KorAP: Find »[drukola/base=tufă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...80 >

1,997 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

eternității. Păcat de ei, că altfel nu-s proști, zise directorul liceului, domnul Zdrulă. Fu aprobat cu admirație pentru cugetare. Nici Anita nu se dovedi o visătoare, cum credea Fülöp Antál când o auzea gemând ușor sub mângâierile poetului lângă tufele de afini olandezi. A urcat În Wiener-Walzer cu siguranța cu care se urcă de obicei În trenuri de navetă. Avea o singură valiză, destul de mare, chinezească și grea drept bagaj, și un copil de trei ani, iar În poșetă pașaportul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
casei, apoi Își puse cu o mișcare scurtă pălăria pe cap, luă damigeana și Începu să coboare scara, atent la fiecare treaptă, ținându-se prudent de balustradă. Știa prea bine că nu trebuie să Îți forțezi norocul. Când ajunse În dreptul tufei de caprifoi, se opri și mai privi o dată În urmă. Doamna Ster era tot În ușă. Îi făcea un semn prietenesc cu mâna stângă. Un gest măsurat, stăpânit, care spunea exact cât dorea să spună și să se Înțeleagă. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

ori din ea pentru a nu se stinge. Agățându-mi pe mână geanta de piele a lui Nimeni, am luat-o în pas alert peste peluză după fată. Când am ajuns-o, era vârâtă cu capul și umerii într-o tufă mare de rododendroni neîngrijită. — Ce faci? — Mișcă, ordonă ea. Am făcut un pas în lateral, iar ea scoase dintre frunze o veche motocicletă pentru teren accidentat. O întoarse și sări pe ea. Urcă! Am întins piciorul plin de noroi peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

voi sé puteți Învéța. Dupé ce aruncé bucată de tablé În spîni, Șasa se apucé sé rupé iarbă. Rémase o urmé umedé și În pémîntul lipicios și cu géuri erau lipite cîteva fire lungi de iarbé albé. Deasupra creșteau cîteva tufe de alun și umbră lor cédea peste poiané și pește Șasa. Sacul era aruncat pe un spin și Șasa rupea iarbă și fécea grémezi mici, pe care nu avea cum sé le piardé. Céci locul acesta era atît de mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
speriate și s-a auzit tropéitul lor puternic, pe podeaua de plasé. 55tc "55" - Ce faci acolo, Șasa? Șasa se Întoarse și-l vézu pe tata, care sépa, se vede cé de mai multé vreme, În grédiné, nu departe de tufa cea de sînger. Tata se sprijini În coadă hîrlețului cu o mîné, iar un picior Îi era Îndoit și stétea cu talpă pe fierul pe jumétate Îngropat. - Stai la soare? Vezi sé nu stai pe pémîntul rece cé récești. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
și sé-i tragé o bétaie. Legé sacul și se așezé pe el. Începeau sé se réreascé brebeneii. Rémîneau numai frunzele pentru cé florile se scuturau pentru cé degrabé trebuiau sé Înfloreascé lécrémioarele. Iarbă pe care a gésit-o În poiana cu tufe de aluni era buné, dar era puținé și s-a terminat. Dar frunzele erau multe și erau mari, si porcii le mîncau și féré flori. Din toate florile, numai lécrémioarele nu se dédeau la porc. Ele nici nu erau atît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
situaté pe stînga cu malurile de nisip alb și coasta abrupté pe care creșteau nuci și cireși bătrîni sub care se odihneau cosașii cînd coseau, sau adunau finul. Dealurile, atît cele de pește rîpé cît și celelalte, erau pline de tufe de alun și méceș, care despérțeau În loc de garduri, terenurile de coasé ale gospodarilor. Mulți și-au fécut grédini, chiar sus lîngé podiș, ca sé poaté fură mai ușor. Spre toamné se vedeau de departe bostanii albi care creșteau acolo și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
și un mér cu mere vinete și mirositoare, cum nu mai avea nimeni În tot satul, iar mai la vale se prelungea rîpă cu maluri albe care Începea chiar În podiș și se sfîrșea tocmai la iaz. Aici erau și tufele de singer, si frunzele lor, dacé le frecai În palmé, puneai pe urmé pe la spate cuiva palmă pe obraz și-l Înțepă. 58tc "58" Cele zece ruble le Împéturi În mîné, iar mîna o bégé În buzunar. Vézuse babe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

