745 matches
-
incestului, devine, sub protecția lui Dionysos, o preoteasă a tainei, în opoziție cu Oedip, un nefericit al adevărului, alergând, ignorant, în abisurile acestuia la porunca lui Apollo” (Mircea Ghițulescu). Valoarea literară a piesei se sprijină pe intriga abil condusă, pe tragismul intens, pe simboluri poetice polisemantice și structuri narative de o deosebită forță evocatoare. Altă piesă, Dracula în Carpați (2002), realizează o sinteză sui-generis între idei din cronici, documente și sugestii oferite de narațiuni, legende despre Vlad Țepeș, cu multe elemente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
nu mai suntem foarte siguri că locurile memoriei pot fi, prin validare „obiectivă”, chiar un loc al memoriei. Asta a trecut odată cu marii romantici ai istoriei, cel puțin ca stil al scrisului. Relativismul... lasă loc Întrebării: chiar nu mai există tragism În istorie? Nicolae Turcan: Asta vine să Întâlnească o altă Întrebare pe care voiam să o pun, În legătură cu geneza locurilor memoriei. Există personaje privilegiate care pot, printr-o anumită forță, printr-o anumită capacitate, profetică, de forță, să impună un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
proprii asupra unei modelări de sine utile pentru a genera jubilare adevărată și plăcere autentică. Pentru că viața merită să fie trăită; nu este decât una; ocaziile de neplăcere, de suferințe și necazuri sunt prea numeroase ca să mai sporim și noi tragismul existenței prin nepricepere, incompetență ori ignorarea a ceea ce trebuie făcut. într-o lume fără măreție, fără noblețe, copleșită de meschinărie, marcată de fragilitate și de efemeritate, în fața numeroaselor supărări și a nenumăratelor ocazii de suferințe fizice și psihice, atunci când trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
El își așază printre primii palatele conceptuale dincolo de bine și de rău. Lumea merge, târâș-grăpiș, pentru că majoritatea oamenilor se mint, se iluzionează, construiesc decoruri de teatru în care-și spun povești. Pentru a nu privi în fața mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a evita să privească ceea ce trebuie văzut. Negare, rea credință, refulări, proiecții, bovarism, tot atâtea mecanisme de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sentimentul identității ontologice a lumii, relansat odată cu Nebănuitele trepte, când, crede L., sentimentul cosmic cedează locul problematicii personale și apoi „umanizării și clarificării”; misterul și mitul (un mister „metafizic”, nu „estetic”, ca la alți poeți moderni); sentimentul tragic al vieții („tragism psihic” ca „spaimă de neant și de moarte”), nu însă și nihilism (de la care îl salvează, în opinia autoarei, „echilibrul moral de esență stoică, simțul estetic, forța mitică, puntea solidă cu sursele preclasice, convingerea unității și armoniei ei cosmice, ingenuumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287841_a_289170]
-
niciodată, ultimele ei cuvinte sunt de fapt o rugăciune adresată lui Panfilo de a se întoarce. Refuză să accepte realitatea, seamănă astfel cu eroinele romantice, hiperbolizându-și trăirile și refugiindu-se în scris pentru a diminua, ca într-o terapie confesivă, tragismul pierderii iubirii autentice. Seamănă cu personajul masculin Troiolo, din poemul Il Filostrato: „Fiammetta se îndrăgostește de Panfilo într-o biserică, așa cum și Troiolo este vrăjit de frumusețea Criseidei într-un templu; Fiammetta este părăsită, ca și Troiolo, de cel pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de poziția ei socială nesigură și de locul pe care îl ocupă în ierarhia cetății, scriitorul englez creionând un personaj mai puțin mândru și încrezător decât cel al confratelui său italian, conferindu-i, prin această conștientizare a propriei condiții, un tragism aparte.999 Personajul feminin adoptă o poziție rezervată, căci știe că este fiica unui trădător. Are toate atributele unei victime, deoarece societatea în care trăiește poate dispune de ea după bunul plac. Cresida vorbește despre rolul femeii în actul iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
se manifestă și ca un liric original, un elegiac a cărui melancolie este filtrată printr-o fină sită ironică, în Victoria cotidiană (1994) și Mesaje pe robot (1999). Nu lipsesc din înscenările sale lirice, fie și în formulă aluzivă, accentele tragismului, ca în poemul Într-o bună zi. C. scrie, de asemenea, versuri pentru copii. Dezinvoltura prozodică și capacitatea de a se copilări, incursiunea în lumea basmului și a făpturilor mărunte sunt trăsăturile care individualizează culegerile O fantastică pădure (1995), Poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
