554 matches
-
la pomană. 18Am învățat la undrea, ce voi să știu de Dumneata? 19An a mâncat leurdă și iest timp îi pute gura. 20A nu căde nu se poate, dar cinste îti face, când cazi să te scoli. 21Apa, când se turbură, nu mai vezi ca prin oglindă. 22Apa lină, mult te-nșală. 23A poruncit cânelui și cânele pisicei și pisica șoarecelui, iar șoarecele de coadă și-a atârnat porunca. 24Are cui să semene. 25A sărit din lac în puț. 26A spînzurat-o la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
morții În tot ceasul a-l gusta, În jertfire pentru tine - Deci te rog, nu mă uita. Îți doresc din suflet toate Încât nu-ți pot arăta: Fericirea pământească - Deci te rog, nu ma uita. 13 Tu ceea ce-mi turburi mintea Și odihna mi-o gonești, Spune-mi cu încredințare De mă vrei, de mă iubești. Simțesc foc ce arde-n mine, Am prepus că mă iubești, Dar nu mi-i destul atâta Mă tem că mă viclenești. Am păzit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai bine De nu te mai întîlneam, Acest dor ce arde-n mine În inimă-mi nu-l aveam. Nu era să am pornire Într-atât să te iubesc, Ci trăind în liniștire Eram să mă odihnesc. Iar acum îmi turbur viața Mintea nu pociu să-mi împac, Că eu îmblu după tine Și-ți arăt că te iubesc, Iar tu te ferești de mine Să nu te mai întîlnesc. 434 {EminescuOpVI 435} Ah! nu fugi, ci-mi arată, Spune-mi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lui Tarrou răsună in urma Iui: Încă un cuvânt, doctore, chiar dacă ți se pare ridicol: ai întru totul dreptate. Rieux dă din umeri pentru sine, în întuneric. Nu știu, zău. Dar dumneata de unde știi ? \ O, face celălalt fără să se turbure, eu am puține lucruri de aflat. Doctorul se oprește și, în urma lui, piciorul lui Tarrou alunecă pe o treaptă. Tarrou se agață cu mâna de umărul lui Rieux. Crezi că știi totul despre viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
iluzii, din provincia lor urgisită fiindcă bieții părinți nu-i înțelegeau, iar afurisita de școală n-o terminau; orbiți de prestigiul îndepărtat al Capitalei, amețiți de debutul lor îndoielnic prin vreo foaie literară și înghițită pînă la urmă de apele turburi ale gazetăriei” (Beldie, Memorii..., p. 163). Situația nu fusese fundamental alta „la Centru”: „În Franța, romantismul și simbolismul datorează imens exodului provincial. La noi, destinul lui Petică, boem prin definiție, urmează aceeași traiectorie-tip” (Mihai Zamfir, op. citi, p. 184
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întunecat sadisme. Singur, se înfundă în gîndurile sale, își rumegă himerele (...). Și astfel se clădește în juru-i o lume fantastică, cu contururi nestatornice, o lume al cărei centru e el, lume ce-și are rădăcinile în instinctul cel rău și turbure ce-l poartă în suflet, încuviințat în tăcere de singurul său tovarăș: focul împăinjinit și puhav (...) De dimineață cînd se scoală, pînă în seară, pe care o grăbește cît poate (...) firul vieței lui uniforme se desfășoară, prinzînd în intervale regulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
română și, lucru de reținut, pe un punct moderat în linia lui Urmuz și deci mai cu seamă pe terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului. A lua fabula, descîntecul, doina, a le încărca de imagini și viziuni turburi sau măcar de colori, a le scoate însă din orice mișcare utilitară, iată metoda. Descîntecul se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de vedere ale artiștilor expresioniști de la Gîndirea, ale „primitiviștilor” moderni, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
brazi și-n miez de noapte râtul mistreților deschide izvoarele. [1929] * IOAN SE SFÎȘIE ÎN PUSTIE Unde ești, Elohim? Lumea din mînile tale-a zburat ca porumbul lui Noe. Tu poate și astăzi o mai aștepți. Unde ești, Elohim? Umblăm turburați și fără de voie, printre stihiile nopții te iscodim, sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie și-ntrebăm de tine - Elohim! Vântul fără de somn îl oprim și te-ncercăm cu nările, Elohim! Animale străine prin spații oprim și le-ntrebăm de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mînile, ori să-i despletesc părul, ori să-i sărut umerii! Îngerul meu! El trimisese scrisoarea. Sta în fereastră neliniștit, pare-că aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gândească, nici gândea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare. Ah! el ceruse dispreț și spera amor. {EminescuOpVII 110} Ea se ivi în fereastră. El se retrase după perde, ca s-o observe. Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință; ea se ivi frumoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai știu ce se-ntîmplă cu mine. - Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat; un orologiu zângănește încet și subțire în părete și prin mintea lui trec iute, turburi, amestecate, toate întîmplările abia trecute. Și toate îi păreau vise; mintea lui îi părea împrospătată, rece, clară față cu mintea care-o avuse înainte. Din jurul lui dispăruse lumea cea semiobscură a tinereții lui; el privea la viitor cum ai privi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu-i venea la socoteală,... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încîntat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate... Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu-i venea la socoteală... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încîntat de mutrele ce le tăia Cezara.. contrazicătoare, turburi, desperate... {EminescuOpVII 169} Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
