441 matches
-
bătut în poartă în formă de șarpe răsucit. [[Imagine:StanaBarsa.jpg|thumb|right|250px|Aspectul interior al unei stâne din Munții Bârsei]] Oieritul a reprezentat o activitate străveche în Țara Bârsei. Animalele se creșteau ușor și se înmulțeau repede. [[Transhumanță|Transhumanța]] păstorilor și a turmelor era un obicei anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor brănene
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor brănene și săcelene s-a constatat existența unei transhumanțe duble, de o amploare însemnată. Datorită faptului că versanții nordici ai Carpaților bârsani nu puteau asigura destule suprafețe de pășuni pentru vărat, marii proprietari de turme închiriau pajiști pe versantul sudic, în Țara Românească. Juzi sau foști juzi ai Brașovului
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
Prețul era negociat și, oricum, mai bun decât cel al turcilor. Pentru a-și apăra interesele, oierii săceleni s-au constituit, după 1800, într-o asociație numită „Compania oierilor săceleni”. La începutul secolului XIX, datorită practicării tot mai anevoioase a transhumanței, mulți dintre marii proprietari de turme de oi le-au vândut, reprofilându-se pe comerț. Pe lângă stâne se țineau porci, iar vite mari și cai se creșteau din plin în Săcele. Printre cei mai de frunte deținători de Herghelii din
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
din Sibiu i-au denumit 'Gebirgswalachen' („valahi de munte”, adică români de munte) sau 'die Tzutzuianen' (Zuzujanen). Mocanii din zona Brașov-Săcele (mai precis cei din așa-numitele „șapte sate”) sunt considerați a fi „adevărații” mocani. Prin tradiție, ei au practicat transhumanța cu turme imense de oi, iar in secolul al XIX-lea, mai ales după tratatul de la Adrianopol, care le-a îngrădit mișcarea, au fost și „cărăuși” conducând garnituri sau caravane de mărfuri pe mari distanțe, aidoma aromânilor "cărvănari". Ei nu
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
dintre Transilvania și Muntenia (Valahia). Aceștia se mai numesc și 'colibași' sau "colibași brăneni", deși nu este clar dacă cele două comunități, a căror denumire a căzut în desuetudine, sunt una și aceeași. "Colibașii" practicau de asemeni, până de curând, transhumanța, fiindu-le specifică un fel de „transhumanță locală de subzistență” într-un mod dezorganziat, oportunist. De la ei provine denumirea diverselor localități Colibași din Muntenia. Un al treilea grup distinct de mocani ocupă valea Arieșului între comuna Bistra (unde tradițional începe
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
mai numesc și 'colibași' sau "colibași brăneni", deși nu este clar dacă cele două comunități, a căror denumire a căzut în desuetudine, sunt una și aceeași. "Colibașii" practicau de asemeni, până de curând, transhumanța, fiindu-le specifică un fel de „transhumanță locală de subzistență” într-un mod dezorganziat, oportunist. De la ei provine denumirea diverselor localități Colibași din Muntenia. Un al treilea grup distinct de mocani ocupă valea Arieșului între comuna Bistra (unde tradițional începe Țara Moților) și până în josul văii în
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
de întâlnire dintre Transilvania, Moldova și Muntenia. Etnograful vrâncean Ion Diaconu consideră că acești oieri vrânceni nu sunt mocani „adevărați”, ci păstori moldoveni medievali din Țara Vrancei și că au primit denumirea "mocani" doar prin asociere. Mocanii vrânceni nu practica transhumanța, mutandu-se doar vara pe local, în munții Vrancei. Țara Vrancei avea în evul mediu o identiate proprie, diferită de cea a Moldovei. Nu întâmplător, balada "Miorița" are ca personaje un baci vrâncean, distinct de cel moldovean și de cel
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
unele grupuri s-au mutat la nord, în jurul orășelului Prototsani din Tracia de vest grecească, unde pot fi întâlnite, autodescriindu-se ca „eleni vlahofoni” (aromâni asimilați). Mocanii, păstori români transilvăneni, care, după cum am văzut mai sus ajungeau -de regulă- în decursul transhumanței la sud de Dunăre, și în Cadrilater sau în împrejurimile Varnei, iar uneori în Rodopi și în Rumelia Orientală, i-au intâlnit adesea în peregrinările lor pe aromâni, mai ales ramura grămușteană a acestora. Se pare că uneori au coabitat
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
ei, trece un drum vechi de culme, denumit “Drumul Muierii”. Acest drum pleacă de la ieșirea din vechea cetate getică - Sucidava (Corabia) până la Sarmisegetuza. Același drum, “Drumul Muierii”, este menționat și de Vartolomei Todeci în “Plaiul Dorului”, ca vechi drum al transhumanței. Pe aici mergeau spre inima Olteniei (până la Leu, lângă Craiova și de acolo la Bistreț, lângă Calafat) ciobanii cu turmele lor, spre Dunăre pentru iernat. Grădiștea este atestată documentar în 3 august 1489, în timpul voievodului Vlad Călugărul. ((Documenta Romaniae Historica
