenirii nu poți intra decît pe portița pe care este scrijelit numele tău", Liiceanu atinge, cred, în mod subjacent o problemă filozofică, dar și o trăsătură fundamentală a receptării realității în viața de toate zilele de către fiecare individ în parte: subiectivitatea. Noi toți vedem și interpretăm diferitele evenimente, situații, personaje cu care ni se încrucișează cărările, în mod diferențiat, în funcție, îndeosebi, de modul în care
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
sufletului nimic nu-l impulsiona să se grăbească, să tranșeze, menținîndu-se mai cu voie bună în Ťeclectismulť inițial, ce-i reprezenta mai exact formula sufletească și deprinderea naturală a omului de cultură nepărtinitor-tolerant". Observație ce se leagă de o altă trăsătură pe care Lucian Raicu o detectează la E. Lovinescu și anume un "infantilism" ce s-ar manifesta în conduita sa literară pînă tîrziu, practic pînă la sfîrșit, constînd într-o hipersensibilitate la contrarietăți, într-o vulnerabilitate "imatură", de ins fără
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
cele șase teme gândite, așa cum am precizat deja, de Gabriela Adameșteanu: Eugčne Ionesco "sofist", "manierist"; originile materne ale lui Eugčne Ionesco; exilul; Eugčne Ionesco la Vichy; Eugčne Ionesco și România; relațiile lui Eugčne Ionesco cu Cioran și Eliade. Multe din trăsăturile acestui portret ionescian sunt deosebit de rodnice pentru posibile exegeze viitoare. Printre acestea, aș remarca în primul rând interpretările oferite de Marie-France Ionesco, care invocă lungi citate din opera tatălui, asupra unor concepte devenite clișee în exegezele ionesciene, precum incomunicabilitate, absurd
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
veritabil erou, care peste două decenii, proiectat în alt personaj, va deveni criminalul care a ordonat execuția lui Lucrețiu Pătrășcanu". Foarte probabil că, "dacă regimul Ceaușescu nu ar fi fost xenofob și naționalist, nu ar fi fost nici Barbu". O trăsătură dominantă a lui Eugen Barbu a fost, evident, slugărnicia. O slugărnicie de tot meschină, de rîndaș ce dorește a obține un pour-boire, la care presupunem că nu s-ar fi pretat emulii săi cu panaș precum Petru Dumitriu sau A
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]