309 matches
-
regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar geții se întindeau dincolo de Dunăre ajungând până la râul Bug. Limba și obiceiurile tracice sunt în prezent dispărute. Ramura științei care se ocupă cu studiul Traciei și al tracilor se numește tracologie. Separarea tracilor din masa populațiilor indo-europene s-a petrecut în epoca bronzului, în momentul în care s-au individualizat grecii și ilirii. Cele mai timpurii izvoare ce îi menționează pe traci sunt poemele homerice
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
ai troienilor. În secolul al XII-lea i.en., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită "musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei). În secolele XIII-XI i.en. se desfășoară "invazia popoarelor mării" pe fondul colapsului civilizatiei miceniene si regatului hitit din cauza factorilor interni. Siria și Palestina sunt pustiite și începe declinul Noului Regat Egiptean. Printre populațiile antrenate în migrație erau populații ce
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
arheologice. Informațiile despre traci sunt mai numeroase după colonizarea greacă din sec. VII-VI i.e.n., fenomen urmat de o mai bună cunoaștere de către greci a neamurilor "barbare" cu care au venit în contact direct. Hecateu precizează că limita nordică a Traciei era Istrosul. Herodot consemnează că Scithya începe de la Istru în sus. În secolul V i.en. , Tucidide îi localizează pe traci între Munții Rodopi și Munții Haemus, iar pe geți dincolo de Haemus, fără a preciza limita nordică. Scylax din Carianda
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
și cu bastarnii. Strabon menționează că dacii și geții vorbeau aceeași limbă, că dacii populau Danubius, partea superioară a Dunării, iar geții locuiau pe Istru, pe cursul inferior al Dunării. În secolul I, Plinius cel Bătrân precizează granițele nordice ale Traciei la Istru, granițele sudice la Marea Egee, granițele estice la Pontul Euxin. Granița vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis și Callatis sunt considerate parte integrată a Traciei. În concluzie, sursele scrise plasează populațiile tracice într-o zona care nu
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
al Dunării. În secolul I, Plinius cel Bătrân precizează granițele nordice ale Traciei la Istru, granițele sudice la Marea Egee, granițele estice la Pontul Euxin. Granița vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis și Callatis sunt considerate parte integrată a Traciei. În concluzie, sursele scrise plasează populațiile tracice într-o zona care nu depășește spre nord linia Dunării. Tracii sunt localizați pe teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei și în Dobrogea, râurile de-a lungul cărora viețuiesc fiind Strymon, Axios, Oiscos
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
angrenat în luptele acestora, fiind de partea lui Lisimah, și alteori, de partea lui Antigonos. Seuthes al III-lea a clădit orașul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlik. S-au păstrat ceva monede. În 281 i.en., în lupta de la Kurupedion, suveranul Traciei elenistice, Lisimah, este ucis, iar regatul său se destramă. Odrisii își recăpăta puterea. După 280 i.en. apar însă celtii ce își întemeiază un regat efemer în centrul Bulgariei, Regatul de la Tylis. În 168 i.en., Macedonia este înfrântă de
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
Tylis. În 168 i.en., Macedonia este înfrântă de romani, însă își menține autonomia pentru încă 20 de ani, fiind împărțită în patru regate autonome. Abia în 148 i.en., Macedonia este transformată în provincie romană, căreia i se alipește Tracia de vest. Tracia estică își menține autonomia ca regat clientelar Romei până în 46 i.en., când este transformată în provincie romană. Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influențată și dizolvată de invaziile
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
și o răspândire teritorială foarte largă. Timpul romanizării cuprinde perioada dintre sec. II-I a.Chr. și sec. IV-V p. Chr., iar spațiul romanizării include întregul teritoriu al Daciei istorice, inclusiv regiunile dacilor liberi și jumătatea de nord a Traciei balcanice. Premisele romanizării. Romanizarea traco-geto-dacilor a avut la baza un șir de premise favorabile, printre care se evidențiază: originea comună, indo-europeană, a traco-geto-dacilor și a românilor; includerea traco-geto-dacilor în sistemul relațiilor de tip antic prin intermediul lumii grecești; gradul relativ înalt
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
autonom, care să plătească tribut Porții, dar care avea dreptul la un guvern creștin și la o armată proprie. Teritoriul său includea câmpia dintre Dunăre și Munții Balcani (Stara Planina), regiunile Sofia, Pirot și Vranje, Tracia de Nord, părți ale Traciei de Est și aproape întreaga Macedonie (articolul 6). Conducătorul principatului urma să fie ales de poporul bulgar, aprobat de Imperiul Otoman și recunoscut de marile puteri. De asemenea, un consiliu al nobilimii urma să creeze o constituție proprie (articolul 7