națiunile își sunt egale în abrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumina abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice. Sufletul omului e ca un val - sufletul unei națiuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi și noaptea cu aeru-i brun și cu nourii suri domnește asupra mărei și a valurilor ei - ea doarme monotonă și întunecată în fundul ei care murmură fără înțeles; pe când dacă, în senina și albastra împărăție a cerului înflorește Lumina ca o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puțin, mai multe zile de-a rândul, dar el nu răspundea nimica, fața sa rămânea la imputările mele de-o amicie copilărească, rece și impasibil [ă ]. Însă într-o zi prorupse cu o voce puternică și arzătoare, ochii săi se turburară și răsufla mai greu. - Taci, zise, copil ce ești! Ce vrei?... Crezi tu or toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor - cred ei oare că mă cunosc? Ei văd niște membre de om, fie care-și croiește câte - un interior
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate de venin și de mizantropie, cu ochii înfundați și turburi ca ochii unui nebun. Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le aveam împrăștiate prin hârtii. Portretul lui era lipit de a lui Tasso. Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche. Trecu încă o lună și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Intră! strig. Într-o mantă ce părea [a] nu mai putea susține lupta cu vântul, intră tânărul și palidul meu amic, dar paloarea sa era mai adâncă, era vânătă, buzele seci și strânse, râsul amar și peste măsură silit, ochii turburi, părul său negru într-o dezordine cum plită. - Ioane, strig eu, ce ai? I-apuc mâna și mă uit fix în ocliii lui. - Nimic, zise el râzând, nimica!... ea moare. - Cine moare, pentru Dumnezeu? - Ea! zise el și, strîngîndu-mă la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cântecul pianului se stingea sub degetele uneia - cântecul pe buzele celeilalte se stingea și el? murinda, ce se ridicase pe cotul mînei drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cântecul se stinse, buzele amuțiră și deveniră vinete, ochii se turburară și apoi se închiseră pentru totdeuna. Lumina asfinți! - Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră în zăpadă. Sării jos. Îl învălii în mantă și, cum era înțepenit de leșin și ger, îl luai de-a umere. Era ușor ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridicai, îl apucai strâns de-un braț și-ncepui s-alerg iute cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse. - O, D-zeul meu, aș vrea să nu dorm și cu toate astea mi-e somn! mi-e somn
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sădiți de mâna unei ființe nedibace... Ochii săi erau uscați și necapabili de-a plânge... privirea țintea fixă asupra sicriului, încît părea că toată espresiunea durerei celei adânci se concentrase în capul său pe jumătate nebun și-n ochii săi turburi și fără samă. Înainte ca purtătorii să depună corpul în sân [ul ] său cel adânc de lut, bătrânul, ca prin instinct, făcu un semn, capacul se ridică, și din fundul sicriului prea mare vedeai pare-că o umbră albă, părul în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce consista nebunia vieței mele, căci tu n-ai știut că eu sunt pictor. El se sculă și, trăgând șnurul alb de la pănura neagră ce sta drept în față, văzui pe părete un cadru ce-mi părea viu. Ochilor mei turburi li părea viu în adevăr. Era Sofia. Părul ei cel cenușiu, adunat într-o coroană ca o citadelă pe frunte, ochii ei profunzi, negri, străluciți, fața ei musculoasă și palidă, buzele subțiri și vinete... era Sofia... în toată frumusețea ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
creștet, totul era frumos cum îs frumoase zilele de var... eu singur numai nu cugetam nimica. Zile întregi cutreieram câmpii până ce dădeam de râu. Acolo, de pe podul lui de lemn, mă, uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp, turburi și neoglindoși ca inima mea moartă. Apa limpede {EminescuOpVII 202} ca cristalul a izvoarălor nu-mi plăcea, când dădeam însă de ea, începeam o a amesteca cu bastonul până ce, turburată de pământul cel negru, era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îs frumoase zilele de var... eu singur numai nu cugetam nimica. Zile întregi cutreieram câmpii până ce dădeam de râu. Acolo, de pe podul lui de lemn, mă, uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp, turburi și neoglindoși ca inima mea moartă. Apa limpede {EminescuOpVII 202} ca cristalul a izvoarălor nu-mi plăcea, când dădeam însă de ea, începeam o a amesteca cu bastonul până ce, turburată de pământul cel negru, era o icoană vie a gândirilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fost Ioan... iată ceea ce-mi îmbla mereu pin cap... căci de va fi fost el, deciziunea mea era ca și luată... trebuia să-l urmez. Astfel zvîrcolindu-mă în patul meu, părea că demonii toți intrase în sufletul meu cel turburat, asemenea unor visuri aievea... unor visuri cu ghearăle de fier. In toate părțile mă întorceam, spre părete... dar păretele părea zugrăvit cu chipuri roșii ca acelea ale icoanelor de lemn din bisericele bătrâne - mă-ntorceam spre cuptor, dar cărbunii ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
același loc, în fine, un nesens absurd ce semăna cu gândirile unui idiot, iată ceea ce se-nvîrtea în capul meu. Impresiunea ce-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era acelea ale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburi de insomnie, care, îmblînd printre oameni, visează aievea și mintea lui croiește pe fața orcărui cunoscut trăsuri adânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede pe păreți umbrele lungindu-se și primind conture umane, ochilor căruia i se pare că apa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
visării ale amorului. Era noaptea aceea un roman cavaleresc fără înțeles, din evul mediu, dar în care nu mai eram în stare de-a transpune tablourile colorate cu sânge, cu foc și cu negrul vânăt roșu al fumului, cari trecuse turburi cu hidoasele lor fețe de mort, cu satanicele roșii fețe vii ce trecuse pe dinaintea ochilor mei. Toate astea s-amestecau în sufletul meu cel turbure și din acest amestec se născu o tâmpire cumplită a organelor de cugetare și simțire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]