562 matches
-
tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul vânăt, trimetea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu la de-acestea. Pe-atuncea îmi era cugetul și inima numai la vagoanele de grâu și de ovăs. Cum se făcea ziuă, cum eram pe cal. Și mă îndreptam spre lanuri. Nu zăream pe nimeni în juru-mi: înaintam la trap prin ierburile pline de rouă. Treceam printr-o vălcică, unde se ridicau abia la fața pământului cele câteva bordeie ale haidăilor și ale feciorilor boierești. Le lăsam pustii, goale, păzite de doi dulăi albi, și, cum dădeam în lumina lanurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru dânsul și pentru flăcăuașii de subt ascultarea lui și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o trupă de castilieni s-a ivit în zare, iar când a ajuns în dreptul nostru, șeful ei a stat de vorbă deoparte cu al-Mulih, apoi, la porunca acestuia, soldații din Granada au făcut stânga-mprejur și s-au întors la trap în oraș, în vreme ce călăreții lui Ferdinand le luau locul în jurul ostaticilor. Sus pe cer, cornul lunii era acum invizibil. Și-au reluat mersul, încă și mai tăcuți, încă și mai copleșiți, până sub zidurile orașului Santa Fe. „E ciudat orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o apucăm. Eram încă la câțiva pași depărtare de zid, când un spectacol ciudat s-a oferit ochilor noștri holbați: două trupe de călăreți păreau să se îndrepte spre noi, una la dreapta, urcând dinspre râul Genil, dar înaintând la trap deși era drum în pantă, cealaltă la stânga noastră, venind dinspre Alhambra, cu mers greoi. Curând un călăreț s-a desprins din acest grup și a plecat cu pas mai susținut. Întorcându-ne în grabă spre oraș, am trecut iarăși prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
noaptea? De toți ceilalți bărbați trebuie să mă tem. De tatăl meu astăzi, de bărbatul meu mâine, de toți cei ce nu sunt rudele mele și de care trebuie să mă ascund. Slăbi frâul și catârca o porni iarăși în trap mărunt. M-am grăbit ca să pot rămâne alături de ea. Continuam să nu-i vorbesc, dar, ciudată senzație, mă temeam pentru ea, o învăluiam cu privirea într-o afecțiune neașteptată. Mi se părea că o pândește o primejdie. La jumătatea drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ce mă privește, am preferat să mă dau în lături spre a-i lăsa drum liber, mersul meu fiind încă încet și nesigur. A strigat de departe: — Cosimo! În cadrul unei ferestre, la etaj, se ivi un copil. Giovanni porni la trap, apoi, când ajunse în dreptul băiatului de sus, își scoase sabia din teacă, o îndreptă spre el și strigă: — Sări! Maddalena fu cât pe ce să leșine. Își acoperi ochii. Eram eu însumi îngrozit. Cu toate astea, messer Jacopo, care ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spiritele și balaurii pădurii, dar, mai ales, de gladiatorul care aducea numai nenorociri. Valerius își petrecu șnurul de piele după gât, vârî amuleta sub haină și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre copaci. Se întoarse. Sub fulgii care cădeau deși, gladiatorul îl urma, aplecat pe calul său, cu gluga trasă pe ochi. În spate, atât cât reușea să vadă, drumul era pustiu. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ai încredere. Ai încredere în mine. Titus încuviință. — Bine. Cum aș putea să nu am încredere în tine? Se întoarse spre Maktor. — Mă duc să pregătesc caii. După puțin timp, în dimineața cenușie de ianuarie, doi bărbați călare străbătură la trap drumul, îndepărtându-se de Colonia Agrippinensium, spre apus; nimeni nu-i luă în seamă. În fața lor mergea un câine care semăna cu un lup. 9 Mergând de-a lungul Rhenus-ului și apoi al Danubius-ului, la adăpostul pădurilor, străbătuseră multe mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce se întâmplase cu cealaltă prăjitură cu miere și susan - fuseseră două, iar el mâncase doar una. 16 Valerius mergea la trap pe cărarea care când intra în pădure, când ieșea din ea. Cerul era limpede. Puține mile îl despărțeau de satul lui Julius Civilis, locul la care visase atât. Mersese multe zile și nopți ca să ajungă din Pannonia până în ținutul batavilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Romei! În marea-i dărnicie, împăratul vă oferă jocurile sacre în cinstea Imperiului, spectacolul cel mai captivant la care ați asistat din vremea lui Nero! Valerius asculta cu capul plecat, închipuindu-și-l pe crainicul care făcea turul arenei în trap mărunt. Blestemă printre dinți, enervat de teatrul acela. — Vouă, romanilor, Vitellius vă oferă imensul privilegiu de a asista la lupta în care a fost înfrântă armata infamului Otho și la triumful eroicelor noastre legiuni! Dar asta a fost acum câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa și își trecu în revistă trupele, mergând