547 matches
-
vedea clădiri Înalte și moderne, bulevarde amneziace, prăvălii ticsite, un sediu NATO și un indicator pe care scrie Izmir...) Cinci mașini, camuflate cu ramuri de măslin, dau buzna prin porțile orașului. Divizia motorizată Înaintează bară la bară. Mașinile trec În trombă pe lângă bazarul acoperit și prin mulțimea care ovaționează În cartierul turcesc, unde la fiecare felinar, ușă sau fereastră atârnă pânze roșii. După legea otomană, turcii trebuie să ocupe cel mai Înalt punct dintr-un oraș, prin urmare convoiul este acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Împotriva a tot ce adunase Milton. Era Împotriva lui Middlesex! Apoi țipete; și Capitolul Unsprezece Îi spuse două cuvinte lui Milton, unul Începând cu t, și unul Începând cu f; și alte țipete; și apoi motocicleta Capitolului Unsprezece demară În trombă, cu Meg În spate. Ce pățise Capitolul Unsprezece? De ce se schimbase atât de tare? Din cauza depărtării de casă, spunea Tessie. Din cauza vremurilor. De la toată harababura asta cu războiul. Eu am totuși, un răspuns diferit. Eu bănuiesc că transformarea Capitolului Unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la Începutul lui iulie, mama și cu mine ne-am Îmbrăcat bine (Tessie cu tocuri, eu nu) și ne-am dus cu mașina la biserica Adormirii Maicii Domnului. Și Tessie avea frământări. Trecuseră șase luni de când Capitolul Unsprezece demarase În trombă de pe Middlesex pe motocicleta lui și de atunci nu mai venise. Mai rău, În aprilie Îi anunțase că renunță la colegiu. Avea de gând să se mute În Peninsula din Nord cu niște prieteni și, cum spusese el, să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Nu era ca o urmărire de mașini din filme. N-au fost nici viraje bruște, nici bușituri evitate la țanc. Să ne amintim totuși că era o urmărire Între un preot ortodox și un republican Între două vârste. Demarând În trombă (vorba vine) de la gara Grand Trunk și Îndreptându-se spre râu, părintele Mike și cu Milton nu depășiră viteza legală cu mai mult de cincisprezece kilometri pe oră. Părintele Mike nu voia să-și aducă poliția pe cap. Conștient că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
brațul lui, dar Brad o ignoră și continuă să fugă. Iese val-vârtej din clădire, sare în mașină și apasă la maximum pedala de accelerație. Nu vede pietoni, nu vede șoferi, puțin îi pasă de limita de viteză: Brad demarează în trombă, arătând din ce în ce mai tare cu unul care urmează să facă un atac de cord. ― Bine, dragă, spune Lauren. Ne vedem mâine. ― Și unde te duce diseară? ― Nu știu, și nici nu-mi pasă. Îți vine să crezi că și-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
amară, Cum cădeți în genunchi! Sculați-vă!... căci anii trecutului se-nșiră, În șiruri triumfale stindardul îl resfiră, Căci Roma a-nviat; Din nou prin glorii calcă cu fața înzeită, Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită, Poporul împărat. Sculați-vă!... căci tromba de moarte purtătoare Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare Ca leul speriat; Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea, Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. Încingeți-vă spada la danțul cel de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe șosea. O mașină mare ne depăși-n viteză și o trombă noroioasă se ridică și ne-mproșcă parbrizul și radiatorul. Ștergătorul automat Începu să se miște, Întinzând pelicula fină de noroi pe parbriz. Ne-am oprit la Sestri să mâncăm de prânz. Restaurantul nu era Încălzit, așa că am rămas cu hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din diasporă să rămână dracului acolo unde sunt, cu condiția să continue să trimită banii în țară banii cu care guvernul marionetă s-a obișnuit, pentru a mai regla balanța din deficitul de cont al țării. 3. Demararea rapidă, în trombă, a unui program de aducere în țară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetățenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu și de aiurea. Deci iată numai unele dureri pe care nu am cum să mi le