a fi fost părtaș la crimele unei familii vicioase - Lash Canino nu este nici primul, nici ultimul gangster întâlnit de Marlowe, dar e primul pe care-l ucide - nu se va șterge niciodată. Nu trebuie apăsat prea tare pe pedala tragismului, pentru că tonul dominant al romanului încurajează mai degrabă o lectură în cheie cinic-ironică. Marlowe plătește nu doar prețul singurătății, ci și al mizantropiei în care se scufundă cu o plăcere aproape perversă. Mai mult decât mizantrop, Marlowe este prizonierul disperării
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un lexic aparte, din surse variate, și e atent la valorile plastice și muzicale, cizelând câteodată adevărate secvențe de poezie „pură” (Trif nebun). Împreună, „documentele” și „comentariile” deschid o fereastră spre o psihe perfect individualizată, ce trăiește cu maximă intensitate tragismul condiției umane. Eul liric se autoportretizează prin „dorul fără sațiu”, nestinsul alean și visarea „unei planete pierdute”, prin stări contemplative deci, dar și prin „nepace”, prin febrilă căutare, o ascensiune eșuată și reluată sisific. Chinul și absența lui se succed
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
cărțile de istorie cum își scrie articolele de polemică, profesorul trebuie viu felicitat. E locul să i se mai creeze un institut în țară și încă unul în străinătate". Dacă ironia eminesciană traduce, de cele mai multe ori, un râs amar, un tragism nedisimulat, îmbrăcând forma sarcasmului sau a persiflării, adică ironia romantică prin excelență, la Arghezi ironia stârnește râsul, fiind sursa unui comic de esență ludică, învecinat celui caragialian. Realității obiective, supărătoare prin injustețea recurentă, îi este substituită o alta, virtuală, amuzantă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nici revolta care, de obicei, se ascund sub surâsul perfid, ci mai degrabă putem vorbi, la Caragiale, de un joc gratuit de atitudine, generat de gândul unei critici binevoitoare. Ironia sa nu e sarcastică și nici șfichiuitoare, ea nu exprimă tragismul unei lumi în derivă, ci o atitudine ludic-intelectuală în fața degringoladei valorice. Un articol întreg 253 reprezintă, de pildă, o ironică descriere a "intelectualilor". E o combinație savuroasă între modul parodic, prin analogia cu geneza și evoluția sectelor religioase, și cel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fi semne arbitrare pentru a deveni sau redeveni, în termeni de mentalitate primitivă, semnale, mecanism inductor a ceea ce ele chiar semnifică..." (Les Bâtisseurs d'empire, 1959). Împărțindu-se între solar și nocturn, între cuvânt și tăcere, între râsul concesiv și tragism, și între mii de alte repere opozitive (cu accente pe o pantă ori pe alta), creatorul de excepție, căutător înverșunat, acționează într-un mobilism continuu. Numai moartea, începând cu momentul Marii Treceri, e imobilism definitiv; moartea-finitudine (la Platon ritm în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și neutrino (1994) reprezintă reluarea în forma originară a ciclului cu același nume din volumul de debut. Aducând în prim-plan aceeași combinație insolită între orizontul științei și cel al literaturii, amplul poem se impune prin tensiunea generată de revelația tragismului unei civilizații alienate, lipsite de repere. Discursul liric, dens, concentrat, vorbește despre condiția omului contemporan, relevând dramatismul impactului cu o realitate degradată, pentru care toposul semnificativ este metropola generică. Sentimentului de dezolare („neantul se aude în lucruri”), omniprezent, poetul nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
mică și mare) confirmă un nou mijloc de creare a aceleiași intenții de echivoc sonor. Plasat în registrul acut al discursului, cel de-al doilea bocet va desfășura un nou desen cromatic al cărui sens predominant descendent amplifică nuanța de tragism a expresiei. Linia vocalmelodică va fi iluminată de ecleraje armonice schimbătoare: sol minor cu treapta a VI-a urcată cu treapta a VI-a și cu septimă mică (măsura 13), efectul pedalei de rezonanță menținându-le în mod corespunzător cu
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
copiii voștri au să-și amintească de comoara pe care ați căutat-o și au să o caute din nou. Alte șanțuri"508, comoară de esență sacră (căldările de aur sunt redate în planul oniric prin cruci). Locotenentul german aseamănă tragismul neamului românesc cu destinul poetului menit "să tot încerce, și să nu izbutească, dar să încerce, și să nu izbutească, dar să încerce din nou, luând-o de la început"509. Verbul esențial aici este tot "a-și aminti", anamneza periodică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
