345 matches
-
nu există suflet separat de trup, nu are sens discreditarea cărnii și valorizarea spiritului, nu există imaterial prizonier în material, închis, ferecat, incrustat în carne, nici principiu care ne leagă de divin, de ceresc, opus altuia care ne leagă de trivialitatea terestră, nici o parte nemuritoare legată de divin opusă unei părți muritoare, sensibile, ci doar o entitate constituită din atomi și demnă ca atare. Departe de dualismele reducționiste, Democrit utilizează totuși expresiile „suflet” și „trup”: sufletul și trupul țin de artificii
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu dori orice și oricum și de a nu viza orice tip de plăcere. Cele care alienează, momentan sau durabil, trebuie evitate. Fără necumpătare, excese, lipsă de măsură sau lăsare în seama pulsiunilor animalice, căci plăcerea nu se reduce la trivialitatea unei animalități dezlănțuite, ci la modelarea propriei ființe și la edificarea propriei autonomii. Singura jubilare autentică: plăcerea pe care o găsești în tine însuți. Pentru că bucuria vizată de demersul lui Democrit - ea traduce termenul euthymia - trimite la pacea sufletului, la
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ne măsurăm suferința cu cea a aproapelui nostru. La toate acestea se adaugă practicarea filosofiei ca șansă de purificare, de înțelepțire și de reconciliere cu sine, cu ceilalți și cu lumea. Preocupându-ne de splendorile filosofiei, interpunem între noi și trivialitatea lumii o distanță utilă și necesară pentru a ne făuri o viață fericită și plină de voioșie. IVtc "IV" ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere”tc "ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere”" 1 Să-ți muști limba și s-o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
niciunul nu dispune, asemenea lui Platon, de venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele și cunoștințele. Platon detestă medierea salariului, ca toate persoanele destul de înstărite pentru a-și permite să disprețuiască trivialitatea banului. Itineranți, proveniți din medii modeste, sofiștii dispuneau doar de acest mijloc pentru a-și asigura subzistența. Lui Platon nu-i plac săracii obligați să muncească; și nu-i apreciază nici pe filosofii care acceptă căutarea contactului cu publicul pentru
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fi ajuns, poate, la o metodă apropiată de cea chinezească dacă autoritățile ar fi avut răbdare). Testată la Suceava prin nonviolență (Într-o formulă numită autoreeducare), reeducarea a eșuat; reluată amplu și machiavelic la Pitești, atât la nivel moral (blasfemie, trivialitate), cât mai ales fizic (tortura de uzură), reeducarea prinde rădăcină. Tehnica lui Țurcanu și formula sa predilectă constau În „a stoarce” și „a beli”. Studenții au fost cei pe care s-a mizat În primul rând, astfel ca prin reeducarea
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Bucureștiul noaptea. Era un fel de a mărturisi fascinația produsă de o metropolă a cărei vitalitate pitorească atrăgea numaidecât luarea-aminte. A fost așa până în anii dictaturii, când capitala a intrat într-un declin progresiv, înecându-se, odată cu țara, în mizerie, trivialitate și disperare. Mizeria există și acum, după atâta timp de la Revoluție, aspecte triviale se pot întâlni încă peste tot, numai disperarea face loc, vizibil, unei atitudini mai tonice, mai active, ceea ce conferă acestei metropole, centrului său îndeosebi, ceva din însușirile
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
O parte din articolele sale polemice le publică aici : În discuțiile polemice niciodată Ovid Densusianu nu alunecă spre exagerări și nu pune o patimă oarbă, fiind obiectiv: „Dacă fraza caustică, ironia tăioasă nu scoboară niciodată la atacurile personale în care trivialitatea nu cunoaște nici o margine. Chiar când e silit să intre în amănunte care dezvăluiesc intimități ce trebuie trecute în tăcere se observă neîntârziat cât o face împotriva obiceiului și a firii caută din pricina aceasta, să mențină discuția pe tărâmul principiilor
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
purta în mod obișnuit o expresie de seriozitate concentrată și pesimism; dar într-o companie veselă conversația lui era adesea trivială într-un mod extrem, împănată cu glume de calitate îndoielnică, întovărășite de un zâmbet glacială Ca și cum aceste glume și trivialități ar fi fost singura lui supapă de siguranță în fața tensiunii cauzate de o dedicare ideilor abstracte care îl consuma pe deplin.“ Fania Pascal, profesoara lui de rusă câțiva ani mai târziu, își amintește: „În expresia lui era ceva sever, ceva
