313 matches
-
ca urmare a două situații deosebit de grave: pisica mânca pui ori nu mai prindea șoareci, se lenevise. Pedeapsa era capitală și se executa fără milă. Vorbiți cumva de eutanasiere? Mutați-vă gândul! Eram numai ochi și urechi. Priveam spre grupul trinitar de peste drum ca și cum ne-am fi uitat la un uriaș ecran panoramic, în care actorii evoluau în carne și oase în fața noastră, la dimensiuni reale. Tânărul cu epiderma pigmentată de culoarea cernoziomului a avut un dialog scurt cu femeia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
este conținută întreaga activitate umană, ba mai mult, întreg omul, zicîndu-le: "botezați-i în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt", instituind astfel un sacrament, care este poarta tuturor celorlalte, prin care o tainică virtute recreatoare a Dumnezeului unic și trinitar trebuia să lucreze reînnoirea Pămîntului, reînvierea omenirii deja stinse în păcat și veșnic pierdute. 10. Acestea au fost, așadar, Sacramentele, și printre ele cel mai important, adică Sacramentul care se naște din jertfirea Mielului, cel care a spus înainte să
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
despre „a vedea forma”, „mișcarea” etc. Vederea Stăpânei noastre este aici „parte sau poartă”3, reprezentare în viziune sau deschidere spre viziunea Sfintei Treimi. Numai că paginile Jurnalului nu vor consemna niciodată această viziune unitară, distinctă și deslușită a chipurilor trinitare, în care toate lucrurile de pe fața pământului își găsesc menirea și împlinirea. Însă tocmai prin acest eșec, precum și prin renunțarea ulterioară la acest „proiect”, Ignațiu ajunge să conștientizeze care este de fapt marca esențială a sărăciei: omul trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un dezastru psihologic și ontologic. Atanasie: Scrisoarea a IV-a către Serapion critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal el va privi chestiunea blasfemiei Împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și ridică obiecții la teoria predecesorilor săi, plecând tocmai de la Învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind În Tatăl, este și În cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal el va privi chestiunea blasfemiei Împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și ridică obiecții la teoria predecesorilor săi, plecând tocmai de la Învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind În Tatăl, este și În cei În care este și Tatăl (adică, ne reamintim, În creaturile animate și inanimate, În cele raționale și iraționale) și că Duhul Sfânt nu este absent, căci sfânta, preafericita și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
absent, căci sfânta, preafericita și desăvârșita Treime este nedespărțită”. El Îl amendează pe Origen printr-o piruetă ingenioasă: teoria din Peri archon se situa, am văzut, pe plan gnoseologic (deși nu rupt de ontologie). Atanasie face amendamentele din unghi dogmatic, trinitar. El se așază nu În perspectiva creaturilor, ci În perspectiva Treimii. Iată desfășurarea Întregului raționament! Dacă totul a fost făcut prin Fiul (Ioan 1,3), atunci cum se poate spune că unele entități au rămas În afara Lui? Din moment ce toate persoanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie Îi pune pe farisei În directa descendență a evreilor „din pustie”, idolatri, care-și reneagă Dumnezeul, Închinându-se unui vițel de aur. Pe parcursul expunerii, fidel schemei sale trinitare, alexandrinul „trage spuza” pe turta Fiului. Acesta, rostind logion-ul, ar avea În vedere două forme de blasfem, una „călduță” și pardonabilă, blasfemul Împotriva firii Sale umane (Fiul Omului), și alta pârjolitoare, impardonabilă, blasfemul Împotriva divinității Sale făcătoare de minuni: „Evreii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Citez câteva din argumentele sale: 1) În corpus nu există nici un fel de preocupare pentru apărarea Sfintei Treimi, subiect care era totuși la ordinea zilei În secolele al V-lea și al VI-lea ; autorul pare să nu cunoască terminologia trinitară din scrierile lui Athanasie, Vasile, Grigore din Nazianz și Chiril al Alexandriei. 2) Dimpotrivă, tema principală dezvoltată În aceste scrieri, transcendența Dumnezeului treimic față de lume, ar face din ele o apologie a filozofiei creștine Împotriva păgânismului. 3) La obiecția lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
bisericile baroce, nu apare deloc ca fiind o religie monoteistă, ci complet politeistă. Doar că creștinii catolici se adresează tuturor ființelor intermediare între Dumnezeu și om, invocându-le în ajutor nu ca divinități, ci în calitate de îngeri și sfinți. Iar speculația trinitară a părinților Bisericii și a teologilor, care pun pe același plan omul Isus din Nazaret cu Tatăl, care în Noul Testament este totdeauna numit exlcusiv "ho theós, Dio", al cărui "fiu" este Isus, pune în discuție unicitatea lui Dumnezeu nu doar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