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
semănau cu niște insecte. Vedeai aripile când se răsuceau În lumină, apoi auzeai exploziile și brusc se Înălțau tufe de fum. Vag, auzeai mașinăriile - șenile de tancuri În depărtare. Auzeai sunete mărunte de război. Apoi, alte două mașini sosiră În trombă, alăturându-se grupului și niște cameramani săriră din ele. Erau italieni, paparazzi, a explicat careva, și aduseseră cu ei trei fete Îmbrăcate după ultima modă. Fetele puteau foarte bine să fi venit de pe Carnaby Street sau King’s Road cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fi tatăl meu, aș fi la spital chiar În acest moment. Altfel stau lucrurile acum, Însă. Noi, vechea generație, trebuie să mergem cu valul. Săltându-și chipiul ca să-și protejeze ochii, se uită lung după avionul care se mișca În trombă. Își dezvălui astfel nasul lung și lat de lombard. Avea Înfățișarea de pasăre de pradă tipică italienilor din nord. Pielea era netedă. Poate că fusese, așa cum insista Wallace, Emilio, micul șofer aprig al Mafiei. Dar acum se afla Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
apartament minunat pe strada Dawson, cu portar și recepționer la comun, dar în loc de asta s-a stabilit într-o zonă cu apartamente acoperite de grafitti, unde toate magazinele aveau obloanele trase în permanență, și tineri dubioși cu hanorace treceau în trombă pe biciclete, aruncând petice mototolite de hârtie albă. E nespus de sumbru și de dezolant, dar lui Helen îi place la nebunie. Deși n-o înțeleg, îmi este ca o soră geamănă, partea mea întunecată. E o versiune curajoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la ceasul amiezii și, fără ca sultanul să fi dat poruncă, jocul se opri, căci fiecare simțea pe umeri povara bolții cerești. Un fulger brăzdă cerul, tunetul bubui, apoi un alt fulger se văzu, iarăși se auzi un tunet surd, apoi trombe de apă se abătură peste noi. Știind că era vorba de o furtună mai curând decât de un blestem, eram mai puțin înfricoșată și, luându-mă după miile de persoane îngrămădite pe Sabika, am încercat să dau de un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am tăcut în cele din urmă. Nu că aș fi obosit, ci din pricina vântului. Dintr-o clipă într-alta, pornise să sufle atât de puternic că devenise asurzitor. O dată cu el se învârtejea o zăpadă deasă, care amenința să pătrundă în trombe întregi în micul nostru adăpost. Deloc deranjată, Hiba supraveghea acum cu ochi de cunoscător dispozitivul ei de apărare și de supraviețuire. Minunată Hiba! Cu siguranță nu așteptasem împrejurarea asta pentru a începe s-o iubesc. Însă ea nu fusese niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
minuni. Au existat doar complicitatea, doar târgul, trocul. Cât îmi dai, ca să-ți dau. Vidanjorii știu prea bine și se bucură când aruncă vulgului câte o nouă mărturie din haznaua mizeriilor. Când l-am întâlnit pe acel unchi al frizeriței, Trombă parcă-i spunea, mi s-a făcut teamă. Mă vedeam deja implicat în cine știe ce secrete care, odată cunoscute, aveau să-mi aducă numai necazuri. Eram ferm convins pe atunci că, cu cât știi, cunoști mai puțin, cu atât ești mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