la trap mărunt prin ploaia de noiembrie. Se întoarse doar o clipă și ridică mâna, salutându-l pe Proculus, care se îndepărta călare, urmat de servitor. Îl urmări cu privirea până când dispăru pe drumul spre Verona. În aclamațiile soldaților, centurionilor și tribunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Pookie Hits the Trail? Dynamite Dick? — Bineînțeles că nu. — Face de toate acuma. SF-uri de mâna a treia, filme de aventuri, chestii cu bătrâni cumsecade, filme de televiziune. Impresarul lui îl pune în șa și el o ia la trap. E pentru prima oară în cei patruzeci și cinci de ani ai lui când dă peste ceva care i se potrivește de minune. Îi place la nebunie. — Și atunci, de ce avem nevoie de el? — Ai încredere în mine, moșule. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Iat-o strângându-se în caleașcă în timp ce caii izbesc pământul cu piciorul. Toată Anglia dansează. M-am uitat iar la Martin - jur, promit - am văzut o lacrimă cenușie licărind în ochii ăia grei. Iubire și căsătorie. Caii care își bat trapul pe aleea lungă. După un timp, mi-am trântit un sul de hârtie igienică în poală. — Vrei o ceașcă de ceai? i-am auzit eu întrebarea. Sau o aspirină? Sau un Serafim? Nu te jena. Era de-a dreptul mișcător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Învățător, fiul mai mic, cel cu mințile risipite, cel născut după prima permisie pe care o avusese bătrânul. Dar cine era femeia și, mai ales, cine murise, pe cine boceați voi În acel cortegiu grăbit? Caii mergeau În continuare la trap, voi toți erați desculți și fugeați după căruță, totul avea același ritm ca și furtuna care tocmai trecuse. Când tocmai Îți conștientizai aceste noi ipoteze și Întrebări, ai văzut deodată că de lângă bărbatul culcat pe spate În iarba din căruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cazărmii. De ce? Nu știa. Poate că acel fior care i-a străbătut inima la gândul că pe cei intrați pe poarta cazărmii nu-i va mai vedea multă vreme a dictat gestul... ― La drum, băietule! Ascultător, murgul a pornit la trap întins. Până la ieșirea din târg, vântul nu se simțea prea puternic. Lucrurile au început să se schimbe îndată ce au pornit să urce dealul lung cât îi lumea. Pe măsură ce se apropiau de creastă, zăpada proaspătă era luată de vânt și dusă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
au tras basmalele pe chip. Când zgomotul călăreților în galop s-a stins, a răsunat limpede cântec de cucuvea... „Asta-i, fraților” - au gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt deja la ușile trăsurii, de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Signor Gianluca, mă bucur să vă revăd! Speram totuși că ne vom Întâlni În vremuri de pace... - Bucuria este a mea, signor Pietro! răspunse Gianluca. Cât despre pace, aceasta nu e tocmai un subiect pentru Diario... Micul grup porni, la trap, spre Suceava. Trecu prin păduri În care se simțeau pregătirile de luptă și ajunse la drumul mare al Neamțului, plin de bătrâni, femei și copii care fugeau din calea primejdiei. Unii aveau căruțe În care Înghesuiseră tot ce putuseră, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași, În spatele cărora două mii de călăreți așteptau clipa atacului. Iar clipa sosi repede. Avangarda de spahii lansată de Soliman trecu podul la trap (galopul era imposibil fiindcă nu se vedea nimic În nici o direcție), dar primele zeci de călăreți căzură sub tirul arcașilor. Spahiii trecură peste cadavrele celor căzuți și forțară ieșirea pe malul celălalt. Dar atacul călăreților moldoveni fu rapid și perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În luptă și revenirea gărzii din Încleștarea cu Apărătorii. „Deci asta era... Își spuse Alexandru. Victoria psihologică prin atac asupra comandantului dușman. Exact reversul acțiunii Cuceritorilor... extraordinar... ” - He! Alessandro! se auzi vocea lui Gianluca, În apropiere. Italianul se apropia la trap, după ce fusese În toate locurile accesibile ale bătăliei. Mi se pare mie, sau asistăm la un miracolo? Această uriașă armată care, ar fi Învins oștile reunite ale principilor europeni, se retrage cu adevărat din fața lui Ștefan? - Nu pot să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Moldovei, apoi cușmele oștenilor, și apoi un Întreg corp de oaste, de cel puțin trei mii de oameni, mărșăluind parcă prin somn, cu capetele plecate. Străjile sosiră În fugă la metereze. Doi călăreți se desprinseră din grupul compact, sosind la trap În fața porții principale. Erina le văzu mantiile albe cu semnul scutului și spadei și un fior o străbătu din cap până În picioare. - Deschideți poarta! strigă unul din călăreți. Sosește măria sa! Poarta se deschise Încet, iar călăreții intrară pe pod. Primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]