Tratatul de la San Stefano () [Corola-website/Science/317041_a_318370]
-
de Savoia mai deținea doar Constantinopolul, peninsula Gallipoli și Thessalonicul, care, la drept vorbind, manifestând puternice tendințe spre independență, lupta, mai curând, împotriva lui Ioan VI, decât de partea lui Ioan V. Cantacuzino a pus stăpânire pe o parte din Tracia pustiită de turci, iar regiunile din nordul și din sud estul acesteia au nimerit sub stăpânirea sârbilor, bulgarilor, turcilor și a tot soiul de briganzi dubioși, care aveau propriile lor armate și nu recunoșteau autoritatea nimănui. Anna, văzând urmările înspăimântătoare
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
în Peloponez. Venețiene erau și insulele Ionice, Creta, cea mai mare parte a insulelor din Arhipelag cu Eubeea, Andros și Naxos, cele mai importante orașe portuare din Hellespont și din Marea Marmara: Gallipoli, Rhaedestos și Heracleea, ca și Adrianopolul în interiorul Traciei imperiale. Din Constantinopol, Veneția avea trei optimi, celelate cinci optimi rămânând în posesia împăratului. Dogele se numea Stăpân al unui sfert din Imperiul roman, și atunci când prinții franci trebuiau să prersteze omagiul împăratului de la Constantinopol, Dandolo era scutit de acest
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
planurilor lui Ioan Asan al II-lea, care, în calitate de viitor socru al împăratului minor, se vedea deja în posesia Constantinopolului. Tot în această perioadă, recucerirea Constantinopolului era și obiectivul despotului Epirului, Teodor Ducas Comnenul, care cucerise deja o parte a Traciei și se îndrepta spre Adrianopol, constrângând astfel trupele lui Ioan al III-lea Ducas Vatatzes să se replieze. Dar cucerirea Constantinopolului era și scopul țarului bulgarilor, Ioan Asan al II-lea (1218-1241), care aspira la întemeierea unui Imperiu bizantino-bulgar având
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
Manuel, care îi succeda la tron, își păstra suveranitatea asupra Tesalonicului, Thessaliei și Epirului, dar nu mai era decât o umbră a vechii puteri al lui Teodor. El înceta practic să mai conteze ca un candidat la tronul Constantinopolului. Regiunile Traciei și Macedoniei, cucerite atât de repede de Teodor, ca și o parte a Albaniei, vor cădea fără rezistență în puterea lui Ioan Asan al II-lea. Ioan Asan al II-lea cucerise toate teritoriile de la Adrianopol la Dyrrachion, așa cum se
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
și lucrarea „"Anabasis"” a lui Xenofon. Primii doi conducători, Teres I și Sitakles (mort în 424 î.Hr.) au adus la apogeu. Istoricul grec Tucidide consemnează faptul că Teres le-a alcătuit odrisilor un regat mult mai mare decât cel al Traciei. Sitakles a participat și la Războiul Peloponeziac, fiind aliat al atenienilor. După moartea lui Sitakles la putere a ajuns Seuthes I. Acest rege a renunțat la politica de expansiune teritorială. Un lucru important de precizat este că la odrisi tronul
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
Istorii", Tucidide în Istoria Războiului Peloponesiac, Xenofon în Anabasis, Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică și Polybius, în "Istorii". În secolul al VI-lea î.Hr., Imperiul Persan era în ascensiune, prin cucerirea Ioniei, expedițiile lui Darius împotriva sciților și transformarea Traciei în satrapie persană denumită "Skudra". Însă pe fondul războaielor medice, profitând de înfrângerile suferite de perși, pe ruinele fostei satrapii Skudra, odrisii și-au clădit un regat. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrid a fost Teres. Nucleul central era în valea
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
Seuthes al III-lea după 326 i.en. Seuthes a activat după moartea lui Alexandru, intervenind în luptele pentru putere dintre diadohi, acordând ajutor lui Lisimah, fie lui Antigonos. Odrisii au fost eliberați în 281 i.en., după moartea suveranului Traciei, Lisimah. Apar pretendenți ca celții, care atacă Grecia în 279 i.en. și jefuiesc sanctuarul de la Delhi. Deși sunt înfrânți, au rămas în Peninsula Balcanică, fondând Regatul de la Tylis, sub conducerea lui Komontorius. În cele din urmă, după cucerirea Macedoniei
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
atacă Grecia în 279 i.en. și jefuiesc sanctuarul de la Delhi. Deși sunt înfrânți, au rămas în Peninsula Balcanică, fondând Regatul de la Tylis, sub conducerea lui Komontorius. În cele din urmă, după cucerirea Macedoniei și transformarea ei în provincie romană, Tracia de Vest a fost alipită de ea, iar Tracia de Est a rămas regat clientelar, dar autonom până în 46, când a fost transformat în provincie romană.
