270 matches
-
și sfinția ta.” Mitropolitul tăcu. Mihai Cantacuzino observă că sfinția sa nu mai broda pentru că lumina care intra pe fereastră se împuținase; se ridică din jilț și se îndreptă spre geam. — Iar o să ningă, credeam că a stat. Or să se troienească drumurile... Ca din altă lume, grav veni glasul sfinției sale Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei: — Și am venit aci și am stat în post și rugăciune trei zile și trei nopți și m-a luminat Sfântul Duh și i-am scris măriei sale
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Toată noaptea a plâns, cât a îndurat, Căci băiatul dulce cu alta a plecat. E tristă și singură, nu poate rezista, Ah cât ar vrea să îi dea inima, Dar știe că nu se poate și se oprește Pe drumul troienit de o altă poveste. Moș Crăciun există, oare zice ea, Dacă e așa, vreau să-mi dea dragostea. Un băiat frumos, dulce, tinerel Care să îmi ofere un sprijin, nițel. Ia zăpada în mână, iute se topește, Se uită în
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
copii. Se certau, șuierau, dar cea mai blândă și mai mare dintre ele a hotărât... și au dispărut grăbite, având multe vizite de făcut ! Se înserase devreme în acea vineri. Urma cea mai lungă noapte din an. Rafalele de vânt troieniseră zăpada în dreptul casei cu etaj și obloane de protecție. În familie ar trebui să fie veselie. La prânz s-a născut un băiețel care plânge într-una și este vânăt de atâta efort; blond ca tatăl, cu ochii de culoare
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de grei ce erau. Ce căutam eu în mijlocul Bărăganului, fără nici un bagaj în mână, plin de noroi până la genunchi, luptîndu-mă acum cu niște nămeți imenși de zăpadă, pentru că zăpada erau petele alea lungi, rămase de la iarna ce nu trecuse încă, troienită de crivățul ce mătura câmpia de fiecare dată când ningea și netopită, slavă Domnului, ca să-mi salveze mie viața. Pentru că, dacă nu ar fi fost acolo, probabil aș fi avansat către șoseaua speranței mele, ce probabil, sigur aș fi mâncat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
din cerul nostalgiei unde s-au topit trenurile care n-au mai oprit, pe care le-am pierdut, care au tot stat să vină și n-au mai sosit. Și iată-le acum stînd alături de noi, pe banca de lemn. Troienindu-ne. Soare cu dinți Soare cu dințisingură la fereastră fetița știrbă Cornel C. Costea Sigur că putem rezuma satisfacția noastră suficientă la faptul că observăm și savurăm un joc facil de cuvinte referitor la dantură. E la fel de ușor să ne
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
doua moarte. Aceea definitivă, a amintirii. Iar pînza păianjenului, deși extrem de subțire, este cum nu se poate mai tenace și crește, Încet, Încet, neobosit ca timpul. Precum În versurile din Balada morții a lui Topârceanu: “Zi cu zi l-au troienit / Vremea si uitarea”. O pînză pentru amintire, o alta pentru Înmormîntare. Fără s-o spună, poemul o sugerează. PÎnza păianjenului este ca un cocon al morții. Din ea nu-și va mai lua zborul niciun fluture. Iar amintirile noastre nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
potopul, să-l aruncăm în sus în patruzeci de zile și un miliard de nopți, pedepsindu-te pentru păcatele tale! Sau să-l ningem și să zburdăm călare pe câte un fulg spre stelele lacome de ninsoare! Și să te troienim, în hibernare, ca înainte de facere, și să-ți dăm prin gând ca niște avalanșe prin vis. Și să ne gândești pe fiecare în parte de la început. Și nici să nu ne mai faci! Și să ne lași în pace! (Țipând
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
destinație. TU nu ești. Toți anii vieții tale vor fi tot atâtea ierni. Cu viscole de zăpezi, cu viscole de ploi, cu viscole de arșiță, cu viscole de flori, cu viscole de fân, cu viscole de oameni ce te vor troieni. O viață finită ca un uragan nesfârșit. Din când În când clipele de liniște având ceva din măreția gerului. Așa este scris. TU, permanent, plutind În undă. Îți vezi mama și tatăl. Mâncând cu aceeași lingură. Ea, laptele, el, mămăliga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
