506 matches
-
acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
plumburiu, se întrezăreau fâșii de un roșu agresiv. Forrester așteaptă, în timp ce calul său lovește nerăbdător din copită, în albia râului acum secat. Cei care poartă palanchinul, se opresc ceva mai încolo și lasă jos greutatea. Cu capetele acoperite de enorme turbane trandafirii și mustăți de dimensiuni extravagante, îl privesc pe englezul asudat ca niște cumpărători care au pus ochii pe un animal de vânzare. Opt perechi de ochi curioși, negri și netulburați. Involuntar, Forrester își duce mâna la gât. De undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tragând meditativ din narghilea. Servitorii așteaptă în umbră cu cărbuni aprinși, cu prize de tutun mirosind a măr, sticle de vin cu gâtul îngust și tăvi de argint cu dulciuri. Bărbații sunt îmbrăcați în haine scumpe, poartă bijuterii costisitoare la turbane, iar la gât au lanțuri grele de aur, ce strălucesc în lumina chihlimbarie. Dar nici unul dintre aceștia, nici măcar prințul care cască plictisit lângă prietenii săi în spatele sălii cu coloane, nu-l poate eclipsa pe nabab, care poartă șapte rânduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
doar de lămpi cu petrol, cu fitilul astfel ajustat încât să arunce o lumină slabă, portocalie. Pran distinge barba proeminentă și nasul acvilin al diwan-ului. Cea de a doua figură aparține unui curtean slab, cu ochelari cu ramă metalică și turban înalt. Cea de a treia figură este a tânărului englez blond, care părea teribil de neliniștit la mushaira. Acum arată și mai rău. Părul i s-a lipit de cap din cauza transpirației, iar ceara aplicată pe păr i se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cerut să-mi dea ce au mai bun. Simțindu-și dintr-o dată gura uscată, Pran își plimbă privirea de la unul la altul. Se uită la cele două lentile ale ochelarilor fotografului, la obrajii cu pomeții lucioși ai lui Flowers, la turbanul împodobit cu pietre prețioase al diwan-ului și simte ceva năsănătos degajându-se dinspre cei trei. Dincolo de sfera portocalie de lumină, întunericul ascunde și alte oglinzi. Mai multă lumină n-ar face neapărat lucrurile mai bune. Flowers zice din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Hindu din casta Charan. Condițiile impuse de acesta i s-au părut destul de ușoare, rubinul a trecut prin mai multe mâini și, în cele din urmă, a fost fixat pe bijuteria pe care o poartă și acum actualul nabab pe turban, la ocazii oficiale. Este un simbol cu o istorie secretă, rușinoasă. Rușinoasă pentru că au existat și alți creditori, mulți alții, iar Charan trăia departe de Mewar. Rușinoasă pentru că fostul nabab, văzând cât mai avea de achitat, n-a mai plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Elefantului de la palat. Sunt așteptați de o delegație pe platforma înaltă. Flancat de gărzi și servitori este chiar nababul, îmbrăcat într-un veșmânt albastru cu alb. Este acoperit de șiraguri de perle, purtând însemnele diferitelor Ordine la care este îndreptățit. Turbanul alb de mătase, are un rubin imens, de culoarea sângelui. Diwan-ul este și el într-un veșmânt opulent, iar Firoz, elegant, este în costumul de dimineață. Lângă ei, se află maiorul și doamna Privett-Clampe, el roșu ca o sfeclă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Hei, ne-ai vărsat cocaina! Imelda (chiar așa, Imelda?) n-are chef de astfel de glume. Își scoate pantoful din picior și țintește (vai, foarte prost!) spre capul diwan-ului care se îndepărta. Pantoful crem cu toc înalt trece razant pe lângă turbanul acestuia, apoi se arcuiește elegant peste verandă și ajunge în grădină unde-l pocnește pe Jean Loup în ceafă. Imediat, reflexele lui de om trăit pe străzi intră în funcțiune (acolo dacă nu ești rapid mori imediat, nu?) și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe cap, făcându-le semne să-l urmeze în întuneric. Fotograful își dă automat jos pușca de pe umăr și o pornește, ținând-o în față ca să-și croiască drum. Este îmbrăcat într-un costum de vânătoare din Shetland, gros, cu turban asortat, din tweed. Peste piept îi atârnă două cartușiere, ca la bandiți. Pran îi vede chipul rigid și se întreabă cu inima strânsă dacă nu cumva acest plan este un vicleșug pentru a i se lua viața. La lumina unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