putea povesti lui Șichy că la început a fost sărutul? Sărutul acela care mi-a complicat viața? 4 iunie. De ce evenimentele vieții mele or fi fiind legate de cifra asta, patru? 1961, sfîrșit de liceu. Cireșe cu coșurile, pe trotuare; tufele iasomiei exuberant înflorite, cît să urce grădina-n aer, cum își ridica un dirijor, inspirat genial, orchestra spre ceruri pure. Tata mi-a povestit, despre George Enescu: "Se întîmpla, cînd dirija el, ca orchestra să se înalțe de la pămînt. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
am înfipt caninul în ea. Hoțește. Plecase hoțește. "Întoarce-te să termini ce-ai început, Iordan", mă rugam. Nu s-a întors. Iasomia și-a pierdut parfumul. Florile s-au umflat a putred și s-au scuturat. Urîte mai sînt tufele de iasomie scuturată. De la hohotul alb la hohotul știrb. Vișinele au prins viermi. I-am analizat sărutul pe toate fețele. Nu din confuzie. Nu din ambiguitate. Nu din seducție m-a sărutat Iordan. Nu din pasiune. Nu din iubire limpede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
dar tata murise de doi ani. M-a dus, în ultima lui toamnă, la Bucium. Sus, în rezervație. Pe "acoperișul lumii", cum îi spunea platoului așezat parcă pe palma lui Dumnezeu. Am stat mult la marginea dinspre oraș, plină de tufe de răsură. Rosa canina. Cascadîr. Tata adăuga s-ul, eufonic, pentru urechile mele. De la distanța aceea (distanțele, ca și pictura, ca și cuvîntul modifică realul), lașul i s-o fi părut cel din tinerețea lui de viveur/ coseur, avîndu-l mentor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
apăr? Da, Tano, sînt încrucișate ca oasele, cele două oase de sub capul de mort: Atenție, pericol. În varianta lui Ion Mircea: Totul e-n ordine. Veniți, a înflorit privighetoarea și liliacul cîntă". În varianta Mircea Ivănescu: "privighetoarea înflorește chiar, și tufa unde se ascunde/cîntă". Nu era nimic în ordine. Iordan continua să fie însurat cu a patra, o Cleopatră semănînd cu Veronica Micle, o Ofelie semănînd cu Krupskaia, o doamnă brună din sonete semănînd cu Puha. Am făcut atîta efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
sufletul în singurătate ca pe-un cocon și-am așteptat metamorfoza. Am tot așteptat-o, n-a venit curînd. M-am întors la "bucuriile simple", în grădina mea cu păsărele mii și stele făclii. Mai toate plantele se uscaseră. Cîteva tufe bicisnice de regina nopții au rezistat. Și zorelele. Le-am ajutat să urce pe sfori și s-au ridicat. Citeam, dincolo de zidul de frunză și floare-albastră, înalt de cinci metri. Nu mă vedeam din stradă; nu mă vedeam pe nicăieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