chiar dacă dintre cele patru sensuri ale Scripturii (Quadriga medievală) acesta [alegoric, n.n.] era cel mai specific creștin 74. Joacchino vorbește despre cele trei perioade (dispensations) ale istoriei, un triptic cronologic în care fiecare epocă este legată de o anume persoana trinitară. Prima perioadă, a Tatălui, se întinde de la Adam la Sf. Ioan Botezătorul sau Iisus Hristos. Epoca Fiului trebuia să cuprindă patruzeci și două de generații, de la regele Uzia (Isaia 6) la anul 1260. Ultima perioadă pornește de la Sf. Benedict și
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de Duhul Sfânt. Se constată suprapunerea celor trei epoci, dar tocmai această suprapunere dovedește o profundă cunoaștere a evoluției istorice, unde un fenomen nu apare niciodată izolat, ci este determinat de acumulări anterioare. Această periodizare este o "istorizare a ideii trinitare"75. Societatea perfectă, cea a monahilor, se află undeva în viitor, când un nou adevăr va fi revelat. Ideea că fiecare adevăr își are kairos-ul lui bonum et necessarium în suo tempore contravenea însă dogmei Bisericii, unde adevărul s-a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Congregații ale Slujitorilor Săraci și ale Slujitoarelor Sărace ale Divinei Providențe, spitalele, școlile, misiunile. Toate opere vii, care continuă să se dezvolte. Dumnezeu își formează sfinții printr-al său Cristos, Cuvântul-istorie. Și-i formează unul câte unul, după valoarea comunitară, trinitară și mariană. Dumnezeu nu are scheme. Duhul Sfânt nu și-a golit capacitățile sale de a genera noutăți (cf. Apoc 21,5). Sfântului Ioan Calabria, atât de săritor să implore haruri, să-i cerem curajul să ne abandonăm în mâinile
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
-lea (circa 1651) de Lodowicke Muggleton (un croitor, 1609-1698) și John Reeve (vărul sau), care pretindeau că sînt cei "doi martori" ai Apocalipsei (11, 3-6) care vor prooroci 1260 de zile, vor fi uciși și vor învia; ei negau doctrina trinitara și afirmau că materia era eternă, iar rațiunea creația diavolului. Există o controversă privind apartenența părinților lui Blake la Biserică Swedenborgiană: reputatul critic David V. Erdman conchide că familia lui Blake nu a fost swedenborgiană pe cînd acesta era copil
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
272). Problemă se poate pune și invers: la limita extremă, spune Lovinescu, clipă devorează timpul și punctul devorează spațiul; atunci rămîne vizibil doar pămîntul invizibil, în cazul nostru Enion, care ar fi astfel din nou în Atemporal. În Urthona, nume trinitar (Ur-th-on-a; uri: ebr. lumină; Tharmas: apă; on: grec. ființă), Alfa și Omega "ard", dar nu se mistuie 273, începutul și sfîrșitul există împreună că un foc etern, luminos, creator, expansiv. Pe de altă parte, Enion, ca Prakriti, simte abisurile ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
creeaza universul folosind un compas pentru a măsura spațiile infinite (astfel legîndu-le) să îi fi fost sugerat lui Blake de o descriere din Cartea a VII-a a Paradisului pierdut al lui Milton (cf. ibid. p. 896), în care Dumnezeul trinitar (Fiul) folosește compasul "să circumscrie Universul/ Și toate lucrurile nou create". Se știe că The Ancient of Days (Cel Îmbătrînit de Zile / Cel vechi de Zile) era un raspuns dat de Blake lui Voltaire, care în Candide (cap. 25) îl
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
1794). Era un raspuns tăios dat lui Voltaire, care în Candide (cap. 25) l-a ridiculizat pe Milton pentru utilizarea compasului în episodul redat mai sus din Paradisul pierdut. The Ancient of Days al lui Blake este însă nu Dumnezeul trinitar al lui Milton, cum bine remarcă Damon, ci Urizen, care creează un univers geometric precum cel al lui Pitagora și Platon. Într-adevăr, în a treia ilustrație din grupul făcut de Blake pentru Îl Penseroso (de Milton; 1631), intitulată "The
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ciocnirea dintre elemente [...] El [Satan] drumul și-l urma, prin mari strădanii,/ Prin truda grea -". Asemănarea dintre Satan al lui Milton și Urizen al lui Blake este evidentă. Formă de piramida conținînd formă de triunghi, însă, poate sugera și imaginea trinitara (triunghiul cu un ochi în interior ca simbol al ochiului atotvăzător al lui Dumnezeu, care apare și în publicațiile lui Böhme). Astfel, zborul cosmic sub o astfel de înfățișare poate semnifică și zborul inițiatic de recunoaștere: spațiile infinite străbătute sînt
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