răspunde distrat. Da, este adevărat că scorpionii pot fi periculoși, dar dacă-ți scuturi pantofii dimineața, nu au cum să te muște. Un chelner le aduce ceai. Iar lui îi face cu ochiul, este sigur de asta. Bărbatul pleacă, iar turbanul său se leagănă în sus și-n jos, apoi dispare pe un hol. Probabil se duce la șeful lui, să-i spună despre această înșelătorie pe care o obervase în grădină. — De unde spuneai că este familia ta? Vorbise mătușa, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-l revedea pe Jonathan. Star face prezentările, Selwyn îi adresează un foarte scurt ce mai faci, abia atingându-și degetele de ale lui Jonathan. Este important, mormăie el, întorcându-și atenția asupra unei femei cu un nas coroiat și un turban enorm de mătase ca un munte, să ne pierdem speranța. Dacă nu facem asta, negăm condiția de bază sub care trăim. Suntem oamenii care trăiesc niște consecințe. Ce rol ar avea speranța în viața noastră? Toți murmură aprobator, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
e turtit amarnic, se pot Încă observa finele gravuri ce-l Împodobesc și care reprezintă o corabie cu pânzele umflate În vânt, valuri de apă șerpuite, un soare vesel și, mare cât toate acestea la un loc, un turc cu turban Împletit cu meșteșug, mustăți subțiri, șalvari, ilic și iminei - ce se bucură de tabietul narghilelei. Un set de două cești din porțelan făcute Într-un oraș nemțesc ori austriac - piese de colecție primite cu Încântare În dar de la minunata mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
utrenia plutește unduitor peste fire. Pe lângă mine trec câțiva târgoveți vorbind între dânșii. Mi se pare că grăiesc altă limbă. Curios, mă uit după ei. Poate sunt turci, dar ceva îmi spune că nu. Sunt altfel îmbrăcați și nu poartă turbane. Pe ulița plină de soarele darnic al dimineții trec în trap săltat câțiva călăreți răscolind colbul abia așezat în urma câtorva căruțe care au trecut valvârtej și încă se auzeau hodorogind în josul uliței. Boi nădușiți trag cu greu o haraba plină
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
harpă. Și ăsta e un prânz de caritate în cerc restrâns? Gazda noastră, doamna Heywood, e o femeie micuță, îmbrăcată în roz, care tocmai vrea să dea mâna cu mine când atenția îi e distrasă de sosirea unei femei cu turban împodobit cu bijuterii. Elinor mă prezintă unei doamne Parker, unui domn Wunsch și unei domnișoare Kutomi, apoi se îndepărtează, iar eu conversez cum mă pricep mai bine, deși se pare că toată lume pare să creadă că sunt o prietenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tresărire între sprâncene, o discretă iluminare. Marioritza roti din nou lingurița, adunând mica spirală de șerbet, și transferă silueta prințului în decorul unui salon parizian, îl îmbrăcă după moda europeană cu haine care se mulau pe linia trupului, îi luă turbanul, eliberându-i părul negru, apoi îl lăsă să se miște firesc printre invitații unei serate târzii. Dar era de-a dreptul periculos chiar și numai să-și imagineze așa ceva. Acolo, la Paris, prințul ar fi devenit un idol al femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
taburel, apoi în cufărul de voiaj al primadonei, iar în final fu înghițit de mulțimea slugilor care tocmai dădeau năvală să ofere și ei buchete din partea stăpânilor lor. În sală lucrurile avansaseră mult. Doi servitori îmbrăcați în șalvari și cu turbane din aceeași mătase roșie stingeau lumânările din sfeșnicele de tinichea, în timp ce alți doi trăgeau încet cortina și așezau mici lumânări aprinse pe marginea podiumului. Dante Negro tocmai se strecura pe ușa micuță, încercând să treacă neobservat, când ochii doamnei Ledoulx