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Dar, vai! păcat! s-a-nțepenit Cu limba în a mare." Aflat într-o îngrijorătoare bună dispoziție, Șerban Cioculescu apreciază că în epigrama citată "autorul dă un specimen foarte reușit al echivocului licențios"; mie mi se pare că avem în față o trivialitate (im)pură și simplistă, mai ales cînd Caragiale se înțepenește în nefericita formulă și o repetă în contexte care îi marchează și mai mult grosolănia: după ce în textul poeziei Excelsior ce îi este dedicată, se introduce deviza "Nihil sine Hasdeo
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Zuiliu Damphirescu în versiunea lui Caragiale) a fost foarte afectat de afronturile comediografului ("grosolănia lui Caragiale și naivitatea mea mă făceau să sufăr groaznic.") pînă cînd va remarca "infinita nestatornicie a simțirii sale"; nu l-a iertat și îi subliniază trivialitatea chiar și în deznădejdea pierderii celor două copile: "Era așa o trivială deznădăjduire în bietul om." Pe Heliade-Rădulescu, Caragiale îl numea în zeflemea "Părintele Literaturii Române" comunicînd lui Zarifopol că "D-ta nu-ți poți da seama bine de calitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
viață, de exprimare etc. împrumutate fără discernămînt dintr-un alt mediu care i se pare mai distins, mai original, mai la modă decît al său; trivial 1. comun, de rînd, obișnuit; 2. de prost gust, vulgar, grosolan; 3. obscen, indecent; trivialitate 1. caracterul a ceea ce este comun, de rînd, obișnuit; 2. lipsă de gust, vulgaritate; 3. lipsă de pudoare (în vorbe sau în fapte), necuviință, obscenitate. Încă din 1907 (Din psihologia poporului român), D. Drăghicescu observa că suntem "o rasă occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și aceeași ființă". În acest fel ajungem să nu mai înțelegem ale cui sunt meditații de felul "ca să capeți experiență, e bine să practici opinii opuse" și cine sugerează lui Caudella pentru muzica operei Hatmanul Baltag "o ușoară nuanță de trivialitate". Abordîndu-l în marginile psihanalizei, Pompiliu Constantinescu va remarca similitudini între autor și propriile personaje ("Sociabilitatea lui I. L. Caragiale este proverbială; și-a risipit viața în conversații uluitoare, în presă, bodegă și cafenea, trăind alături de eroii lui din proză și comedii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
delectat contemplînd egoismul conformist al omului; s-a identificat cu plăcerile comune ale lui și l-a reflectat într-o oglindă măritoare și totuși exactă". În plus aș adăuga i-a oferit spre vețuire un univers-bîlci din care nu lipsesc trivialitatea și pornografia, poate însă nu la nivelul pe care îl acuza H. Sanielevici: "Pentru Caragiale viața e un mare bîlci, care prezintă priveliștele cele mai interesante [...] și foloasele cele mai pozitive, aceluia care știe să uzeze de dînsa; într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
iar pentru P. Constantinescu "vulgare, ipocrite și egoiste"; o pată de culoare pitoresc-balcanică o reprezintă Lache și Mache cuplu paronimic și siamez, precum și celebrul Mitică parizianul nostru oriental! Pompiliu Constantinescu are meritul de a fi intuit sensul adevărat al acestei trivialități, sensul etimologic care se referă la expunerea agresivă la vedere a aspectelor presupuse dar pe care conviețuirea socială ne obligă să le trecem într-o zonă a tăcerii: "Caragiale acceptă morala practică a vieții, filozofia instinctului care conservă pe om
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Alexandru George crede că atașamentul pentru această zonă "nu e decît rodul prea directelor contacte ale autorului cu o lume trivială, din care la urma urmelor putea chiar să fi făcut parte"; poate de aceea și eroinele sale au poezia trivialității iar apărarea lui Maiorescu pare neconvingătoare: "...în lumea artei adevărate nici nu poate fi vorba de trivial. Trivial este o impresie relativă din lumea de toate zilele..." ceea ce subzistă însă în lumea de toate zilele poate deranja în artă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și în estetica simboliștilor și decadenților, atît de opusă principiilor clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a lui Pirgu, sub a cărui înfățișare de măscărici își cam vedea tatăl" (idem). S-a mai afirmat iarăși că veritabila noblețe mateină ar consta în talent; nu ar fi lipsit de interes să se raporteze această postură la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de sorginte păgînă, ce are atingere cu acel "nietzscheism instinctiv" (O. Cotruș) ce proiectează personajele dincolo de bine și de rău, într-un amoralism definitiv și într-un pedepsitor dispreț cioranian prin care unicitatea este chemată să se apere de atingerile trivialității. Oferite spre contemplare și nu spre cunoaștere, personajele se închid în taină, noapte și moarte slova mateină conservîndu-le ființa pînă cînd un alt veac de purpură și aur va chema la viață semeața seminție. ÎNTRE OGLINZI PARALELE Criticii și istoricii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