la judecata universală drama și misterul lumii dând expresie lui Dumnezeu Tatăl, lui Cristos judecător, omului în drumul său obositor de la origini la lima‑ nul istoriei. De asemenea, Raffaelo prin varietatea picturilor sale scoate în evidență misterul revelației lui Dumnezeu trinitar care în Euharistie proiec‑ tează lumină asupra întrebărilor și așteptărilor inteligenței omenești și exem‑ plele pot continua. Arta sacră a găsit în acest ansamblu extraordinar o expresie de o excep‑ țională putere atingând niveluri de o valoare nepieritoare simultan estetică
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
un adânc respect și de adorație - credința noastră în Dumnezeu. Putem s-o facem, pentru că fiind frați și surori ai lui Isus, suntem și fii ai lui Dumnezeu. Suntem chemați să luăm parte la viața și la iubirea lui Dumnezeu trinitar. Cu încrederea unui copil Dacă putem spune „Tată” Dumnezeului nostru, înseamnă că Dumnezeu iubește: nu ține pentru sine propria iubire, ci o dăruiește. Acesta este semnul caracteristic care ne permite să-i recunoaștem paternitatea, faptul că dăruiește iubirea și viața
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
judecata universală drama și misterul lumii dând expresie lui Dumnezeu Ta‑ tăl, lui Cristos judecător, omului în drumul său obositor de la origini la lima‑ nul istoriei. De asemenea, Raffaelo prin varietatea picturilor sale scoate în evidență misterul revelației lui Dumnezeu trinitar care în Euharistie proiec‑ tează lumină asupra întrebărilor și așteptărilor inteligenței omenești și exem‑ plele pot continua. Arta sacră a găsit în acest ansamblu extraordinar o expresie de o excep‑ țională putere atingând niveluri de o valoare nepieritoare simultan estetică
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
către multiplicitate pentru a preciza câteva aspecte ale modului în care trebuia înțeleasă doctrina creștină. Este cu putință ca în același timp Dumnezeu să fie descris în unitatea sa ca Cel ce rămâne în Sine, și în același timp distincția Trinitară a Persoanelor ca procesiune. Nu utilizează schema pentru a stabili vreo ierarhie în dumnezeire, ceea ce ar fi implicat subordinaționismul arian și nici nu implică triada ca fiind corespondentă lucrărilor diferite ale celor Trei Persoane. Pentru Dionisie întreaga Dumnezeire rămâne, purcede
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
și Anselm, a însoțit gândirea creștină și care a considerat lumea ca un sistem ordonat de corespondențe, ca un țesut de semnificații și raporturi care fac aluzie la Dumnezeu Unul și Întreit, în vreme ce omul este un peregrin neliniștit al Absolutului Trinitar. La ce folosește o filosofie care nu face mai evidentă prezența lui Dumnezeu în lume și nu împlinește aspirația omului de a-l cunoaște și a-l avea pe Dumnezeu? Exercitarea rațiunii este salutară dacă ne permite să descoperim în
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
armata și guvernul, Clausewitz, de o manieră aproape „istoricistă”, scoate în evidență natura relativa acestei interacțiuni: el este conștient că aceste aspecte sunt într-o relație de influență reciprocă, neputând avea roluri fixe și rigide (Gray, 1999, p. 91). Conceptul trinitar al războiului relevă multitudinea forțelor care „hrănesc” și pun în mișcare fenomenul conflictual în relații internaționale și indică diversitatea cauzelor războiului, care le vom prezentate în continuare. Cauzele războiului Având în vedere multitudinea teoriilor cu privire la cauzele războiului, în literatura de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
p. 481), devine posibilă analiza războiului în termenii unui nou medievalism. Fiind cea mai recentă fază a transformării ciclice a naturii și scopului războiului, noul medievalism se prezintă ca o evoluție dialectică de la înfruntări din epoca feudală, trecând prin „războiul trinitar” specific epocii industriale și perioadei confruntării reci nucleare, către războaiele erei postindustriale. Astfel, o viziune dialectică asupra transformării războiului ne va permite să explorăm elemente comune dintre noile forme de război, pe de o parte, și cele din perioada feudală
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
vor fi conflicte de joasă intensitate declanșate de actori non-statali, împotriva cărora forțele moderne regulate ale unor state ca Israel, Marea Britanie, Rusia sau Statele Unite vor fi prea puțin eficiente (Creveld, 1991). Astfel, războiul convențional de proporții care ar respecta modelul trinitar al lui Clausewitz se pare că este „la ultima lui suflare” (Watts, 1996, p. 129). Așa cum s-a menționat anteriror, a doua problemă discutată în legătură cu transformarea războaielor sunt „noile războaie” care au predominat în sistemul internațional de după „războiul rece”. În
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]