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
Plevna este un sat în comuna Lupșanu din județul Călărași, Muntenia, România. Pe teritoriul actual al satului Plevna, amplasat în Câmpia Lehliu, subunitate a Bărăganului Mostiștei, parte a Câmpiei Române, ca o destinație „adăpostită” și prielnică a transhumanței, își aveau adăposturile sezoniere, tradiționale deja, păstori din Câmpulung și Buzău, ce se ocupau și cu plugăritul. Poate nu întâmplător și nu exclusiv pentru relieful determinat de văile numite azi Valea Tabacului și Valea Rusului, de grad secundar, afluente stânga
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
își adună apele dintr-un bazin de recepție de 9431 km² situat în partea de sud a țării, orientarea generala a râului fiind inițial NV-SE, apoi V-E. Valea Ialomiței coincide cu unul dintre cele mai importante trasee ale transhumanței: "drumul oii" pornea din Carpați și înainta până la confluența Ialomiței cu Dunărea, unde se afla Orașul de Floci, importantă piață de desfacere a lânii. Turmele traversau apoi Dunărea pe la Vadu Oii și iernau în zonele calde de pe țărmul Mării Negre (cea
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
creșterea animalelor, alături de ceremonii funerare, topoare lucrate de cremene și ceramică decorată, au ajuns în de astăzi de pe Continent, aduse de cultura "Funnel-beaker" din cca. 4000 î.Hr. Treimea de sud a Suediei a fost inclusă în aria agrară și de transhumanță a culturii nordice din Epoca Bronzului, mare parte din ea aflându-se la periferie față de centrul cultural danez. Perioada a început în jurul 1.700 î.Hr., cu începerea importurilor de bronz din Europa. Minele de cupru nu au fost folosite în
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
de așezările epocii bronzului, unde vânătoarea și pescuitul rămân ocupații de bază alături de o agricultură în creștere. Specifice sunt uneltele din bronz, descoperite și în Luncavița, pe terasa Pârâului Sorniac. Din seolul. al XV-lea se observă din plin fenomenul transhumanței, ale cărui urme sunt întâlnite și astăzi. În 1898, Primarul Trandafir Iorga (primar între 1890-1912), obținea de la regele Carol I un pașaport diplomatic, prin care avea libera trecere în Franța, pentru a cere ajutor autorităților franceze într-un proiect de
Comuna Luncavița, Tulcea () [Corola-website/Science/310831_a_312160]
-
i, saracaceanii sau sărăcățenii sunt o populație de pastori nomazi din Balcani (cu precădere în Grecia, Macedonia și Bulgaria) care până prin anii 1930 trăiau mai mult la mai puțin separat de restul populației sedentare grecești sau slave și practica transhumanța. i sunt menționati pentru prima oară sub acest nume abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar originea etnică a acestora a dat naștere la numeroase controverse și speculații în rândurile etnologilor și antropologilor. Una din ipoteze, susținută de profesorii
Sărăcăciani () [Corola-website/Science/299729_a_301058]
-
sate, în comune, în viața oamenilor. Jocul de oină amintește de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la șesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanță. Echipa națională de fotbal a României își începe activitatea prin meciul de la 8 iunie 1922 de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-i favorabil cu 2-1. La 20 mai 1923 Comisia de Fotbal a FSSR (Federația Societăților Sportive din România) este
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
Bucu, județul Ialomița) este un publicist, scriitor și profesor universitar român. Părinții săi, Ștefan, de profesie contabil și Victoria, s-au născut în aceeași localitate. Străbunicul din partea mamei, pe nume Munteanu, s-a stabilit în Lunca Ialomiței, unde venea în transhumanță, fiind oier din zona Făgărașului. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Drept și Facultatea de Ziaristică; a avut o bursă la Fundația cotidianului „The Guardian” din Londra; este absolvent al cursului postuniversitar de științe juridice și al Colegiului
Ion Marin (publicist) () [Corola-website/Science/319731_a_321060]
-
religioase sau pentru a discuta în comun problemele vieții în lumina învățăturii și a spiritului creștin. A fost un autodidact cu o rară vocație de misionar. Bibliofil fiind, a obținut cărțile tipărite în celelalte provincii românești cu ajutorul oierilor care practicau transhumanța. Biblioteca sa a numărat peste 200 de volume (un număr rar întâlnit mai ales în mediul rural în acea epocă) și a inclus toate Bibliile tipărite în spațiul românesc până la acea vreme, precum și "Biblia de la Petersburg" (1819). Bibliile sale le-