se dovedește fiul lui I. L. Caragiale" din moment ce "în operele lor principale, unul exprimă în ordinea socială nașterea înainte de vreme a burgheziei naționale, iar celălalt destrămarea prin viciu a unei vechi aristocrații mai mult neromânești", Pantazi și Pașadia fiind "desfrînați fără trivialitate și nesățioși la spurcăciune fără a fi vulgari", măsura degradării lor rămînînd seniorială iar dezastrul măreț; în sinteză, I. L. Caragiale este încadrat în obiectiv, schematic, tipizant, clasic iar Mateiu în liric, rămuros, excepționist-romantic. Revenind la aspectele biografice, P. Constantinescu află
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
primelor flori la tumultul celor din urmă, ce precedă apariția macului masculin), avînd o finalitate care incită, subliniată de comentariul naratorului. Știind că astfel comparatul (femeia) și comparantul (vegetalul) își schimbă în permanență atributele, Balzac ajunge la sugestia senzualității evitînd trivialitatea unei comparații de la termen la termen. (15) În jurul gîtului revărsat al glastrei de porțelan, închipuiește-ți un fel de volan, de mănunchiuri albe de șerpariță din viile Turenei, ca o imagine a formelor rîvnite, înghemuite ca acelea ale unei roabe supuse
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
necenzurate, ale înjurăturii groase și ale celei mai vulgare satire. Asumând acest program stilistic, căruia îi conferă acum un sens politic precis, România Mare se afirmă din primul moment drept expresia obscenității politice, anulând orice barieră între limbajul public și trivialitatea cea mai stridentă a limbajului privat, pentru a denigra sistematic opoziția democratică principalul dușman al regimului Iliescu. Această colorată violență asigură nu numai succesul imediat al publicației în zonele cele mai resentimentare ale societății postdecembriste, ci și o degradare de
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
obscenă vor cuprinde sfere din ce în ce mai largi ale expresiei publice, pe care o eliberează de convențiile uzuale. Mulți dintre moștenitorii direcți ai FSN se dezic violent de propria obârșie politică, dar aspiră asimptotic nu numai la naționalismul strident, ci și la trivialitatea României Mari pe care încearcă să o copieze pentru a seduce un public cât mai larg62. Complicitatea durabilă a grupului constituit în jurul României Mari cu autorii succesivelor tentative de contrarevoluție care au fost mineriadele va fi formalizată în anii 1996-2000
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
la dogmatism va face atâta caz? Nu același gust pentru melodramă îi dictează aprecierea superlativă a literaturii "de o clasicitate absolută" a lui Duiliu Zamfirescu (afinitățile cu autorul Vieții la țară au mai fost semnalate 128), plasată la polul opus "trivialităților" ce alcătuiesc opera lui Caragiale, prea apropiată de "natură" ("mimetică", deci) ca să reziste eroziunii timpului? Și nu tot sensibilitatea "teatral-melodramatică" stă la originea condamnării comicului pur, "nedureros", sancționat pe latura sa "naturală", în formele nemediate intelectual, cu resorturi pur afective
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
adevărată (mai precis: poezia "epică", romanul-melodramă) știe să o transfigureze prin mijloace mai rafinate. Seducătorului trivial Lovinescu îi opune aici, în primul său roman-ciclu, figura îndrăgostitului nobil și pur, în ideea că viața nu trebuie acceptată așa cum e, în toată trivialitatea ei, ca în literatura "realistă". De ce nu ne-am imagina-o altfel, ca într-un joc... secund? Viață dublă rămâne mărturia unei experiențe-cheie despre cum se scrie îndeobște literatura (ca lectură "autobiografică") și, totodată, despre cum ar fi de dorit
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
spectacol grandios al deșănțării umane ceea ce își spuneau doi vecini cu muierile lor. Totul era terfelit și mânjit, viața intimă, inocența copiilor și a fetelor, credința în Dumnezeu și ai fi spus, dacă ai fi crezut până atunci altfel, că trivialitatea și josnicia în care era aruncat cuvântul erau fără limite... Tata se ducea prin grădină, își vedea de treburi, mama ne chema la masă, căci se făcea seară, mâneam și unul din noi ieșea afară ca din întîmplare și se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de prospețime și trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă, în sfârșit, și perechea din tren : cavalerul își plimbă chipul spuzit de coșuri dintr-o parte în alta a foaierului, croind drum delicatei thailandeze, mai stin gheră și mai sfioasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]