433 matches
-
a realității imanente, că nemărginirea te înspăimântă până la muțenie. Mai are rost să hamletizezi despre "a fi sau a nu fi", la ce folos? Sau să ne consolăm cu ideea că realitatea pe care o trăim intră în alternanță cu transcenderea formulei de a exista și de a intra în inefabilul lumii tainice. 25 Cu vremea nu te poți pune, nici cu vremurile, de altfel. Am plecat la Dorna sănătos, atât cât poate fi omul la o vârstă înaintată, și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de clintit. 90 N-ar trebui să reflectăm mai adânc asupra semnificațiilor naturii înțelepte? Reacțiile, comportamentele, ciudățeniile noastre conturează zestrea înțelegerii "ritualului" natural pe care omul îl cunoaște puțin și îl percepe și mai puțin. Ar trebui să ne intereseze transcenderea lumii simțurilor pentru a ajunge la lumile nevăzute, acolo unde manifestările pregătesc imersiunea în lumea spiritului. Nu cred că e bine a ne lăsa ispitiți de zborul cu valoare de simbol al ascensiunii mistice sau de voluptatea ieșirii din timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
înfrângerea egoismului. Dar dragostea, cu erotism cu tot, dragostea pentru creatură, pentru o ființă carnală, vulnerabilă și muritoare, devine inepuizabilă prin fuziunea creaturilor și capătă un sens metafizic fără a pierde nici o secundă concretul fizic. Ea capătă o forță de transcendere care o face impavidă față de amenințările temporalului. Pentru ea sacrificiul e de la sine înțeles. Firește, ființa umană e failibilă, dar dragostea o redresează prin harul umilinței și al curajului. Egoismul e laș și orgolios, dragostea niciodată. Considerațiile acestea nu ne
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
naturale. În introducerea la cea de-a doua ediție a Criticii rațiunii pure (1787), Kant scria că a trebuit să elimine cunoașterea științifică pentru a face loc credinței. Există și iată-ne ajunși într-o pantă abruptă diverse posibilități de transcendere și depășire a lumii experienței senzoriale, emipirice, conducând la o încredere rațională. Diferite căi de acces la transcendență, la realitatea supranaturală, metaempirică, la marele său mister pe care noi îl numim Dumnezeu. Voi trasa acum trei căi de acces, dar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de unitate de când am dobândit gradul de locotenent) să insuflu, să propag, să întrețin la toți piloții din subordinea mea sentimentul ce conduce la neprecupețirea niciunui efort, energia care-i permite omului să se autodepășească, aducând individului și grupului satisfacția transcenderii condiției sale. Iată cum am reușit, în situația critică în care mă aflam, să mențin moralul unităților comandate de mine, să obținem, împotriva unui adversar cu mult superior ca număr și dotări tehnice, rezultate ce vor rămâne înscrise pentru totdeauna
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
viziune antinomică și tensionată, concretizând, în proiecții sarcastice sau în concentrate cântece aluzive, ipostaze ale spiritului creator în tentativa de cuprindere și sublimare a realului, de identificare a ordinii tainice a lucrurilor. Și M. afirmă vocația poeziei pentru esențial, pentru transcenderea limitelor experienței senzoriale, vede în actul poetic o asumare a unui destin de excepție, o provocare a cauzalităților adânci și a puterilor obscure ale existentului: „Trebuie tată să rămâi în lucrurile utile/ eu voi locui în podul casei voi bea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
filosofie antropologică”). Antropologia culturală se definește ca „discurs empiric-întemeiat [nu ca „discurs intuitiv-speculativ”, propriu antropologiei filosofice] despre om și cultură”. Cea dintâi metodă a unei atare legitimări empirice este observarea participativă, prin care antropologia - ca „autocunoaștere” umană - răspunde cerinței de „transcendere a lumii «obiectului» de cunoaștere” (acesta „împărtășind aceeași condiție existențială” cu cercetătorul, ca „subiect” de cunoaștere). Devenită (cu B. Malinowski, 1922) un „ingredient obligatoriu” al metodologiei etnografice a antropologiei, observarea participativă include învățarea limbii vernaculare și adoptarea modului de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