și pubele lătrătoare, cărămizile clădirilor aveau ochi de pisică, antenele parabolice cu pistil făceau fotosinteza, astfel că pe ecranele TV ale taximetrelor, în loc de meciuri de fotbal, se transmitea schimbul de energie dintre plante și soare, până la ultimele capilare din vârfurile tufelor ce înconjurau blocurile zugrăvite cu zâmbet lavabil. Numai cele două Mioare nu se puteau uni pentru că, nevăzută, o tufă de liliac extraterestru frână prin imateriala ei energie acuplarea și, în clipa apropierii celor două ființe, apărea și ea, mirosind metaforic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
TV ale taximetrelor, în loc de meciuri de fotbal, se transmitea schimbul de energie dintre plante și soare, până la ultimele capilare din vârfurile tufelor ce înconjurau blocurile zugrăvite cu zâmbet lavabil. Numai cele două Mioare nu se puteau uni pentru că, nevăzută, o tufă de liliac extraterestru frână prin imateriala ei energie acuplarea și, în clipa apropierii celor două ființe, apărea și ea, mirosind metaforic. *** O dată cu trecerea trenurilor, timpul începea să curgă. Dacă socotim mersul lor într-un interval de timp care împărțea ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
regretele șerpuind de-a lungul șinelor, timpul curgea prin Brăila doar cinci ore și un minut pe zi. În rest, orașul era atemporal, o zi dura după toate calculele cât un anotimp și anul cât un deceniu și abia atunci tufa mai înmugurea puțin, ca la următorul Intercity să înflorească exploziv. Era o frumoasă tufă de timp și emana mirosul de trecere a clipei ca și când n-ar fi fost, dar având în vedere specificul, putem spune că brăilenii erau veșnici față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
un minut pe zi. În rest, orașul era atemporal, o zi dura după toate calculele cât un anotimp și anul cât un deceniu și abia atunci tufa mai înmugurea puțin, ca la următorul Intercity să înflorească exploziv. Era o frumoasă tufă de timp și emana mirosul de trecere a clipei ca și când n-ar fi fost, dar având în vedere specificul, putem spune că brăilenii erau veșnici față de alți locuitori ai lumii. Și tocmai se scărpina cu brațele crengoase de nerăbdare, scuturând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Mamă, dar dacă și frumusețea se repetă, Raiul nu mai e frumos. Nu e Raiul, Mioara, e lumea ta. O frumoasă și repetabilă monotonie. E lumea pe care ți-o dau eu. Și tot fără rost trecea un tren. Și tufa înmugurea fără rost cu încă o ramură de liliac mirosind a trecere. Până la următorul tren aveam să văd amalgamul de aparențe, conglomeratul de esențe, ploaia de jos în sus, al lacrimilor. Plânge pământul Mamă? Nu, tu ești un om invers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
într-un colaj ca să-i dea aspect de lucrare proprie. Se preocupă prea mult de sine și pe mine mă ocupă străinii. Se împiedică de Bau. Și el era pe ducă în momentul în care Mioara îl zgâlțâi, stârnind din tufe fluturii nopții. Ghiborț, după cum știau și ei, se afla în fața Farmaciei Iris de pe Calea Călărași vorbind cu câinii bolnavi de diabet, așteptând ora deschiderii. A doua zi, Mioara constată ceva ciudat. Bau vorbea în neologisme și Ghiborț, treaz de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Ia, mă, și bea! Eu nu accept ca cineva să mă dea afară din mine și cred că... Mioara nu apucă să-și termine revolta pentru că din ochii Milionarului țâșniră două lacrimi care se transformară în cărăbuși, mișcându-și printre tufe, elitrele. Sunt cărăbuși din copilărie spuse trist Milionarul nici lor nu le place ca altcineva să le ia locul. Prostii zise Bau vă obișnuiți. Și eu m-am obișnuit. Tu de cine ești, mă, locuit? De alt Bau, mai Bau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
seamănă, așa cum eu mi l-am ales pe cel potrivit mie, împreună suntem un templu, instituim o filosofie, fără el aș fi doar pragul templului, parțial viață, parțial moarte, jumătate zid, jumătate pâine, jumătate cer, jumătate Dumnezeu. Greierii tinereții din tufele parcului, ieșeau de sub hainele Milionarului, din urechi i se scurgeau larve care până la picioarele mortului deveneau fluturi, fluturii iubirii mele pierdute, frumoasă dar încarcerată în concepte și prejudecăți, așa ca mine, zise Mioara. Fluturii aceștia frumoși, fiecare însemnând o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cuprinzând cu uriașa sa cocoașă tot cimitirul și jumătate din stația de betoane a Cartierului Hipodrom. Morții ieșeau de sub ea aplatizați și plecau șchiopătând spre gropi. Câteva zmeie din coală albastră, praștii și parașute din batiste, căzură din canioane spre tufele cimitirului. Uite și capitolul I al viitorului meu roman. Vine peste noi, nu poate sta unde îi e locul zise Autorul, care apăruse dintr-un colț de noapte sau inventat de vreun greier. Și Autorul porni să citească. REPETENȚII ROMAN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
coltucul trecutului. Mâna întinsă era murdară. Trupul, zdrențe de zăpadă zoioasă care zăceau lângă rigole, sub laturile noroaielor zdrumicate de roțile mașinilor, de periile rotative ale gunoierilor, cu iz de ploscă în aerul îmbâcsit de virușii prezentului, volatilizați de garduri, tufe și coroanele copacilor acoperite de ciori. Găurile negre ale cerului stâlcind lumina și înghesuind tăcerea între croncănituri, încât și curentul electric din cablurile țesute pe tavanul străzilor se sufoca sub mulțimea lor, zidurile blocurilor erau mânjite de lacrimi murdare, coaja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cadă oameni: bărbați, femei, copii de vârste diferite. Se ridicau, priveau mirați în jur și o luau la fugă care încotro. Alții cădeau ca bolovanii: în cap, pe spate, în picioare sau pe burtă, unii nimereau în copaci, alții în tufele de trandafiri, mulți pe caldarâm sau acoperișuri. Ploua cu oameni goi, bușiți de destin pe străzile Brăilei. Dispăreau în canalizări, în subsoluri sau în apele Dunării. Dar plouă, plouă, continuu. Un bătrân gol a fost îngropat în pământ până la ochelari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pentru poeții nebuni și obsedații sexual, creând prin jocul umbrelor, fantasmele dorite și de unii și de ceilalți. Bună seara! salutau cu o veselie debordantă gunoierii blocurile triste cu geamurile zvârcolite de lumina albastră a televizoarelor, bună seara, răspundeau vaporos tufele întunecate de tuia tunse perie, pline de praf, în care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe alei, la rendez-vous cu captatorii acestor mizerii umane, gunoierii; bună seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]