putea trăi și se mai putea mișca numai întrucât fusese stăpânul și zeul Îsau cel puțin așa îl socotiseră umbrele lacome), în lumina sfâșietor de puternică vedea cum petele de culoare ce trebuiau să fie aisberguri, fiorduri, lacuri înghețate, munți troieniți în vălătuci de ninsoare fantomatică și care trebuiau să delimiteze marginile, pereții acelui spațiu răpit de umbre, nu se mai putea ține în lipsa de aer și legănarea încetată de mai mult timp a pornit iarăși, dar acum petele de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vor d-lor, ar fi zis: Da, voim și noi. Pe cine vrea " Romînul" să înșale cu reprezentațiunea națiunii adunată în fabrica de palavre din Dealul Mitropoliei? Pe noi desigur că nu ne poate. [8 decembrie 1877] ["DRUMURILE S-AU TROIENIT... "] Drumurile s-au troienit și comunicația telegrafică pare întreruptă, nici o știre din străinătate nu vine să ne lumineze asupra situației, tocmai acuma când toate celea par a atârna de-un fir a păr. Câmpiile albe se-ntind împrejurul Bucureștilor și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
fi zis: Da, voim și noi. Pe cine vrea " Romînul" să înșale cu reprezentațiunea națiunii adunată în fabrica de palavre din Dealul Mitropoliei? Pe noi desigur că nu ne poate. [8 decembrie 1877] ["DRUMURILE S-AU TROIENIT... "] Drumurile s-au troienit și comunicația telegrafică pare întreruptă, nici o știre din străinătate nu vine să ne lumineze asupra situației, tocmai acuma când toate celea par a atârna de-un fir a păr. Câmpiile albe se-ntind împrejurul Bucureștilor și se pierd în zarea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de codru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în urmă, ce importă? De-am fi amândoi în... în anii primei noastre sărutări. Ah! Iaca ce era să-ți spun312... Tonul familiar, grijile aceleiași familii răzbat în toată intimitatea lor, așa cum le-a cunoscut copilul în casa părintească. Aducerile-aminte troienesc cărările gândirii poetului: Nu-mi aduc aminte de mama decât ca de-o ființă palidă, un înger care mi-a descântat copilăria cu glasul ei dureros și suferitor 313. Dar moartea mamei este deasupra tuturor amintirilor. Ea este prezentată prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
reprezintă cazuri reale în care verbul se deplasează la C, dată fiind encliza pronumelor clitice în propoziția subordonată (64), analizată de Ledgeway (2007: 144-145) ca deplasare V-la-FIN (65). (64) credea certamente che li Troyani crede.IMPERF.3SG sigur că DEF troieni portasserole odio purta.IMPERF.3PL=îi ură 'cu siguranță credea că troienii îi purtau ură' (napolitana veche; Ledgeway 2007) (65) credea certamente [FORCEPche [TOPPli Troyani [FINPportasseroi[IP-le ti odio]]]] Vom reține ideea că asimetria propoziție principală / propoziție subordonată în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Și vechea revoluție agrară presupunea niște mutații conținute chiar în deviza: „să sameni ochiul boului și să culegi „mentulla equinae /ad summum colinae!””, însă, atenție, trebuia totuși, să sameni. Acum, când ne merg toate din plin și pomenile Europei ne „troienesc cu drag”, nu mai e nevoie nici să sameni, că tot ce ai ce culege. Comisarul nostru energic a și obținut aprobarea ca să nu se mai cultive orz, nici măcar pentru bere și nici pentru gâște (nu mai au ce salva
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
comedia Două fete ș-o neneacă, unde are prilejul să (re)vadă propriile ei pățanii din actele I și II ale piesei: „Da știi?... bucățică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulțime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, și cum îmi fac sprincenile, și cum mă sfădesc cu Ioana țiganca, și cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!...“ Iată, cred, în cadrul literaturii noastre, primul exemplu de „punere în abis“ („enclavă întreținând o relație de similitudine cu
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
an I, seria a II-a, nr. 3, noiembrie 1939, p. 1. 117 Cadran, an I, seria a II-a, nr. 4, decembrie 1939, p. 4. 118 "Mi-a murit mila în pragul iernii.../ Mă bate crivățul durerii neștiute./ Mă troienesc privirile pline și mute,/ Mi se'ncâlcesc în pletele sufletului lilieci/ Îmi fac din străfunduri poteci.../ ... Îmi spun, că cuprinzător, golan!/ Ce le pasă că-mi strivesc degetele sub ciocan,/ Ce le pasă că-mi dogoresc sufletul în iadul cuptoarelor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