Suceava). Recunoaștem în acest fragment concentrate toate mărcile deja familiare din celelalte specii folclorice: câmpia, ajutorul divinității autohtone, drumul mare al inițierii, direcția solară pe care mai ales defunctul trebuie să pășească, domeniul sacru, neatins și neparcurs, destinat doar neofitului. Transcenderea de lungă durată a nivelurilor identifi¬cabile în basmul despre ciobanii ademeniți de zmeu este dată de repetiția verbului a se duce, care are în plus față de a merge conotația unei fracturi față de stadiul anterior, motiv pentru care este folosit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
încheiat astfel etapa inițiatică liminară. Într-o altă variantă a baladei Iovan Iorgovan I, (6), care începe cu subiectul baladei Trei fete surori (călătoria inițiatică în căutarea de flori, ele înseși simbol marital), mezina se rătăcește în ceața ce anticipează transcenderea lumilor și va avea parte de o înghițire simbolică: „Șearpele curea,/ Fata tăbăra/ Și mi-o ajungea,/ Și mi-o apuca,/ Coada-ncolăcea,/ La brâu o strângea”. Evoluția acestui motiv a fost sintetizată de cercetătorul V. I. Propp: „șederea neofitului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lui e subînțeleasă și nespectaculoasă. Ca orice organism sănătos, organismul politic nu se va face simțit în permanență. Când se face simțit în mod acut e semn de boală. Politicul e, într-un anumit sens, fundalul optim al propriei sale transcenderi. Te lasă să faci cum trebuie lucrurile esențiale care cad în afara sferei sale: să-ți trăiești pasiunile, vocația, destinul personal. Evident, fiecare din noi trebuie să participe la ungerea mașinăriei democratice: să voteze (adică să judece șansele de funcționalitate guvernamentală
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
inimii mai presus de normativitatea mecanică, oarbă, a rațiunii „juridice“. Iertarea poate fi amânată, dacă vinovatul amână să o ceară. Dar ea nu e niciodată suspendată definitiv, exclusă din prin cipiu, refuzată fără drept de apel. Iertarea e, în fond, transcendere a eticului, prin instaurarea regulii fără de reguli a iubirii. Care „toate le suferă“, „nu se aprinde de mânie“, „nu gândește răul“. Care „toate le rabdă“, sperând, cu încăpățânare, într-un deznodământ nesperat. De aici încolo însă, spiritul sistematic nu mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ale clasei muncitoare sunt imposibil de realizat;” Milovan Djilas este astăzi unul dintre cei mai avizați comentatori ai fenomenului comunist. Iluziile de tinerețe, despre paradisul terestru realizat de Uniunea Sovietică se dovediseră esențialmente false. Era necesară debarasarea de mituri paralizante, transcenderea narcozei ideologice. Loialitatea față de doctrina marxistă trebuia înlocuită prin devotamentul pentru valorile fundamentale ale rațiunii. Trezirea din somnul dogmatic a coincis în cazul lui M.D., cu o agonizantă interogație asupra sensului comunismului, ca întreprindere utopică. În momentul în care el
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
14 Așadar, când se vorbește de metafizica poetului trebuie făcută distincția între intuiția sentimentală, care presupune implicare (una obligatorie), și intuiția rece, a ideilor filozofului, transpuse în materia gândirii sale. De aceea, termenul ales în titlu este sublimare, și nu transcendere. Sublimarea în cazul acesta, sublimarea poetică este esența fenomenului despre care vorbim și care trece de la viață la poezie, fără nici o altă intermediere. Spun la poezie și nu la filozofia platonică ori la cea fenomenologică a ideilor și a esenței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Vîrstă de aur este o lume în care toate elementele sînt resorbite într-un trăsnet devenit piatră, un trăsnet care e un cristal poros din cauza Aerului (Urizen) și translucid din cauza Apei (Tharmas)275. Stările de beatitudine ale lui Enitharmon sînt transcenderi de sine, prin poartă strimta, în planuri superioare cu care în fapt comunica în permanență, dar porțile strimte se deschid în conștiința spațiului numai în anumite cazuri: noi nașteri (atunci Enitharmon primește în sine noi entități, oameni sau zei), miracole
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și Tharmas (cf. Vala), de aceea numele Enitharmon este logic derivat din [Enion + Tharmas]. Numele Eni-on "îmbrățișează" numele Tharm(aș) în chiar structura cuvîntului Eni-tharm-on (cei doi părinți, Enion și Tharmas, sînt astfel prezenți în Enitharmon, dincolo de ei înșiși, în transcendere de sine). Enitharmon: Spațiul; Frumusețea spirituală; inspirația lui Los că poet; Eni-tharm-on [Enion]-[Tharmas] GREACĂ SANSCRITA v. Enion v. Tharmas ETIMOLOGIE ALTERNATIVĂ: Enitharmon,din ENItharmON ar derivă numele Enion și Tharmas, părinții ei pămîntești (cf. Margoliouth) GREACĂ ENGLEZĂ anarithmon adj.