convins pe atunci că, cu cât știi, cunoști mai puțin, cu atât ești mai liber. Libertatea de a nu fi sâcâit, de a nu fi amenințat, de a nu fi complice. O astfel de libertate îmi doream și îmi apăram. Trombă, aflând că sunt un „june publicist“, începuse să-mi vorbească despre slujba lui la cenzura de odinioară. Povești cu oameni cunoscuți de mine din cărți, din presă, unii dintre ei încă în viață, cu funcții importante la scriitori, la veteranii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mine din cărți, din presă, unii dintre ei încă în viață, cu funcții importante la scriitori, la veteranii de război, la antifasciști și prin alte părți. Unii făcuseră și ani buni de pușcărie, dar scăpaseră. Mă năucea nonșalanța cu care Trombă povestea întâmplări amuzante din lumea lor, a cenzorilor. O lume, așa cum mi-o prezenta el, vie, de oameni normali, cu necazurile și bucuriile lor, care, pur și simplu, își făceau o meserie, ca multe altele. Încercam să-l aduc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un instrument al puterii, ci constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să ordoneze vieți, destine, istorii. Frica mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
părăsite. Durea renunțarea. Dar mai mult, mai adânc decât toate acestea, durea frica în care mă dezmeticisem. Mă pomenisem singur, rătăcind fără însoțitor, fără sfătuitor, fără alinător trupului meu prăbușit în fel de fel de spaime. Dintr-odată, discuțiile cu Trombă, mărturisirile lui mi-au dezvăluit că același text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am constatat, mă făcuse să înțeleg aceasta, ci un amărât de fost slujbaș al cenzurii de demult. Un moșneguț simpatic, firav, cu privire vioaie, iscoditoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acesta, alții vor veni, străduindu-se și ei să construiască un altul. Schiloade, false, ciuntite. Textul Lumii se construiește el însuși, cu acea putere de nepătruns cu care Dumnezeirea îl ordonează, zidindu-l și pierzându-l întruna. Vichi și cu Trombă, acum, când îi duc după mine în coborârea mea, nu mai înseamnă nici măcar privirea pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne recunoșteam noi între noi, necunoscuții cu lumânări, că puteam trece prin fața Miliției Capitalei spunându-ne cuvintele de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am tras de el până l-am vârât în odaie. Gemea întruna: „Unde ați fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei de la cenzură, apoi, prin ’47-’48, de teamă să nu fie arestat, s-a oferit să colaboreze în continuare cu noile autorități, pe urmă cu Securitatea. „Am turnat întruna“, plângea Trombă. „Ori pe unde am lucrat sau m-am dus, am turnat. Am crezut că ajut regimul ăsta nou, ăsta care v-a crescut pe voi și vrea să vă facă oameni. Mai întâi din frică am turnat, că și aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-l mai ascult. Frica, cumplita frică, dintr-odată se prăvălise peste mine. Îngrozit, am urlat doar la Vichi: — Nenorocito! Îți dai seama în ce m-ai băgat?! Curvă afurisită, cu tot neamul tău! Te-ai prins ce mi-ai făcut?! Trombă a sărit și a dat să mă lovească. Țipa și el. — Ce-o înjuri, bă? Eram în apărare! Eram atacați. Erau cu bolșevicii. Trăgeau și ei. Ea n-are nici o vină! N-a știut. Nimeni n-a știut. Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce dreptate vreți să mai faceți? Încerca să se repeadă la mine. Să mă strângă de gât. Vichi se agățase de el și se chinuia să-l tragă în pat. — Da’ de tovarășu’ Paulescu ai auzit? continua să se agite Trombă. Tovarășul Moriț Paulescu, de la cadre, de el ai auzit?! Tu ce-ai fi făcut când ți-ar fi arătat dosarul ăla și ți-ar fi spus: „Ai greșit, așa era cu vremea de atunci, poate putem să înțelegem, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poate chiar două, și am plecat. Coborând spre Cișmigiu, încercam să-mi revin. Să-mi înfrâng frica prin gândul că, de fapt, nu avea de ce să-mi fie teamă. Îmi repetam că e o prostie, o țicneală de-a lui Trombă. La fel de bine însă știam că nu-i de glumă cu așa ceva. Dacă o făcuse, avea să plătească, așa era legea. Intuiam că nu mai este iertare. Coboram și căutam cu privirea un local deschis. O votcă mi-ar fi limpezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]