capul slut în păru-ți lung, suspinam. Mă zgâlțâiam de fiori cum mă zgâlțâiam de mine însămi uneori, îmi părea că ninsoarea e de săpun, dar ce vorbesc... Privii pe geam, sufla viforul de aprilie, nu mai contenea jumulirea îngerilor, troienea cărările. Asta mi-ești, zburzi din somn în trezie, sălbatică și dezorientată, ca un Soare-mi vii și-mi pleci, eu în părul tău stam bestie.Bestiile se desfată regește când au impresia că nu le vede nimeni.Acum când
A doua oară unu by Diana Dupu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92922]
-
stau sub semnul ninsorii, al nămeților cât casa, al pădurilor înghețate, al iernii „cu viscole de zăpezi, cu viscole de ploi, cu viscole de arșiță, cu viscole de flori, cu viscole de fân, cu viscole de oameni ce te vor troieni“. Toate anotimpurile sunt ierni, la fel ca și anii, iar viața „finită“ pare a fi „un uragan nesfârșit“. Motivul oglinzii, care apare în începutul primei părți a romanului, reprezintă cheia înțelegerii acestei dualități dintre „El“ și „Tu“, fiind strâns legat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
tu le cedezi pentru MĂRIRE, lacrima, dar și stânca. Elevul european ne așează la picioare responsabilitatea absolută, truda dulce-amară. Din toate acestea trebuie să prețuim nu partea, ci întregul, Unul. Îmi place să cred că noi toți, de vârste diferite, troienim nu numai cu sănii adevarate. Nu ne place să visam, ci să acționăm. Cred în aceasta construcție-piramidă sau prismă a cunoașterii de noi. Unii o simplifică nejustificat. Pentru a le fi ușor si mai bine. Și dacă suntem uneori nemulțumiți
DIALOGURI ISTORICE by Anton Laura Mădălina, Ichim Simona Gabriela, Teodorescu Ada, Chirilă Oana, Ciobanu Mădălina, Mircia Mianda Carmen, Ciobanu Denisa () [Corola-publishinghouse/Science/91751_a_93228]
-
Hușul unul din locurile consacrate ale românismului, ca și Ipoteștii sau Lăncrămul, un loc capabil să producă și în viitor mari personalități harismatice care să salveze poporul român”. În 1989, scriitorul Costache Olăreanu, vizitând Hușii, privea cu admirație „înălțimile verzi troienite de culori”. În „orașul dintre vii”, între cele patru dealuri Ochi, Dobrina, Corni, Dric, „aerul se mișcă într-un anume fel, are o consistență pe care aș asemăna-o cu cea a orașelor italiene din nord; cerul, sprijinit de dealuri
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
mână trecând încet, printre căruțele și animalele din incinta morii spre drumul anevoie de parcurs, la capătul căruia o mamă neliniștită, înfrigurată și frământată de gânduri aștepta întoarcerea fiilor săi greu încercați. Refăceam la întoarcere același traseu, aceeași cărare invizibilă troienită de zăpadă, ca la venirea spre moară. Dar acum ne era mult mai ușor. În aceeași formație consacrată de "șir indian", am lăsat gara și spitalul în stânga noastră, ajungând în câmp deschis și trecând prin locul unde Leu câinele nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Cine-și va mai aduce vreodată aminte de el? "Și de-atunci peste mormânt Plopi cu frunza rară S-au zbătut ușor în vânt Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea Zi de zi l-au troienit Vremea și uitarea" (G. Topîrceanu) Stând pe scăunelul de vânătoare sub vișinul preferat, în poziția "Gânditorului de la Hamangia", și-a închis pleoapele ostenite, lăsând să-i cadă o lacrimă târzie asemenea unei picături de agheasmă purificatoare pe trecutul său, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
locuri există doar în amintiri, fotografii și în ilustrate de epocă. Culorile anotimpurilor, an de an, erau aceleași dar de fiecare dată sub o altă formă personalizată. De la albul imaculat al iernilor lungi și friguroase, cu vântul spulberând zăpada și troienind drumurile de acces, care câteodată parcă erau fără sfârșit, la primăverile scurte dar cu toți pomii înfloriți și urmați de înverzirea rapidă a naturii, îți dădeau impresia că te afli în Paradis. Vara, cu verdele strălucitor ca smaraldul în lumina
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Li se părea foarte important să trăiască fiecare clipă, să culeagă ce este mai bun, ca și când ar fi ultima. Viața se poate pierde uneori fără să fim întrebați, iar soarta se poate schimba într-o clipă. Adeseori gândurile le rămâneau troienite în căutarea timpului irosit departe de AndreiAlinandru, simțindu-se ca niște elemente ale naturii strânse unul de celălalt într-o hotărâre decisivă. Lucia era femeia care o întruchipa pe Maria Magdalena, alergând după Andrei-Alinandru cu privirea lipsită de gheață ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]