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și temea de el. Prefera să îl evite, punându-și alte întrebări. Dorea într-adevăr să-l cunoască? Dorea să câștige încrederea, poate chiar prietenia prințului? De ce? ― Începutuuu’ de-al doileaaa!... Începutuuu’ de-al doileaaa!... Servitorii în șalvari și cu turbane roșii își cântau anunțul de reluare a spectacolului, mergând spre fundul sălii. Instrumentiștii se furișară spre locurile lor și, un timp, se auzi doar rumoarea sălii punctată de sunetele stridente, oarecum haotice ale instrumentelor. Așa începu cea de a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de însuflețire învăluia perechile, căci, amănunt important, în fiecare trăsurică nu încăpeau decât cel mult doi invitați. Toți purtau costume mai mult sau mai puțin exotice. Manuc îmbrăcase costumul alb al unui prinț indian, cu un mare safir prins în turban, deasupra frunții. Mariam avea o minunată rochie din mătase și o coafură de zeitate chinezească. Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca zâmbeau sub voaluri pastelate de cadâne. Obrajii lui Stimo, secretarul marelui dragoman Dimitrie Moruzi, răsăreau rumeni din barba inelată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
poate avea puternice valențe masculine sau invers, sub o aparență masculină, pictorul poate descoperi în modelul său multă, multă candoare feminină. Ca în acest tablou, de pildă. Și Dante Negro arătă spre portretul tânărului Stimo, reprezentat purtând pe cap un turban lejer, după moda italiană, care semăna cu un bor generos și elegant de pălărie romantică. Priviți acest pumnal care se ițește orgolios și încărcat de pietre prețioase din brâul lui! Acesta este singurul element cu adevărat masculin. În rest, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a observat a fost cenușiul murdar al uniformelor pline de sudoare și de praf, agresivitatea metalică a puștilor și mitralierelor și mirosul crud al cizmelor și curelelor. Apoi privirea i-a căzut, uimită, asupra bărbatului înalt cu jaique albastru și turbanul în dezordine. îl recunoscuse pe Mubarrak-ben-Sad, imohag ce făcea parte din „Poporul Lăncii“, unul dintre cei mai pricepuți și conștiincioși căutători de urme din deșert, aproape la fel de vestit în zonă ca însuși Gacel Sayah, Vânătorul. — Metulem, metulem, îl salută. — Aselam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
furia pe care o simțea în interiorul lui nu fuseseră, de fapt, decât o avertizare, răspunsul clar la întrebarea clară pe care i-o pusese adversarul său. Atacă din nou și înțelese dintr-o dată cât de nepotrivite erau hainele lui lungi, turbanul mare și vălul lat. Burnuzurile i se încurcau printre brațe și picioare, încălțările, acele nait cu talpă groasă și curelușe subțiri de piele de antilopă alunecau pe pietrele ascuțite, iar litham-ul îl împiedica să vadă limpede și să-i ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Vru să mai adauge ceva, dar îl întrerupse un ciocănit discret la ușă și își întoarse privirea într-acolo. — Intră! - zise. în prag se contură silueta foarte înaltă a sergentului Ajamuk, care luă poziția de drepți și duse mâna la turban. — Să trăiți, domnule locotenent! salută. Bună seara! adăugă respectuos. Totul e în ordine la post. Ordonați ceva? — Da. Intră, te rog, îi spuse. în zori plecăm spre sud. Nouă oameni cu trei vehicule sub comanda mea, iar dumneata preiei comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și nici când apăru luna, ce avea deja o mică mușcătură de umbră în contur, nu putea fi văzut de la mai mult de douăzeci de metri. Zări taluzul când primii țânțari își făceau simțită prezența și se înfășură complet în turban, acoperindu-și ochii cu litham-ul și lăsând faldurile veșmintelor să se târască pe jos ca să împiedice insectele să intre și să-l ciupească de glezne. Zumzăiau cu milioanele, amenințători, mai puțini, bineînțeles, decât în amurg sau în zori, dar impresionanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu patul armei și, în cele din urmă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de un doctor și nu e nici unul pe-aici pe aproape. Osman dădu din cap afirmativ și, cu greu, întrebă: — Tu ești Gacel, așa-i? Trebuia să fi știut și să-mi fi amintit trucul ăsta vânătoresc vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]