orientarea radical textualistă, așa-zis tardomodernistă, concentrată pe „ingineria textuală” și pe „textuare” (Gheorghe Iova), există un o. prozastic propriu-zis, care combină echilibrat textualismul și autoreferențialitatea cu un realism mărunt și fragmentar, preocupat să valorizeze cotidianul frust, derizoriul, grotescul ori tragismul nespectaculos, provocat de distorsiunile sociale din perioada comunismului, și să promoveze un autenticism rafinat, mediat intelectual, prin textualizare, și există, în sfârșit, ficțiunea carnavalesc apocaliptică, flamboaiant postmodernă (în maniera lui Thomas R. Pynchon), marcată de truculență fantasmagorică, propunând lumi alternative
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
1 Mai. Kundera zice că, în definitiv, kitsch-ul face parte din natura umană și devine non-kitsch de îndată ce este conștientizat. Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
inut? de afirmarea riguroas? a func?iilor ?i a arhitectonicii, proiectul de turn pentru Inter-na?ionala a III-a (Moscova, 1920) de V. Tatlin (1885-1953) st? m?rturie, �n vertiginoasa-i spiral? metalic? �nalt? de 400 de metri, pentru energia, tragismul ?i spe-ran?a pe care o st�rnesc la vremea aceea revolu?ia bol?e-vic? ?i inspir? constructivismul sovietic, care neag? artă pentru art?. Continuitatea spa?ial? obstinat?, comun? casei Schroder (Utrecht, 1924; vezi pliantul, foto 26) de G. Rietveld
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
lentă și timpurie printre ei. "Du-mă pe creasta celui mai mare talaz, du-mă în santina Titanicului, numai ia-mă de-aici, de pe malul ăsta năpădit de muribunzi!" rosti ea răspicat în urechea lui Rică printre respirări întretăiate. Un tragism operatic reverbera în glasul ei. "Ducă-se dracului cu toții - mai dracului decât tine!" se corectă ea, amintindu-și că se adresa cuiva ce atinsese deja, în principiu, nedorita destinație. Atâta deschidere a fiecărui por, pliu și orificiu într-o făptură
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
astfel, o secțiune intitulată Cercul lui Făt-Frumos include contribuții exegetice referitoare la operele lui Ion Creangă, Ioan Slavici, Mateiu I Caragiale, Mihail Sadoveanu, H. Bonciu, Gib I. Mihăescu, G. Călinescu, altundeva sunt investigate poezia contemporană a autenticismului neinhibat și a tragismului existențial, dar și „proza în costum postmodern”. Cartea se ocupă, de asemenea, de ipostazele eseului critic contemporan, cu ilustrări din paginile unui mare număr de autori, din toate generațiile, o atenție specială fiind acordată câtorva dintre cei care au tratat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
cu o mare economie de mijloace, dar fără să se piardă ceva din încărcătura emoțională firească, momentele ulterioare bătăliei de la Mărășești, apoi viața de zi cu zi a celor aflați în prima linie a frontului în iarna 1917-1918, cu întreg tragismul ei. Puține scrieri de război autohtone pot egala autenticitatea și relevanța, cât documentară, cât omenească, a acestor pagini, pe care le completează fericit schițe precum Încă unul, În capcană sau Bombardament obișnuit. O experiență, de asemenea nemijlocită, asigură substanța epică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
de rezistență, vechilor construcții, care necesită demolarea; prezentul/viitorul care solicită o nouă abordare urbanistică din perspectiva gândirii socialiste, o nouă viziune. Ca Într-un diptic, se pot vedea de o parte ruinele trecutului - „memoria implacabilă a aparatului a reținut tragismul acestei imagini”45 - și prezentul - „ăiar ochii prezentului admiră două Înaripate Împliniri arhitecturale și constructive, armonios integrate În peisajul citadin (Blocurile Casata și Grădinița)”; sau: „Pe fostele vetre ale dureriiă” - trecutul dezastruos -, față de prezentul luminos - „ănoi și superbe eflorescențe, Însemne
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
O carte (1985), Creștem în lumină (1989) -, în timp ce sentimentele umanitariste implică accente exortative sau gnomice. Mai puțin schematice, versurile din Eu sunt ca viața (1997) se impun prin atmosfera de împăcare și seninătate cu care este întâmpinată trecerea timpului. Lipsa tragismului intervine ca o consecință a înțelepciunii (Mă bucur eu, S-ar putea), centrală fiind preocuparea pentru ființa umană, pentru definirea menirii ei: „Totul începe / și se sfârșește în om” (Față în față cu tine însuți). Poetul se autodefinește ca un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
a închegat contururi cât de cât unitare și cu semnificație globală. Va stărui, de aceea, în Barocul ca tip de existență (I-II, 1977) asupra caracterelor intensive ale stilului, fixând, cu temeiuri filosofice și artistice concrete, câteva dintre coordonatele principale: tragismul trăirii, conștiința scindată, atitudinea defensivă, preocuparea pentru sporul de originalitate, ostentația, cultul pentru semnul perlei și al oglinzii, obsesia interiorului, echivocul etc. Structura barocă apare, în comparație cu alte stiluri, inepuizabilă și infinită, confuză și insolubilă din cauza antagonismului ireconciliabil al trăirii, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]