Procopie (Picu) Pătruț () [Corola-website/Science/332864_a_334193]
-
de origine dacică, tracică, ilirică sau greacă din Peninsula Balcanică. Locul de origine este greu de determinat, deoarece, fiind în mare parte negustori și ciobani, erau mereu în căutare de noi locuri pentru comerț sau pentru pășuni mai fertile, practicând transhumanța, astfel că minorități se găsesc în aproape toată întinderea peninsulei balcanice. În baza mai multor indicii de ordin lingvistic, originea este presupusă a fi fost în teritoriul de romanizare situat la nord de Munții Balcani, limita meridională propusă de savanții
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
1826-1828), conform tratatului de la Turkmenciai (Türkmənçay), a fost încorporat Imperiului Rus, alături de celelalte hanate din Azerbaidjanul de Nord. Populația hanatului era compusă de majoritatea azeră și de kurzi. Azerii în general erau sedentari, însă o parte din ei încă practica transhumanță, în timp ce kurzii erau nomazi. Triunchil șiism al religiei Islam a fost credința principală a hanatului, dar kurzii erau sunniți. Armenii formau mai puțin decât 20% din populația statului. După cucerirea rusească, din 169.155 locuitori ai zonei, 57.035 sau
Hanatul Erevanului () [Corola-website/Science/309263_a_310592]
-
șapte sate au fost „mocanii” - ciobanii locului. Sunt menționați în numeroase documente, în care se remarcă bogăția lor spirituală, culturală și materială. Dețineau mii de oi, iar satele lor erau printre cele mai prospere din zonă. În cursul procesului de transhumanță, care avea loc din Săcele până în Dobrogea, au înființat o localitate cu același nume, în județul Constanța. Obiceiurile săcelenilor dăinuie până astăzi: Sântilie, festivalurile, costumele populare tradiționale, arhitectura etc. În secolul XIV o importantă populație maghiară s-a stabilit în
Săcele () [Corola-website/Science/300519_a_301848]
-
liberi pătrund în interiorul arcului carpatic iar daco-romanii trec la est și la sud de Carpați. Refacerea unității dacice nu a împiedicat continuarea procesului de romanizare. Practicarea neîntreruptă a unor activități specifice vieții sedentare, greu de desfășuat în cadrul nomadismului și al transhumanței, ca agricultura, meșteșugurile, exploatarea minereurilor, a menținut folosirea limbii latine ca „lingua franca” pe ambele maluri ale Dunării. În timpul împăraților Dioclețian, Constantin cel Mare și Iustinian s-a realizat o adevărată „stăpânire romană” la nord de Dunăre. Răspândirea creștinismului în
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
sate, în comune, în viața oamenilor. Jocul de oină amintește de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la șesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanță. Primul meci de fotbal din România s-a jucat la București, în zona șoselei Kiseleff în 1907 între angajați englezi și germani din industriile textilă și petrolieră din țară. În 1909, s-a înființat „Asociația cluburilor de foot-ball din România
Sportul în România () [Corola-website/Science/306409_a_307738]
-
Munteanu este dat de învățătorul său, la care geologul adaugă pe cel de Murgoci, după numele unui munte în care tatăl său își ținea turma. Defapt, după propriile relatări, nașterea (înregistrată la Vădeni) ar fi avut loc în căruță, în timpul transhumanței, undeva pe drumul dintre munții Buzăului și bălțile Dunării, părinții săi fiind originari din Bisoca. Urmează școala primară în localitatea natală, iar studiile liceale la liceul real "Nicolae Bălcescu" din Brăila. În 1892, susține bacalaureatul și se înscrie la "Facultatea
Gheorghe Munteanu Murgoci () [Corola-website/Science/298289_a_299618]
-
brânză", care s-ar trage dintr-un cuvânt indo-european "gurendh" „a fermenta, a acri”; ideea aceasta a fost preluată de Pedersen [în Lingua Posnaniensis, I (1949), pg. 1-2]. Ambele afirmații sunt valide pentru că crescătorii de oi care au păstrat tradiția transhumanței în sudul și nordul Dunării încă folosesc rânză (stomac triturator) pentru a porni acrirea laptelui de oaie, nu doar pentru brânza de burduf ci și pentru cașul semiprelucrat care este fermentat în ciubăr din lemn. În funcție de natura laptelui folosit ca
Brânză () [Corola-website/Science/297449_a_298778]
-
În faza următoare aceste pământuri au început a fi puse la dispoziția oierilor din Transilvania și a oilor lor în căutare de pășuni. Primul document descoperit atesta stabilirea lângă Slobozia a unor oieri ardeleni cu turmele lor în mișcare de transhumanță. După legea rurală din 1864 dată în vremea domnitorului Al. I. Cuza a început a treia fază de populare a Câmpiei Bărăganului, când sunt aduși în această mănoasă câmpie a țării, țăranii săraci proveniți din diverse zone submontane (Buzău ori
Gheorghe Lazăr, Ialomița () [Corola-website/Science/324783_a_326112]