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
imagine a omului care are capul în piept: rațiunea-intelectul a coborît în spațiul / lumea emoției, dînd astfel naștere imaginației romantice că forța sintetică, deci care asimilează forță analitică a rațiunii, dar o și depășește, imaginația romantică fiind o forță de transcendere permanentă. 24 (I, 262) Sau "rostind". Blasfemia este un fel de "întuneric rostit", în actul acestei rostiri intervenind, paradoxal, scînteia de lumină rebela, captivă în propriul lanț de conștiință, fugind de sine, si inventînd limbajul căderii golit de limbă spirituală
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Porțile oricărei Firi de Om" (Jerusalem, 88, 3-7; 10-11). [După cuvîntul Domnului: "Oare n'ați citit că Ziditorul, dela început i-a făcut parte bărbăteasca și parte femeiasca [...]" (Matei 19, 4)]. Emanațiile sînt sufletele oamenilor, sînt principiile spirituale capabile de transcendere de sine, prin faptul că natura spiritului este infinită, în timp ce natură trupului este limitată. Los zice: "Sexele trebuie să piară și să-nceteze/ Să mai fie cînd Albion se nalta din groaznicu-i repaos" (Jerusalem, 92, 13-14); căci Luvah (Duhul) este
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
primordial al mîndriei. "Nimicirea de sine" (self-annihilation) despre care vorbește și Albion ("O, sînt nimic, și în nimic trebuie iarăși să mă-ntorc", Vala, III, 64) nu este, așadar, o sinucidere. Este vorba mai degrabă de depășirea de sine, de transcenderea binelui și răului, căci Blake spune că iubirea și mînia una sînt în Tharmas-Tatăl ("Iubirea și mînia sînt oare-aceeași patimă? în mine ele-s una", Vala, IV, 18). În această privință, asemănarea cu Böhme este limpede: pentru acesta din urmă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cum de la particulele elementare se ajunge la altele superior organizate. Spiritul este principiul fundamental de organizare, cu originea în psihicul obiectiv. Din acest principiu, partea care este trăită ca specifică subiectului se numește suflet. Conștiința pură - existentă prin sumarea și transcenderea tuturor conștiințelor individuale - apare ca un câmp (ca în fizică Materia Profundă), adică nu este continuă, căci nu există nimic palpabil care să lege o minte de o alta. Deci se ajunge din nou la ideea de cuante (porții) din
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
și, în epoca creștinismului primitiv, de Saul sau apostolul Pavel. În această evoluție, Iisus din Nazareth are o poziție aparte, ca fiind însăși parte din Materia Profundă coborâtă în conștiința individuală. În toate aceste cazuri se observă de fapt o transcendere a cauzalității sau karmei spațiotemporale . În contextul conceptului de transmigrație, se cuvine să precizăm că există o teorie conform căreia Sfântul Ioan Botezătorul este de fapt reîncarnarea Sfântului Ilie, afirmație care se bazează pe unele declarații ale contemporanilor, redate în
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
cetății va exista o contradicție, un conflict interior, manifestat fie prin „nostalgia originilor”, ca dorință de reîntoarcere la condiția primară, plasată într-o etapă edenică anterioară, fie prin dorința de depășire a condiției actuale prin „progres”, ca o tendință de transcendere, de proiecție transpersonală și transmundană. Tendințele natural-primare sunt într-o permanentă confruntare cu tendințele social-secundare ale omului. Reprimarea exercitată de „forțele sociale” va fi interiorizată ca „model socio-cultural”, generând noi forme de conduită, acțiuni, atitudini, aspirații, care vor deplasa pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
autoritate. I. este un poet al sacrului. Ștefan Aug. Doinaș folosește sintagma „poet al entuziasmului”, pe care o vor prelua și alți comentatori. De la primul volum, universul liric se constituie ca rezultat al unei transsubstanțieri și (prin aceasta) al unei transcenderi reiterate la nesfârșit, ca un ritual ce actualizează o stare originară. De aceea, impresia că poetul se repetă, că se autopastișează sau că alunecă în verbiaj nu e decât rezultatul unei lecturi inadecvate, improprii. Ca și „nemurirea” voiculesciană („o lucrare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
mari elanuri și țeluri justițiare și mântuitoare întrucât privește poporul său, Vlad este un iluminat, un misionar al Cerului. Mutatis mutandis, el încorporează fervoarea ascensională a eului liric din poeme și este un insuflat de verbul divin. Valorizarea și totodată transcenderea fabulei istorice se regăsesc, pe o treaptă încă mai înaltă de febrilitate a trăirilor spirituale, în tragedia Jeanne d’Arc (1992). Accentul în interpretarea dată de I. cade, dintru început și mergând progresiv, pe forța de iradiație a sacrului întrupat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
versurilor ce îl compun. Țara sa - tărâm bântuit de cai de fum, unde arborii visează luna și păsări nemaiauzite au lumânări în loc de aripi - este ținutul poeziei adevărate. Imaginea simbol, metafora relevantă, sugestia potențează sensurile proprii ale cuvintelor și creează impresia transcenderii obiectului. Expresia armonioasă, purificată de locuri comune, este însă deseori siluită de barbarisme sau de împerecheri forțate de sintagme, care doar eufemistic ar putea fi catalogate drept stângăcii stilistice. În plus, obstinația cu care poetul își alătură numele de al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288327_a_289656]
-
transfigurare""83. Este formulată aici o generalizare. Comentatorii au urmat această direcție. În acest sens, s-au putut determina două astfel de caracteristici 84: a) Orice formulă intelectuală antinomică în sine care, în dezacord radical cu înțelegerea, conduce la o transcendere a logicii este dogmatică; b) Orice formulă intelectuală care, în dezacord radical cu înțelegerea, strică solidaritatea noțiunilor producând o transfigurare a logicii este dogmatică. 1.1.2. Ideație dogmatică și minus-cunoaștere Spuneam la începutul paragrafului anterior că Lucian Blaga a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]