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
de la Delhi. Deși sunt înfrânți, au rămas în Peninsula Balcanică, fondând Regatul de la Tylis, sub conducerea lui Komontorius. În cele din urmă, după cucerirea Macedoniei și transformarea ei în provincie romană, Tracia de Vest a fost alipită de ea, iar Tracia de Est a rămas regat clientelar, dar autonom până în 46, când a fost transformat în provincie romană.
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
Franța, revoluționarii turci, biruitori la rândul lor, i-au obligat pe Aliați să renunțe la pretențiile lor, să evacueze teritoriile lor atribuite, și să negocieze un nou tratat: cel de la Lausanne din iulie 1923, care a permis incorporarea Anatoliei și Traciei răsăritene în noul stat, Republica Turcia (1923). Crearea Mișcării Naționale Turce a dus la prăbușirea sistemului "milieturilor" otomane și, după punerea în practică reformelor lui Atatürk, a permis apariția unui stat modern, laic și național. Pe 30 octombrie 1918 a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
A doua zi, a urmat o debarcare a militarilor aliați de pe vasele de război britanice, franceze, italiene și elene. Ocuparea Istanbulului a fost urmată de mai multe alte acte asemănătoare. Pe 14 noiembrie, trupele franco-elene au ocupat orașul Uzunköprü din Tracia Răsăriteană și calea ferată care lega orașul de stația Hadımköy de lângă Çatalca, din suburbiile Istanbulului. Pe 1 decembrie, trupele britanice din Siria au ocupat Kilisul. Începând cu luna decembrie, francezii au trecut la ocuparea sistematică a teritoriului otoman, (orașele Antakya
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în vest a izbucnit în principal datorită faptuluil că liderii Antantei, în principal premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei ocuparea unor teritorii care aparțineau Imperiululi Otoman în schimbul implicării țării în război de partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
alunge pe greci din Smyrna și din restul Anatoliei. Kemal se afla într-o poziție favorabilă, după semnarea unor tratate și acorduri în est și sud. Naționaliștii au putut cere astfel ca grecii să se retragă în mod necondiționat din Tracia Răsăriteană, insulele Imbros și Tenedos și Asia Mică, iar râul Meriç să redevină granița dintre Grecia și Turcia, așa cum fusese până în 1914. Franța, Italia și Regatul Unit l-au invitat pe Mustafa Kemal la Veneția pentru negocierea unui acor de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
cei care au cedat în fața pretențiilor turcilor. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie. În conformitate cu prevederile lui, armata greacă trebuia să se mute la vest de râul [[Marița]]. Scriitorul american [[Ernest Hemingway]] a fost martor ocular al evacuării Traciei Răsăritene de către populație elenă. El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților urmau să mai rămână Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
urmau să mai rămână Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților. El a fost primul oficial turc care a intrat în capitală. Britanicii nu au permis intrarea în Istanbul și a celor 100 de jandarmi care îl însoțeau pe Bele, dar au cedat după numai o zi
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]